Decăderea din Exerciţiul Drepturilor Părinteşti a numitei Adriana Bahmuțeanu

Prin prezenta petiție rog Autoritatea Tutelară București să ia măsurile de rigoare în cazul numitei Adriana Bahmuțeanu, persoană publică!

Această  petiție are ca scop Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti a numitei Adriana Bahmuțeanu și este întemeiată în baza Capitolului IV; Art. 508, Alin. (1) care prevede că:

„Instanţa de tutelă, la cererea autorităţilor administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului, poate pronunţa decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti dacă părintele pune în pericol viaţa, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuzivă, prin neglijenţa gravă în îndeplinirea obligaţiilor părinteşti ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului.”

În sprijinul acestei solicitări atașez o filmare în care se poate observa cum numita Adriana Bahmuțanu, în calitate de mamă, înțelege să gestioneze o situație cu fiul său minor, adresându-se acestuia pe un ton agresiv, în timp ce acesta este legat de picioare și totodată țintuit pe pat de o parte a corpului acesteia.

Menționez că nu cunosc felul în care această filmare a ajuns în spațiul mediatic, dar, din păcate, ea a devenit virală pe internet. Consider că într-o astfel de situație nu pot rămâne impasibilă sau să mă rezum în a-i da un vot de blam printr-un comentariu lăsat la postarea cu această filmare.

Vă mulțumesc pentru înțelegere și cooperare!  

 

cu respect, Rita Drumeș

 

     


Rita Drumeș Enache    Contactați autorul petiției