Demisia premierului Victor Ponta cerută de mediul academic
Apel pentru demisia Primului Ministru al României
Cazul scandalos de plagiat al domnului Victor Ponta, prim ministrul României, obligă moral mediul academic şi asociaţiile civice interesate de calitatea învăţământului să declanşeze o dezbatere naţională care să se concretizeze printr-o reverificare drastică a tuturor tezelor de doctorat de după revoluţie. Cerem realizarea unui sistem centralizat de publicare pe internet a tuturor lucrărilor de licenţă şi de disertaţie pentru a putea fi apoi verificate.
De asemenea, deoarece plagiatul evident al Primului Ministru aduce grave prejudicii învăţământului şi cercetării academice din România cerem demisia acestuia ca singură şansă de a putea începe cu adevărat, şi pe temelii morale, reclădirea şcolii româneşti. Invităm să se alăturare acestui protest toţi universitarii interesaţi în refacerea credibilităţii învăţământului universitar şi a reabilitării valorilor etice în societatea românească.
Societatea Tinerilor Universitari din România,
Grupul de Reformă Universitară, Universitatea de Vest Timişoara,
Asociaţia culturală Ariergarda, Timişoara,
Prof. univ. dr. Daniel Vighi, ,
Prof. univ. dr. Ciprian Vălcan,
Conf. univ. dr. Smaranda Vultur,
Conf. univ. dr. Viorel Marineasa
Asociatia culturala Ariergarda Contactați autorul petiției
Anunț de la administratorul acestui websiteAm închis această petiție și am șters informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general al Uniunii Europene privind protecția datelor (GDPR) solicită un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale, respectiv ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. |
Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
‼️‼️ Vrem redeschiderea stației de autobus pentru elevi, lângă Media Galaxy pe Corvinilor, sau in apropierea școlilor!
1834 Creat: 2025-09-11
Rapid cere respect!
1269 Creat: 2025-09-14
Domnule deputat, vă cerem să demisionați!
759 Creat: 2025-09-11
PETIȚIE ÎMPOTRIVA CONSTRUCȚIEI UNUI BLOC CU ȘASE NIVELURI (S+P+3+R) PE STRADA ȘTEFAN CEL MARE, NR. 67, DIN SIBIU
629 Creat: 2025-09-09
Diabetul nu are vârstă
683 Creat: 2025-09-05
Nu discriminați elevii! Reintroduceți transportul școlar complet în Florești și Tăuți
181 Creat: 2025-09-15
Cerem modificarea graficului rutei de autobuz nr. 2 – „str. V. Alecsandri – or. Cricova”
161 Creat: 2025-09-09
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5669 Creat: 2025-06-14
Trecerea de pietoni de pe adresa str. Ion Creanga 45/1 mun. Chisinau
139 Creat: 2025-09-13
Reintroducerea liniei de autobuz nr. 9 – „Sfântu Ilie Nou–Matei Vișniec”
123 Creat: 2025-09-14
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
772 Creat: 2025-08-17
Petiție pentru corecta identificare a raselor canine în cazul incidentelor de atac
97 Creat: 2025-09-12
Recuperarea banilor reținuți pentru CAS din indemnizația de creștere copil
158 Creat: 2025-09-08
GRATIERE 2025
100588 Creat: 2025-02-03
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
1251 Creat: 2025-07-07
MISCAREA "DESTUL"
83 Creat: 2025-09-11
Păstrăm Trenulețul FloreFun la Vivo! Cluj-Napoca 🚂💛
124 Creat: 2025-09-07
Susțin menținerea personalității juridice a unicului liceu agricol din Sălaj!
80 Creat: 2025-09-12
Salvarea de la casare al vagonului V3A-93M-EPC #326 de la Depoul Titan.
75 Creat: 2025-09-09
Concediu menstrual
1507 Creat: 2023-11-15