Retragerea dintr un partid politic nu trebuie pedepsită
PETIȚIE PUBLICĂ – APEL CĂTRE AUTORITĂȚILE STATULUI ROMÂN ȘI OPINIA PUBLICĂ
Foști membri reclamă hărțuire, amenințări, intimidări și acte de violență după retragerea din Partidul S.O.S. România
Inițiator:
Bartus Levente, cetățean român
Declarație publică:
„Exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale, inclusiv libertatea de asociere și de retragere dintr-o formațiune politică, nu poate și nu trebuie să atragă represalii. Orice abatere de la acest principiu reprezintă un atac direct asupra democrației și statului de drept.”
Subsemnatul, Bartus Levente, fost membru simplu al Partidului S.O.S. România, fără funcții politice, administrative sau de conducere, formulez prezenta petiție publică în nume propriu și în solidaritate cu alți foști membri care reclamă fapte similare.
În urma retragerii noastre din partid, au fost constatate și documentate următoarele fapte:
- hărțuire sistematică și repetată, inclusiv în mediul online;
- amenințări directe și indirecte;
- campanii coordonate de intimidare publică;
- instigare la ură și violență;
- agresiuni fizice asupra unor foști membri.
Aceste fapte încalcă grav Constituția României (art. 1, 23, 30, 40), Codul penal și Legea nr. 14/2003 privind partidele politice.
Solicităm:
1. Încetarea imediată a oricăror forme de hărțuire.
2. Investigarea de urgență a faptelor de către autoritățile competente.
3. Tragerea la răspundere penală și civilă a persoanelor implicate.
4. Aplicarea sancțiunilor legale, inclusiv măsuri extreme.
Ne rezervăm dreptul de a iniția acțiuni în instanță, inclusiv solicitarea scoaterii în afara legii a Partidului S.O.S. România, dacă se constată încălcări grave ale ordinii constituționale.
Inițiator:
Bartus Levente
Cetățean român
LEVENTE BARTUS Contactați autorul petiției