Sprijinim independenţa instituţiilor culturale din Oradea, și ridicarea la rang de teatru naţional a Teatrului Regina Maria şi a Teatrului Szigligeti

[RO]  Să sprijinim prin semnăturile noastre independenţa instituţiilor culturale din Oradea, respectiv ridicarea la rang de teatru naţional a Teatrului Regina Maria şi a Teatrului Szigligeti, precum şi finanţarea lor de către Ministerul Culturii!  

Independenţa instituţiilor noastre culturale orădene reprezintă o valoare incontestabilă. Considerăm că finanţarea sigură a teatrelor orădene este fezabilă prin subvenţionarea nemijlocită a acestora din bugetul central; cu alte cuvinte, prin ridicarea ambelor instituţii la rang de teatru naţional şi finanţarea lor de către Ministerul Culturii. În vederea înfăptuirii acestui deziderat, demarăm o strângere de semnături şi ne asumăm sarcina transmiterii semnăturilor colectate factorilor de decizie competenţi.  

Iniţiativa noastră nu are caracter partinic; astfel oricine o poate susţine din inimă. Prin formularul de colectare a semnăturilor pe care nu va fi imprimat nici numele, nici simbolul electoral al vreunei formaţiuni politice, solicităm două lucruri: păstrarea independenţei instituţionale a celor două trupe teatrale orădene şi acordarea statutului de teatru naţional acestora pentru ca ele să fie finanţate de către Ministerul Culturii.  

Să apărăm instituţiile noastre culturale orădene!   


Partidul Popular Maghiar din Transilvania    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Partidul Popular Maghiar din Transilvania să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face numărul dvs. de telefon public pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...