INVATAMANTUL SPECIAL NU TREBUIE DESFIINTAT!

 

De ce scoala speciala si nu altceva ?

Asa cum este formulata intrebarea,tocmai pentru ca se adreseaza copiilor “speciali”,speciali in sensul profund al cuvantului, pentru ca istoria lor personala si intreaga lor personalitate pune in evidenta trasaturi si manifestari speciale.

Integrarea lor  in ceea ce inseamna astazi învatamânt special, a capatat in ultimii ani o altfel de rezonanta,intrucat promovarea progresiva a cerintelor educative speciale a indrumat cadrele didactice din invatamantul special sa se reprofesionalizeze si sa urmeze ei insisi, forme speciale de perfectionare, adaptate acestor copii speciali.Costurile unor astfel de perfectionari au fost suportate de catre cadrele didactice, dedicate in primul rand nevoilor acestor copii si apoi,respectului pe care il acorda profesiei lor, pentru a ridica la nivel de performanta acel “ceva” de care dispune inclusiv copilul cu CES.

Nu putem sa ne argumentam altfel punctul nostru de vedere, decat daca dam o interpretare obiectiva cuvantului care se pare ca deranjeaza cativa reprezentanti din comunitatea din care si noi facem parte. Deci cuvantul “special” are diverse interpretari, insa in cazul nostru, inseamna: patologie, boala, disfunctii, handicap, intarziere si orice altceva inafara sensului pe care se pare ca l-ati atribuit in momentul in care ati propus ca acesta sa fie inlocuit si tratat ca un fenomen de normalizare a ceea ce inseamna sistemul de învatamânt special. Particularitatile expresiei “special” se refera in cazul nostru la exceptii date de un mediu patologic sau viciat.

Cu siguranta ca dorinta noastra, a tuturor reprezentantilor din invatamantul special ar fi sa atingem performante terapeutice astfel incat fiecare elev cu CES, care a trecut prin sensul cuvantului “special”,sa se poata adapta oriunde,intr-un context tipic pentru ca ulterior, sa contribuie la dezvoltarea societatii, in general. Desigur, acesta este obiectivul major al intregului sistem de învatamânt, insa experienta noastra cotidiana , nu este nici macar asemanatoare cu ceea ce regasim in tratatele academice de profil ci, ne transpune uneori in situatii dificile in care, fara sa stim de unde? de ce? si cum? le gestionam, pentru a-i asigura si satisface elevului special, nevoile pe care si le manifesta.De fapt,raspunsul prompt la aceste nevoi se incadreaza in recomandarile specialistilor care utilizeaza atat de frecvent termenul de terapii specializate. Este un termen nou aparut la noi si vehiculat cu atata intensitate in sistemul nostru, incat, cei neimplicati au impresia ca acesta trebuie derulat de savanti sau academicieni.

Realitatea insa,nu corespunde interpretarilor date de cei ce au propus desfiintarea invatamantului special, intrucat la baza acestui proces therapeutic, inainte de toate sta disponibilitatea fata de acesti copii, adica acceptarea lor neconditionata, indiferent de aspect fizic, boala, mediu si statut social, caracteristici care deranjeaza in mediile scolare performantiale atat de mult.

Integrarea unui elev special intr-un grup axat pe performanta cognitiva i-ar dezvolta complexe de inferioritate atat de intense, incat s-ar risipi intreaga resursa afectiva si emotionala, care compenseaza in general deficitul cognitiv.

Sigur ca aceasta remarca are o interpretare pur psihologica, insa in spatele ei stau imediat consecinte grave care pericliteaza nu doar siguranta fizica si psihica a acestui elev special, ci si posibilitatile sale de recuperare, de a-si consolida o minima independenta, care il pregateste pentru viata de adult.

Ne manifestam cu totii respectul, aprecierea si admiratia fata de toti colegii nostri care ating performante supramedii sau superioare cu elevii tipici, insa suntem cu totii de acord ca metodele educative consolidate in timp, pentru atingerea unor asemenea performante, nu corespund metodelor de recuperare solicitate de problematica unui elev cu CES.

Dorim sa precizam ca performanta in sistemul nostru de invatamant special consta in capacitatea fiecarui cadru didactic de a se adapta si de a se integra in realitatea fiecarui elev cu CES. Aceasta realitate nu este una obiectiva, careia sa-i gasesti imediat corespondent, ci este una marcata de multe ori de o iluzie personala, de o imaginatie bolnava, de o emotie intensa, de o manifestare efervescenta data de o criza a bolii in care uneori parca ti-e imposibil sa patrunzi. Insa devii atat de uman, fara sa stii de ce, incat, orice resursa inca neafectata o retii usor, pariezi pe ea si o valorifici cat de mult iti permite potentialul copilului special.

Din punctul nostru de vedere, al cadrelor didactice “speciale”-caci daca elevii nostri sunt speciali, ne permitem sa ne atribuim si noi acest termen - nu exista copil care sa nu poata fi educat, ci doar metoda neadecvata in munca cu acesti copii. In jurul acestei idei sta teama acestui sistem special, caci orice reintegrare, orice interventie in rutina zilnica a acestor copii, pot bulversa de fapt, un intreg sistem, consecintele fiind astfel, in scurt timp mai mari decat ne-am putea noi imagina sau cei care au contribuit la aceasta propunere de desfiintare a invatamantului special. Ne este greu sa credem ca in cazul mentionat, vor exista reprezentanti care sa-si asume esecurile, traumele unor “vieti speciale”, transformand apoi neputinta pe seama unei initiative necorespunzatoare.

Iesind acum din sfera particulara a sistemului nostru de învatamânt special, putem noi oare sa ne asumam “desfiintarea invatamantului special ?”alaturi de reprezentantii acestor initiative? Sa marcam destinele atator copii speciali ?

Caci oricat am vrea sa normalizam, sa compensam aceste deficite, sa intervenim, sa echilibram o patologie marcata, consideram ca este o lupta pierduta, intrucat natura omului e mai presus de noi, oamenii, de dorintele noastre si de posibilitatile noastre de actiune .

Si totusi …acolo unde exista viata, indiferent cum este aceasta, merita sa fie traita la potentialul sau maxim.

 

 

Cadrele didactice

de la Scoala Gimnaziala Speciala Baia Mare

jud. Maramures

 

09.05.2014

Baia Mare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Cadrele didactice de la Scoala Gimnaziala Speciala Baia Mare jud. Maramures    Contactați autorul petiției