CASE NESIMȚITE PÂNĂ ÎN LAC, DRUMURI BLOCATE, AUTORITĂȚI LOCALE MAFIOTE
Stimate domnule Președinte al României, Klaus Iohannis, stimate domnule Prim-ministru, Ludovic Orban, stimate domnule Președinte al Senatului, Robert Cazanciuc, stimate domnule Președinte al Camerei Deputaților, Ion-Marcel Ciolacu, întrucât noi suntem doar cetățeni și nu și oameni politici, dar dumneavoastră sunteți nu numai oameni politici, ci și cetățeni – mă adresez și ne adresăm domniilor voastre cu rugămintea de a semna cu toții, dimpreună (sper) cu cât mai mulți parlamentari, dar și cu foarte mulți români de rând, ca mine, această petiție. Ceea ce se cere în primul rând aici este eliberarea malurilor lacurilor din întreaga țară de porțiunile de proprietate privată extinsă abuziv, până în apă. Nu afirm că acest aspect ar fi cosubstanțial celor mai grave situații din România momentului de față, dar, cu toate acestea, valoarea sa simbolică este una cu totul deosebită: faptul că cei puternici (i.e. cu bani, cu pile și relații) încalcă nestingheriți nu numai legea morală, ci și pe cea juridică și, anume, în văzul lumii, susținuți și oblăduiți de autoritățile locale este un indiciu nemilos de clar că, în țara noastră, odiosul drept al forței ocupă încă mult prea mult teren, în defavoarea civilizatoarei forțe a dreptului: cel puternic are dreptate, pentru că este puternic și nu cel ce are dreptate este puternic, pentru că are dreptate; legea junglei versus legea morală. Este inacceptabil ca o singură astfel de proprietate privată să persiste fără nicio corecție legală câteva luni de zile, dar, cum știți foarte bine – ceea ce, evident, ne învinovățește pe toți – sunt foarte multe astfel de proprietăți, durând de mulți ani de zile. În aceste condiții, susținerea statului de drept în România capătă, oricât ar fi de regretabil, o anume doză de îndoială. Câtă vreme oarece autorități îi încurajează și îi protejează pe unii dintre noi să încalce nesancționabil legea, e mai aproape de adevăr că trăim, cu toții, într-o țară bananieră, decât într-un stat de drept. Suntem, cu siguranță, campionii absoluți ai furatului propriei căciuli!
Chiar dacă, printr-o cât se poate de improbabilă sincopă legislativă, nu s-ar fi putut invoca nicio prevedere juridică împotriva năravului de a-ți extinde grădina personală până în lac, căci nu ar fi existat încă astfel de legi scrise, situația ar fi fost exact la fel de nedreaptă pe cât este în clipa de față, drept care ignorarea sa ar fi fost la fel de nejustificată. Dar respectivele prevederi există. Aș indica, în primul rând, aliniatul 3 al actualului articol 136 (despre proprietate) din Constituția României, care, coroborat cu aliniatele 1, 2 și 4, constrânge că nu e posibil ca porțiuni de proprietate publică să devină legal porțiuni de proprietate privată (deși, în condiții cu totul speciale, cum ar fi o stare de necesitate, de exemplu – invers s-ar putea). În legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind bunurile de proprietate publică, intrată în vigoare din 23 ianuarie 1999 și având ultima actualizare pe 4 martie 2019, ni se spune, la articolul 2, că Statul sau unitățile administrativ-teritoriale exercită posesia, folosința şi dispoziția asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public, în limitele şi în condițiile legii (sublinierea îmi aparține). Legea apelor nr. 107 din 25 septembrie 1996, actualizată în 2019, în cadrul Secțiunii sale a 2-a (Regimul de folosire a albiilor), precizează (art. 25, aliniatul 1): Pe malurile apelor aparținând domeniului public, dacă nu sunt impuse restricții, orice persoană fizică are dreptul de acces liber, pe propria răspundere, pentru plimbare sau recreere, fără a produce prejudicii apelor, albiilor, malurilor și riveranilor. (Precizez că semnificația cuvântului „restricții”, conform folosirii acestuia în textul legii, trimite la construcții militare, hidrocentrale etc. – adică nicidecum la proprietăți private.) În sfârșit, Hotărârea nr.525 din 27 iunie 1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism are, la articolul 26 (Accese pietonale) precizarea clară că (aliniatul 1) autorizarea oricărei construcții sau amenajări presupune necesar permiterea accesului pietonal. Din prima parte a aliniatului 2 al aceluiași articol 26 aflăm că În sensul prezentului articol, prin accese pietonale se înțelege căile de acces pentru pietoni, dintr-un drum public, care pot fi: trotuare, străzi pietonale, piețe pietonale, precum şi orice cale de acces public pe terenuri proprietate publică ...(sublinierea îmi aparține). Mai mult, dacă nu chiar mult mai mult, legea prevede inclusiv detalii de finețe, în contrapartidă cu realitatea grobiană a aplicării efective a legii, conform, de exemplu, aliniatului 3 al articolului 26: Accesele pietonale vor fi conformate astfel încât să permită circulația persoanelor cu handicap şi care folosesc mijloace specifice de deplasare. În Anexa 4 (Accese Carosabile) a Hotărârii nr.525/1996, punctul 4.11 ( Construcții de locuințe), sub-punctul 4.11.1 (Pentru locuințe unifamiliale cu acces şi lot propriu) ni se oferă lățimea minimă a fâșiei de acces carosabil, anume de 7 metri, sau, unde nu se poate, de doar 3 metri, dar cu supralărgiri pentru manevre de întoarcere.
De ce nu se respectă legea în România? De ce nu se corectează încălcarea legii măcar acolo unde este deosebit de clar că, cum și de către cine este încălcată? Sâmbătă, 23.05. 2020, sub supravegherea încremenitoare a unui echipaj al poliției locale a Primăriei Capitalei, cu ajutorul unui utilaj de construcții, a fost așezată o mare grămadă de pământ în partea terminală, dinspre apă, a Drumului Ponoarelor, astfel încât accesul carosabil dinspre benzinăria Lukoil la malul lacului Grivița nu mai există. De fapt, nu mai există accesul spre partea stângă a lacului, căci accesul spre partea dreaptă a fost desființat de câțiva ani, prin montarea unei țevi suficient de lungi, de-a lungul spațiului public, de către proprietarul unei construcții private din apropiere. În plus, cei de la Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB) au întocmit, fără vreun titlu clar (ordin, raport, proces verbal?) și fără vreun număr de identificare (numărul 6341/20.05.2020 este doar un număr de registratură) un material prin care respectivul ALPAB interzice pescuitul recreativ în câteva zone ale lacului Grivița, inclusiv cea la care nu se poate ajunge decât de pe Drumul Ponoarelor, cu scopul declarat al protejării peștilor de acolo (deși peștii aparțin firmei private care administrează pescuitul recreativ în lacul Grivița). Realizarea, în aceste condiții, a acelei movile de pământ (în locul, de pildă, al netezirii accesului pietonal pentru persoanele cu handicap și care se deplasează cu mijloace specifice ...) este complet inacceptabilă, iresponsabilă și infantilă. Dar comisă de autorități. Sau, ca să dau un alt exemplu, în Râmnicu-Vâlcea nu poate fi înconjurat un anume lac, din nordul orașului, cu un drum carosabil – și, anume, pentru că un singur localnic cu o proprietate privată pe malul acelui lac a reușit să-și obțină acoperire cadastrală pentru extinderea abuzivă (până în apă) a terenului său; o asemenea răsturnare a conceptului cadastral merită o atenție didactică absolut specială în toate facultățile de drept! Închei cu un al treilea exemplu. De cum începe lacul Chitila, de la stăvilarul dinspre lacul Mogoșoaia, pe partea dreaptă, se află, între altele, o cochetă pădure, doi pădurari (care păzesc copacii în același fel în care cei de la ALPAB păzesc peștii) și o vastă vilă a unui general; pădurarii țin pădurea închisă, cu lacăte pe bariere; în afară de pădurari, mai au cheile de la lacăte doar cei ce locuiesc în casele construite la marginea dinspre lac a acelei păduri; casa generalului este prima, din amonte în aval, cea mai veche și cea mai mare. Deși Pe malurile apelor aparținând domeniului public, dacă nu sunt impuse restricții, orice persoană fizică are dreptul de acces liber, pe propria răspundere ... cei doi pădurari, mai conștiincioși decât cei din ALPAB, împiedică accesul atât prin ridicarea de movile, cât și prin săparea unor șanțuri – revizuite și reîmprospătate (și unele, și celelalte) periodic. Pe partea stângă a lacului se află, evident, din ce în ce mai multe case, proprietate personală, absolut toate cu gardurile curților zdravăn prelungite în apă. Șirul acestor revoltătoare exemple, cum toată lumea știe, ar putea fi încă foarte mult continuat.
Putem fi siguri cu privire la următoarele două chestiuni. (i) Mergându-se cu această petiție, semnată nu numai de cetățeni de rând, ci și de oameni politici din fruntea țării, la cutare sau cutare autorități locale, din cutare sau cutare localități ale României, doleanța eliberării lacurilor, indiferent că pescuim sau nu, va avea cu totul alte șanse de a se realiza, față de câte are acum. (ii) Nu are importanță cum anume se sparge sau cum se începe înfrângerea toxicei mentalități de stăpân, de om care, fiind investit cu putere locală și confundându-și propria persoană cu instituția pe care uită că o reprezintă, face ce își dorește doar pentru că poate. De fapt, este fals că poate. Poate doar pentru că îl lăsăm noi s-o facă. Să punem capăt acestei stări. Astfel, victoriile care vor urma se vor obține mai simplu. Normalitatea noastră depinde, în primul rând, de noi. Așa să ne ajute Dumnezeu!
Gabriel Săndoiu Contactați autorul petiției