Cele mai populare petiții din 2012 - România

Tot timpul | 24 ore | 7 zile | 30 zile | Ultima lună | Acest an (2019) | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011

Demisia d-lui prim -ministru

Daca plagiatul tezei de doctorat va fi  dovedit , solicit d-lui Ponta sa-si dea demisia din functia de prim -ministru si sa nu mai aiba dreptul sa mai detina o functie publica, plagiatul reprezentand inselaciune. De asemenea daca d-l prim - ministru a obtinut un titlu universitar pe baza doctoratului sa i se retraga acest titlu si sa restitue sumele necuvenite obtinute.

Creat: 2012-06-24

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 386 339
2012 385 338

Susținem afirmațiile denunțate de plângerea penală a USL

Subsemnații, luând cunoștință de plângerea penală depusă de USL și înregistrată la Parchetul de pe lângă ICCJ, cu nr. 13098 / 19 iulie 2012, prin care Președintele ales al României, Traian Basescu, precum și Monica Macovei, Sever Voinescu, Mihai-Răzvan Ungureanu, alături de alți 11 lideri PDL, sunt denunțați cum că ar fi săvârșit infracțiunile de “Subminare a economiei naționale” (art.165 CP) și“Comunicare de informații false” (art.168 CP), din cauza felului în care s-au exprimat despre acțiunil

Creat: 2012-07-20

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 408 346
2012 383 324

Interzicerea pseudo-jurnalistilor pe Dr. Constantin Radulescu

Dragi ceferisti, In ultimul timp asistam, la fel cum regretabil s-a intamplat si in trecut, la un atac mediatic de proasta calitate din partea pseudo-jurnalistilor de la publicatia Prosport asupra clubului CFR 1907 Cluj, prin publicarea de articole defaimatoare, pline de minciuni sfruntate care frizeaza logica şi absurdul, fiind apanajul unor persoane pentru care bunul simt este un termen indoielnic. De-a lungul timpului acesti eronat numiti jurnalisti au participat in mod repetat la defaimari a

Creat: 2012-09-12

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 371 351
2012 370 351

Alexandra Piscupescu la Jocurile Olimpice 2012

Alexandra Piscupescu este o tanara gimnasta al carui vis de a participa la Jocurile Olimpice 2012 a fost frânt in competitia de calificare desfasurata la Londra in perioada 15-18 ianuarie 2012. Un arbitraj total nedrept, in care Alexandra a fost subapreciata, a adus o nemarginita tristete in randul iubitorilor de gimnastica ritmica de pretutindeni. O campanie Fcebook a fost lansata pentru a o sustine pe Alexandra. Foarte multi sustinatori ai Alexandrei, ai gimnasticii ritmice, ai sportului in ge

Creat: 2012-01-23

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 363 311
2012 364 311

SOS SMURD!

Sunt convinsa ca majoritatea cetatenilor acestei tari sunt constienti de faptul ca serviciul public de urgenta SMURD este unul dintre cele mai eficiente si serioase servicii. Medicii care activeaza in acest sistem sunt cei care dau dovada de daruire si respect fata de profesia pe care si-au ales-o, indiferent de felul in care sunt platiti. Ei sunt cei care fac tot posibilul sa ajunga la timp in momentele critice si isi dau toata silinta pentru a salva vietile oamenilor. Astazi, 10 ianuar

Creat: 2012-01-10

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 387 382
2012 355 350

Maximul de puncte si pentru cei ce au ales predicativa

După cum aţi putut observa pe internet, părerile sunt 50-50, la SII, ex. 3, Evaluarea Naţională la Limba şi Literatura Română. Deşi în barem este scris că răspunsul corect ar fi fost c) subiectivă, sunt foarte mulţi profesori ce susţin că ar fi predicativă. La un examen de clasa a 8-a, nu se pot da lucruri interpretabile. Ambele variante pot fi susţinute cu argumente pro şi contra. Astfel, ar trebui ca şi elevii ce au ales b) predicativă să primească cele 0,6 puncte sau măcar jumătatea lor. Elev

Creat: 2012-06-25

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 347 346
2012 347 346

Semnează pentru protejarea și susținerea alăptării în România!

23 mai 2011 a fost ziua în care s-a depus la Parlament (nr inregistrare 519/23-05-2011) proiectul de lege care transpune Codul Internațional de Marketing al Subtituenților de Lapte Matern (SLM) în legislația națională. Proiectul a fost adoptat de Senatul României la data de 23.11.201 (nr.inreg. L588/2011). În acest moment, proiectul se află la Camera Deputaților,  urmând a fi luată în discuțiede cele două comisii de fond, Comisia pentru Sănătate și Familie și Comisia pentru industrii şi servicii

Creat: 2012-08-07

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 352 342
2012 344 334

Sunt Roman si am dreptul la vot!

Votul prin corespondenţă, o şansă pentru românii din Diaspora de a se implica în evoluţia României     Aproximativ sase milioane de români care lucreaza si traiesc în strainatate ar putea beneficia de votul prin corespondenta. Majoritatea dintre ei nu locuiesc aproape de o ambasada... Aceasta lege este o necesitate si cred ca acest drept pe care îl au românii din strainatate trebuie sa fie acoperit în orice forma... Problema se pune în ce conditii si daca exista o garantie a acestui secret al vo

Creat: 2012-02-21

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 360 204
2012 344 193

Cerem Parlamentului sa il acuze pe Basescu de inalta tradare

Multa lume considera foarte ciudata tacerea lui Traian Basescu dupa ce CCR a hotarat, in mod mai mult decat dubios si aberant, ca acesta trebuie sa se intoarca la Cotroceni. El, care este prin excelenta un jucator, luptator si are un temperament mai mult decat coleric. Avand in vedere istoricul sau este foarte straniu ca el nu a iesit pe sticla imediat dupa decizia Curtii pentru a-si trambita victoria si a-si amenininta adversarii si contestatarii. O posibila explicatie ar fi aceea ca are

Creat: 2012-08-22

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 360 332
2012 343 315

Anti-acta

Buna ziua. Cred ca toti ati auzit de ACTA.Sau nu? Ei bine ACTA ( Acordul Comercial Impotriva Contrafacerii ) A fost semnat prima data pe 1 octombrie 2011. Pagube :  -Nu va mai exista nici un site de socializare : Facebook / Youtube / Twitter / Vimeo.   -Orice material la care nu ai Drepturi de Autor aflat in pc-ul tau sau pe orice video aflat pe youtube iti poate aduce amenzi imense sau chiar inchisoare Beneficii: 0 Deci pentru un amarat de mp3 poti ajunge la inchisoare... DA inchisoare ; Sau da

Creat: 2012-02-05

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 353 351
2012 341 340

Vrem inapoi cuplul Cristi & Sara !

Vrem inapoi cuplul format din Cristi (Raphael Tudor) & Sara (Sore Mihalache) in PARIU CU VIATA ! Ei se potrivesc de minune si au facut ravagii printre fani inca de la primul lor cover impreuna "Could I have this Kiss forever" . SEMNATI SI VOI PETITIA DACA II VRETI PE CRISTI SI SARA IMPREUNA IN SEZONUL 2 SI 3 !

Creat: 2012-05-01

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 341 338
2012 340 337



Facebook