Acordul părinților pentru orele de educație sexuală este esențial!
- Petitie
- Anunțuri 1
- Semnături 30 322
- Comentarii
- Statistici
- Politică de confidențialitate
- Vizibilitate suplimentară
Returnați cei 7 copii familiei Petru și Camelia Furdui!
2021-06-28 14:33:30Semnați petiția pentru înapoierea celor 7 copii ai familiei Furdui!
Vă chemăm la compasiune, și implicare pentru apărarea drepturilor părinților și copiilor!
Confiscarea copiilor, pe 26 aprilie de către statul German, reprezintă o acțiune abuzivă și ilegală.
Părinții și cei șapte copii minori între un an și 15 ani, familia Furdui se remarcă în comunitatea română din Walsrode Germania unde locuiesc, prin modul exemplar în care își duc viața creștină și încercă să-și educe copiii într-un spirit creștin și al valorilor creștine.
Familia naturală este sacrosantă iar statul nu își poate aroga autoritatea de a lua acțiuni drastice și ilegale de acest gen la adresa familiei. Conform Declarației Universale a Drepturilor Omului, cât și a Convenției Internaționale a Drepturilor Copilului, statului nu i se permite să dezmembreze familia naturală decât în circumstanțe extreme și pe motive bine întemeiate.
Durerea familiei a fost amplificată și de faptul că minorii au fost dispersați în trei grupuri diferite, inclusiv copilul de un an care a fost dat în plasament. Dezaprobăm și tacticile ilegale pe care autoritățile germane le-au folosit să separe copiii de la părinții lor. Notăm că dezmembrarea familiei a fost făcută fără mandat judecătoresc și deci ilegal.
Vă rugăm să semnați petiția în sprijinul familiei Furdui:
https://www.petitieonline.com/returnati_copiii_familiei_petru_si_camelia_furdui
Asociatia Fight for Freedom
Distribuiți această petiție
Ajutați această petiție să obțină mai multe semnături.
Cum să promovați o petiție?
- Partajați petiția pe peretele Facebook și pe grupurile care au legătură cu subiectul petiției.
- Contactați-vă prietenii
- Scrieți un mesaj în care explicați de ce ați semnat această petiție, având în vedere că este mai probabil ca oamenii să o semneze dacă înțeleg importanță subiectului la care face trimitere.
- Copiați și lipiți adresa web a petiției în mesajul dumneavoastră.
- Trimiteți mesajul folosind e-mail, SMS, Facebook, WhatsApp, Twitter, Skype, Instagram și LinkedIn.
Publicitate plătită
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
‼️‼️ Vrem redeschiderea stației de autobus pentru elevi, lângă Media Galaxy pe Corvinilor, sau in apropierea școlilor!
1832 Creat: 2025-09-11
Rapid cere respect!
1268 Creat: 2025-09-14
Domnule deputat, vă cerem să demisionați!
716 Creat: 2025-09-11
PETIȚIE ÎMPOTRIVA CONSTRUCȚIEI UNUI BLOC CU ȘASE NIVELURI (S+P+3+R) PE STRADA ȘTEFAN CEL MARE, NR. 67, DIN SIBIU
627 Creat: 2025-09-09
Diabetul nu are vârstă
664 Creat: 2025-09-05
Nu discriminați elevii! Reintroduceți transportul școlar complet în Florești și Tăuți
171 Creat: 2025-09-15
Cerem modificarea graficului rutei de autobuz nr. 2 – „str. V. Alecsandri – or. Cricova”
161 Creat: 2025-09-09
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5667 Creat: 2025-06-14
Trecerea de pietoni de pe adresa str. Ion Creanga 45/1 mun. Chisinau
131 Creat: 2025-09-13
Reintroducerea liniei de autobuz nr. 9 – „Sfântu Ilie Nou–Matei Vișniec”
123 Creat: 2025-09-14
Recuperarea banilor reținuți pentru CAS din indemnizația de creștere copil
157 Creat: 2025-09-08
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
772 Creat: 2025-08-17
Petiție pentru corecta identificare a raselor canine în cazul incidentelor de atac
97 Creat: 2025-09-12
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
1251 Creat: 2025-07-07
GRATIERE 2025
100587 Creat: 2025-02-03
Păstrăm Trenulețul FloreFun la Vivo! Cluj-Napoca 🚂💛
124 Creat: 2025-09-07
MISCAREA "DESTUL"
83 Creat: 2025-09-11
Concediu menstrual
1507 Creat: 2023-11-15
Salvarea de la casare al vagonului V3A-93M-EPC #326 de la Depoul Titan.
75 Creat: 2025-09-09
Susțin menținerea personalității juridice a unicului liceu agricol din Sălaj!
71 Creat: 2025-09-12