LEGALIZAREA MARIJUANEI

Acest blog sustine legalizarea Marijuanei in Romania, ca liant de socializare, element traditional natural, resursa nelimitata de textile, hartii, combustibili ecologici, si lista poate continua. NU ESTE O INSTIGARE LA CONSUM _FUMATI DACA VRETI DAR ESTE PROBLEMA VOASTRA >>>toate datele sunt preluate de pe alte site-uri spre a arata realitatea .........MULTUMESC

 

http://verde-ro.blogspot.com/2011/10/dovada-stiintifica-ca-marijuana-vindeca.html

 

 

VETI VEDEA PE ACEST SITE

DOVADA STIINTIFICA, CA MARIJUANA VINDECA CANCERUL

 

 

UTILIZAREA CANABISULUI CA REMEDIU TERAPEUTIC DE LA PRIMELE ATESTĂRI PÂNĂ ÎN PREZENT


Expuneri Medicale, Iulie 2011


Planta de canabis* este acceptată drept una din primele plante cultivate de om, fapt ce a progresat gândirea umană, iar descoperirile arheologice şi istorice indică prezenţa ei în activitatea omului încă din perioada 8000-6000 î.e.n, iniţial pentru construcţii, îmbrăcăminte şi alimente, iar ulterior integrată pe direcţii spirituale şi medicale, deseori corelate în istoria veche. Prima atestare a utilizării cânepei este atribuită mai des Chinei (unde era desemnată prin termenul ma), fapt ce permitea fabricarea de ţesături, funii, textile, hârtie şi alte produse din fibrele plantei. Canabisul era folosit pe larg inclusiv în scopuri de medicație, fiind introdus şi descris în primul text medical, bazat pe tratament cu ierburi, cea mai veche farmacopeie – Pen Tsao, a imperatorului Chen-Nung, datată cu anul 2737 î.e.n., care a fost larg raspândită ulterior prin tradiţii orale și pusă pe hârtie tocmai în sec. I e.n. Altă documentare despre utilizarea medicală descrie rolul de analgetic, de către fondatorul chirurgiei chineze Hua Tso, care a trăit în anii 110-207 e.n. În India canabisul (denumit bhang) a fost mai larg utilizat, în special în diverse scopuri spirituale şi medicale, începând din 1200-1000 î.e.n. În Atharva Veda (cca 1600 î.e.n.), a patra din Vedele indiene, planta de canabis este referită ca una din cele 5 plante sacre, care scapă de nelinişte şi aduce fericire, fiind atribuită divinităţii Shiva, mai apoi implicată în meditaţiile călugărilor din templele taoiste şi budiste. Utilizarea medicală cunoscută fie prin ingerarea de seminţe, preparări lichide din amestecuri ale plantei femelă (bhang - frunze, ganja - inflorescenţe, charas - reşină), sau inhalarea fumului amestecurilor, era de ajutor în numeroase afecţiuni, astfel că indicaţiile perioadei relevau rolurile de analgetic (în nevralgii), anticonvulsivant (epilepsie, rabie), hipnotic, tranchilizant (anxietate, isterie), anti-inflamator (reumatism), antibiotic (utilizare topică în infecţii ale pielii), antiparazitar, antispasmodic (diaree), stimulator de apetit și încă altele. În Egipt folosirea plantei de canabis pentru tratarea afecţiunilor a fost menţionată în mai multe izvoare, ilustrative fiind Papyrus Ramesseum III - cca. 1700 î.e.n. şi Hearst Papyrus din 1500 î.e.n. Au fost constatate şi interpretate legături religioase ce vizau planta de canabis, după ierogliful citit shemshemet în inscripţiile piramidelor din Memphis din 2350 î.e.n. și pe baza de rămăşiţe vegetale ale seminţelor identificate în sacrofagele lui Akhenaten şi Ramses al II-lea, datarea fiind 1350 şi respectiv 1210 î.e.n. Utilizarea terapeutică a plantei de canabis era cunoscută şi aplicată şi de alte popoare, precum asirienii, la care s-a stabilit o consemnare din timpul domniei regelui Esarhaddon (680-666 î.e.n., scrisă kunnapu) şi la persani în sec.VIII-VII î.e.n, in scrierile zoroastriene, unde era indicată ca shadanaj. În era creştină cunoştinţele despre canabis s-au răspândit prin diverse lucrări ale mai multor medici renumiţi. Grecul Dioscorides, medicul conducătorului roman Nero, a scris în lucrarea sa Materia Medica din anul 70 e.n. despre proprietăţile benefice ale canabisului, cunoştinţe păstrate în marea parte a medicinei vestice peste 1000 de ani. Totodată şi eruditul roman Gaius Plinius Secundus, cunoscut şi ca Plinius cel Bătrân, în lucrarea Naturalis Historia din sec. I e.n. descria rolul canabisului în alienări ale fizicului şi spiritului. Alte texte medicale în care se menţionează caracteristici curative ale plantei de canabis sunt și cele din sec. VIII-IX ale medicilor din Persia şi Siria, Sabur ibn Sahl şi al-Kindi, care au introdus planta în ştiinţele medicale arabe, continuate mai apoi de Avicenna. Canabisul este direct corelat și de spațiul dacic și românesc și este susținut începând cu fumegațiile de cânepă și utilizarea fibrelor pentru textile atestate la sciți și traci de Herodot. Sciții au prezentat continentului european planta de canabis, preluată de la popoare din Asia Centrală în sec. VII î.e.n, încât către sec. I cânepa făcea parte din construcția apeductelor romane, în sec.VI Marea Britanie, Franța, Germania cultivau cânepă pentru țesături, importanță alimentară, flotă, furajere, construcții și în 1215 Magna Carta se scrie pe hârtie din cânepă. Este documentată succint și utilizarea canabisului de Alexandru Lăpușneanu de la apoteca din Bistrița, cultivarea plantei de călugării din mănăstirile Sfânta Vineri și Balica din Iași din timpurile lui Vasile Lupu și folosirea largă domestică și industrială în timpul sec. XIX și începutul sec. XX, fapt continuat de România socialistă, fiind primul exportator în Europa până în 1989. În epoca modernă studiul medical a fost reluat de către medicul irlandez William B. O’Shaughnessy, în articolul ‘On the preparations of Indian hemp or Ghanja’ din 1839, după mai multe cercetări efectuate în Calcutta, unde accentuează caracterul analgetic, anticonvulsivant şi alte aspecte în posibilităţile medicaţiei prin canabis medical. În anul 1845 psihiatrul francez Jacques-Joseph Moreau de Tours, recunoscut drept fondatorul psihofarmacologiei, subliniază în tratatul său mai multe proprietăţi de acţiune şi posibilități terapeutice ale canabisului, cu date din numeroase experimente şi observări, inclusiv pe sine şi studenţii săi. Primul studiu ştiinţific guvernamental al plantei pe direcție medicală a fost realizat în 1860 de Societatea Medicală din Ohio, iar raportul prezentat de R. M’Meens releva o serie de condiţii patologice în care canabisul sa dovedit efectiv, precum în nevralgii, mialgii, dismenoree, convulsii, dureri reumatice, astm, psihoza postpartum, lipsa de apetit şi în alte stări. În 1890, neurologul Sir J.R. Reynolds, care era în același timp medicul reginei Victoria din Marea Britanie, scrie în revista medicală The Lancet despre aplicaţiile în medicină ale plantei de canabis, cum ar fi în insomnii, migrene, tic douloureux, convulsii, depresii şi dismenoree, pe motivul căreia canabisul i-a fost prescris şi reginei Victoria. Către sfârşitul sec.XX în Europa şi Statele Unite deja se produceau în jur de 30 de tipuri de extracte şi tincturi pe baza plantei de canabis de la multiple laboratoare, drept exemplu Merck din Germania, Burroughs-Welcome din Marea Britanie, Parke-Davis şi Eli Lily din SUA şi au fost publicate cca 100 articole şi sinteze în legătură cu aplicaţiile sale pentru tratament. Cunoscutul clinician William Osler, căruia se atribuie întemeierea medicinei moderne, într-o publicaţie din 1915 denotă avantajele preparaţiilor plantei de canabis în mai multe patologii, cu referire specială la disfuncţiile neurologice şi migrenă. O descriere terapeutică se prezintă în lucrarea majoră de medicină practică din 1924 editată de Charles E.M. Sajou, în care se enumeră peste 30 maladii pentru care canabisul se indica primar sau suplimentar.
____________________________________________________________________________________________________________
* Cuvântul canabis are originea etimologică de la sciți și traci, fiind preluat și introdus în circuitul european de grecii antici

Expuneri Medicale, Iulie 2011
Încă din primele decenii ale sec. XX utilizarea canabisului devenea treptat mai puţin răspândită, din mai multe motive, bunăoară apariţia şi dezvoltarea rapidă a preparatelor chimic sintetizate, gradarea şi tipizarea dificilă a soluţiilor canabisului medical, informaţia insuficientă privind constituenţii plantei de canabis şi mecanismele acţiunii acestora ș.a. În paralel, s-au suprapus evenimentele social-politice nefaste ale vremii, așa ca stigmatizarea socială discriminatorie a plantei de canabis în raport cu populaţia mexicană şi cea de culoare în Statele Unite, extinderea afacerii lui Pierre DuPont în SUA, prin dominarea industriei forestiere şi petrochimice, în defavoarea produselor industriale disponibile din canabis etc. Posibilitățile de producție ale canabisului au fost calcultate aproape de 25.000, în studiile publicate în revistele Mechanical Engeneering din 1937 şi Popular Mechanics din 1938, pe când astăzi se estimează cca 200.000 produse pentru care canabisul este materia primă sau parte componentă, foarte important din punct de vedere economic și ecologic. În anii 1930-1950 se derulează campanii media de propagandă prin filme cu scenarii speciale (The assassin of youth – Asasinul tinerilor, The devil weed with roots in hell – Iarba diavolului cu rădăcini în iad şi alte circa 10 producţii), în interviuri radio şi televizate şi în articole din ziare, coordonată de Biroul Federal de Droguri (FBN) prin conducătorul Harry J. Anslinger, din convingeri puritane exagerate și ca politician prohibiționist. Acţiunile sociale şi legislative pentru criminalizarea tuturor activităţilor ce vizau planta erau susţinute inclusiv prin fonduri private, reuşindu-se excluderea canabisului din farmacopeia SUA în 1941 şi interzicerea cercetărilor medicale în 1944, contrar mai multor rapoarte, ca cele de la Academia Medicală din New York, Asociaţia Medicală Americană şi altele. Pe parcursul anilor ’50 în SUA se interzice utilizarea plantei în toate regiunile, ca rezultat al descrierilor publice de subminare timp de câteva decenii, așa precum: drogul cel mai violent, periculos şi adictiv; plantă asociată cu cel mai de temut inamic al ţării; substanţă controlată de comuniştii chinezi împotriva naţiunii americane; toţi utilizatorii de heroină sunt victime ale canabisului ş.a. În 1961, prin intermediul Convenţiei Unice asupra Drogurilor sau Tratatul 406 al Organizaţiei Naţiunilor Unite, reprezentanţii SUA introduc interdicţia pentru utilizarea plantei de canabis pentru 30 ani înainte în majoritatea statelor lumii. Cu toate acestea, din anii ’60 începe a crește consumul recreaţional al canabisului în rândul populaţiei şi în aşa fel se răspândesc pe larg informaţii anecdotale ale beneficiilor medicale, bazate pe care opinia socială treptat se modifică și către anul 1982, din eşantioanele naţionale studiate, se arată că 64% din persoane l-au folosit cel puțin o dată, comparativ cu doar 5% în 1967. Cercetarea canabisului a continuat în Marea Britanie și Canada, iar în Israel s-a descoperit constituentul principal al canabisului Δ9-THC (tetrahidrocanabinolul), mai târziu şi alţi componenţi farmacologici activi, fapt ce a sporit considerabil interesul laboratoarelor din diferite ţări pentru studierea ulterioară, informaţia continuând să crească impunător. După elaborarea în Marea Britanie a raportului Wootton în 1968 şi în Canada a raportului LeDain în 1970, care enunţau lipsa daunelor fizice şi beneficiile utilizării în mai multe condiţii, dezaprobarea cu prohibiţia ia amploare pe plan internaţional. În 1970, în SUA se formează Organizaţia Naţională pentru Reforme privind Legile Marijuanei (NORML), care va fi promotorul principal în dezbaterile cu structurile statului, pe plan juridic şi medical, iar în 1974 apare revista High Times, care cunoaşte succes răsunător, cu subiecte diverse din cultura și industria canabisului, ambele iniţiative fiind foarte active până în prezent. Către 1976 preşedintele Carter al SUA și respectiv mai multe sfere politice, administrative și științifice acceptă și analizează legalizarea canabisului, însă următoarele administraţii ale lui Reagan şi Bush s-au dovedit foarte austere, aşa încât în 1983 se ordona universităţilor distrugerea datelor ştiinţifice adunate încă din 1966. Totuși, în 1985 SUA aprobă prin Food and Drug Administration utilizarea preparatului comercial Marinol (urmat de Sativex ș.a.), primul bazat pe Δ9-THC sintetizat, pentru pacienții bolnavi de cancer și SIDA împotriva grețurilor și pentru stimularea apetitului. În ediţia anului 1987 a manualului Merck de diagnoză şi terapie se relevă că „utilizarea canabisului nu conduce la dereglări de personalitate şi disfuncţii sociale, iar interdicţiile sunt fundamentate politic şi nu toxicologic”. În 1988 se descoperă primul receptor canabinoid, care, împreună cu identificarea în 1992 a primului endocanabinoid sintetizat de organismul uman, au fost descoperiri esențiale, ce au sporit impunător datele despre rolurile şi implicaţiile compuşilor canabisului şi canabinoidelor endogene în homeostaza organismului și în cazul mai multor maladii, inclusiv în tratamentul cancerului. În 1996 statul California votează Propunerea 215 pentru utilizarea canabisului medical în formă naturală şi în 2003 Canada devine prima ţară care aprobă aceleaşi prevederi. La ora actuală canabisul medical este permis în mai multe ţări europene ca Austria, Olanda, Israel, Germania, Elveţia, Belgia şi în 16 state din SUA, în acelaşi timp mai multe ţări sunt antrenate în direcţia legalizării aşa ca Spania, Portugalia, Marea Britanie, Cehia, Norvegia, Brazilia ş.a. Numărul studiilor ştiinţifice se ridică la cel puţin 15.000, majoritatea elaborate în ultimii 25 de ani, canabisul și canabinoidele fiind cercetate cel mai larg considerând specialităţile interesate. Există la fel și organizații pentru suportul legislativ al canabisului așa ca Marijuana Policy Project, un fapt demonstrativ fiind și poziția susținătoare a lui George Soros și altor personalități internaționale, inclusiv din cultură și artă sau din medii academice, pentru depolitizarea și legalizarea controlată a canabisului. Aceasta ar conduce la ajustări benefice în strategiile sociale, juridiciare, de sănătate și economice, toate corelate cu informare adecvată și constantă a societății și implicarea cercetătorilor pentru o dezvoltare și educație corectă și durabilă. Deziderate similare sunt subliniate și în Raportul Comisiei Globale pe Politici de Droguri din Iunie 2011, fiind primul după conținut de acest fel de până acum, în care se evidențiază acțiunile greșite ale guvernelor din multe state ale lumii în controlul substanțelor psihotrope, argumentând inclusiv necesitatea legalizării canabisului medical și industrial. Studierea proprietăților canabisului și componenților săi naturali, omologilor sintetizați sau produșilor similari din organismul uman este reprezentată de mai multe organizaţii internaţionale redutabile de cercetare, centrale fiind International Cannabinoid Research Society, fondată în 1990 în SUA și International Association for Cannabinoid Medicines, fondată în 2000 în Germania. Așadar, prezența canabisului în dezvoltarea medicinei contemporane este evidentă, având de-a lungul timpului un traseu controversat și deloc simplu, dar promițător pe mai departe. Stanislav Grosu

ROMANIA E VERDE    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnare, autorizez pe ROMANIA E VERDE să-mi predea semnătura către persoanele care au autoritatea necesară.


SAU

Veți primi un e-mail cu un link pentru a vă confirma semnătura. Pentru a vă asigura că primiți mesajele noastre email, vă rugăm să includeți info@petitieonline.com în lista de adrese sau lista expeditorilor agreați.

Publicitate plătită

Vom aduce această petiție la cunoștința a 3000 persoane.

Facebook