Demiterea Ministrului Educației, dl. Pop Liviu Marian

Domnului Prim Ministru al Guvernului României, dl. Mihai Tudose

Domnule Prim Ministru,

"...Chiar dacă nu am vorbele la mine întotdeauna, am faptele la mine, iar cei peste 30 de ani pe care pot să spun ca i-am petrecut în școala românească, alături de funcțiile pe care le-am ocupat vremelnic, mă fac..."

Am redat mai sus un fragment din ultima declarație publică a ministrul educației, dl. Liviu Pop. Această declarație elucubrantă, lipsită de orice respect pentru topica frazei și pentru limba română, în general, este cel mai recent derapaj al dlui Pop, dar în mod cert nu va fi ultimul, căci domnia sa pare predispus la autoridiculizare de fiecare dată când se exprimă public.

Din șirul de gafe ale dlui Pop, le amintesc doar pe cele mai recente: gestionarea dezastruoasă a problemei manualelor pentru clasa a V-a, publicarea unui manual de educație fizică și sport și a unui compendiu-ghiveci pentru toate celelalte materii de studiu, publicarea și revocarea unor decrete de eliberare din funcție a inspectorilor școlari din mai multe județe, ca să nu mergem până la celebra gafă cu "genunchele".

Domnule Prim Ministru, domeniul Educației a fost și așa văduvit de o conducere profesionistă în ultimii 27 de ani, dar dl. Liviu Pop este nu numai nepregătit, ci și teribil de nepotrivit pentru a ocupa scaunul de ministru. Menținerea domniei sale în acest scaun este un "genunche" ținut cu înverșunare pe grumazul acestui atât de încercat domeniu.

De aceea, domnule Prim Ministru, vă cerem pe această cale să curmați suferința școlii românești, eliberându-l neîntârziat din funcție pe dl. Liviu Pop.

Cu considerație,

Costin Mirescu


Costin Mirescu    Contactați autorul petiției