Parcuri Europene

Aducem in mod public in atentia Consiliului Local Municipal, urmatoarele:

1. Brailenii care aleg sa-si petreaca timpul liber in Parcul Monument, sunt extrem de deranjati de persoanele care intra cu autoturismele pe aleile parcului, muzica din masinile acestora fiind data extrem de tare. Cetatenii civilizati, care vin sa-si plimbe copii in aer curat, care vin sa se relaxeze, batranii care, de asemenea, ies la aer curat in Parcul Monument, sunt nevoiti sa suporte mirosul de gaze emanat de motoarele masinilor, muzica data extrem de tare. In loc sa se relaxeze, parintii care isi plimba copiii prin Parcul Monument, trebuie sa aiba mai mare atentie ca vre-o masina sa nu dea peste copilul lor decat pe o strada din Municipiu.

2. O natiune cu cat este mai sanatoasa, cu atat se poate dezvolta mai bine. Acest lucru, in tari civilizate, in orase cat de mici, dar intr-adevar europene, a fost constientizat de autoritati care au amenajat zone pentru sportul de masa. In orice oras din Uniunea Europeana exista amenajate, de obicei in parcuri, piste pentru cei care vor sa faca jogging, sunt amenajate perimetre in aer liber in care sunt montate aparate de fitness, la care cetatenii orasului pot avea acces oricand si gratuit. Si la noi, tot mai multi braileni au inteles faptul ca sportul inseamna sanatate, si aleg sa faca jogging in Parcul Monument. Insa acestia, devin imediat victimele sigure ale cainilor comunitari care salasluiesc in Parcul Monument. Brailenii care fac jogging in Parcul Monument, sunt extrem de nemultumiti de faptul ca aceasta zona este impanzita de caini comunitari, agresivi, care zilnic fac victime in randul celor care alearga.

Solicitam a se rezolva cu maxima urgenta, urmatoarele:

- Interzicerea cu desavarsire, accesului autoturismelor In Parcul Monument.

- Strangerea tuturor cainilor comunitari din perimetrul Parcului Monument, si mutarea acestora in adaposturi special amenajate.

- Amenajarea unei zone in aer liber, in care sa fie montate aparate de fitness cu acces liber

- Prelungirea pistei de bicilete, de la 450 m lungime cat are acum, la cel putin 1000 m.


Forta Civica Braila    Contactați autorul petiției