Locuitorii se adresează primarului orașului Leova!

ab.jpg

 
Stimate dle primar al orașului Leova,
Vitalie Gărgăun!
 
 
În vara acestui an se vor împlini doi ani de la desfășurarea alegerilor locale generale, care au avut loc în anul 2015.
Respectiv și doi ani de la investirea Dvs în funcția de primar al localității noastre.
Pe parcursul acestei perioade, NOI , LOCUITORII orașului Leova, am constatat că multe din lucrurile promise de Dvs în campania electorală, nu au fost realizate.
 
Suntem profund îngrijorați de faptul că platformele de gunoi sunt supraîncărcate iar deșeurile nu sunt colectate la timp de Î.M. Salubr-Leova, de faptul că în jurul acestor platforme se adună haite întregi de cîini vagabonzi iar aspectul străzilor, și așa deteriorate, devine și mai inestetic.
 
Am vrea să primim răspunsuri la multiplele întrebări care ne macină, inclusiv la cele ce țin de extinderea sistemului de apeduct, conectarea gospodăriilor la sistemul de canalizare, iluminarea străzilor și curților blocurilor de locuit, amenajarea terenurilor de joacă pentru copii etc.
 
Suntem conștienți că bugetul local este limitat iar situația social-economică din țară, afectează și mai mult ritmul în care ar trebui soluționate problemele orașului și în această ordine de idei, în conformitate cu prevederile articolului 8 din Legea nr.436 din 28.12.2006, privind administrația publică locală, care prevede că: 
"În problemele de interes local care preocupă o parte din populaţia unităţii administrativ-teritoriale pot fi organizate, cu această parte, diverse forme de consultări, audieri publice şi convorbiri, în condiţiile legii", NOI, LOCUITORII orașului Leova solicităm:
 
1. Convocarea Adunării Generale a orașului, sau cel puțin a unei întruniri masive a orășenilor în scopul prezentării rezultatelor activității Primăriei or.Leova și primarului, pentru perioada 2015-2017;
 
2. Prezentarea în cadrul acestei întruniri a informațiilor cu privire la investițiile planificate pentru următorul an/ani și consultarea acestora cu populația, în vederea selectării obiectivelor prioritare pentru dezvoltarea orașului;
 
3. Prezența în cadrul acestor întruniri a conducătorilor tuturor instituțiilor subordonate Primăriei or.Leova, inclusiv a celor responsabile de prestarea serviciilor sociale: colectarea deșeurilor și aprovizionarea cu apă.
 
Lăsăm la discreția aparatului Primăriei, stabilirea datei și locației desfășurării întrunirii.
 
Ne exprimăm speranța și încrederea că veți ține cont de solicitarea orășenilor, și aceasta nu va fi ignorată sau tergiversată, pentru ce și SUBSCRIEM.
 
Cu respect,
locuitorii orașului Leova

Locuitorii orașului Leova    Contactați autorul petiției