AMICUS CURIAE la CCR privind NECONSTITUȚIONALITATEA legii „CARANTINEI și IZOLĂRII”
❗ ÎN VEDEREA SUSȚINERII EXCEPȚIEI DE NECONSTITUȚIONALITATE înregistrată la Curtea Constituțională în dosarul nr.1267D/2020, pe care Avocatul Poporului a depus-o la CCR în data de 7 august 2020, public această petiție on-line, intitulată «AMICUS CURIAE la CCR privind NECONSTITUȚIONALITATEA legii „CARANTINEI și IZOLĂRII”» și care POATE FI SEMNATĂ LA ACEST LINK: https://www.petitieonline.com/amicus_curiae_la_ccr_privind_neconstitutionalitatea_legii_carantinei_si_izolarii
❗ Despre demersurile legate de NECONSTITUȚIONALITATEA LEGII așa-zisă a „CARANTINEI și IZOLĂRII”, devenită LEGEA NR.136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic (proiectul de lege fusese înregistrat la Camera decizională - Senatul României - cu nr. L433/2020), am publicat detalii pe Facebook, începând din data de 17 iulie 2020, iar despre susținerea petiției ce a fost înregistrată la Avocatul Poporului cu nr.13419/2020, am publicat informații la acest link: https://www.facebook.com/MonaPetrut/posts/1984426955024400
🔴 Referitor la dosarul CCR nr.1267D/2020
CĂTRE CURTEA CONSTITUŢIONALĂ A ROMÂNIEI (CCR)
Domnului Preşedinte al Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu
Doamnelor şi domnilor judecători ai Curţii Constituţionale a României
STIMATE DOAMNE ŞI STIMAŢI DOMNI JUDECĂTORI
AI CURŢII CONSTITUŢIONALE A ROMÂNIEI,
Subsemnații, semnatari ai petiției on-line intitulată «AMICUS CURIAE la CCR privind NECONSTITUȚIONALITATEA legii „CARANTINEI și IZOLĂRII”», pe care am publicat-o în data de 07.08.2020 la acest link https://www.petitieonline.com/amicus_curiae_la_ccr_privind_neconstitutionalitatea_legii_carantinei_si_izolarii ,
în calitate de amicus curiae, formulăm un MEMORIU prin care susținem EXCEPȚIA DE NECONSTITUȚIONALITATE, a art.8 alin.(3)-(9) cu referire la sintagma „izolarea într-o unitate sanitară sau la o locație alternativă atașată unității sanitare” și a art.19 din Legea nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, PE CARE A FORMULAT-O AVOCATUL POPORULUI, doamna Renate Weber, ce a fost înregistrată la Curtea Constituțională (CCR) în dosarul nr.1267D/2020 din 07.08.2020.
În temeiul dispozițiilor art.146 lit.d) din Consituţia României şi ale art.15 alin.(1) lit.i) din Legea nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituției Avocatul Poporului, Curtea Constituţională a României (CCR) a fost învestită să judece EXCEPȚIA DE NECONSTITUȚIONALITATE pe care Avocatul Poporului a formulat-o cu privire la prevederi din Legea nr.136/2020 și care A FOST PUBLICATĂ PE SITE-UL INSTITUȚIEI AVOCATUL POPORULUI la acest link: https://www.avp.ro/exceptii2020/exceptia11_2020.pdf
Subsemnații semnatari ai acestui memoriu cunoaștem reglementările legale ce sunt în vigoare şi ştim că cetăţenii români nu au posibilitatea de sesizare directă a Curţii Constituţionale a României cu privire la controlul constituţionalităţii prevederilor legale, dacă acea sesizare nu se realizează în cadrul unui proces aflat pe rolul instanțelor judecătorești, deci, din punct de vedere procedural, nu avem calitatea de intervenienți (părți) în acest dosar de contencios constituțional, dar ştim că judecătorii Curţii Constituţionale pot să examineze, cu caracter prealabil, părerile scrise ale cetăţenilor şi să le ia în considerare dacă vor aprecia că aspectele invocate în cuprinsul acestora au relevanţă pentru decizia pe care urmează să o adopte.
În jurisprudența Curții Constituționale, memoriile formulate în calitate de amicus curiae au fost primite, ele fiind examinate alături de cererile părților cauzei. Prin urmare, depunem prezentul amicus curiae, instituție juridică distinctă de cea a intervenției și care este recunoscută ca atare de instanțele din sistemele de drept de tip common law, inclusiv de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Prin amicus curiae se permite persoanelor să participe la procedură, observațiile fiind de natură să sprijine soluționarea cauzei.
Ca exemplu, invocăm dosarul CCR nr.522D/2020, în care a fost pronunțată Decizia CCR nr.152/06.05.2020 (https://media.stiripesurse.ro/other/202005/media-158937504525220700.pdf), unde, la paragraful 75, a fost făcută precizarea că: „La dosarul cauzei au fost depuse două memorii din partea S.C.A. Piperea și Asociații și din partea doamnei Monica-Nicoleta Petruț, formulate în calitate de amicus curiae, prin care se susțin criticile de neconstituţionalitate formulate de Avocatul Poporului.”
Având în vedere faptul că Avocatul Poporului a învestit Curtea Constituțională a României (CCR) cu excepția de neconstituționalitate din dosarul ce a fost inregistrat cu nr.1267D/2020, ce are ca obiect neconstituţionalitatea prevederilor art. 8 alin. (3)-(9) cu referire la sintagma „izolarea într-o unitate sanitară sau la o locație alternativă atașată unității sanitare” și a art. 19 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, vă trimitem argumentele noastre cu privire la motivele de neconstituţionalitate a Legii nr.136/2020 şi vă rugăm să fie încuviințată depunerea lor la dosarul Curții Constituționale nr.1267D/2020.
ARGUMENTELE PE CARE LE PREZENTĂM ÎN SUSȚINEREA MOTIVELOR DE NECONSTITUȚIONALITATE A LEGII NR.136/2020, au fost publicate în petiția on-line «AMICUS CURIAE la CCR privind NECONSTITUȚIONALITATEA legii „CARANTINEI și IZOLĂRII”», (https://www.petitieonline.com/amicus_curiae_la_ccr_privind_neconstitutionalitatea_legii_carantinei_si_izolarii), precum și în petiția din 17.07.2020, pe care am trimis-o instituției Avocatul Poporului și în care am solicitat Avocatului Poporului SĂ SESIZEZE CURTEA CONSTITUȚIONALĂ cu privire la REGLEMENTĂRILE NECONSTITUȚIONALE PE CARE LE CONȚINE LEGEA NR.136/2020 (Anexa 2).
MOTIVELE DE NECONSTITUȚIONALITATE a Legii nr.136/2020
privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice
în situaţii de risc epidemiologic și biologic
În primul rând, facem precizarea că SUNTEM DE ACORD, în totalitate, CU MOTIVELE PE CARE AVOCATUL POPORULUI LE-A INVOCAT ÎN EXCEPȚIA DE NECONSTITUȚIONALITATE DEPUSĂ ÎN DOSARUL CURȚII CONSTITUȚIONALE NR.1267D/2020 și, în plus față de aceste motive, vă rugăm să constatați incidența MOTIVELOR DE NECONSTITUȚIONALITATE EXTRINSECĂ ȘI INTRINSECĂ PE CARE LE VOM PREZENTA, în continuare, cu privire la Legea nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic.
Cu titlu prealabil, vă rugăm să luați în considerare faptul că, în cadrul controlului de constituționalitate exercitat asupra legilor, Curtea Constituţională poate efectua controlul atât asupra aspectelor de constituționalitate extrinsecă, cât și a celor de constituționalitate intrinsecă, impunându-se analiza cu prioritate a motivelor de neconstituționalitate extrinsecă.
În consecință, vă rugăm să admiteți excepția de neconstituționalitate din dosarul CCR nr.1267/2020 și să constatați că LEGEA NR.136/2020 ESTE NECONSTITUȚIONALĂ în ansamblul ei, pe baza următoarelor MOTIVE EXTRINSECI ȘI INTRINSECI DE NECONSTITUȚIONALITATE:
1. Primul motiv de neconstituționalitate extrinsecă privește ÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI RESPECTĂRII DECIZIILOR CURȚII CONSTITUȚIONALE;
2. Al doilea motiv de neconstituționalitate extrinsecă privește NESOLICITAREA ȘI LIPSA AVIZULUI CONSILIULUI ECONOMIC ȘI SOCIAL (CES);
3. Al treilea motiv de neconstituționalitate extrinsecă privește NESOLICITAREA ȘI LIPSA AVIZULUI CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII (CSM);
4. Al patrulea motiv de neconstituționalitate extrinsecă privește ÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI BICAMERALISMULUI PARLAMENTAR;
5. Al cincilea motiv de neconstituționalitate extrinsecă privește ÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI LEGALITĂȚII PRIN NERESPECTAREA NORMELOR DE TEHNICĂ LEGISLATIVĂ;
6. Un motiv de neconstituționalitate intrinsecă privește ÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI LEGALITĂȚII PRIN NERESPECTAREA UNOR PREVEDERI din Constituția României și DIN LEGEA nr.90 din 26 martie 2001 PRIVIND ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA GUVERNULUI ROMÂNIEI ŞI A MINISTERELOR.
🔴 1. Primul motiv de neconstituționalitate extrinsecă privește ÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI RESPECTĂRII DECIZIILOR CURȚII CONSTITUȚIONALE
Din analiza titlului și conținutului normativ al Legii nr.136/2020, ce a fost adoptată în plenul Senatului României la data de 16.07.2020, văzând expunerea de motive a Guvernului inițiator al proiectului de lege și observând avizul Consiliului Legislativ, se constată că această lege operează modificări în domeniul sănătății publice, instituind unele măsuri în situaţii de risc epidemiologic și biologic, fără să cuprindă dispoziții speciale față de Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, împrejurare în care, inițiativa legislativă ar fi trebuit să fie sub forma unor intervenții legislative asuora Legii nr.95/2006 și SĂ NU FIE O REGLEMENTARE DE SINE STĂTĂTOARE.
Este important a se avea în vedere că, în urma constatării de către Curtea Constituțională a neconstituționalității art.25 alin.(2) din Legea nr.95/2006, Parlamentul trebuie să pună de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei CCR nr.458/2020 în Monitorul Oficial al României, în conformitate cu disp. art.147 alin.(1) din Legea fundamentală.
Prin Decizia nr.458/25.06.2020, CCR a decis: ”Admite excepţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului şi constată că dispoziţiile art.25 alin.(2) teza a doua din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art.8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei sunt neconstituţionale.”
Chiar dacă în expunerea de motive Guvernul a menționat că demersul său legislativ are la bază Decizia CCR nr.458/2020, se constată că NU SUNT RESPECTATE disp. art.147 alin.(1) din Constituție și nici considerentele detaliate cuprinse în Decizia CCR nr.458/2020, ci Guvernul a ales inițiativa legislativă pentru o lege de sine stătătoare. Nu este de ignorat că, potrivit legii, motivele inițiativei legislative prezentate în expunerea de motive au caracter obligatoriu.
Analiza CCR cuprinsă în considerentele deciziei nr.458/2020 se raportează la ACTIVITATEA MINISTRULUI SĂNĂTĂȚII PRIVIND CARANTINA, IZOLAREA ȘI ALTE MĂSURI.
Deci, în mod constituțional, CARANTINA, IZOLAREA ȘI ALTE MĂSURI PRIVIND SĂNĂTATEA CETĂȚENILOR NU POATE FI SCOASĂ DE SUB COMPETENȚA MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII și să fie puse în competența altui minister și nici în competența unor structuri din cadrul altui minister, așa cum s-a reglementat prin art.15 și art.19 din Legea nr.136/2020, acordându-se atribuții șefului Departamentului pentru Situații de Urgență sau a unei persoane desemnate de către acesta, adică unor funcționari publici DIN CADRUL ALTUI MINISTER, D.S.U. fiind O STRUCTURĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE (site-ul oficial este la acest link: http://www.dsu.mai.gov.ro/).
Ba mai mult, se constată că, în prevederile Legii nr.136/2020, au fost reglementate PROCEDURI pe care le realizează STRUCTURI DIN CADRUL MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII, însă EVALUAREA PROCEDURILOR ȘI DECIZIA FINALĂ, ÎN CEEA CE PRIVEȘTE MĂSURA STABILITĂ PE BAZA EVALUĂRII, ÎI APARȚIN ȘEFULUI UNEI STRUCTURI DIN CADRUL MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, adică i s-a acordat posibilitatea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne SĂ VERIFICE DOCUMENTELE ȘI SĂ EVALUEZE PROCEDURILE EFECTUATE DE CĂTRE STRUCTURI DIN CADRUL MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII, chiar dacă Legea nr.90/2001, privind organizarea şi funcţionarea Guvernului Gomâniei şi a ministerelor, atribuie competențe clare și exclusive fiecărui minister. Astfel, prin prevederile Legii nr.136/2020, se constată că actele unor structuri din cadrul Ministerului Sănătății SUNT EXCLUSE COMPETENȚEI MINISTRULUI SĂNĂTĂȚII și SUNT ATRIBUITE ÎN COMPETENȚA ȘEFULUI D.S.U. DIN CADRUL MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, care are deminitatea de secretar de stat în cadrul acestui minister, fiind SUBORDONAT DIRECT MINISTRULUI AFACERILOR INTERNE, NU MINISTRULUI SĂNĂTĂȚII, ÎN SUBORDINEA CĂRUIA SUNT STRUCTURILE CARE ÎNTOCMESC DOCUMENTAȚIA NECESARĂ ÎN VEDEREA STABILIRII MĂSURILOR CORESPUNZĂTOARE, în situațiile prevăzute de actul normativ în care sunt cuprinse normele legale contestate.
În Decizia nr.458 din 25.06.2020, CCR a analizat prevederi din Legea nr.95/2006, act normativ în cadrul căruia există COMPETENȚE ATRIBUITE MINISTRULUI ȘI MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII, aspecte evidențiate chiar de către Guvern în expunerea de motive a proiectului de lege ce a devenit Legea nr.136/2020, dar de care nu s-a mai ținut cont, în totalitate, în cuprinsul Legii nr.136/2020.
În parag.32 din Decizia nr.458/2020, CCR a explicat astfel: „Curtea precizează însă că, în măsura în care instituirea acţiunilor ce se impun pentru prevenirea şi gestionarea acestor situaţii implică restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, actele normative în executarea cărora MINISTRUL SĂNĂTĂȚII emite ORDINUL trebuie să se subordoneze, la rândul lor, condiţiilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. ”
În parag.48 din Decizia nr.458/2020, CCR a statuat: „Curtea aminteşte că prevederile art. 23 alin. (1) din Constituţie consacră inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei. Cât priveşte libertatea individuală, prevederile constituţionale au în vedere libertatea fizică a persoanei, dreptul său de a se putea mişca liber, de a avea conduita dorită şi, totodată, de a nu fi lipsită de libertate decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. Prin urmare, întrucât libertatea individuală nu are un caracter absolut, textul constituţional consacră SIGURANŢA PERSOANEI, noţiune ce exprimă ansamblul garanţiilor care protejează persoana aflată în situaţiile în care autorităţile statului dispun măsuri privative de libertate, astfel încât limitarea acestei libertăţi să se facă numai atunci când este necesar, cu respectarea strictă a condiţiilor prevăzute de lege. ”
În plus, se constată că, în decizia nr.458/2020, CCR s-a referit la CARANTINĂ ȘI IZOLARE ca fiind MĂSURI ce pot fi stabilite DOAR DACĂ ALTE MĂSURI NU AU FOST SUFICIENTE, adică era necesar ca, pe baza unor CRITERII concrete, să fie reglementate PROCEDURI clare, precise și previzibile pentru MĂSURI PROPORȚIONALE CU SITUAȚIA FIECĂRUI PACIENT LA CARE S-A REFERIT CURTEA CONSTITUȚIONALĂ, CEEA CE NU EXISTĂ în cuprinsul Legii nr.136/2020, VICIU CE AFECTEAZĂ INCLUSIV CONDIȚIA DE PROPORȚIONALITATE INSTITUITĂ CU CARACTER GENERAL DE ART.2 AL LEGII NR.136/2020, dar care nu se regăsește în mod corespunzător în textul legii, cu privire la fiecare măsură.
Invocând jurisprudenţa Curtii Europeane a Drepturilor Omului, în parag.52 din Decizia nr.458/2020, CCR a arătat: „Astfel, Curtea de la Strasbourg a subliniat NECESITATEA UNEI APLICĂRI GRADUALE a măsurilor necesare pentru protejarea siguranţei şi a sănătăţii publice, astfel încât PRIVAREA DE LIBERTATE A PERSOANEI SĂ REPREZINTE ULTIMA SOLUŢIE LA CARE SE POATE RECURGE, DUPĂ CE ALTE MĂSURI, MAI PUŢIN SEVERE, AU FOST LUATE ÎN CONSIDERARE, DAR S-A CONSTAT CĂ SUNT INEFICIENTE. Totodată, a precizat necesitatea ca aceste măsuri să fie dispuse pentru o perioadă care să nu determine un dezechilibru între nevoia de protejare a sănătăţii publice şi imperativul respectării libertăţii persoanei. Această din urmă cerinţă a fost subliniată şi în Hotărârea din 8 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Kuimov împotriva Rusiei, paragraful 96, în care a arătat că o măsură restrictivă trebuie să fie temporară şi trebuie să fie întreruptă imediat ce circumstanţele o permit, iar restricţiile severe şi de durată sunt susceptibile să fie disproporţionate în raport cu scopul urmărit.”
La parag.57 din Decizia nr.458/2020, CCR a statuat: „Toate aceste garanţii sunt necesare, întrucât, aşa cum s-a reţinut şi mai sus, PRIVAREA DE LIBERTATE ESTE O MĂSURĂ GRAVĂ CARE NU SE JUSTIFICĂ DECÂT DACĂ ALTE MĂSURI MAI PUŢIN SEVERE AU FOST CONSIDERATE CA INSUFICIENTE PENTRU A GARANTA INTERESUL PUBLIC SAU EXIGENŢELE PUBLICE ALE DETENŢIEI. Astfel, privarea de libertate trebuie să apară ca o măsură indispensabilă în circumstanţele date.”
Astfel, este evidentă încălcarea principiului obligativității deciziilor Curții Constituționale reglementat de prevederile art.147 alin.(4) din Constituție, potrivit cărora ”Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.”
Dezvoltând textul constituțional, Curtea Constituțională a statuat pe cale jurisprudențială (Decizia CCR nr.873/2010) că ”atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept şi, în consecinţă, aşa cum a statuat şi în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009), atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul prezentei decizii.”
De altfel, potrivit Deciziei Plenului Curții Constituționale nr.1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta.
În consecință, așa cum a statuat instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa (Decizia 414/2010 și Decizia 415/2010), atât Parlamentul, cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează să repspecte cele stabilite de către Curtea Constituțională în considerentele și dispozitivul deciziilor sale. Din această perspectivă, legea ce a fost adoptată și este supusă controlului de constituționalitate prezintă grave vicii de constituționalitate, din moment ce legiuitorul nu s-a supus obligației de a respecta deciziile Curții Constituționale, nesocotind nu doar considerentele Deciziei nr.458/2020, ci chiar dispozitivul deciziei pronunțate de către instanța de contencios constituțional.
Reglementarea expresă din art.147 din Constituţie instituie în sarcina Parlamentului obligația de a asigura constituționalizarea normelor legale, în acord cu deciziile instanței constituționale, iar, în cadrul acestei proceduri, Parlamentul trebuia să se conformeze celor statuate de către Curtea Constituțională, atât prin Decizia nr.458/2020, cât și prin deciziile anterioare la care Curtea Constituțională a făcut trimitere. Prin urmare, proiectul de lege ar fi trebuit inclus ca TITLU NOU ÎN LEGEA nr.95/2006, așa cum a recomandat și Consiliul Legislativ in aviz, tocmai pentru ca prevederile legale declarate neconstituționale SĂ FIE PUSE IN ACORD CU DECIZIA CCR NR.458/2020.
🔴 2. Al doilea motiv de neconstituționalitate extrinsecă privește NESOLICITAREA ȘI LIPSA AVIZULUI CONSILIULUI ECONOMIC ȘI SOCIAL (CES)
În procesul legislativ prin care a fost adoptată legea contestată, nu s-a cerut și nu s-a obținut avizul Consiliului Economic și Social cu privire la proiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic și biologic, context în care, referitor la solicitarea avizului și avizarea proiectului de lege analizat, se ridică problema încălcării prevederilor din Constituţie, referitor la avizul Consiliului Economic și Social.
Curtea Constituțională a statuat în paragrafele 59-60 din DECIZIA nr.221 din 2 iunie 2020 astfel: ”59. De-a lungul timpului, în jurisprudenţa sa, Curtea a considerat că solicitarea avizării actelor normative este o chestiune care ţine de constituţionalitatea extrinsecă a actului normativ vizat. Curtea a avut în vedere avizele solicitate următoarelor autorităţi publice: (i) Consiliul Legislativ - instanţa constituţională a considerat că lipsa solicitării avizului acestuia duce la neconstituţionalitatea legii sau ordonanţei - simplă sau de urgenţă - din perspectiva art. 79 din Constituţie Decizia nr. 83 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 25 martie 2009, Decizia nr. 354 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 9 decembrie 2013, sau Decizia nr. 140 din 13 martie 2019, paragraful 80); (ii) Consiliul Economic şi Social - instanţa constituţională a considerat că lipsa avizului acestuia în privinţa actelor normative ce intră în domeniul său de incidenţă este o problemă de constituţionalitate din perspectiva art. 1 alin. (5) coroborat cu art. 141 din Constituţie; (iii) Consiliul Superior al Magistraturii - instanţa constituţională a considerat că lipsa avizului acestuia în privinţa actelor normative ce intră în domeniul său de incidenţă ar viza o eventuală neconstituţionalitate a unor acte normative Decizia nr. 901 din 17 iunie 2009, Decizia nr. 231 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 12 iunie 2013, sau Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, paragrafele 96-98); (iv) Consiliul Suprem de Apărare a Ţării - instanţa constituţională a considerat că lipsa avizului acestuia în privinţa actelor normative ce intră în domeniul său de incidenţă este o problemă de constituţionalitate din perspectiva art. 1 alin. (5) coroborat cu art. 119 din Constituţie (Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, paragrafele 41 şi 42, sau Decizia nr. 455 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 18 iulie 2018, paragrafele 69-71).
60. Totodată, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că este obligaţia autorităţii publice avizatoare să avizeze proiectele de acte normative care se referă la sfera sa de competenţă, iar neîndeplinirea acestei atribuţii mai ales în privinţa actelor normative cu un impact social major constituie o înţelegere greşită a rolului său legal şi constituţional, fără a fi însă afectată constituţionalitatea legii asupra căreia nu a fost dat avizul (Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011, paragraful I.3, Decizia nr. 574 din 4 mai 2011, paragraful I.2, Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, paragraful IV.A.2, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011, sau Decizia nr. 455 din 4 iulie 2018, paragraful 68).
🔴 3. Al treilea motiv de neconstituționalitate extrinsecă privește NESOLICITAREA ȘI LIPSA AVIZULUI CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII (CSM)
În procesul legislativ prin care a fost adoptată legea contestată, nu s-a cerut și nu s-a obținut avizul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la proiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic și biologic, deși proiectul de lege, în forma adoptată la Senat, conține dispoziții de organizare judiciară și de completare a compețentei materiale și funcționale a instanțelor judecătorești.
În acest context, referitor la solicitarea avizului și avizarea proiectului de lege analizat, se ridică problema încălcării prevederilor din Constituţie, referitor la avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Fiind incidente inclusiv considerentele CCR din paragrafele 59-60 din DECIZIA nr.221 din 2 iunie 2020 - menționate mai sus la punctul 2, este important de precizat că, referitor la avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în paragraful 54 din DECIZIA nr.221/2020, Curtea Constituțională a statuat astfel: ”54. Având în vedere cele expuse, în cauza de faţă Curtea constată că nesolicitarea avizului de natură legală al Consiliului Superior al Magistraturii constituie o încălcare a art.1 alin. (5) raportat la art.133 alin. (1) din Constituţie, ceea ce constituie, în mod implicit, o încălcare a art.1 alin. (3) privind statul de drept.”
🔴 4. Al patrulea motiv de neconstituționalitate extrinsecă privește ÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI BICAMERALISMULUI PARLAMENTAR
Din RAPORTUL nr.192 al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, unde este prezentat tabelul comparativ cu 3 rubrici - TEXT INIȚIATOR, FORMA ADOPTATĂ DE CAMERA DEPUTAȚILOR, AMENDAMENTE ADMISE LA COMISIA SENATULUI, ce a fost publicat pe site-ul Senatului României, în FIȘA ”Proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic și biologic”, la acest link https://www.senat.ro/legis/PDF/2020/20L433CR.PDF, SE CONSTATĂ CARE SUNT PREVEDERILE LEGALE CE AU FOST ADOPTATE PRIN AMENDAMENTE DEPUSE LA SENAT și CARE NU AU FOST DEZBĂTUTE LA CAMERA DEPUTAȚILOR, dar LA CARE NICI NU SE FACE REFERIRE ÎN PROIECTUL DE LEGE AL GUVERNULUI, forma inițiatorului legii fiind schimbată în mod esențial, fiind ASIMILATĂ UNEI ALTE INIȚIATIVE LEGISLATIVE.
Legea nr.136/2020, ce a fost adoptată la Senat în calitate de Cameră decizională, este neconstituţională, în ansamblul său, fiind contrară principiului bicameralismului, prevăzut de art.61 alin.(2) din Constituție: ”Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.”.
Așadar, cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, referitor la principiul bicameralismului, legea, ce a fost promulgată în data de 18.07.2020, conţine un aport semnificativ cantitativ, dar mai ales calitativ al Camerei decizionale, Senatul României, faţă de forma supusă dezbaterii primei Camere sesizate, Camera Deputaților. Camera Deputaților a formulat amendamente, însă Senatul României în calitate de Cameră decizională, a eliminat unele dintre amendamentele formulate de către Camera Deputaților și a adăugat alte amendamente nedezbătute în Camera Deputaților. Or, conform Deciziei nr.718 din 8 noiembrie 2017, numărul de amendamente de eliminare formulate în Camera decizională ,,echivalează cu eliminarea primei Camere, în calitate de primlegiuitor sau primcititor al legii și transformarea Parlamentului într-unul unicameral, cel puțin sub aspect funcțional”.
Analiza celor trei elemente imuabile ale principiului bicameralismului aplicate textului normativ conținut de legea criticată demonstrează încălcarea principiului bicameralismului, deoarece legea se îndepărtează atât de voința originară a Guvernului ca autor al inițiativei legislative, dar are o formă cu un conținut semnificativ diferit de cea adoptată de Camera decizională, față de forma adoptată de prima Cameră sesizată și există o configurație semnificativ diferită sub aspect cantitativ, dar mai ales calitativ între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Prin urmare, legea este neconstituțională în ansamblul său, încălcând dispozițiile art.61 alin.(2) și ale art.75 din Constituție.
Cu ocazia adoptării legii criticate de către Camera decizională, Senatul a renunțat la unele modificări adoptate de către Camera Deputaților și a introdus alte articole și alineate în Lege, cu un obiect de reglementare complet diferit de cel avut în vedere de inițiator și de cel adoptat de prima Cameră. Practic, în Camera decizională s-a adoptat o altă reglementare decât cea avută în vedere de către Guvernul inițiator, fiind încălcată chiar separarea puterilor în stat.
Analizând parcursul legislativ al legii criticate și comparând formele acesteia din momentul inițierii și de la momentul adoptării, se poate observa că în Camera Deputaților, ca primă Cameră sesizată, textul și soluțiile adoptate de Senat nu au fost dezbătute, legea dedusă controlului fiind semnificativ modificată de către Camera decizională față de forma inițiatorului și a primei Camere sesizate. Prin urmare, prima Cameră sesizată nu a avut ocazia să analizeze, să dezbată și să hotărască asupra soluțiilor legislative nou introduse de Camera decizională.
Senatul a realizat o modificare de ordin cantitativ care, prin ea însăși, este de natură să determine încălcarea principiului bicameralismului, deoarece aceasta este însoțită de modificări de concepție a reglementării. Configurația între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului este una semnificativ diferită, forma legii adoptate de Senat introducând în Lege dispoziții noi, care nu au fost avute în vedere de prima Cameră. În jurisprudența sa (Decizia nr.62/2018), Curtea Constituțională a reținut existența unei configurații semnificativ diferite chiar și în situația în care forma primei Camere sesizate conținea un articol unic, iar forma Camerei decizionale conținea două articole.
În Camera decizională s-a produs o schimbare de esență, contrară expunerii de motive, reflectată în forma inițiatorului și în cea adoptată în prima Cameră sesizată. Senatul, adoptând în calitate de Cameră decizională Legea, a sustras dezbaterii și adoptării primei Camere sesizate toate completările, care vizează aspecte importante ale legii, precum procedura de emitere a actelor administrative, contestarea lor și procedura de judecată a acțiunii în anulare, ceea ce contravine art. 61 alin. (2) și art. 75 alin. (1) din Constituție.
Față de modificările substanțiale aduse în Camera decizională, legea criticată încalcă principiul bicameralismului. În forma adoptată, Legea nesocotește principiile constituționale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament. Mai mult, prin Decizia nr.62/2018, Curtea Constituțională a statuat că în analiza respectării acestui principiu „trebuie avut în vedere (a) scopul inițial al legii, în sensul de voință politică a autorilor propunerii legislative sau de filosofie, de concepție originară a actului normativ; (b) dacă există deosebiri majore, substanțiale, de conținut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului; (c) dacă există o configurație semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului”.
De asemenea, Curtea Constituțională a stabilit, prin Decizia nr.472/2008, că: „Dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracție de evaluarea acesteia în plenul celor două Camere ale Parlamentului nostru bicameral. Așadar, modificările și completările pe care Camera decizională le aduce asupra proiectului de lege adoptat de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de inițiator și la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situația ca o singură Cameră, și anume Camera decizională, să legifereze, ceea ce contravine principiului bicameralismului (...) și a competențelor stabilite pentru cele două Camere, potrivit art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală”.
Totodată, prin Decizia nr.624/2016, Curtea Constituțională a statuat că art.75 alin.(3) din Constituție, prin folosirea sintagmei „decide definitiv” cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări și completări. Curtea a subliniat că, în acest caz, Camera decizională nu poate însă modifica substanțial obiectul de reglementare și configurația inițiativei legislative, cu consecința deturnării de la finalitatea urmărită de inițiator.
Pe cale de consecință, întrucât adoptarea legii, ca parte a procesului legislativ, vizează votul final exercitat de către Parlament asupra ansamblului legii, iar procesul legislativ ce a condus la adoptarea legii analizate nu a respectat exigențele constituționale, întreaga Lege nr.136/2020 este lovită de vicii de constituționalitate extrinsecă, fiind încălcate, așadar, prevederile art.61 alin.(2) și art.147 alin.(4) din Constituție.
🔴 5. Al cincilea motiv de neconstituționalitate extrinsecă privește ÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI LEGALITĂȚII PRIN NERESPECTAREA NORMELOR DE TEHNICĂ LEGISLATIVĂ
Au fost încălcate disp. art.7 alin.(3^1) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative:: ”Propunerile legislative, proiectele de legi şi celelalte proiecte de acte normative vor fi însoţite, în mod obligatoriu, de o evaluare preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.”
Așa cum am explicat la punctul 1., în urma constatării de către Curtea Constituțională a neconstituționalității art.25 alin.(2) din Legea nr.95/2006,Guvernul a adoptat un proiect de lege, CA O REGLEMENTARE DE SINE STĂTĂTOARE, ce operează modificări în domeniul sănătății publice, instituind unele măsuri în situaţii de risc epidemiologic și biologic, fără să cuprindă dispoziții speciale față de Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, împrejurare în care, inițiativa legislativă ar fi trebuit să fie sub forma unor intervenții legislative asupra Legii nr.95/2006.
Prin modul de reglementare au fost încălcate următoarele prevederi din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: ”ART. 13 Actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care: a) proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune; (...)”
”ART. 14 - Unicitatea reglementării în materie (1) Reglementările de acelaşi nivel şi având acelaşi obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ. (2) Un act normativ poate cuprinde reglementări şi din alte materii conexe numai în măsura în care sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act.
ART. 15 - Reglementări speciale şi derogatorii (1) O reglementare din aceeaşi materie şi de acelaşi nivel poate fi cuprinsă într-un alt act normativ, dacă are caracter special faţă de actul ce cuprinde reglementarea generală în materie. (2) Caracterul special al unei reglementări se determină în funcţie de obiectul acesteia, circumstanţiat la anumite categorii de situaţii, şi de specificul soluţiilor legislative pe care le instituie. (3) Reglementarea este derogatorie dacă soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-şi caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri.”
🔴 6. Motiv de neconstituționalitate intrinsecă referitor la ÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI LEGALITĂȚII PRIN NERESPECTAREA UNOR PREVEDERI din Constituția României și DIN LEGEA nr.90 din 26 martie 2001 PRIVIND ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA GUVERNULUI ROMÂNIEI ŞI A MINISTERELOR
În excepția de neconstituționalitate ce face obiectul dosarului nr.1267D/2020, Avocatul Poporului a invocat neconstituționalitatea disp. art.19 din Legea nr.136/2020, prin care se reglementează o nouă instituție juridică, ce recurge din raporturile de muncă, denumită „DETAȘARE”, dar având caracteristicile unui raport forțat.
În ceea ce privește modalitatea de detașare, în cazul lipsei acordului persoanei detașate, în disp. art.19 alin.(1) din legea nr.136/2020, DETAȘAREA se realizează „prin ORDIN al ministrului sănătății ai șefului Departamentului pentru Situații de Urgență sau al persoanei desemnate de acesta sau, după caz, al conducătorului instituției angajatoare”.
În lipsa clarității acestui text, ceea ce poate fi doar o eroare de redactare, în cazul în care ÎNȚELESUL este că DETAȘAREA se realizează și prin ORDIN al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență sau al persoanei desemnate de acesta, SE CONSTATĂ CĂ, înainte de a analiza constituționalitatea măsurii detașării, este important A ANALIZA constituționalitatea actului prin care poate fi dispusă detașarea, acesta putând fi un ORDIN AL UNUI ȘEF DINTR-UN DEPARTAMENT DIN CADRUL MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE sau ORDIN AL PERSOANEI DESEMNATE DE ACESTA, fără să existe vreo precizare privind funcția pe care trebuie să o aibă persoana respectivă, fiind evidente neclaritatea, imprecizia și neprevizibilitatea cu privire la persoana desemnată, care poate să emită UN ORDIN, ceea ce, în conformitate cu jurisprudența Curții Constituționale, reprezintă un viciu de constituționalitate.
Așadar, se observă că în disp. art.19 din legea contestată, sunt prevăzute atribuții în sarcina unor șefi de instituții și departamente din cadrul MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, care NU AU ATRIBUȚII ȘI COMPETENȚE ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE.
ORDINUL PRIN CARE SE DISPUNE DETAȘAREA ar trebui să fie UN ACT ADMINISTRATIV DIN ACEEAŞI MATERIE şi DE ACELAŞI NIVEL.
De asemenea, se constată că un ORDIN al unui șef din cadrul unei structuri a Ministerului Afacerilor Interne (sau al persoanei desemnată de acesta) este pus la același nivel juridic cu ORDINUL Ministrului Sănătății, fără să fi fost luată în considerare FORȚA JURIDICĂ diferită, deoarece UN ȘEF DE DEPARTAMENT POATE EMITE DOAR ORDINE CU EFECTE INTERNE ÎN CADRUL DEPARTAMENTULUI PE CARE ÎL CONDUCE, în speță, existând posibilitatea ca ȘEFUL DEPARTAMENTULUI PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ SĂ MAI EMITĂ ORDINE STRICT CU PRIVIRE LA ACTIVITĂȚILE PE CARE LE COORDONEAZĂ, așa cum este reglementată în ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 1 din 29 ianuarie 2014.
În conformitate cu disp. ART.I alin.(1) teza I din OUG nr.1/2014: „În cadrul Ministerului Afacerilor Interne se înfiinţează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, denumit în continuare Departamentul, structură operaţională, FĂRĂ PERSONALITATE JURIDICĂ (...)”
În conformitate cu disp. art.1 alin.(5) din Constituția României: ”În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”
Potrivit dispozițiilor din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII ESTE AUTORITATEA CENTRALĂ ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE.
Articolul 116 din Constituția României: ”(1) Ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului. (2) Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autorităţi administrative autonome.”
Articolul 117 din Constituția României: ”(1) Ministerele se înfiinţează, se organizează şi funcţionează potrivit legii. (2) Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaşte această competenţă. (3) Autorităţi administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică.”
În plus, reglementări concrete privind competențele ministerelor și actele emise în exercitarea atribuțiilor, sunt cuprinse în LEGEA nr.90 din 26 martie 2001 PRIVIND ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA GUVERNULUI ROMÂNIEI ŞI A MINISTERELOR.
Conform art.39 din Legea 90/2001: „MINISTERELE AU PERSONALITATE JURIDICĂ şi au sediul în municipiul Bucureşti.”
Cu scopul de a constata că, în cadrul unui minister, ORDINUL este actul normativ administrativ pe care îl poate EMITE DOAR MINISTRUL și pentru a evidenția faptul că un SECRETAR DE STAT poate emite ORDINE doar în cazul în care MINISTRUL, din diferite motive, nu își poate exercită atribuțiile curente, iar secretarul de stat delegat din respectivul minister poate exercita doar atribuțiile pe care i le deleagă ministrul, DAR ÎN CADRUL MINISTERULUI ÎN CARE ACTIVEAZĂ, DELEGAT FIIND DE CĂTRE MINISTRUL MINISTERULUI RESPECTIV, prezint următoarele selecții din Legea nr.90 din 26 martie 2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, actualizată (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/27685):
„Articolul 36 - MINISTERELE ȘI MINIȘTRII SE APROBĂ DE CĂTRE PARLAMENT, PRIN ACORDAREA VOTULUI DE ÎNCREDERE asupra Programului de guvernare și întregii liste a Guvernului, la investitură.”
„Articolul 46 (1) Conducerea ministerelor se exercită de miniștri. (2) MINISTRUL REPREZINTĂ MINISTERUL în raporturile cu celelalte autorități publice, cu persoanele juridice și fizice din țară și din străinătate, precum și în justiție. (3) În exercitarea atribuțiilor ce îi revin MINISTRUL EMITE ORDINE și instrucțiuni, în condițiile legii.”
„Articolul 47 - ÎN ACTIVITATEA DE CONDUCERE A MINISTERULUI ministrul este ajutat de unul sau mai mulţi secretari de stat, potrivit hotărârii Guvernului de organizare şi funcţionare a ministerului.
„Articolul 48 - SECRETARII DE STAT exercită ATRIBUȚIILE DELEGATE DE CĂTRE MINISTRU.”
„Articolul 51 - În cazul în care MINISTRUL, din diferite motive, nu își poate exercită atribuțiile curente, VA DESEMNA SECRETARUL DE STAT care exercită aceste atribuții, înștiințându-l pe primul-ministru despre aceasta.”
„Articolul 53 (1) MINIȘTRII îndeplinesc ÎN DOMENIUL LOR DE ACTIVITATE următoarele atribuții generale: a) organizează, coordonează și controlează aplicarea legilor, ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, a ordinelor și instrucțiunilor emise potrivit legii, cu RESPECTAREA LIMITELOR DE AUTORITATE și a principiului autonomiei locale a instituțiilor publice și a agenților economici; (...)” În consecință, ȘEFUL D.S.U., fiind cu rang de secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, poate fi delegat să exercite doar atribuțiile ministrului Afacerilor Interne și, în această situație, POATE SĂ EMITĂ ORDINE CU RANG MINISTERIAL, dar EXCLUSIV în domeniul de activitate a M.A.I.
Legea nr.136/2020 este un act normativ ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, dar sunt atribuite competențe șefului unui DEPARTAMENT DIN CADRUL MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, EXCLUZÂND MINISTERUL SĂNĂTĂȚII TOCMAI DIN PROCEDURI CE AU LEGĂTURĂ CU BOLILE INFECTOCONTAGIOASE ȘI CU PERSONALUL MEDICAL.
Ministerul Afacerilor Interne și unitățile subordonate acestui minister NU POT ÎNLOCUI MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, iar UNUI DEPARTAMENT DIN CADRUL UNUI MINISTER NU ÎI POATE FI DATĂ ÎN COMPETENȚĂ EMITEREA UNUI ORDIN, adică a unui ACT NORMATIV ADMINISTRATIV PE CARE LEGIUITORUL L-A DORIT A FI DE COMPETENȚA EXCLUSIVĂ A MINISTRULUI, nici măcar de competența ministerului.
În mod constituțional, NU i se poate atribui unui departament din cadrul unui minister să emită acte normative de rang ministerial, ORDINUL FIIND UN ACT NORMATIVADMINISTRATIV, reglementat prin lege, SPECIFIC MINISTRULUI, nici măcar nu este al ministerului, pentru a se putea considera că, făcând parte dintr-un minister ce ar emite ordine, să se deducă faptul că și instituțiile subordonate ministerului ar putea emite acte normative cu aceeași denumire și cu aceeași forță juridică.
NU SE POATE CONSIDERA CĂ DOMENIUL DE ACTIVITATE AL UNUI DEPARTAMENT DIN SUBORDINEA MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE ARE ATRIBUȚII ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, CHIAR DACĂ ACEL DEPARTAMENT ARE ÎN COORDONARE UNELE ACTIVITĂȚI CE AU TANGENȚĂ CU DOMENIUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE. Deci, în cadrul Guvernului, ORDINUL este un ACT NORMATIV în competența exclusivă de adoptarea A MINISTRULUI, nu a ministerului sau a șefilor structurilor din cadrul ministerului. ORDINUL ȘEFULUI UNEI STRUCTURI DIN CADRUL MINISTERULUI POATE AVEA DOAR EFECTE INTERNE.
Fiecare MINISTER are ANUMITE COMPETENȚE, ce sunt stabilite prin act normativ cu rang de lege, conform prevederilor din Constituție. Deci, prin voința legiuitorului constituant i s-a dat legiuitorului ordinar sau delegat posibilitatea de a reglementa competențele și aria de acțiune pentru fiecare minister, astfel că, UN MINISTER NU POATE INTRA ÎN COMPETENȚELE ALTUI MINISTER, prin reglementări ulterioare, fiindcă AR FI ÎNCĂLCATĂ VOINȚA CLARĂ A LEGIUITORULUI CONSTITUANT.
Conform Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, „ACTELE NORMATIVE se elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de AUTORITATEA PUBLICĂ COMPETENTĂ SĂ LE ADOPTE” (art.4 alin.1), iar „actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei” (art.13 teza I).
Așadar, între prevederile din Legea nr.136/2020 și Legea nr.90/2001, a intervenit un PARALELISM LEGISLATIV NEPERMIS, ce contravine deciziilor Curții Constituționale prin care a fost statuat că, în astfel de situații, sunt nesocotite prevederile art.1 alin.(5) din Constituția României.
În cazul în care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea ORDINULUL șefului Departamentului pentru Situații de Urgență sau al persoanei desemnate de acesta, observând că art.31 alin.(2) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, prevede că, "În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare", este necesar ca instanța constituţională să-şi extindă controlul de constituţionalitate şi asupra prevederilor pe care le consideră că au legătură cu sintagma din articolul criticat, respectiv asupra art.15 din Legea nr.136/2020, în care este prevăzută procedura de emitere a ORDINULUI de către „șefului Departamentului pentru Situații de Urgență sau al persoanei desemnate de acesta”, cât și asupra disp. art.12 din lege, unde este prevăzută o altă procedură în baza acestui tip de act normativ administrativ prevăzut exclusiv în Legea nr.136/2020.
------
În considerarea argumentelor expuse, vă rugăm să constataţi că sunt fondate motivele de neconstituționalitate pe care le-am invocat cu privire la excepția de neconstituționalitate ce formează obiectul dosarului înregistrat la CCR cu nr.1267D/2020 și, în consecință, să admiteți excepția de neconstituționalitate din acest dosar.
În speranţa că veţi acorda o maximă atenţie sesizării de neconstituţionalitate din acest dosar şi că veţi analiza cu obiectivitate şi profesionalism prevederile contestate, în scopul apărării drepturilor şi libertăţilor tuturor cetăţenilor români şi pentru respectarea legislaţiei, la fel cum aţi procedat în situaţii asemănătoare, inclusiv în legătură cu alte prevederi legale neconstituţionale, vă asigurăm de încrederea pe care v-o acordăm.
Cu stimă!
#MonaPetruț , 07.08.2020
⚠ EXPLICAȚII PENTRU SEMNAREA PETIȚIEI:
- SEMNĂTURA TREBUIE VALIDATĂ DIN E-MAILUL PE CARE L-AŢI MENŢIONAT CÂND AŢI SEMNAT AICI.
- Mesajul automat ce vă este trimis, după ce aţi semnat, trebuie să-l căutaţi în e-mailul cu care v-aţi înregistrat semnătura, apoi SĂ DAŢI CLICK PE LINK-ul din acel mesaj.
- CONFIRMAŢI SEMNAREA PETIŢIEI DIN MESAJUL PRIMIT PE E-MAILUL CU CARE V-AŢI ÎNREGISTRAT!!
⚠ Petiţia, împreună cu semnăturile, o voi trimite către CCR, înaintea termenului de judecată ce va fi stabilit în dosarul CCR nr.1267/2020.
NICOLETA-MONICA PETRUŢ Contactați autorul petiției