🤚STOP inculturii copiilor noștri!🤚

Picsart_25-07-15_10-12-52-663.jpg

Această petiție se adresează în principal tuturor autorităților competente ale statului, Poliției Române, Direcția de Investigații a Afacerilor Interne, Avocatului Poporului în mod deosebit, Patriarhiei Române, dar și celorlalți români ce s-au simțit cel puțin indignați prin modul de desfășurare a programului „artistic” al festivalului intitulat Beach, Please! 2025, desfășurat în intervalul 09–13.07.2025 în stațiunea Costinești.

Nu voi enumera mot-a-mot toate cazurile în care anumiți interpreți au folosit atât injurii la adresa publicului, cât și la adresa României, căci sunt mulți, ci le aduc spre sesizarea organelor judiciare pe cele ce mi s-au părut cele mai ofensatoare.

--------------------------------------------------------

Prin modul de exprimare în timp ce-și „interpreta” piesa, „artistul” Albert NBN (Albert Constantin), folosind cuvinte precum „mă p..ș pe România”, sau remarca sa după valul de proteste ce a urmat – „sunteți niște părinți bătrâni care' copiii voștri le curg balele după noi” arată clar ura față de nație, cât și față de noi, ceilalți, ce iubim valorile acesteia.

Autoritățile pot să se sesizeze pentru această persoană în baza următorului articol de lege:

Defăimarea țării sau a națiunii

Art. 236¹

Manifestările publice săvârșite cu intenția de a defăima țara sau națiunea română se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

------------------------------------------------------

Simboluri sataniste proiectate pe ecrane (cap de țap, pentagramă, Baphomet crucificat) în timpul programului;

-------------------------------------------------------

„Artistul” RAVA (Oiță Florin Ravanelli), chiar dacă ar fi, așa cum se spune, fiul celebrului grătărgii „Cocoșatul”, n-ar trebui în continuare să folosească astfel de versuri precum „Lucifer nu moare, dar are dosare”, în fața niciunei audiții;

Solicit PUBLIC Patriarhiei Române, Bisericii Ortodoxe Române să ia atitudine vis-a-vis de organizarea atât a acestui festival, cât și a celor ce vor mai urma!

--------------------------------------------------------

- Un copil de 15 ani a fost încurajat, făr’tat chiar, de un „cântăreț” pe nume Destroy Lonely (Bobby Wardell Sandimanie III) să sară de la 3 metri; acesta a ajuns la spital în stare gravă;

--------------------------------------------------------

- Tânăr ce sare din tren în timpul mersului, chiar dacă nu mai are, practic, legătură cu festivalul, de acolo pleacă asemenea porniri;

--------------------------------------------------------

- Versuri obscene și vulgare despre sex, droguri și ură au fost folosite de mai mulți așa-ziși „artiști”;

-------------------------------------------------------

Solicit PUBLIC o anchetă parlamentară! Făcută nu doar ca să fie făcută, ci și soldată cu urmări!

-------------------------------------------------------

Aceasta nu este libertatea de exprimare din Constituția României:

Art. 30 – Libertatea de exprimare

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implică și libertatea de a înființa publicații.

(4) Nicio publicație nu poate fi suprimată.

(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligația de a face publică sursa finanțării.

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

(8) Răspunderea civilă pentru creația sau informația adusă la cunoștință publică revine autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii.** Delictele de presă se stabilesc prin lege.

-------------------------------------------------------

Cer prin asta, sancționarea și impunerea pe viitor a unui regulament de scenă - și nu numai, organizatorului Selly (Andrei Șelaru), pentru modul de administrare al acestui festival, în ceea ce privește strict natura modului de exprimare a mai multor artiști pe durata desfășurării festivalului; condamn această persoană și pentru faptul că, după aruncarea drapelului național, l-a aruncat pe jos ca pe un gunoi, ba chiar ironic prin comportament!

În acest sens las articolul de lege referitor la defăimarea drapelului național:

CAPITOLUL IV – Dispoziții finale

Art. 20

Cetățenii sunt datori să manifeste respect față de drapelul și imnul național al României și să nu comită niciun act prin care s-ar aduce ofensă acestora.

--------------------------------------------------------

În atenția autorităților, ce sper că se vor sesiza:

Nu atașez materiale ca dovezi la această petiție – este plin de asemenea clipuri pe toate rețelele de socializare, astfel încât, chiar dacă se vor șterge de către unii artiști, nu vor putea dispărea niciodată.

------------------------------------------------------

Închei prin a spune următarele:

Respectul, credința și valorile spirituale nu sunt învechite!

Ele sunt esențiale pentru dezvoltarea în acest spirit a copiilor și tinerilor!

Credința în Dumnezeu, dragostea de familie, respectul pentru semeni și pentru țară, toate acestea ar trebui să fie baza educației. Cum le mai putem păstra, dacă „distracția” de azi calcă în picioare tot ce e sfânt?

Nu putem sta nepăsători când copiii noștri sunt învățați că vulgaritatea e cool și că simbolurile demonice sunt „artă”.

Vă spune asta un părinte ce și-a lăsat copilul să meargă la acest festival!

Vă spune asta un fost rocker în tinerețe, dar care a avut cât de cât limite atunci când se manifesta!

- Invit pe toți românii de bună credință să semneze petiția, să strângem atât de multe semnături, încât Avocatul Poporului să nu poată găsi în asta un motiv pentru a nu ne lua în considerare!

 

Mulțumesc!

Cu respect,

Andriescu Mihai Bogdan.

Da, este numele real al meu, nu am motive să mă ascund în spatele semnăturii ca inițiator, voi spune întotdeauna ce simt și gândesc și bineînțeles accept și consecințele deciziilor mele, chiar de acest lucru deranjează...

Doamne ajută!


Mihai Andriescu    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnarea petiției, accept faptul că Mihai Andriescu va putea să vadă toate informațiile pe care le introduc în formular.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face numărul dvs. de telefon public pe internet.

Îmi dau consimțământul pentru prelucrarea informațiilor pe care le furnizez în acest formular în următoarele scopuri:
Autorizez Mihai Andriescu să transmită informațiile pe care le furnizez în acest formular următoarelor părți:




Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...