Cele mai populare petiții din 2012 - România

Tot timpul | 24 ore | 7 zile | 30 zile | Ultima lună | Acest an (2019) | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011

Scrisoare deschisa adresata judecatorilor Curtii Constitutionale

Doamnelor si Domnilor Judecători ai Curții Constituționale a României Neadoptarea unei decizii asupra referendumului din 29 iulie în zilele imediat următoare acestuia a condus la importante amenintari, riscuri și deficite privind securitatea și stabilitatea României, astfel: • O luptă politică oarbă și fără scrupule pentru falsificarea datelor electorale legate de referendum; • Intervenția procuraturii și punerea sub acuzare a unor înalți demnitari ai statului român; • Pierderi uriașe de credib

Creat: 2012-08-11

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 1199 1025
2012 1197 1024

Restaurarea monumentului din Piața Maria, Timișoara

Asociaţia Femeilor Maghiare din Timişoara, organizaţie neguvernamentală iniţiatoare şi organizatoare a mai multor acţiuni culturale de marcă în Banat, a luat la cunoştinţă cu stupoare că în noaptea de 11 ianuarie statuia Sfintei Fecioarei Maria din Piaţa Maria - Timişoara, a fost vandalizată. Ne adresăm tuturor timișorenilor (şi nu doar lor) invitându-i să ia atitudine şi să condamne distrugerea statuii, parte a Monumentului cu valoare istorică/culturală/religioasă şi să susţină Asociaţia Femeil

Creat: 2012-01-18

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 1093 938
2012 1089 934

Lasati-l pe doctorul Bradisteanu in pace!

Reputatul cardiolog Serban Bradisteanu a fost retinut marti de DNA, cazand victima unui complot politic instrumentat de Traian Basescu. Desi nu exista nicio proba care sa-l incrimineze pe acest om care a salvat mii de vieti, el se afla sub ancheta salbatica a procurorilor politici ai lui Basescu. Nu este prima data cand se comit asemenea abuzuri impotriva doctorilor valorosi ai Romaniei! Dupa ce acelasi Basescu l-a umilit pe Raed Arafat in ianuarie 2012, acum a gasit o noua tinta in persoana lui

Creat: 2012-06-26

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 1271 1190
2012 1073 1009

Spune NU eliminarii ANTENA 3

Ne trebuie cat mai multe semnaturi pentru a nu fi eliminata ANTENA 3 din grila de programe Must Carry a companiilor de cablu din Romania. Semneaza si Antena 3 va ramane a ta!

Creat: 2012-03-06

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 2279 2103
2012 1065 996

SALVATI SERVICIUL DE URGENTA SMURD

NU LASATI NESIMTITI DIN FRUNTEA TARII IN FRUNTE CU PRESEDINTELE TARII  TRAIAN BASESCU  SA DISTRUGA SINGURUL LUCRU CARE MERGE BINE  IN TARA ASTA .UN STRAIN CU UN SUFLET MARE SI UN ROMAN ADEVARAT A INFIINTAT ACEST SERVICIU IN 1991

Creat: 2012-01-10

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 1036 1025
2012 1026 1015

spune NU desfiintarii SMURD

mesaj pentru ceei ce vor sa defiinteze SMURD-ul, sa de-a bunul Dumnezeu sa aveti parte din ce in ce mai mult de sprijinul acestui serviciu, si sa va lumineze mintea pentru a putea si voi sa semnatia aceasta petitie.

Creat: 2011-12-30

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 985 980
2012 973 968

Petitie pentru demisionarea URGENTA a Guvernului Ponta-Antonescu

Pentru declaratiile nedemocratice de astazi, 3 august 2012 la adresa romanilor din Diaspora prin care Ponta ii doreste  "stersi"  din listele de vot, adica peste 3 milioane de romani "eradicati" total din existenta, peste 3 milioane de romani carora li se confisca drepturile, 3 milioane de romani care au dependenti de munca si cistigul lor in Romania inca approximativ 6 milioane de oameni, peste 3 milioane de romani care contribuie la PIB-ul Romaniei intr-un mod substantial an de an. Pentru orga

Creat: 2012-08-03

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 968 796
2012 953 783

Domnule Preşedinte Jose Manuel Durao Barroso

Domnule Preşedinte Jose Manuel Durao Barroso Noi, semnatarii acestei scrisori, cetăţeni europeni care iubim România, cu respect vă adresăm următoarea întrebare: De ce, Domnule Preşedinte, Comisia Europeană, care este garantul respectării tratatelor, îşi încalcă propria tradiţie electorală în materie de Referendum, exprimată oficial în “CODUL DE BUNE PRACTICI ÎN MATERIE DE REFERENDUM, adoptat de Consiliul pentru Alegeri Democratice la cea de-a 19 a reuniune (Veneţia, 16 decembrie 2006) şi de Comi

Creat: 2012-07-20

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 857 832
2012 854 829

REDESCHIDEŢI MUZEUL LUCIAN GRIGORESCU!

Cultura din Medgidia ar putea primi o şansă După dezbaterea organizată în incinta clădirii Muzeului de Artă, campania intitulată "Redeschideţi muzeul Lucian Grigorescu", iniţiată de Televiziunea ALPHA MEDIA a creat deja primele valuri în rândul politicienilor constănţeni. Această campanie nu are culoare politică, nu are apartenenţă doctrinară. Astfel, îi invităm pe reprezentanţii structurilor decidente, fără a lua în calcul partidul din care fac parte, să se alăture demersului nostru pentru ca

Creat: 2011-10-21

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 1449 1398
2012 849 820

Concurs national unic de titularizare 2012

Se spune ca  unde-s  doi  puterea creste... Pornind  de la acest proverb, votati pentru readucerea concursului  national  de titularizare; singurul  concurs  corect  care  selecteaza  cadrele  didactice  competente.

Creat: 2012-02-02

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 845 844
2012 839 838

Sanctionarea Antena3, OTV, Realitatea TV , Romania TV

In atentia CNA In temeiul ART.89, litera c din Legea Audiovizualului, subsemnatii semnatari ai prezentei petitii, va solicitam sa luati masurile legale care se impun pentru urmatoarele abateri sesizate in perioada 12.01.2012 pana in prezent, in legatura cu modul in care urmatoarele posturi TV au inteles sa creeze si sa difuzeze stiri, reportaje, transmisii in direct si dezbateri, despre, de la sau in legatura cu protestele de strada din Romania. Posturile in cauza sunt: Antena3, OTV, Realitate

Creat: 2012-01-29

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 828 740
2012 806 719
Facebook