Cerem Ministerului Educației să clarifice viitorul consilierii școlare și a serviciilor de logopedie din România!

În România există aproximativ 3500 de consilieri școlari și  logopezi, încadrați in CJRAE/CMBRAE și care asigura servicii de consiliere educațională în grădinițe, școli și licee. Ei sprijină procesul de educație din unitățile de învățământ prin activități de consiliere psihopedagogică și prin terapii specifice. Sunt astfel un real suport pentru copii și elevi, pentru părinții acestora, pentru cadrele didactice și, implicit, pentru dezvoltarea comunităților în care muncesc. Supraîncărcați prin numărul de elevi alocat fiecărui cabinet, prin diversitatea copleșitoare a sarcinilor din fișa postului, desfășurându-și activitatea de multe ori în condiții improprii și fără resursele necesare în acest domeniu, consilierii școlari, dar și colegii lor, logopezi, se confruntă de aproape un an și cu o nouă dificultate. Aceea generată de incertitudinile legate de viitorul locului lor de muncă. Guvernul României și-a asumat programul România Educată. Principalele reglementări incluse in Programul Legislativ al Guvernului României pentru anul 2021, apărut în vara acestui an (Documentul e disponibil pe site-ul SGG la adresa https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/03/PROGRAMUL-LEGISLATIV-AL-GUVERNULUI-ROMANIEI.pdf) nu clarifică, la paginile 56 și 57, soarta Centrelor Județene de Resurse și de Asistență Educațională care au în subordine consilierii școlari și logopezii. Ce înseamnă „definirea clară a CJRAE/CMBRAE“ și „reformularea activităților și serviciilor educaționale desfășurate de CJRAE/CMBRAE“ în condițiile în care există deja un document în acest sens, a cărui legiferare e tergiversată de Ministerul Educației de mai bine de 4 ani? Cum de s-a ajuns la confuziile din prezent legate de normarea consilierilor școlari, prin două modificări legilstive contradictorii, deopotrivă de „valabile“ și, oricum, neaplicabile? De ce funcția de director al CJRAE/CMBRAE nu apare în lista posturilor pentru concursurile de directori, afișată de fiecare inspectorat în 13.09, contrazicând astfel Ordinul Ministrului Educației  nr. 4.597 din 6 august 2021 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, modificata  prin ordinul nr. 5.195 din 3 septembrie 2021 privind modificarea și completarea anexei la Ordinul ministrului educației nr. 4.597/2021 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat Ce se dorește în perspectivă, cu aceste instituții? Care va fi soarta lor? Solicităm Ministerului Educației să inițieze cât mai curând un dialog prin care să răspundă la aceste întrebări legitime. Solicităm Ministerului Educației să iasă din „monologul“ cu care ne-a obișnuit și să aducă la aceeași masă a dezbaterilor reprezentanți ai tuturor celor direct implicați – angajatori, angajați, lideri de sindicat pentru a oferi clarificări. Solicităm tuturor cadrelor didactice, elevilor și părinților să fie solidari cu demersul nostru. Cu speranța că, astfel, vom aduce lumină în acest tăvălug al schimbărilor ce par să vină. Cu speranța că vocea unor oameni care muncesc în beneficiul altor oameni nu poate fi oprită de bezna creată prin lipsa de comunicare și de transparență decizională.  

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Radu Madalina să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...