Salvați Parcul Pârâului Brașov! Nu demolați zâmbetele copiilor!
Locul de joacă pentru copii cu nr. 46 (parcul), situat pe strada Pârâului nr. 3A din Municipiul Brașov, se află din nou în atenția unor „dezvoltatori imobiliari” și riscă în mod real și implacabil SĂ DISPARĂ, așa cum au fost eradicate pentru totdeauna nenumărate spații verzi din Brașov și din România, prin apariția peste noapte a unor construcții ridicate în mod necontrolat / netransparent / ilegal.
În acest context, încă o dată, suntem ferm deciși să întreprindem toate demersurile necesare și legale pe lângă autoritățile abilitate pentru luarea acelor măsuri care să permită continuarea existenței acestui spațiu verde, care să interzică o dezvoltare urbană haotică și care să oprească supraaglomerarea arbitrară, deja existentă, a zonei.
Conduși și de simțul civic, puteți CONTRIBUI în mod real la salvarea acestei oaze verzi de joacă, odihnă și relaxare prin semnarea prezentei petiții adresate Primăriei Municipiului Brașov. Copiii și bunicii lor au nevoie de tot sprijinul nostru ! Fii și tu vocea lor !
Semnează petiția și alătură-te acestui demers care vrea să păstreze bucuria pe chipul copiilor și liniștea din ochii bunicilor!
În măsura în care edilii brașoveni nu se vor implica în mod operativ și eficient în soluționarea acestui deziderat absolut normal pentru un municipiu pe care cu toții îl dorim emblematic sau nu vor dori măcar conservarea unui minim standard civilizat privind condițiile fundamentale de trai în acest oraș, ne rezervăm dreptul de a utiliza lista de susținere petitieonline.com inclusiv în relație cu alte autorități abilitate ale Statului Român.
Facebook: Nu demolați zâmbetele copiilor @cartierulastra
Grupul de Inițiativă Civică Salvați Parcul Pârâului Brașov! Contactați autorul petiției
Administrați-vă semnăturile
Nu ați primit e-mailul de confirmare sau vreți să vă eliminați semnătura?
Administrați-vă semnăturileDistribuiți această petiție
Ajutați această petiție să obțină mai multe semnături.
Publicitate plătită
Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Pentru continuitate și merit – Susținem candidatura lui Andrei Fermeșanu la Opera din Iași
122 Creat: 2025-09-18
Domnule deputat, vă cerem să demisionați!
1440 Creat: 2025-09-11
Păstrăm Trenulețul FloreFun la Vivo! Cluj-Napoca 🚂💛
253 Creat: 2025-09-07
Diabetul nu are vârstă
857 Creat: 2025-09-05
Interzicerea ONG-ului Fascist Extremist DECLIC
18 Creat: 2025-09-18
Rapid cere respect!
1333 Creat: 2025-09-14
VREM CONSTRUIREA UNUI POD/PASAJ SUBTERAN LA CALEA FERATA DIN BDUL. PETRICANI (VOLUNTARI)
74 Creat: 2025-09-04
Bursele olimpicilor – investiția în viitorul României, nu o cheltuială!
1446 Creat: 2025-06-27
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5717 Creat: 2025-06-14
#StopJocLaNenoroc
132 Creat: 2025-09-10
GRATIERE 2025
100629 Creat: 2025-02-03
Păstrați elevii claselor pregătitoare în Școala Gimnazială nr. 7 – Nu relocării în alt cartier!
64 Creat: 2025-09-08
Scoateți comuna Tărtășești din izolare! Nu avem niciun mijloc de transport public!
44 Creat: 2025-09-15
Trecerea de pietoni de pe adresa str. Ion Creanga 45/1 mun. Chisinau
158 Creat: 2025-09-13
Prelungirea conductei de apă/gaz/canalizare
6 Creat: 2025-09-18
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
782 Creat: 2025-08-17
Acces direct din Popesti Leordeni la noua statie de metrou de pe Sos Berceni
371 Creat: 2021-01-31
‼️‼️ Vrem redeschiderea stației de autobus pentru elevi, lângă Media Galaxy pe Corvinilor, sau in apropierea școlilor!
1894 Creat: 2025-09-11
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
13763 Creat: 2025-06-04
Nu discriminați elevii! Reintroduceți transportul școlar complet în Florești și Tăuți
283 Creat: 2025-09-15