Cele mai populare petiții din ultima lună

Tot timpul | 24 ore | 7 zile | 30 zile | Ultima lună | Acest an (2020) | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011

PETIȚIE pentru restaurarea adevărului și dreptății în dosarul Revoluției

Către, MINISTERUL PUBLIC, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B-dul Libertății nr. 12, Sector 5 – București, sesizare@mpublic.ro   PETIȚIE pentru restaurarea adevărului și dreptății în dosarul Revoluției    Fundația Gheorghe Ursu, subsemnații, alături de toți semnatarii petiției de față, în temeiul Ordonanței nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, vă aducem la cunoștință următoarele:    În decembrie 2019 se vor împlini 30 de ani de la Rev

Creat: 2019-01-31

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 549 443
Ultima lună 19 16

Legalizeaza Marijuana in Romania!

Ca peste tot în lume, şi în România s-a pus problema la un moment dat ca marijuana să fie legalizată. Unii au pus dezbaterea pe tapet în scop electoral, alţii în scop recreaţional, medical, pe motiv de lipsă de creativitate, cert este că până acum „iarba“ a rămas sub incidenţa legii. Iată zece motive, de la care se poate pleca pentru o nouă discuţie publică serioasă.   1. „IARBA“, DE 114 ORI MAI SIGURĂ DECÂT ALCOOLUL La ora actuală cannabisul este cel mai sigur drog disponibil, după ce concluzii

Creat: 2016-10-12

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 238 223
Ultima lună 19 17

“ BURSE si pentru Sport - BURSE pentru viitorul tarii "

“ BURSE si pentru Sport - BURSE pentru viitorul tarii “ Luind in considerare ca unul din modurile principale in care Romania a fost - si este - cunoscuta in intreaga lume a fost si este activitatea sportiva , si de asemenea ca activitatea sportiva de performanta si de masa inseamna sa ai un popor mai sanatos , si pentru a indrepta unele inechitati ( dupa parerea noastra ), cit si pentru incurajarea si sprijinirea atit a studiului elevilor , dar si a recompensarii performante

Creat: 2013-07-16

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 1282 1266
Ultima lună 19 19

Examen sesiune intermediara martie 2020 acces in profesia de avocat

Catre Uniunea Nationala a Barourilor din Romania Palatul de Justitie Splaiul Independentei nr 5, sector 5 unbr@unbr.ro   In atentia: Consiliul UNBR     Va solicitam respectuos organizarea unei noi sesiuni suplimentare/ intermediare pentru examenul de acces in profesia de avocat, eventual in luna martie 2020 sau intr–un calendar ce va permite indeplinirea formalitatilor in termenele legale, pentru urmatoarele considerente: - numarul de candidati care doresc sa acceada in profesie - numarul candid

Creat: 2019-09-08

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 989 978
Ultima lună 18 18

Interzicerea petardelor de revelion

 In perioada sărbătorilor de iarnă, petardele şi focurile de artificii devin veritabile coşmaruri pentru animale, fie că sunt de compane sau sălbatice. Zgomotele puternice şi luminile provoacă un stres teribil. Distracţia pirotehnică va culmina în noaptea de Anul Nou, când la petardele şi rachetele personale se adaugă cele ale municipalităţilor, care organizează focuri de artificii. Petardele şi rachetele sunt coşmarul iubitorilor de animale, ale celor care au acasă câini sau pisici, ori a cresc

Creat: 2019-01-01

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 301 287
Ultima lună 18 17

Eliminare pensii speciale. O noua lege a pensiilor

Credem ca este timpul ca societatea civila sa se indrepte si spre alte obiective care ne privesc pe toti.  Asa cum au fost date legile de catre intreaga clasa politica aduce multe inechitati sociale, avantajand in mod incorect o serie de categorii in detrimentul majoritatii contribuabililor. Prin urmare, cred ca un prim pas spre normalitate este realizarea unei noi legi a pensiilor in care singurul criteriu care sa conteze este cel al contributivitatii. (evident ca pensiile acordate pana acum nu

Creat: 2017-02-05

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 529 486
Ultima lună 18 15

Asigurarea acordarii certificatului de handicap gr I sau II tuturor oncopacientilor

Aceasta petitie se adreseaza Ministerului Sanatatii cu o propunere de modificare si completare a criteriilor de acordare a certificatelor de handicap in gradul I si/sau II pentru toti pacientii oncologici, in baza Legii 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, respectiv, reglementari ale drepturilor si obligatiilor persoanelor cu handicap. Propunerea vine ca urmare a multor intrebari primite de la pacientii ocologici, referitoare la modalitatea de acordare al

Creat: 2016-10-09

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 665 644
Ultima lună 18 18

SPUNE DA IMPOZITARII TUTUROR VENITURILOR BISERICII ORTODOXE!

In vreme ce criza a saracit majoritatea romanilor, salariile s-au redus, impozitele s-au multiplicat si au crescut, Codul Fiscal pune biruri tot mai numeroase si pe activitati scutite de impozit pana nu de mult, pana si persoanele fara venituri sunt obligate sa plateasca asigurari de sanatate, Biserica Ortodoxa e scutita de plata impozitelor. La adapostul si in numele Domnului, multitudine de afaceri extrem de profitabile. De la donatiile si contributiile mai mult sau mai putin voite ale enorias

Creat: 2015-09-23

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 18350 16268
Ultima lună 18 16

Schimbarea imnului national &denumirea ţării din România in DACIA

Imnul & numele tarii de Romania este o Rușine pentru noi DACII deoarece NOI, urmaşii daco-geţilor,  autohtonii acestei ţări, care spre regretul nostru, poartă numele de ROMÂNIA (ROMANIA), de la numele cotropitorilor romani, nu ne regăsim nici în numele ţării nici în versurile actualului IMN de stat, ne-am gândit că am fi îndreptăţiţi, ca fii naturali ai acestei ţări, pe care noi continuăm s-o numim DACIA să avem imnul nostru în care să ne regăsim, si ţara sa îşi recapete în mod oficial nume

Creat: 2015-01-09

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 2176 1710
Ultima lună 18 15

Toți !pentru Ciomagesti😥

Dragi cetateni ai com.Ciomagesti si nu numai; Cred ca e deajuns cat am inghitit praful si am batatorit noroiul acestei comune,frumoasa si mirific asezata dealtfel.sunt in comuna de22 ani si nu sa schimbat nimic!,inca,s_au adancit gropile si noroiul ,masinile noastre cu inpozite cu tot se rup in nepasarea mai marilorjudetului!Atentionez ca si aceasta comuna a trecut ,asa cum a putut la masini lipsindu se de neosul "car cu boi"daca nu stieati! Dupa aceste cuvinte,foarte adevarate,va intreb pe toti

Creat: 2019-12-08

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 17 16
Ultima lună 17 16

Salvăm Curțile Domnești ale lui Caragea Vodă de la distrugere, salvăm istoria comunei Domnești !

Salvăm Curțile Domnești ale lui Caragea Vodă de la distrugere, salvăm istoria comunei Domnești ! Despre Curțile domnești ale lui Caragea Vodă Numele localității Domnești, județul Ilfov, vine de la ruinele curților domnești ale lui Caragea Vodă. În prezent nepăsarea autorităților a dus la degradarea și distrugerea continuă a acestor monumente istorice. Ioan Gheorghe Caragea (Caradja) a fost domn fanariot al Țării Românești în perioada 1812-1818. Din perioada acestei domnii avem primul cod de legi

Creat: 2019-11-29

Perioadă Toate țările România
Tot timpul 156 154
Ultima lună 17 17



Facebook