Semnează pentru adoptarea Legii privind exercitarea profesiei de moaşă, precum și înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Național al Moaşelor din România

Domnule Preşedinte al Senatului Călin Popescu Tăriceanu,

Domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor Nicolae Liviu Dragnea,

Putem asigura 87% din îngrijirea gravidei, a mamei și a nou născutului (conform OMS) 

Putem reduce considerabil rata mortalităţii materno-infantile, rata mamelor minore, rata cezarienelor şi a intervenţiilor inutile. 

Putem asigura informarea şi educarea populaţiei pentru o sănătate reproductivă optimă.

Putem optimiza psihoemoţional parcurgerea etapelor sarcină, naştere şi lehuzie  in beneficiul femeii de vârstă fertilă şi implicit a sanătăţii generaţiilor viitoare.

Putem crește calitatea îngrijirilor acordate în domeniul sănătății materno-infantile, deteminând o scădere a complicațiilor și a intervențiilor inutile și implicit reducerea costurilor sistemului de sănătate.  

 

Solicităm prin această petiție adoptarea Legii privind exercitarea profesiei de moaşă, precum și înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Național al Moaşelor din România pentru implementarea şi dezvoltarea acestei profesii în conformitate cu directivele europene.

Moaşa nu este o invenţie a României moderne.

Ea a existat dintodeauna peste tot în lume. 

În legislația europeană, la care România s-a angajat înca din 2005 să se alinieze, moașa îngrijește, sprijină și monitorizează, într-o manieră globală și autonomă, gravidele sănătoase și nou-născuții sănătoși, începând de la concepția lor, pe perioada sarcinii, la naștere și postpartum, facilitand totodată și  integrarea acestora în familie și societate. Moașa se ocupă și de planning-ul familial, de informarea cuplurilor cu probleme de fertilitate, de promovarea unei stări bune de sănătate a femeii/familiei și de educarea sexuală și relațională a tinerilor/adolescenților.

Actualmente sistemul educaţional al moaşei din România, este în pragul unui colaps: din 9 programe universitare cu care s-a pornit în 2005 au mai rămas doar două şi se preconizează închiderea încă a unui program (anul viitor).  Din cele aproximativ 1000 de moaşe licenţiate doar 591 activează în sistem, restul fie au migrat, fie s-au reprofilat pentru că paradoxal statul care a investit în formarea lor nu le-a creat şi locuri de muncă. Organigramele instituţiilor de profil nu prevăd acest specialist.  În acest context este încălcată DE 36/2005CE reactualizată prin DE 55/2013CE dar mai grav este încălcat dreptul femeii de a accesa serviciile moaşei.

Vă reamintim că România este campioană europeană (în sens negativ) la rata mortalităţii materno-infantile, la rata mamelor adolescente, la rata gravidelor nemonitorizate, la rata cezarienelor.

Suedia şi Anglia s-au confruntat cu o astfel de situaţie acum 200 şi respectiv 100 de ani, situaţie pe care au rezolvat-o numai prin creşterea numărului de moaşe şi încadrarea lor ca furnizor principal de servicii primare în domeniul materno-infantil.  

Au trecut 11 ani de la promisiunea României de a dezvolta această profesie şi azi constatăm că autoritatea care reglementează această profesie nu a luat nicio atitudine. Moaşele dispar iar mii de femei şi copii nu beneficiază de îngrijiri calificate.

Ne dorim ca medicina bazata pe dovezi și prevenţia să reprezinte baza pe care se construieşte sistemul de îngrijiri materno-infantile din România. 

POSTER6.jpg


Asociaţia Moaşelor Independente şi Asociaţia Moaşelor din România    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție


SAU

Adresa dvs. de email nu va fi publicată pe site-ul nostru. Cu toate acestea, autorul petiției va putea vedea toate informațiile furnizate în acest formular.

Veți primi un e-mail cu un link pentru a vă confirma semnătura. Pentru a vă asigura că primiți mesajele noastre email, vă rugăm să includeți info@petitieonline.com în lista de adrese sau lista expeditorilor agreați.

Publicitate plătită

Vom aduce această petiție la cunoștința a 3000 persoane.

Facebook