Probleme acute ale Asistenților Maternali Profesioniști

     Domnule ministru, mă numesc Mușat Mureșanu Daniel și sunt Asistent Maternal Profesionist. Cresc 2 băieți de 16 ani care acum au 16,5 ani respectiv 20. Fac precizarea că cel mic este încadrat în grad de handicap accentuat, iar cel de-al doilea este sudent anul I la Universitatea din București Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. Pe langa salariul de Asistent Maternal Profesionist mai beneficiez de o pensie de serviciu obținută legal în urma aplicării legilor statului român. Dacă as fi cumulat o pensie mare cu salariul poate nu aș mai fi luat copii în plasament. Faptul că beneficiez de pensie și salariu îmi permite să investesc în acești doi copii pentru că drepturile lor alocate de stat nu sunt suficiente (600 lei) plasament simplu, 900 lei plasament pentru copil cu grad de dizabilități plus alocațiile de stat care în cazul celor bolnavi sunt duble. Probabil o să-mi răspundeți că pot să aleg să ies la pensie la vârsta de 70 de ani, însă vă răspund cu sinceritate că în acest caz dacă aș renunța la pensie banii tot nu ar fi suficienți pentru creșterea celor doi băieți. Este ca și cum dacă aș renunța la serviciu aș deceda pentru acești copii. Mai mult am hotărât în familie împreună cu fiul meu biologic ca la ieșirea copiilor din sistem să rămână ai noștri tocmai pentru a avea un viitor asigurat.

     Domnule ministru, rândurile relatate mai sus reflectă situația mea personală. As dori însă să vă anunț că în situația mea sunt aproximativ 1.000 de asistenți maternali. Legat de problemele noastre doresc să subliniez faptul că noi suntem o categorie de lucrători care chiar daca muncim la domiciliu prestăm o muncă socială, lucrăm cu cele mai delicate ființe: Copiii. Stăm la capul lor non-stop, iar atunci când se îmbolnăvesc se agață de sufletul nostru ca o ultimă speranță. Noi suntem mamă și tată! Spre deosebire de alte categorii sociale, noi strict, asistenții maternali (nu mă refer la asistenții sociali) nu am ieșit în stradă să ne cerem drepturile, să avem o voce care să ne reprezinte, să ne apere, ci ne-am plâns între noi și ne-am dus mai departe crucea singuri, neobligându-ne nimeni sa creștem acești copii abandonați și să îi iubim că pe propriile vlăstare. Și în foarte multe cazuri ne-am sacrificat tocmai pentru a da țării niște oameni sănătoși, cu minți luminate ce aparțin neamului românesc. 

     Pentru a nu va deranja prea mult doresc să vă enumăr câteva dintre problemele Asistenților Maternali Profesioniști. Cunosc legea in care suntem încadrați, dar ne dorim un dialog social deschis, pe cale amiabilă și negociantă. Ne dorim niște salarii decente, pentru orele de lucru efectuate non-stop. Deși mulți ne vor acuza că lucrăm la domiciliu și ne facem timpul după bunul plac, le reamintesc aici că obligativitatea noastră față de acești copii este dublă față de cea a propriilor copii. Mulți dintre noi merg anual cu copiii în concedii pe cheltuiala noastră, dar concediul este impropriu spus deoarece noi suntem însoțiți de copiii din plasament. A pleca în concediu fără ei ar însemna ca in această perioadă ei să fie mutați în centre sau la alți colegi asistenți maternali. Pentru că le cunoaștem foarte bine obiceiurile nu îi ,,lăsăm din mână" și an de an ii luăm cu noi nu înainte de a semna un angajament in care ne asumăm orice risc. Am dori ca in această situație la sfârșit de an sa ni se plătească concediul. Nu vreau să-mi depășesc atribuțiunile de serviciu, nu vreau să încalc fișa postului și vă spun că din partea D.G.A.S.P.C.-urilor găsim înțelegere, dar dumnealor pe bună dreptate ne comunică că respectă legile în vigoare. În final doresc să ne acordați o minimă atenție și sa studiați această petiție care, repet nu este a mea ci a tuturor oamenilor care desfășoară această muncă nobilă. Cu respect nu vreau să înțeleagă nimeni că ne folosim de copii pentru a revendica niște drepturi. Ba din contră milităm pentru drepturile lor, să le fie bine in viață și să nu existe deosebiri între copiii care au părinți naturali și ei. Știți ce simte un asistent maternal când copilul crește și îl întreabă: 

     -Mama, eu după 18 ani ce fac? Unde mă duc? Unde voi locui? Cui îi voi mai spune mamă și tată? Nu aș dori ca nimeni să fie in pielea noastră. De aceea se creează un atașament de suflet între noi și copil și de cele mai multe ori ei fac parte integral din familiile noastre. 

     Referitor la interzicerea cumului pensiei cu salariul și din rândul nostru sunt colegi care judecă pe cei care au și pensie, dar vă garantez și vă reamintesc că suma nu este foarte mare și poate fi verificată la orice oră. Toți AMP depunem această muncă frumoasă, dar dificilă și de aceea vă rugăm să ne ajutați ca reprezentat de rang înalt al statului și ,,SĂ NU NE LĂSAȚI COPIII FĂRĂ PĂRINȚI"! 

     Cu deosebit respect, Daniel Mușat Mureșanu!