Acordul părinților pentru orele de educație sexuală este esențial!

Comentarii

#29413

Sunt impotriva directivelor murdare,uzate,perverse impotriva inocentei copiilor.jos usr

Lucian Barbos (Arad, 2021-06-28)

#29417

Sunt de acord cu introducerea educației sexuale în școli!

Diana Negoita (Valenii de Munte, 2021-06-28)

#29421

Am 29 de ani, căsătorit, tatăl unui băiețel și a unei fetite. Am crescut intr-o familie modesta de la țara, cu doi părinți care au făcut tot ce le-a stat in putința pentru a ne asigura un viitor mie si fraților mei. Ne-am bucurat de copilărie si ne-am ținut mintea sănătoasă tocmai datorită faptului ca nu am fost bombardați cu informații prea mature la o vârsta imatura.. am ales si îmi doresc din toată inima ca viitorul copiiilor mei sa se deruleze pe aceste meleaguri tare dragi sufletului meu, si tocmai datorită acestei alegeri vreau ca ei sa crească sănătos, frumos și armonios bucurându-se din plin de fiecare moment pe care Dumnezeu îl are pregătit pentru ei. Așa ca țin sa subliniez sfatul unui mare înțelept și anume “ Toate au vremea lor”

Bogdan Palage (Bistrita, 2021-06-28)

#29433

Am copil si vreau să crească în spiritul în care am fost eu educată, nu cum vor alții, după reguli date la alt nivel, de dragul "alinierii". Vreau să se dezvolte echilibrat și să primească informație de valoare, cantarită, asumată, filtrată, nu otova sau impusă.

Andra Bertalan (Buzău, 2021-06-28)

#29442

Nu sunt de acord cu educația sexuală nici cu LGBT! Nu accept astfel de lucruri!

Iosif Donisă (Suceava, 2021-06-28)

#29444

Vreau o educație sănătoasă pentru copiii mei și pentru toți copiii acestei țări.

Potcovaru Cristina (Voluntari, 2021-06-28)

#29451

Îmi pasa de viitorul copiilor mei!Nu vreau să fie pervertiti de ideile unor oameni fără morală și fără frică de Dumnezeu.

Oana-Adina Roman (PASCANI, 2021-06-28)

#29457

Părinții au dreptul la a decide care sunt principiile de bază pe care copii lor sa le cunoasca, iar la o varsta mai mare sa decidă singuri.

Nicolae Irinel Mitricuna (Balcesti, 2021-06-28)

#29462

Sunt creștin

Marian Vintilă (Târgoviște, 2021-06-28)

#29474

Semnez pentru păstrarea inocenței copiilor si pentru asigurarea unui climat sănătos de creștere.

Ramona Greu (Ciugudul de Jos, 2021-06-28)

#29477

Educatia copiilor trebuie sa se faca prin educatie moral-religioasa si NU educatie sexuala, pentru ca ei sa formeze o generatie sanatoasa, cu frica de Dumnezeu si rusine de oameni.
Dumnezeu este UNICA educatie pentru toti !🙏🙏🙏

NONA MOSOR (TARGU NEAMT, 2021-06-28)

#29485

Nu doresc ca minorii (implicit copiii plus adolescenții) sa studieze nimic din ce are legătura cu educația sexuală.

Mihaela Gherna (Dr Tr Severin, 2021-06-28)

#29495

Doresc ca ,copii mei sa creasca respectand valorile crestine sanatosi in minte si trup

Elena Birta (Arad, 2021-06-28)

#29503

Vreau ca părinții să decidă în dreptul copiilor lor dacă vor sau nu ca, copii lor să facă acele ore de educație sanitară sau educație sexuală

Mircea Muresan (Cluj Napoca, 2021-06-28)

#29509

Semnez pentru că îmi pasă de viitorul copiilor noștri, nu vreau ca ei să fie expuși unor informații care le pot afecta integritatea morală și dezvoltarea psihică.

Ioan Nedelcovici (Timișoara , 2021-06-28)

#29512

Trebuie să fiu la curent cu materia aceasta si felul de predare.

Rafael Augustinov (Arad, 2021-06-28)

#29517

Nu doresc sa fie spălați pe creier copii mei de niște monștri fără moralitate si credință.

Cristina C. (Bucuresti, 2021-06-28)

#29520

Cerem Parlamentului României să aprobe proiectul de lege care prevede obligativitatea obținerii acordului părinților pentru desfășurarea în școli a orelor de educație pentru viață, inclusiv de educație sanitară.

Raul Daniel Danga (Imola, 2021-06-28)

#29527

Doresc normalitate in cresterea copiilor.

Andrei Farcas (Baia Mare, 2021-06-28)

#29550

Nu vrem educatie sexuala in scoli . Dorim o educatie sanatoasa pt.copii nostri .

Adriana Rus (Cluj, 2021-06-28)

#29551

Semnez pentru ca am copil!

Ionatan Pop (Beius, 2021-06-28)

#29565

Educația sexuală nu trebuie să fie un subiect tabu !

Diana Neamțu (Sibiu, 2021-06-28)

#29572

Așa e omenește

isaura bota (Uricani, 2021-06-28)

#29576

Este de competenta parintilor.

Zsuzsánna Kátai (Sfantu Gheorghe, 2021-06-28)

#29581

Semnez pentru o educție sănătoasă, nu pentru manifestarea anormalului și nefirescului în școala și societatea romănească.

Ovidiu Nicolae Moldovan (Deva, 2021-06-28)

#29584

Imi pasa

Eliza Trupoiu (Ploiesti, 2021-06-28)

#29585

Pt ca asa e normal sa ne putem educa copii liber nu sa mii învețe statul de la 10 ani despre sex. Rușine

Bogdan Gutu (Cluj-Napoca , 2021-06-28)

#29590

Lazarut

Alina Mihaela Lazarut (Karlsruhe , 2021-06-28)

#29592

Sunt parinte si eu știu cel mai bine ce este sau nu de folos copilului meu în funcție de vârstă.

PATACHE PETRONELA (Timisoara, 2021-06-28)

#29594

Am copii normali.

Ghiță Birta (Arad, 2021-06-28)



Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...