Petitieonline.com

Schimbarea în curriculum la limba și literatura română

Z Zagaievschi Emilia · MD

Considerăm că programa școlară la Limba și literatura română ar trebui să reflecte mai bine realitățile societății contemporane și valorile de care tinerii au nevoie pentru a deveni adulți responsabili, empatici, implicați social. Deși opere precum „Ion” de Liviu Rebreanu și „Moara cu noroc” de Ioan Slavici au o importanță incontestabilă pentru dezvoltarea literaturii române, temele acestora nu mai corespund preocupărilor și nevoilor de formare ale elevilor de astăzi. Considerăm că programa ar trebui să acorde mai mult spațiu unor texte care promovează respectul reciproc, egalitatea de gen, empatia, nonviolența, solidaritatea, responsabilitatea față de ceilalți. Într-o societate în care agresiunea împotriva femeilor, abuzul fizic și verbal, discriminarea continuă să reprezinte probleme reale, literatura școlară poate deveni un instrument valoros de educație și prevenție. Elevii au nevoie de lecturi care să-i ajute să înțeleagă mai bine lumea în care trăiesc, să recunoască nedreptatea, să respingă comportamentele abuzive și să construiască relații sănătoase. Propunem, așadar, diversificarea programei prin includerea unor opere relevante pentru sensibilitatea și provocările generațiilor actuale, precum „Eu sunt Malala” de Malala Yousafzai, „Mara” de Ioan Slavici și „Dragostea nu moare” de Maitreyi Devi ș.a. Nu solicităm eliminarea valorilor literare clasice, ci reechilibrarea programei, astfel încât patrimoniul literar să dialogheze cu experiențele, întrebările și valorile lumii contemporane. O programă modernă trebuie să păstreze respectul pentru literatura națională, oferindu-le totodată elevilor posibilitatea de a descoperi texte care le dezvoltă gândirea critică, inteligența emoțională și spiritul civic. Solicităm revizuirea programei școlare la Limba și literatura română, astfel încât lectura să nu fie doar un mijloc de cunoaștere a patrimoniului literar, ci și o cale de formare a unor oameni liberi, demni, empatici și responsabili.

Distribuiți această petiție

Ajutați această petiție să obțină mai multe semnături.

Lipiți linkul într-un mesaj și trimiteți-l prietenilor care ar putea semna.

Scanați pentru a semna

Arătați acest cod unui prieten: acesta își îndreaptă camera telefonului spre el și poate semna imediat.




Publicitate plătită

Petitieonline.com va promova această petiție pentru 6,000 de persoane.

Aflați mai multe informații...

Alege-ți bugetul
Metoda de plată
PayPalGoogle PayApple PayCard bancar

Alegeți o metodă de plată pentru a continua.