S.O.S. familia!

Voi da raspunsuri in masura in care reusesc, dupa atata circoteca, sa-mi adun raspunsurile. Am citit cam tot, mi-am facut o impresie pe care n-am s-o spun, din motive de bun-simt.

Insa, se poate observa cu lejeritate traiectoria pe care o iau vorbele voastre. Da, iata ca nici nu mai e nevoie sa spun cine inseamna 'voi' si cine 'noi'; oamenii se cern de la sine, asa cum le-a fost sortit s-o faca in aceasta viata cu rost intru indumnezeire pentru a ajunge in Imparatia lui Dumnezeu, prin munca permanenta si atenta cu sine, a.i. fiecare sa ramana unde-i este locul, acolo unde a ajuns cand si-a dat ultima suflare de viata biologica.

Traiectoria voastra e cam aceeasi, e repetitiva la modul obositor :
- folosirea majusculelor, a semnelor de punctuatie '!, ?' in exces;
- raspunsurile imediate, pripite, lipsite de spatiul necesar asimilarii informatiilor care au fost oferite, eventual de urmarirea demersului logic din fraze si dialogarea pe/la subiect;
- saritul la lupta verbala cu arsenalul ei: injurii, jigniri, trimiteri in superficial, distorsionarea intentionata a sensurilor cuvintelor, distragerea atentiei de pe esenta fiecarei postari;
- recurgerea la sentimentalisme vis a vis ba de nobletea sentimentului iubirii dintre 2 barbati/femei, ba de aclamarea clementei dumnezeiesti, ba de statutul parental, slabiciuni dealtfel omenesti - sentimentalismele, pe care le vreti ca si cum acestea ar fi niste meniuri, iar noi chelnerii care nu se urnesc, domnule!, sa vi le serveasca mai repede in foamea voastra vesnic hidoasa, sentimentalisme pe care le invocati pentru a ni le pretinde ca ridicate la rang de virtuti in scopul declararii, de fapt, a ce? A tolerantei.

Eu nu ma declar toleranta vis a vis de acest pacat. Dar pacate avem toti, absolut toti, fara exceptie (de aceea suntem azi in viata, pt ca avem ce face cu ea - un rost, un scop, un plan al lui Dumnezeu), insa e suficient sa va reamintesc, si in egala masura sa-MI reamintesc ca pacatul poate fi iertat daca vrem. Cand nu vrei asta, iti asumi singur, chiar daca stii chiar daca nu, pleiada de pacate aditionale care vin la pachet cu marele contract al pacatului initial, si care te impresoara de peste tot, atata timp cat pacatul e in tine, izvoraste din launtrul tau.

Eu stiu ca omul e izvor de iubire. Da, dar iubirea ce este? Nu mai incercati sa definiti iubirea cu vorbele mintii omenesti, ci cu sufletul nelinistit sa afle in orice o forma de iubire. Acolo, in acel orice care ne iese in cale si pe care-l lasam sa ne modeleze frumos existenta, lasand si acelui 'orice' un dar de iubire, la randul nostru, acolo este iubirea. Nu incercati sa definiti iubirea din carti, nici macar in Biblie n-o veti gasi daca aveti sufletul cantonat in idei generate doar de gandire. Cine vrea sa afle iubirea, se roaga mult pt asta, si chiar daca nu se declara un adept al invataturii crestine, tot se roaga in sufletul lui prin aceea ca-si doreste asta. Daca totusi nu gasim iubirea, nu este pt ca cei din jurul nostru ne impiedica, ci pt ca n-am ajuns singuri la nivelul la care s-o putem intelege. Pt ca, atunci cand gasesti ceva cum e iubirea, acest sentiment lasat de Dumnezeu oamenilor ca resursa a toate, trebuie sa stii ce sa faci cu ea. Iubirea trebuie sa fie lucratoare in om, nu sa ramana o simpla conceptie, o imagine, o idee. Drumul pana la iubire e extrem de scurt, dar extrem de greu. Numai singuri putem alege daca inaintam sau ne opintim intr-un colt de drum pe care l-am gasit confortabil. Cat traieste, omul invata, inclusiv a iubi.

Amelia, cand te vad cu cat patos scrii, pe de-o parte te admir si te felicit pt minunatul gand de a-l sfatui pe Ovi sa nu se indeparteze de Dumnezeu. Dumnezeu cu siguranta nu asta ar vrea, asa cum dealtfel nimeni de aici nu asta vrea. Nu doar credeam ca s-a inteles, dar eram sigura ca s-au citit toate explicatiile de acest gen date aici. Insa, fara a te condamna, imi permit sa-ti spun ca dumnezeul pe care tu il invoci este un dumnezeu de care, din iubire pentru Dumnezeu, mi-e greu sa-ti scriu. Dar dumnezeul tau pare mai degraba a face parte dintr-o colectie de mai multi dumnezei, unul al preotesei, daca vrei, care a oficiat cununia celor 2 homosexuali protagonisti ai emisiunii, unul al tau, si cine mai stie cati or mai fi. Cer iertare sfinteniei lasate a fi urmata pe aceasta lume, insa Dumnezeu e UNIC, El este! Nu este ceva cuantificabil, nici macar in iubire, pt ca uneori ne da cu capul de pragul de sus tocmai pt a ne arata pamantul si a ne pleca capul intru smerenie. Deci Dumnezeu este. Atat.
Nu ma contrazice, te rog, pana nu afli pe ce se bazeaza impresia mea. Ai afirmat ca nu exista sfinti sau moaste. Exista. Fiecarui om care a pacatuit, pt purtarea sa smerita si lucratoare in lume, Dumnezeu i-a asezat in suflet icoana sfinteniei. Uite un exemplu minunat: Sfantul Ciprian! Sf. Ciprian, inainte de-a ajunge la revelatia divina, era vrajitor. Mai mult, era atat de puternic in ce facea, incat ajunsese sa conduca legiuni intregi de draci. Dracii ii ascultau porunca precum niste caini care fac sluj. Cand insa, a ajuns sa inteleaga ce inseamna cu adevarat Dumnezeu, Ciprian s-a smerit si a facut in asa fel incat, prin canon si pocainta, sa-si rascumpere pacatele. Dumnezeu, in marea Lui Bunatate, l-a ajutat sa se schimbe. Deci iata, se poate.
Daca citesti 'Vietile Sfintilor' vei gasi marturii pe care, oricat de indaratnic ai fi, nu ai cum sa le contesti.
Apoi, vremurile pe care le traim au depasit cu mult din veninul altor vremuri, si au fost canonizati sfinti contemporani, deci sunt multi oameni, oameni, Amelia, dintre noi, care au devenit sfinti. Le spunem asa, pt ca au trait intr-o curatenie desavarsita din momentul in care au inteles ce inseamna pacatul universal, si abia asta le-a fost cheia catre iubirea universala. Iar aceasta curatenie le-a blocat procesul de descompunere al materiei din care e facut trupul omenesc. Pt ca, nu-i asa, cand esti curat pe maini, nici musca nu se mai asaza. Asa si cu sufletul, daca extindem. Dar e nevoie sa faci acest exercitiu al extinderii, macar prin a crede ca au fost altii cu care chiar asa au stat lucrurile.
Uite inca o intamplare care ma face sa-ti vorbesc, de fapt sa-ti marturisesc, despre realitatea sfintilor si-a moastelor: fetita mea poarta numele unui sfant. La un moment dat, am aflat de existenta moastelor acelui sfant intr-o anumita biserica. Ne-am dus acolo, i-am spus doar ca 'aici' (aratandu-i locul) sunt moastele sfantului. Copil de clasa I-a fiind, fetita mea numai acolo a stat pana s-a incheiat slujba, nemiscata (si e un copil foarte asertiv, te asigur), ca si cum era patrunsa. Cand s-a terminat, am schimbat cateva vorbe cu niste Parinti de acolo, pret de 10 minute cred, si am vrut sa plecam. Fetita mea m-a rugat s-o mai las macar putin sa stea acolo, pt ca: "mami, ma simt bine". M-a coplesit de emotie intamplarea si am mai stat cateva minute, iar fetita mea i-a promis sfantului ca nu se vor desparti, chiar daca ea pleaca acum acasa. Un copil care habar n-are ce sunt moastele, pt ca pana atunci nu i-am spus, n-a avut nevoie de explicatii decat dupa, pt ca dorea sa-si trezorizeze experienta intr-un sertar al iubirii sfinte si de cele sfinte. In Sfintii Parinti, in Sfinti, asadar, VIAZA Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi definit, El doar poate via.

Cand spui ca ar trebui chemat Animal Planet sa vada ca dinozaurii n-au disparut, ca suntem niste fosile, sunt tentata sa-ti spun ca din maimuta se trag doar oamenii care cred asta, dintr-un imbold de ironizare. Dar n-as face altceva decat sa-ti intru in joc si sa-mi atrag pacate suplimentare dand invatatura sfanta pe niste cuvinte rautacioase. Orice minut de pace cu tine este pretios si n-ar trebui tulburat nici macar de afirmatii rautacioase, pt ca sunt energofage, iar energia vine din seva creatiei omului, care este Duhul Sfant.

Ovi, eu am aflat f tarziu taina Sfintei Scripturi. Si cand zic taina, inteleg prin asta intelegerea insumata si asumata a Cuvantului. Nu am aflat-o singura, caci mi-ar fi trebuit poate zeci de ani de studiu si tot atata smerenie si vigilenta, virtuti demne de un om puternic induhovnicit, am aflat-o prin minunata marturie data de Pr. James Bernstein. Uite un link pe care te rog sa-l citesti in liniste, oferindu-ti ragaz. E mult de citit, dar e scris tare frumos, cald si aerisit. Daca ai rabdare si determinare, vei fi foarte castigat dupa acest text:

http://cuvantdinrasarit.wordpress.com/2013/08/20/ce-a-fost-mai-intai-biserica-sau-noul-testament/

In privinta acelui interlocutor anonim care-mi spunea ca poate, la o cafea, am putea sta de vorba, sigur. Daca intr-adevar esti unul dintre amicii mei, inseamna ca nu degeaba e intalnirea noastra in aceasta viata si nu degeaba putem fructifica aceasta relatie de amicitie. Insa trebuie sa-ti spun ca in comentariul tau ai folosit doi termeni antagonici: dusman si prieten. Nu intotdeauna insa, nici dusmanul nu este atat de dusman mie, cat poate e potrivnic siesi, asa cum prietenul e doar o definitie a dovezilor de prietenie. Eu n-am spus ca toti homosexualii ma urasc, am zis ca stiu ca nu ma iubesc (e altceva). Insa a-mi fi prieten si totusi a nu-mi fi spus anumite lucruri, dincolo de faptul ca a fost alegerea ta pe care o respect, arata ca n-ai avut niciodata suficienta incredere in mine. Eu, cand am pornit petitia, am avut incredere in mine. Si am si acum, chiar daca sunt un simplu, mic si neinsemnat om intr-o multime atat de colorata si zgomotoasa de oameni (e zgomotul si culoarea vietii). In multimea asta, ne-am intersectat. O fi cu un rost. Dar un aspect al zilelor noastre e acela ca, din pacate, timpul trece atat de repede, ca o aripa pe care abia ai apucat s-o misti si gata, ai ajuns la sfarsit de zi. In comprimarea asta temporala imi este greu si cu mama sa ma intalnesc la ceas de sporovaieli, imi lipseste mult prea mult timpul pe care sa-l petrec cu cei foarte apropiati, dar stim cu totii ca, nutrind acelasi suflu, nu ne vom rataci niciodata. Iar intalnirile care se intampla chiar si peste ani, ne regasesc neschimbati in esenta, poate doar cu cateva riduri in plus, si continuam din punctul de unde am ramas, fara a fi nevoie sa reluam ceva. Cu tine insa, ar trebui sa reluam putin. Iar timpul e scurt. Nu zic ca n-am timp, nu. Zic doar ca, daca intr-adevar suntem prieteni, fiecare din noi trebuie sa faca un efort personal pt a recupera ceva din ce am pierdut candva amandoi: increderea reciproca. Indiferent cum/daca am recupera, eu mai mult decat un tratament calduros nu-ti pot oferi, insa n-am sa te mint spunandu-ti ca e bine ce faci. Daca vii spre un prieten spunandu-i ceva, o faci ca el sa te poata ajuta cu opinia lui, cu putinta lui de a te scoate din ceata supararii in mod definitiv, nu de moment. Asta inseamna prietenie, este ceva ce doi oameni cultiva impreuna in mod permanent, e ca un perpetuum-mobilae pe care numai minciuna si/sau rautatea il poate opri.
Si, daca esti intr-adevar cine banuiesc, raspunsul la intrebarea ta daca de vina or fi parintii tai, atunci da. Stii ca asa este. Dar daca gresesc si nu esti acea persoana, mea culpa. Insa mediul isi aduce aportul in proportie covarsitoare, pt ca prima natura e cea cu care te nasti, iar a doua natura e obisnuinta (naturalizata prin educatie/mediu).

Pentru a putea vorbi de homosexualitate trebuie, intai de toate, sa-i intelegem termenii care o definesc. De aceea, incerc sa dau cateva definitii, cumulate din toate informatiile culese in mod obiectiv – din carti, din experienta de viata, din discutii libere. Se prea poate ca unele idei sa se repete, dar voi spune tot ceea ce stiu.

Unele cercetari spuneau ca manifestarea atractiei persoanelor catre acelasi sex ar fi genetica. Pornind de la aceasta premisa, acceptand asadar aceasta ipoteza, aceasta ar insemna ca natura ar avea proiectate in codul ei propriile anomalii/deviatii, printre care si homosexualitatea. Si atunci, ar fi o deviatie naturala, deci dobandita in mod natural prin nascare. Chiar si asa, ea ar ramane tot o deviatie. Natura este totusi, duala (in orice specie existand doua genuri sexuale – masculin si feminin), tocmai pentru a oferi speciilor rolul de perpetuare. In cazul acestei deviatii, inteleasa si acceptata ca naturala, actul procreatiei intre doi indivizi care au acelasi sex este nul, deci nu exista.
Fiind o mostenire genetica, in acest caz ea poate prolifera si la ceilalti (eventuali) urmasi.
Asadar, de vreme ce actul procreatiei (denumit si ‘act sexual’ / ‘copulatie’) nu poate fi realizat, nu numai ca nu exista motivatie pentru ca societatea sa accepte casatoria intre persoane de acelasi sex, dar exista pericolul ca gena care prezinta aceasta deviatie naturala sa se transmita urmasilor.
In cazul in care unul din cei doi parteneri homosexuali decid totusi sa procreeze copuland cu o persoana de sex diferit, ei isi pierd automat si statutul de ‘homosexuali’ in mod explicit si implicit, dar totodata participa si la perpetuarea homosexualitatii prin gena purtatoare de anomalie/deviatie.
Prin definitie, un act reprezinta actiunea indreptata catre realizarea unui scop, a unui tel.
Actul sexual are ca scop declarat unirea a doua organe sexuale diferite si complementare, masculin si feminin, cu scopul de a procrea. In lipsa acestui scop, actul isi modifica scopul, deoarece partenerii homosexuali fiind in imposibilitatea evidenta de a procrea intre ei, au ca unic scop obtinerea placeriilor sexuale.
Motivul obtinerii placerilor sexuale nu reprezinta o motivatie suficienta pentru a intemeia o casatorie, deoarece casatoria este, conform definitiei, celula de baza a societatii, asadar singura care poarta in ea esenta generatoare de urmasi.


Insa, in lumina ultimelor cercetari, stiinta a descoperit ca nu exista o gena a homosexualitatii, studiile publice facute de echipe de cercetatori concluzionand limpede: nu exista o ‘gena a homosexualitatii’, deci nu este mostenita.
Atunci, daca nu e mostenita, ea nu e genetice, nu are cauze biologice.
Daca exista insa, o inclinare spre atractia catre persoane de acelasi sex, inclinatia aceasta are exact incarcatura pe care o are inclinatia spre orice alta manifestare anormala (particula ‘a’ = fara; norma = norma, normalitate).
Se face referire la termenul de ‘familie normala’ doar de cand suntem intoxicati pe toate planurile (mass-media, propuneri legislative, propagande etc) cu acceptarea in normalitate a homosexualitatii. Pana la aparitia pe tapet a acestor propuneri, nimeni nu vorbea decat despre “familie” (simplu), nu despre ‘familia normala’. Si atunci, firesc, trebuie definit si termenul de normalitate.
In orice tratat veti gasi explicat faptul ca normalitatea NU poate fi definita ca fenomen de sine statator prin el insusi, decat prin raportarea la ceea ce reprezinta anormal la nivel de experienta, fenomen, obicei, in social.
De aici, am ajuns sa numim ‘familia’, inteleasa in mod institutional si absolut ca normala, am ajuns s-o numim ‘familie normala’ doar pentru a da nuanta celor care-si doresc o familie alcatuita din doi indivizi de acelasi sex.
Asadar, sa definim normalitatea familiei, si totodata, scopul pentru care a fost ea institutionalizata: este celula de baza a societatii, a fost institutionalizata cu scopul procrearii de indivizi care sa asigure viitorul speciei umane, iar societatea trebuie sa se asigure ca familia, ca instituie de sine statatoare, indeplineste toate conditiile ca scopul asigurarii urmasilor sa urmareasca preceptele ce stau la baza intemeierii acesteia. Nicaieri, in niciun loc din aceasta lume, nu veti intalni legi care sa nu apere sanatatea, sub toate formele ei – fizica si/sau psihica, spirituala. Tot ceea ce ar aduce prejudicii acestor conditii (statuate in institutia numita ‘familie’), ar insemna rasturnarea intentiei care a stat initial la baza constituirii familiei, ca institutie.

Si totusi, activistii homosexuali inca nu sunt prea hotarati in care dintre cele doua tabere sa-si aseze armata, insa cauta frenetic portite de scapare pentru a putea schimba macazul spre instituirea unor tratamente preferentiale indiferent de ce va descoperi stiinta (genetic sau deprins). Ultima gaselnita in acest scop este propunerea ca fiecare persoana sa-si declare genul sexual.
Cu alte cuvinte, fie ca te-ai nascut sau nu homosexual, daca la nastere se vede limpede cu ochiul liber sexul masculin (fapt pentru care trebuie sa recunoastem ca inca nu au aparut cadre legislative care sa modifice si perceptia vizuala a medicului neonatolog, dar cine stie…) la purtator, ulterior ar trebui ca fiecare sa-si declare genul sexual pe care-l doreste, astfel ca micutul Paul poate deveni doamna Paula. Fiind homosexual Paul, dar devenind astfel doamna Paula, el nu numai ca nu mai este la nivel teoretic (doar) homosexual, dar va avea dreptul sa-si intemeieze o familie in normele actuale ale definitiei familiei (ca uniune intre barbat si femeie), caci acum este declarat femeie.


Dar, revenind la teoriile noastre, neexistand gena homosexualitatii (o spun cercetatorii care au studiat homosexualitatea), cauza generatoare ar constitui-o, atunci, mediul social.

Sigur, in mediul social exista multe influente negative legate de practicarea unor obiceiuri nesanatoase:

a) Exemple de obiceiuri nesanatoase prin prisma faptului ca, odata ‘incercate’, pot deveni vicii cu efecte catastrofale pentru ca dau dependenta datorita substantelor care intra in sange si ajung sa ceara in continuare consumul de toxine (nicotina, alcool):

-de ex, fumatul – nu te nasti fumator, dar promovand acest obicei care da dependenta fumatorului, influentezi o data ca exemplu, si mai apoi facand rau nefumatorului; totusi, pentru acest obicei toxic pentru organism nu exista legi care sa apere nefumatorii, ci doar ‘locuri de fumat’ anume create pentru a tolera fumatorii care accepta sa-si faca singuri rau; si mai exista programe pentru cei care intentioneaza sa renunte si nu reusesc fara support;

-un alt exemplu de obicei nesanatos este alcoolismul – nu te nasti alcoolic, ci intri, de la primul pahar, intr-un carusel al viciului, iar efectele pentru alcoolic, dar si pentru familia acestuia sunt dezastruoase; nu exista legi pentru alcoolici, decat birturi unde se strang intre ei, sau pur si simplu locuri in care se izoleaza de restul lumii pentru a putea consuma alcool nestingheriti; exista si programe speciale de dezintoxicare, apoi de sustinere psihologica/psihiatrica;

b) Insa mai sunt si alte obiceiuri negative care nu se bazeaza pe introducerea de substante din exterior, ci pe crearea dezechilibrului intre substantele deja existente in organismul uman:

- de ex, sexualitatea in exces (care nu inseamna sa intretii act sexual cu persoana iubita zilnic, ci supralicitarea scopului de-a obtine placere sexuala prin orice mijloace, lipsind scopul procreative si exacerband in mod fortat creierul sa elimine in organism anumite substante care se degaja prin aceasta practica);

-de ex, practicarea meditatiei si/sau a hipnozei fara supravegherea unui specialist si/sau fara scopul declarat al terapiei, bazate in mod deontologic pe o schema de tratament care sa urmareasca in mod riguros cel putin un obiectiv in tratarea subiectului de o anumita afectiune.
Acestea sunt exemple de obiceiuri care duc la comportamente pe care ni le putem producem singuri, fara ingestia de substante exterioare.

c) Alte exemple de obiceiuri negative generatoare de dezechilibru comportamental, care nu pornesc nici de la ingerarea de substante exterioare (vezi pctul a), nici de la practicarea personala a unor manifestari dezechilibrante (vezi pctul b), sunt cele generate de mediul in care individul uman creste si se dezvolta, in lipsa unor repere de normalitate, in lipsa unui mediu care sa ofere copilului (uneori chiar adultului) echilibru, stabilitate si afectiune:

- fie casele de copii in care nu se acorda atentie si afectiune asa cum ar merita orice copil;

- dar, pana la casele de copii as atrage atentia asupra faptului ca sunt, din pacate, si multe familii in care parintii, orbiti de dorinta de-a trai in confort material cu orice pret/risc, in goana de a face cariera, omit faptul ca un copil are nevoie de prezenta activa a parintelui in viata sa, si ca nu e suficient sa-i vorbeasca despre normalitate atata timp cat el, ca parinte, nu-i poate oferi un exemplu practic al teoriilor (puterea exemplului este dominanta la copilul in formare); o slujba bine remunerata nu inseamna intotdeauna prosperitatea familiei, atata timp cat venitul mare reprezinta scopul mentinerii familiei, prin asta intelegandu-se sacrificiul timpului alocat sotului/sotiei, copilului. Intemeierea unei familii nu inseamna achizitia unei canapele confortabile, in care sa te asezi si sa te odihnesti dupa zilele de munca grea, care te lasa fara vlaga atat de necesara insufletirii permanente a propriei familii. Deja exista si conceptul de ‘workaholic’.
Intemeierea unei familii inseamna unirea eforturilor, distribuirea sarcinilor, astfel incat toti membrii sa-si poata gasi momentele de liniste impreuna, deoarece familia este o unitate;

- fie familiile in care exista bolnavi psihic si care nu pot (din varii motive) sa urmeze un tratament adecvat – probabil stiti cazuri in care unul din membri este permanent obsedat de ideea ca oricine vrea sa-i faca rau si atunci, din dorinta de a proteja, partenerul de viata nu-i spune ca acest gand e nerealist, pentru ca nu are putere sa lupte cu boala care genereaza asemenea impresii, si alege sa elimine din viata lor de familie pe oricine ar incerca, din afara, sa spuna care e realitatea;

- fie acele medii in care domina relatiile antagonice si agresive; agresivitatea atinge nivele multiple, de la cea orala, prin limbaj, pana la cea fizica, economica, sociala, umilire – insa agresivitatea, absolute sub orice forma si in orice intensitate, nu face decat sa indeparteze indivizii si sa genereze fie izolare, fie dorinta de atasament fata de un alt grup, fie tendinta de a dezvolta obiceiuri negative, si de acum ne putem intoarce, ca intr-un cerc vicios, la punctual a).


Oricum ar fi, homosexualitatea, iata, are in mod cert niste cauze (biologice – v. cauza genetica si/sau de mediu – v. deprinderea ca practica invatata).

Insa, oricare ar fi cauzele, exista si efecte. Iar efectele sunt, luate sub orice forma si in orice definitie, catastrofale atat pentru individ, care ajunge sa traiasca cu sentimente de culpabilitate si reprimare daca nu-si intelege fireasca linie de achiesare catre un tratament (hormonal, psihiatric, neurologic, duhovnicesc), cat si – dar mai ales – pentru intreaga societate in care acesta traieste si deci, isi exercita practicile, ba mai mult, atacand normalitatea socialului si a naturii prin propuneri legislative care sa le acorde tratamente preferentiale sub forma unor drepturi.

Si ar fi:
-drepturi speciale in instanta ( sa intelegem ca, in cazul in care o persoana, conform dreptului la opinie, ar spune ca homosexualitatea este un obstacol in calea atingerii scopului umanitatii, aceasta ar putea ajunge sa fie hartuita prin procese si penalizata cu plata unor sume de bani atat de mari incat, daca aceasta persoana nu ar avea de unde sa le plateasca, ar ajunge dupa gratii sa faca penitenta; penitenta se face pentru o greseala; in acest caz, penitenta ar fi un act de martiriu);
-drepturi speciale in asigurarile medicale (aceasta insemnand ca Paula - v. povestea de mai sus ref. la ‘gender’ - , desi barbat dar declarat femeie, daca prin absurd ar comite un viol, ar trebui judecat ca femeie; totodata, Paul care doreste sa devina Paula va avea nevoie de tratamente hormonale, implanturi, cursuri de invatare a feminitatii (mers, gestica, mimica etc), nevoi medicale dealtfel, dar care vor fi suportate de toti platitorii catre asigurarile medicale;

Exemple mai exista, si sunt sigura ca vor urma, dar eu ma voi opri deocamdata aici.

Dupa atatea randuri, singurul lucru care razbate ca fiind alarmant il reprezinta impactul negativ, devastator, catastrofal pe care homosexualitatea ca practica acceptata in manifestarea normala a socialului l-ar avea. Astfel, copiii ar trebui sa invete obligatoriu despre posibilitatea de a interveni oricand in mersul naturii, despre faptul ca anormalul nu mai exista, deci tot ceea ce exista sub soare ca realitate poate fi acceptat si distorsionat de om.

Dar unii fie uita prea des si prea flagrant ca omul n-ar fi existat pe lume daca nu l-ar fi creat Dumnezeu. Iar Dumnezeu, din infinita lui iubire pentru creatia Lui, I-a facut omului si o lume, pe care s-o aiba ca spatiu, ca resursa, ca punct de reper, ca instrument pentru desavarsire; fie, ei cred ca omul a aparut spontan, si atunci are nevoie de un lider care sa-I conduca, deoarece pana acum tot ce a fost a fost gresit (pana si lumea conceptelor este duala; pana si asocierea e duala in sensul fie al complementaritatii, fie al anularii).
Pe lumea asta, in care pana si materia e daruita de Dumnezeu, doar umbra poate pune stapanire. Iar umbra nu e materie, si totusi reprezinta o forma. Eu poate vad o umbra de copac, tu poate vezi o umbra de lup. Care, din cele doua viziuni, va musca? Niciuna, caci sunt viziuni, dar trebuie sa fim vigilenti la continutul cu care umplem formele, pentru a nu creea premisele umbririi omului in detrimentul Luminii. Cu adevarat, am fi niste umbre intr-o astfel de lume, umplute de sensuri improprii omului de catre un personaj care, la inceputuri, se numea Lucifer si era un inger. Dar un inger al intunericului.
Noi stam si ne certam aici, in timp ce altii lucreaza necontenit sa dea umbrelor forme dorite de ei, insa daca stam in Lumina, umbrele dispar. Cu ajutorul lui Dumnezeu, sa ramanem cuminti in lumea create de El, caci altfel va disparea ceva creat de Dumnezeu pentru a aparea, logic, altceva. Iar altceva, inafara a ceea ce creeaza Dumnezeu, nu ne apartine!

Asta este inceputul unui proces de negot cu suflete, ca fiind cele mai puternice si minunate forme de energie din intreg Universul. In loc sa ne certam, mai bine ne-am aduna sa ne aparam lumea. Dumnezeu nu ne va lasa de izbeliste, dar nici nu va putea salva decat pe cei care-L vad.