Reintroducerea stagiaturii

Absolvenții facultăților de medicină din România primesc o diplomă pe care scrie "doctor medic"

De peste o sută de ani absolvenții,la finele facultății aveau dreptul să practice că medici generaliști.

De mai puțin de 10 ani sunt trimiși direct la un așa numit examen de rezidențiat,aiurea organizat,după manuale aleatorii alese de te miri cine,schimbate de la un an la altul.

Daca nu trec acest examen sunt lăsați pe drumuri cu o diploma fara valoare în România.

Mai nou,pot fi angajați de către pile, cunoștințe și relații că medici cu responsabilitate limitata!

Cu salariu mizer.

Sau și mai rău se angajează pe te miri unde pentru a supraviețui.

Până înainte de așa numita revoluție,absolventul român de medicină putea practica cu drepturi depline că medic generalist în satele și comunele iubitei Românii.

Cu dedicație și profesionalism.

Mulți dintre aceștia au rămas în acele locuri dedicandu-si întreaga viață comunității în care au intrat.

Alții,au ales că la finele stagiaturii,care era de trei ani,sa scrie acest examen de rezidențiat și să devină specialiști.

Din anul 1978 aceasta stagiatura s-a efectuat în spitalele din toate orașele României iar la final cine dorea să devină specialist scria examen de rezidențiat,cine nu,alegea să practice că medic generalist (echivalentul medicului de familie de astăzi).

In UK nimeni nu scrie examen de rezidențiat fara să treacă prin ceea ce cu toții știm că se cheamă Foundation practice (adică stagiatura noastră)

In Franța se scrie ECN imediat după facultate dar absolvenții francezi nu capătă diplomă de doctor decât după completarea acestui alt nivel.

Și în Franța chiar dacă la examenul ECN sunt 6000 de posturi iar numărul celor înscriși este de peste 8000 ,toți ,indiferent de nota obținută sunt repartizați în specialitățile deficitare.

Nici o țară europeană nu își permite să trimită la gunoi absolvenții de medicină care nu au trecut acest examen.

 

Va solicit să semnați această petiție prin care toți absolvenții de medicină la finalul studiilor de licență,in baza diplomei ce le conferă gradul de doctor medic sa fie repartizați în profesia pe care au ales-o,că medici stagiari

Rezidențiatul sa fie examen susținut pe specialități de la început,după efectuarea stagiaturii.

Am intrat în Uniunea europeană și am luat de acolo toate exemplele negative!

Posturile sa fie scoase la rezidențiat la examen iar cei care scriu examenul în funcție de poziția ocupată să aleagă postul.

Să înceteze aceasta practică păguboasă de efectuare a rezidențiatului pe locuri de pregătire,in acest fel sa fie eliminate practicile de comercializare a posturilor in spitale.

Toți absolvenții facultăților de medicină inclusiv cei din anii anteriori care nu au obținut așa zisul punctaj sau nu au scris acest rezidențiat sa fie chemați,introduși în practică cu drepturi depline prin efectuarea unei stagiaturii practice.

 


Dr Doinita Pariza    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Dr Doinita Pariza să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...