Demiterea directorului juridic CPR pt. deservicii aduse profesiei

"UN OPORTUNISM AL UNIVERSITATILOR"

UNIVERSITARII ȘI JOCUL MONOPOLY CU PSIHOLOGIA!

Mai știți jocul acela cu zaruri, în care jucătorii își măresc averile prin achizitionare de bunuri și servicii, dar mai ales prin încasarea de taxe/chirii de la adversari, cu scopul de a-i impinge în faliment?
Acesta-i jocul Consorțiului universitar al testelor și formărilor universitare din psihologie! Da, într-adevăr, nu sunt doar ei, însă ei sunt cei mai duri comercianți ai destinelor noastre profesionale.
După apariția Colegiului, cadrele didactice care au monopolizat psihologia s-au simțit atrase de crearea unui monopol în domeniu, adică de dominația în orice domeniu aplicativ al psihologiei (cursuri, teste, servicii, etc.).
Astfel au ajuns și la Colegiu, unde tocmai se imagina și se consolida un sistem care începea să-i elimine, riscând ca deciziile, dar mai ales interesele lor, sa fie ignorate. Cum să-i determini pe psihologi să accepte dominația aceluiași grup de persoane, denumit "Consorțiul", în realitate o mafie, asupra întregii piețe a serviciilor psihologice?
La facultate erau ei, la master și doctorat tot ei, la formări și conferințe profesioniștii nu mai ai loc de ei, în servicii... până-n gât, la minister sunt toți băgați în toate comisiile, absolvenții îi le produc pe banda rulantă tot ei, testele le vând tot ei, însă la Colegiu? În mod legal, mai greu...
Cei care dețin monopolul psihologiei au înțeles în sfârșit în anul 2013, că la Colegiu nu sunt niște copii pe care îi poți manipula ca la facultate, aici nu e o joacă de-a "Monopoly"! De aceea, au început să lovească în solidaritatea de breaslă și să divizeze psihologii, îndeosebi pe cei tineri.
Înlăturarea acestor comercianți de diplome și teste, hulpavi jucători de Monopoly, este o necesitate urgentă, posibilă doar prin încrederea și solidaritatea psihologilor practicieni! În conducerea profesiei de psiholog nu trebuie să mai existe asemenea comercianți, aceștia sunt un atentat asupra psihologiei și siguranței publice, sunt în stare să cumpere tot, inclusiv viitorul psihologilor...

DESCHIDE-ȚI MINTEA!

In filmele cu piei rosii vedeam cum ei se uitau unde pasc bizonii ca sa stie unde vor seca fantanile. Isi faceau stoc de lemne dupa cat de inalt faceau musuroiul furnicile. Cam asa si noi, ne-am gasit un indicator care ne ajuta sa previzionam cum va sta treaba in Colegiul Psihologilor Universitaria.

Având în vedere atacurile lipsite de orice urmă de bun simț, venite dimineață, prânz și seară din partea dlui. Călin Valentin Cătălin, mă simt nevoit să am o replică.

Astfel de dejecții vin din frustrarea nebăgării în seamă. Din luna februarie personajul în cauză și cu mine nu am mai discutat, ca urmare a unor bârfe la adresa mea împrăștiate cu mult sârg de trâmbițașul de serviciu. Nu mă mir, pentru că omul bârfește până și persoanele foarte apropiate lui (nu le nominalizez, din respect pentru acestea). Iar reacții de copil crizat are de fiecare dată când nu primește ceea ce își dorește.

Ce se întâmplă? Investiția de timp și disponibilitate a domnului creator de scandaluri, din păcate, nu s-a finalizat pozitiv pentru el. Certitudinea că va deveni director de comunicare la CPR, s-a spulberat. A fost ocupată și funcția de consultant PR - altă dezamăgire. În SANITAS nu a reușit să obțină niciun post, în ciuda lobby-ului puternic făcut pentru ei. După 7 ani de supervizare neterminată, izgonit din C.N. Ion Neculce şi fără perspective, domnul în cauză își varsă amarul în toate direcțiile - totul în funcție de interes și pe fondul unei personalități cu probleme, dar și al unor abilități cognitive deficitare. De ce spun asta? Pentru că domnul în cauză a picat cu brio testarea psihologică ce reprezenta începutul concursului pentru ocuparea unui post de ofițer psiholog la penitenciarul Giurgiu, în martie 2017.

Așadar, perspective 0, venituri 0 = disperare la cote maxime.

Din perspectivă personală, bine ar fi ca acest guru, care practică profesia fără drept, de 5 ani, să fie puțin mai adecvat statutului său trecut, prezent și viitor.
Adică, ce făcea dl. Călin în 2004? Se apăra în fața instanței penale pentru acuzații destul de grave: loviri și alte violențe, amenințare și sechestrare de persoană.
Ce făceam eu în 2004? Lucram la documentele care au pus colegiul pe picioare.
Diferențe mari aș zice...și mă opresc la acestea.

Deci, ce face când este supărat pe viață? Aruncă mizerii!
Am înțeles! Logica este simplă (complexă nu poate fi)! Acesta este modul său de a-și manifesta sprijinul pentru actuala conducere. Prin discreditarea mea, vizează decredibilizarea mesajelor mele, în speranța că așa va intra în grațiile factorilor de decizie din Colegiu. E în regulă! De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!

Cu un astfel de om, aflat într-un delir confabulatoriu, nu este cazul să interacționez mai mult decât am făcut-o prin intermediul acestui mesaj. Înțeleg că suferă, dar nu am ce să fac!

În încheiere, îl sfătuiesc pe dl. Călin să își vadă de procesele pe care le are acum în instanță - cred că acoperișul său ar trebui să fie mai importat pentru el, decât persoana mea.

Cu imensă dezamagire,

Edmond Cracsner

În opinia rectorului Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu Mureș, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, Concursul de Rezidențiat pentru absolvenții de medicină este rezultatul unei erori făcute de România în timpul negocierilor de aderare la UE. ”Paradoxul pe care îl avem este că absolvenții de medicină nu pot să profeseze în România, dar pot profesa în altă parte.

Concursul pentru Rezidențiat este o chestiune depășită. A trecut timpul peste ea și trebuie să începem să ne gândim la soluții mai ales acolo unde avem lipsă de personal. Suntem singura țară care scoate medicul la 6 ani, dacă nu trece acest examen de Rezidențiat - poate că îl doare capul de dimineață, poate că nu se simte bine - nu trece concursul, îl aruncăm în stradă. El are diploma de medic, atenție! Și vine o țară care îi ia pe toți aceștia, le plătește curs de limbă și îi introduce în Rezidențiat fără concurs.

Socialul din online este un subiect pentru un colegiu viitor care sper sa se alinieze la lumea avansata tehnologic in care traim (*nu include avansat emotional). Este fascinant cate optiuni avem si totusi ne agatam de metodologii si tipare ce necesita actualizare...un gand de sf de saptamana.

motivarea unui coleg vertical, despre actiunile unui cpr iesit din noapte si ..plecat spre ce ?!!

Lucian Andries: Cam greu sa ai incredere intr-o echipa care peste noapte supune APROBARII (nu discutiei) niste reguli scoase din burta, nediscutate cu nimeni, si care in expunerea de motive vine cu argumente penibile (pentru cei care au habar despre ce se intimpla in psihologia romaneasca) gen:
- ne-am consultat cu multe universitati - adica, noi, universitarii care am alcatuit acest nou act, ne-am consultat tot cu noi (ca nu e prea clar ce inseamna "multe universitati". Bine, arbitrar vorbind, de la 2 in sus poate fi "multe" ... :D )
- ne-am consultat cu organizatii profesionale - adica APR ( ca si cum ar fi singura asociatie de profil) - cea mai veche asociatie din domeniu. E cea mai veche, dar practic nu mai functioneaza de ani de zile, a fost resuscitata de vreo 3 luni, si momentan trimite un newsletter. Asociatie care are in conducere aceeasi universitari de la CPR.
In concluzie, pentru cine stie cum e cu psihologia romaneasca, actul normativ cu pricina e cam asa - noi de la CPR, ne-am consultat tot cu noi (de la Universitati), si tot cu noi (de la APR), si in final am decis ca e bine asa, iar voi ridicati mina, ca noi sintem verzi si e ok asa cum zicem ... sau cum ar veni, noi centram, noi dam cu capul si tot noi arbitram ... iar voi va uitati ca prostii de pe margine si nu va vine a crede ca asta a fost reforma CPR ...

Eu am pierdut total increderea in ei, discutasem in ziua aceea informal, nici macar nu au pomenit, presedinti de filiala, vreo 10, acesti oameni nu au nimic de-a face cu democratia participativa

"psihologii de rand" din tara care isi sustin inversunat opinia ca ei au ales o conducere al carei rol este acela de a lucra ptr ei si de a le rezolva problemele, afirmand ca interesele si problemele psihologilor sunt responsabilitatea alesilor, nu a lor, ca ei au de lucru doar in cabinet si la locurile de munca, nu sa se implice in ce are de facut conducerea aleasa.

Ce planuri avea Universitaria în octombrie 2016?
(Vad ca pe toti îi apucase nevoia de suprematie în 2016)

Planuia modificarea HG 788/2005, iar proiectul pe care tocmai l-am citit zilele acestea este varianta lucrata acum doi ani, scoasa din sertar si cosmetizata.

În momentul de fata am convingerea ca nu a fost constituit nici un grup de lucru, ci a fost scos de la naftalina un text scris de aproape doi ani, pe care atunci nu au reusit sa îl promoveze. Cum descoperim noi minciunile astea?!...

Din acest document, pe care va rog sa îl cititi, reies interesele pe care care Universitaria le avea înainte de alegeri, si pe care acum, detinând puterea, încearca sa le faca sa devina realitate.

Ne mai întrebam de ce nu suntem consultati? Ne mai întrebam de ce nu se face dezbatere publica?
Pentru ca acum a venit momentul lor!

http://sgg.gov.ro/legisl…/…/2016/10/wq0vb_pjf6597c1g4dkz.pdf

În varianta 2016 propuneau sa se acorde atestatul fara participare la interviu, acum cer examen national.

 îi îndreptateste faptul ca-s acceptati, ba chiar validati, drept urmare li se întareste comportamentul agresiv neconstientizat de pradatori.

Dupa alegeri si-au manifestat ego-ul inflamat sau supraestimat, fara o evaluare realista a consecintelor propriilor actiuni.

In loc sa ne luptam uniii cu altii ar trebui sa ne respectam unii altora realizarile, putine sau multe. Respectul e ca aerul, fara respect ne sufocam. Problema e ca unora le face placere sa-i vada pe altii sufocati si daca le spui, le tragi atentia, devin agresivi.

Cain ucigandu-si fratele fiind intrebat unde este  fratele sau, a raspuns:

Sunt eu pazitorul lui?

raspuns evaziv in locul:

L-am ucis!

Deşi poate nu ne-am aştepta la aşa ceva, parvenitismul este la el acasă, şi în spaţiul nostru universitar. Am spus că nu ne-am aştepta la aşa ceva pentru că un asemenea spaţiu ar trebui să fie, poate, cel mai ferit de intruziunile imposturii. Dar, din păcate, lucrurile nu stau aşa şi această „breaslă“ e tributară metehnelor unei societăţi guralive şi lipsite de planuri de anvergură. Fauna de aici e, de altfel, reprezentativă pentru societatea noastră ca întreg, nelipsind parvenitismul sub forma lui plenară de manifestare: specia mîrlanului academic şi a ţoapei universitare. Cum poate fi recunoscută acestă specie în plină înflorire? E destul de simplu şi, în cele ce urmează, voi încerca o catalogare a cîtorva specime de acest fel.

Activistul – e omul comisiilor şi al comitetelor de orice fel. E politicianul înăscut, care se întîlneşte mai mult pe sticlă decît la bibliotecă şi chiar mai mult decît într-o sală de curs. Sau, dacă se întîmplă cumva să mai ajungă şi pe-acolo, discută şi prezintă orice, mai puţin tema cursului respectiv. Se înmulţeşte repede prin clonare şi ajunge destul de uşor decan şi chiar mai mult. Biroul şi viaţa îi sînt pline de titluri şi zorzoane. Vorbeşte mult şi cu aplomb, folosind citate şi vorbe memorabile. Ştie de toate, pentru toţi, mai puţin că nu ştie nimic de fapt.

Amanţica – e de cele mai multe ori o fată deşteaptă şi tenace, cu o cultură submediocră, care îşi croieşte cariera în pat sau pe unde apucă, fiind o foarte bună „colaboratoare“. Important este că publică mult, cu multă lume, colaborarea începînd, de obicei, ca secretară, studentă sau asistentă. Oricum, nu punctul de plecare contează, ci faptul că o regăsim foarte repede şefă de ceva: de lucrări, de cabinet, de departament, de ce o fi, numai şefă să fie.

Băiatul bun la toate – e cel care rezolvă tot, mai puţin partea cu cercetarea de calitate. De fapt, nu face cercetare mai deloc. E creativ în orice, mai puţin în domeniul lui de „competenţă“, specializat fiind în lipsa oricărei specializări. Fireşte, vorbim de cum stau lucrurile de facto, şi nu de cum arată ele în CV-ul personajului respectiv, unde cu siguranţă poţi descoperi cît de specializat e în te-miri-ce, oricum domenii de graniţă, inter şi transdisciplinare, care sînt la modă şi primesc finanţări generoase din toate părţile.

Lista poate continua cu multe alte mărunte vietăţi de „mare anvergură“, ce populează spaţiul nostru universitar. Toate ţin de aceeaşi specie rezultată din combinarea mîrlanului academic cu ţoapa universitară. Bineînţeles, toate aceste specimene identificate mai sus sînt exemplificate de bărbaţi şi femei deopotrivă. Pentru a le înţelege mai bine adaptarea la mediu, să le studiem acum puţin arealul şi comportamentul.

Spre exemplu, aceştia sînt de nelipsit la conferinţe „internaţionale“ unde participă şi cîţiva profesori rătăciţi din Vest, cu alţi cîţiva veşnici invitaţi din ţările vecine, unde se vorbeşte inevitabil fie doar limba română, fie în mai multe limbi, într-o superbă învălmăşeală babiloniană şi unde, oricum, numai limba oficială a conferinţei nu e de auzit. Programul nu e defel respectat, fiind înţesat cu schimbări de ultim moment; singurele puncte fixe şi de interes major sînt mesele abundente, stropite din plin cu palincă şi alte băuturi tradiţionale. Aici se stabilesc viitoarele „colaborări“, mai bine zis, viitoarele chiolhanuri.  

Sînt fundamental inadecvaţi spaţiului academic, dar totuşi bine adaptaţi acestui mediu. Ei se îmbracă „la costum“ cînd invited speaker-ul este în sandale, iar ele sunt cu rochii lungi şi mulate, pline de zorzoane şi accesorii, cînd toţi sunt în blugi şi tricou.

Dacă îi întrebi despre subiectul lucrării lor, îţi răspund mîndri că are nu ştiu cîte sute de pagini. Dacă vrei să afli în ce reviste decente de specialitate au publicat, îţi înşiră zeci de cărţi publicate la tot felul de edituri obscure, spunînd apăsat că marea cultură nu se face prin articole mici.  

Nu îi interesează jocul ideilor, căci nu le înţeleg. Îi interesează doar oamenii cu relaţiile lor, totul fiind văzut strict ca un joc de putere şi influenţă. Nu au curiozităţi gratuite şi nu vor „simpla“ cunoaştere. Ei vor să cunoască doar oameni potenţi, bine-plasaţi, care să îi ajute să se caţere cît mai sus pe piramida socială şi în lanţul trofic social. Nu au deschiderea şi detaşarea necesare pentru a discuta un argument şi a analiza un punct de vedere. Indiferent de temă sau interlocutor, aceştia cred că orice discuţie îi vizează direct şi orice contraargument e perceput ca un atac la persoană. Universul lor este maniheist, împărţit strict în indivizi buni sau răi, care sînt fie cu ei, fie împotriva lor. Nu există nuanţe sau poziţii independente, nu există egalitate şi nici libertate. Nu există colegi sau camarazi, există doar şefi care trebuie periaţi şi cultivaţi sau subalterni care trebuie linşaţi şi scuipaţi. Principiul lor de viaţă este: servilism extrem faţă de „cei de sus“, mojicie maximă faţă de „cei de jos“. De aici şi dorinţa de a ajunge cît mai repede, cît mai sus, pentru a putea să se poarte aşa cum sînt. Sînt adaptaţi, sînt tribali. Supravieţuiesc şi chiar se înmulţesc. Tenace specie…

Sorin Costreie este lector univ. dr. la Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucureşti

http://dilemaveche.ro/

Canibalism academic. :)) Am trait pe viu toate astea si am fugit din sistem cu un gust amar.

16 ani mi-au fost suficienti. As avea de povestit...

Cunosc bine personajele din toate categoriile descrise mai sus (45 de ani de invatamant superior). Cred ca astfel de specimene prolifereaza, in toate facultatile/universitatile, mai mari sau mai mici datorita inertiei celor multi . Dupa parerea mea, situatia trebuie reglata la fata locului (in institutia respectiva) prin actiuni coordonate ale celor care simt pericolul discreditarii prestigiului universitar. Nu vad solutii de ansamblu ci doar "caz cu caz"....Sa avem curaj si speranta ca fenomenul este REVERSIBIL....

Bogdan Ion:"poti insă stabili condiții corecte de practică și standarde profesionale care să îi facă pe cei care și-au luat patalamale de atârnat pe perete să renunțe în timp la ele. "

Obiectiv PCR

Acum ca le-a luat banii sa-i facem sa renunte la a mai practica psihologia!

Inainte de a instaura inchizitia CPR, si a incepe “vanatoarea de vrajitoare”, cred ca o “directie prioritara” ar fi sa ne uitam ce oferim actualilor si viitorilor psihologi/psihoterapeuti. Cei care isi doresc aceasta profesie, trebuie sa treaca prin toate furcile caudine ale formarii, masterelor, standardelor, examene peste examene si evaluari peste evaluari (bineinteles, tot procesul este suportat din buzunarul propriu, in psihoterapie inca vreo 7 ani dupa facultate), si dupa toate astea se trezeste singur intr-o piata absolut ne-educata in domeniu, care inca vede in psiholog un “vrajitor” omnipotent, care citeste ganduri! Clientii nostri din practica privata nu stiu sa aleaga dupa criterii de competenta profesionala sau metoda de lucru ci dupa recomandari sau functii inalte in ierarhie/vizibilitate. CPR ar trebui sa ajute si prin psiho-educatia in masa, si prin oferirea unor programe practica supervizata in institutii (cu angajare, ca la medici in rezidentiat, daca tot se pune problema implicarii altor ministere) etc. CPR, ar trebui sa-si puna problema ce ofera psihologilor, pentru ca ei sa-si respecte standardul profesional, si nu cum sa mai gaseasca alte metode de coercitie, control si noi cheltuieli “obligatorii”pana la exercitarea profesiei. Totusi, un client educat si informat va evita un psiholog cu “derapaje” catre alte domenii si lucrurile se vor regla de la sine in piata.
Hai sa nu exageram (defensiv) cu false probleme care ascund de fapt alte lucruri care ar trebui facute altfel. Transparent si cu aplecare spre ceea ce se intampla cu adevarat “down there”, in viata reala a unui om care isi doreste aceasta profesie.

Majoritatea celor din conducere traiesc in principal (daca nu exclusiv) din cursuri adresate psihologilor, nu "profanilor", Iar psihologii reprezinta un venit "garantat" fiindca sunt constransi de obtinerea diplomelor continuu.  Examene in plus pentru psihologi, dar profesorii sunt buni "din oficiu", calitatea serviciilor prestate de ei se presupune din oficiu. Nu trebuie demonstrata, ci acceptata ca atare. 

"Gradul de satisfacţie cu activitatea Colegiului este extrem de scăzut. Un procent de 3% din participanți declară că sunt foarte mulțumiți de activitatea Colegiului. Un procent de 49% din participanți declară că sunt nemulțumiți sau foarte nemulțumiți. Activitatea comisiei de Muncii din Colegiu este evaluată ceva mai bine, însă nu extrem de pozitiv - doar 3% din participanți declară că sunt foarte mulțumiți de activitatea acestei comisii, pe când 40% declară că sunt nemulțumiți sau foarte nemulțumiți.

Deși cifrele de școlarizare arondate facultăților private care au programe de psihologie sunt mai mari decât cele tipice pentru facultățile de stat, se pare că absolvenții facultăților private nu urmează atât de activ profesia pentru care s-au format. În eșantionul nostru, 67% din participanți sunt absolvenți ai unei facultăți de stat.

Educația profesională suplimentară este cea mai mare povară pentru psihologul tânăr. Participanții la această cercetare declară că în total de la absolvirea ultimei forme de învățământ au cheltuit pentru astfel de activități în medie 8163 RON (SD = 11464 RON). Pentru ultimele 12 luni, media este de 3431 RON (SD = 8267)."

DESPRE O PROFESIE ÎN CARE HOȚII PAR PROPRIETARI

Fără nici o hotărâre judecătorească definitivă, un grup de hoți a intrat în data de 15 martie 2018 în sediul organizației profesionale, au intimidat personalul, au blocat accesul salariaților, ceea ce a făcut ca mulți să demisioneze, după care au început dezmățul.
O colegă scria ieri că hoții au nevoie de legitimitate, din acest motiv trimit mesaje de amenințare, organizează întâlniri care par oficiale, redactează și trimit pe email decizii și hotărâri, eliberează acte de atestare false etc.
Acest tip de hoție într-o profesie, fără scrupule, la vedere, este posibilă doar pentru cei cu tupeu de infractori, cărora o mare masă de oameni, de teamă sau din oportunism, le acordă o aparentă legitimitate prin participare.
Mulți nu, însă lipsa de solidaritate cu cei lucizi și fermi în apărarea profesiei, face jocul impostorilor.
Fără aceste condiții, dar mai ales fără naivitatea unor pretinși lideri, haosul actual nu ar fi fost tolerat, iar hoții din sediu nu puteau încerca să distrugă tot ceea ce s-a construit timp de 14 ani.
În concluzie, mă întreb cum de este posibil ca oamenii onești din profesie să accepte ca un grup de pretinși universitari, fără nici o legitimitate legală, să ne distrugă zi de zi imaginea și tot ceea ce reprezintă profesia de psiholog, chiar cu participarea lor?
Cum poți să exerciți cu probitate o profesie lăsată la cheremul unor infractori, dar în același timp să ceri respect din partea societății?
Timpul acesta pierdut în profesie este ca nisipul care se scurge dintr-o clepsidră spartă...

DESCHIDE-ȚI MINTEA!

Eu identific o dublă semnificație, dar tin sa o aduc in discuție pe cea de-a doua. Oare nu este mai simplu sa înființam un nou Colegiu? de data asta al Psihologilor si pentru Psihologi? Stiu, este vorba de o lege organică, dar legile sunt facute de oameni și ele se adaptează la modernizarea societății. Ne trebuie, da zic Trebuie un colegiu care sa sprijine cercetarea în domeniul nostru, sa creeze teste cu ajutorul psihologilor români pe specificul populației noastre. Teste care sa fie gratuite odată ce devii membru. Sa dezvolte noi nișe in care psihologii să poată lucra, sa sprijine si sa îndrume studenții si nu in ultimul rând sa apere si sa sprijine psihologii angajati împotriva abuzurilor angajatorilor. O spun cu mare mâhnire ca in acest moment Colegiul nostru este condus de un grup mic de ticăloși. Ticăloși ce folosesc Colegiul ca pe un instrument si il tin prizonier al unei epoci de mult apuse.