Accesul permis cainilor in mijloacele de transport in comun

     Catre SC URBIS SA BAIA MARE

 

 

          Potrivit Regulamentului pentru gestionarea câinilor cu stăpân şi fără stăpân din Municipiul Baia Mare, mai exact, Modificarea HCL 510/2015, art. 60 pct.3 lit a ,b,se pricizeaza faptul ca, în mijloacele de transport în comun, câinii de talie mica și medie vor fi ținuți în lesă și vor purta botniță, cei de talie mica în brațe sau în cușcă ori geantă de transport. Astfel, accesul cainelui in mijlocul de transport este permis!Cu exceptia cainilor de talie mare ,peste 35 kg. Desi nu e correct,pentru ca un caine de talie mare nu inseamna ca e agresiv si ar putea ataca restul pasagerilor.    

         Prin urmare, in data de 16.01.2016, in jurul orei 16:00 am decis sa calatoresc cu trolebuzul, linia 54, impreuna cu Nera, catelusa mea de 2 ani,talie medie 31 kg. Acolo, oamenii nu erau deranjati absolut deloc de prezenta ei in mijlocul de transport, aceasta fiind foarte cuminte si stand la locul ei. Era in ham si lesa.Traseul nostru era de la Auchan pana la Dorna,(4 statii), nu includea si centrul orasului. In momentul respectiv, Nera nu purta botnita, nu era nevoie, este o catelusa prietenoasa, deloc agresiva. In statie la Faimar s-a urcat o doamna fara vestimentatia specifica unui controlor, urmand sa cred ca este o simpla cetateana care doreste sa circule cu trolebuzul. Cateva minute mai tarziu, se apropie de mine si Nera, isi prezinta legitimatia si imi spune : Ce-i cu cainele in autobus?, deoarece accesul cainilor intr-un mijloc de transport este strict interzis. Am incercat sa o conving, spunandu-i ca, daca este nevoie, o sa-i pun botnita, dar orice metoda de a o convinge era in zadar. Astfel, am coborat in statia urmatoare fara alte discutii, vazand ca nu se poate ajunge la un punct comun.      

        Din situația expusă mai sus, rezultă că este necesar să luați la cunostinta aceasta situatie neplacuta si remedierea imediata a problemei. Prin aceasta petitie doresc sa imi expun nemultumirea cu privire la interzicerea cainilor intr-un mijloc de transport si mai exact, doresc sa se respecte dreptul DE A CIRCULA CU ANIMALE DE COMPANIE INTR-UN MIJLOC DE TRANSPORT IN COMUN, drept care accentueaza atat iubirea pentru caini, cat si respectul dat acestora. Tot mai multi oameni iubitori de animale ,care au animale de companie se plang de aceasta nedreptate,sper sa ajungem la un punct comun. Prietenia dintre un caine si stapanul sau nu ar trebui aruncata la gunoi. Consider ca, fiecare om poate invata de la un caine! Cu stima,iubitorii de animale.

In poza: Nera,catelusa mea.

WP_20150815_004.jpg


Chis Andrei Licinius    Contactați autorul petiției