Domnule deputat, vă cerem să demisionați!

Comentarii

#7

Semnez petitia pentru ca nu doresc revenirea politiei politice. Domnul Muraru ameninta de la tribuna parlamentului cu dosare impotriva unui om care nu are acelasi crez politic cu el. Libertatea de exprimare, convingerile politice si dreptul de vot nu sunt negociabile si nici nu pot fi anulate pentru ca asa doresc cei aflati la putere la un moment dat.

Elena Ionescu (Bucuresti, 2025-09-11)

#13

Consider că deputatul Iulian-Alexandru Muraru instigă populația la ură și defăimare arogându-și ilegal competențe judecătorești, acesta aducând și grave prejudicii sistemului judiciar din România. Cu încălcarea drepturilor omului.

Roșca Mihai (București, 2025-09-11)

#14

A încălcat grav prezumția de nevinovăție a unui om.

Oana Irina Butnaru (Harlau, 2025-09-11)

#25

Demisia

George Muresan (Cluj-Napoca, 2025-09-11)

#31

Deputatul Alexandru Muraru și-a încălcat Jurământul depus la preluarea Mandatului de Deputat privind respectarea drepturilor Constituționale ale Cetățenilor!

Ioan Mihăilescu (Pitești, 2025-09-11)

#33

Acest deputat datorita declarației pe care a făcut-o nu are ce căuta în parlamentul României care trebuie sa fie in primul rand democratic ,el ar putea sa activeze undeva in Coreea de Nord ,etc

ANANIESEI DANIEL (Botosani, 2025-09-11)

#51

Ne-am saturat de hoți 😡

Mihaela Moldovan (mihaelacatalinag7@gmail.com, 2025-09-11)

#53

Semnen pentru ca vreau Schimbare radical in Romania, Tara mea

Gabriel Mircea Ioanovici (Londra, 2025-09-11)

#54

Vrem să scăpăm de aceste scursuri sataniste ce s-au cocoțat la conducerea țării. Toți nepregătiții și toate nepregătitele au ajuns în Parlamentul României.

Alin-Ștefan Ciobanu (Arad, 2025-09-11)

#57

Încălcarea Constituția

Romeo Mihaita Ghealdir (Drobeta Turnu Severin, 2025-09-11)

#63

Angela ciubancan

Angela Ciubancan (Cluj, 2025-09-11)

#67

Nu politizarii justitiei!! Vrem o justitie corecta impartiala!

Cosmin Nicu (Balotesti, 2025-09-11)

#79

Tuca

Mariana Tuca (Șimand, 2025-09-11)

#88

Nu se mai poate cu acești incompetenți,nu am cuvinte pentru aceste jigodii!

Iulian VOICU (mastacanmaria68@gmail.com, 2025-09-11)

#90

a încălcat și principiul separației puterilor în stat, intenția sa fiind în mod evident aceea de a face presiune asupra sistemului judiciar, asupra judecătorilor pe masa cărora vor ajunge aceste dosare, pentru a dispune condamnarea domnului Călin Georgescu

Cristian Huludet (Iași, 2025-09-11)

#96

Semnez pentru ca justiția în România este din păcate moartă și trebuie să ne luptăm pentru ea.

Eduard-Iulian Hochin (Iasi, 2025-09-11)

#106

A încălcat principiul separatiilor puterilor în stat.

Sebastian Constantinescu (Pitești, 2025-09-11)

#109

CALIN GEORGESCU ESTE PRESEDINTELE ALES DE ROMÂNI!!!
CINE L A JIGNIT AR TREBUI SĂ RĂSPUNDĂ PENAL CF LEGILOR DATE DE EI PT NOI !!!

Viorela Iuliana Vasilescu (Pitești, 2025-09-11)

#112

Cornila Simina

Simina Cornila (Focsani, 2025-09-11)

#117

Semnez petitia

Florin Sichitiu (TG Jiu, 2025-09-11)

#118

Pentru dreptate

Mihai Rachieru (leonte112@gmail.com, 2025-09-11)

#120

Sunt sătulă de acești hoți care au vândut țara. Vreau dreptate pentru Domnul Călin Georgescu.

Iuliana Rebiga (Rusănești. Olt, 2025-09-11)

#124

Nu este respectata constituția tarii de persoane care ocupa funcții politice și cunosc conținutul acesteia și implicit drepturile cetatenilor

Gheorghita Popescu (Pucioasa, 2025-09-11)

#125

Florin

Marius Florin Constantin (Focsani, 2025-09-11)

#128

Muraru nu este la prima abatere de acest fel ori un politician nu trebuie să aibă intruziune în proces pentru a forța magistrații să hotărască într -un anumit fel.

Gheorghe Nedelcu (Pantelimon, 2025-09-11)

#129

Emeric

Emeric Molnar (Oradea, 2025-09-11)

#135

Abuz de putere excesiv! Încălcarea drepturilor omului.

Carmen Șandru (Craiova, 2025-09-11)

#136

Calin Georgescu este presedintele de drept al Romaniei.
Domnul deputat este un gobalist si un tradator care lupta impotriva poporului suveran.

Viorel Marian Gheorghica (Bucuresti, 2025-09-11)

#142

Semnez pentru ca acești oameni nu trebuie sa mai rămână in parlamentul România nu suntem representative de altfel de oameni.

Mocanasu Doina (Constanta, 2025-09-11)

#143

Astfel de fenomene nu trebuie să se întâmple niciodată într-o țara democratică.

Grigorici Liviu Mihai (Rinkøbing Skjern, 2025-09-11)

#145

Demisia

Valentin Dume (Câmpani, 2025-09-11)

#149

Aceste declaratii intimideaza sistemul judiciary,si il preseaza la un verdict inainte de a se prezenta dovezile.Nevinovat pana la proba contrarie!

Oana Elena Stefan (Scornicesti, 2025-09-11)

#156

Functionarii publici sunt in angajamentul "facerii de bine" in ceea ce priveste cetatenii! Ar trebui sa vina in sprijinul cetateanului cu politici agreabile si benefice pt cetatean, nu sa ii inrobeasca, sa le ascunda adevarul, sa transmita o informatie intentionat eronat, si care sa aiba asa efecte de natura sa ii subjuge pe cetateni.

Madalina Rada (Oradea, 2025-09-11)

#158

Semnez pentru ca îmi pasă și vreau sa las copiilor mei o tara libera, fără trădători.

Cristian Buzatel (Ocnita, 2025-09-11)

#159

Semnez pentru ca nu are habar sa consuca statul Roman!

Raul Gomoi (Oradea, 2025-09-11)

#160

Demisionand,ramane Parlamentul cu minus un sobolan.puturos.

Viorica Belu (Ramnicu Valcea, 2025-09-11)

#162

Este un trădător de țară care stă în America pe banii contribuabililor și pe deasupra și cu mandatul expirat.
Demisia paduche 1

Beatrice-Livia Mincu (Thetford, 2025-09-11)

#166

Într-un stat de drept există Justiție și Judecători! Nu poți și nu ai dreptul să privezi pe cineva de prezumția de vinovăție!

Robert Arsene (București, 2025-09-11)

#169

m-am saturat de loaze cretine la guvernare

Marius Nechifor (Iasi, 2025-09-11)

#170

Enache George

George Enache (Bucuresti, 2025-09-11)

#171

Este răzbunare/hărțuire. politică

Eugenia Iliescu (București, 2025-09-11)

#179

Sint de acord cu doamna judecstor

Ion Butufei (Vulcana pandele, 2025-09-11)

#182

Acest domn a incalcat grav Constituţia României si nu merită sa ocupe locul de deputat in Parlament, Demisia cât mai curând!

Rodica Rădulescu (Jesi, 2025-09-11)

#183

Nu ma reprezinta, nu este presedinte ales ci pus!

Adriana Rusu (București, 2025-09-11)

#198

Doresc demisia dl Muraru, nu este normal ca din plenul parlamentului domnul Muraru sa dea sentințe de judecată. Este un abuz de putere.

Avarvarei pop Florina Olimpia (Paris, 2025-09-11)



Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...