Sustinem pastrarea numarului de clase la Colegiul National Vasile Lucaciu

Comentarii

#1004

Semnez această petiție pentru viitoarele generații care merită să aibă parte de o educație formatoare, performantă oferită de CNVL! Eu am fost lucacistă timp de 8 ani și mă mândresc cu asta! Ce am învățat în CNVL (atât dpdv profesional, cât și personal) m-a făcut să fiu apreciată de mari specialiști în domeniul în care profesez. Ambiția și integritatea care mi-au fost insuflate în CNVL nu se găsesc în multe colegii din țară.
Elevii din MM au nevoie de o pregătire de înaltă calitate, așa cum se oferă in Colegiul Național Vasile Lucaciu Baia Mare.

Raluca-Teodora Pop (Baia Mare, 2021-01-18)

#1016

Semnez petitia pentru ca fiecare profil al colegiului este dedicat unei anume formari, iar, ca elev, ajuns la facultate, este mult mai usor sa faci performanta avand cunostintele de baza.
Deja suntem in urma altor tari care permit elevului sa-si stabileasca materiile spre care are inclinatie si care ii vor folosi la universitate.
Renuntarea la 2 clase nu face altceva decat sa ne duca cu 10 ani in trecut, nicidecum nu ne ancoreaza in realitate.
Este un liceu teoretic, dar este mai valoroasa echitatea decat egalitatea.

Mihaela Ivan (Mărginaș) (Baia Mare, 2021-01-18)

#1017

Clasele trebuie să se mențină sub orice formă!

Podină Alexia (Baia Mare, 2021-01-18)

#1034

Nu doresc desfintarea claselor/numarului de locuri de la Colefiul National "Vasile Lucaciu"

Ioan Stroia (Seini, 2021-01-18)

#1035

Sustin aceasta petitie in calitate de fosta eleva a acestui liceu.

Ioana Branzei (Baia Mare, 2021-01-18)

#1047

Am copil în clasa a 8a și nu este corect sa li se ia șansă.

Simona Bălan (Baia Mare , 2021-01-18)

#1048

Nu sunt de acord cu tăierea nr de clase.

Florin-Cristinel Cazacu (Iași , 2021-01-18)

#1049

Țin la calitatea educației.

Lavinia Nan (Baia Mare, 2021-01-18)

#1055

Această generație au trecut prin multe, cobai ai sistemului.Copilul meu este elev in clasa a VIII a.

Adriana Tarța (Baia Mare, 2021-01-18)

#1064

Educația la cel mai înalt nivel înseamnă Lucaciu!

Maida Barbus (Baia Mare, 2021-01-18)

#1065

DA, sustin

ANGHEL DANIEL (BAIA MARE, 2021-01-18)

#1075

Semnez pentru că fiecare copil are dreptul la șansa lui.

Raul Octavian Achim (Baia Mare , 2021-01-18)

#1090

Învățământul de elită merită să primeze, iar şansa elevilor care doresc să facă parte din învățământul de elită trebuie să fie susținut!

Dana Sopoian (Baia Mare, 2021-01-18)

#1091

Sunt fosta lucacista si cred ca e important ca elevii sa aiba in continuare optiunile pe care si le doresc atunci cand aleg acest liceu

Luciana Barta (Cluj-Napoca, 2021-01-18)

#1094

Pastrarea numarului de clase la Colegiul National Vasile Lucaciu

Titus Cosmin Pop (Baia Mare, 2021-01-18)

#1107

Daca se desfinteaza clasele scade sansa copilului meu de a avea parte de o educatie la nivel ridicat.

Calina Mociran (Baia Mare, 2021-01-18)

#1108

Scoli cu meseri,ce meseri,ca s-au desfintat toate fabricile,vreau pt copilul meu un salar decent cu studii decente

Cornel Mociran (Baia Mare, 2021-01-18)

#1121

Am absolvit acest liceu, cel mai bun din Baia Mare cu cei mai moderni profesori. CNVL scoate anual oameni extrem de bine pregatiti, majoritatea urmand studii superioare. Nu trebuie luata sansa altor elevi de a avea o educatie la cel mai inalt standard. Logic ar trebui adaugate clase la liceele bune si reduse la liceele slabe.

Razvan Ciuturas (Cluj Napoca, 2021-01-18)

#1132

Doresc ca CNVL să își păstreze numărul de clase ca și până acum 8 clase de a IX-a.
Pierderea claselor nu aduce doar un număr mai scăzut de elevi, profesorii și catedrele acestora fiind afectate de asemenea.

DRAGOS BOGDAN (Baia Mare, 2021-01-18)

#1141

Am fost olimpic la chimie si acest lucru a fost posibil datorită profesorilor mei. In fiecare clasa au fost olimpici si consider ca reducerea numărului de locuri de elevi ar afecta direct si performanta liceenilor.

Damian Stan (Aberdeen, 2021-01-18)

#1149

Sunt fosta profesoara de informatica, mi-am desfasurat activitatea didactica in acest liceu de prestigiu si stiu foarte bine ce inseamna calitate, performanta, succes si profesionalism pe care le poti obtine ca elev absolvent de CNVL.

Adriana Pop (Montreal, 2021-01-18)

#1156

Colegiul Național “Vasile Lucaciu” susține performanța și dăruiește societății OAMENI de valoare care fac cinste familiilor, profesorilor lor și mai apoi comunității. Este absurd sa se reducă cu 50 numărul elevilor de clasa a IX. Rezultatele la capacitate și la examenul de bacalaureat ar trebuie sa va ajute sa vedeți mai bine ce performante au viitorii Adulți care ies pe porțile colegiului.
Aceasta societate are nevoie de oameni capabili, harnici, valoroși, cu performante, oameni cu încredere in capacitățile lor. Aceștia sunt pregătiți aici, la Colegiul Național Vasile Lucaciu.

Mihaela Cozma (Baia Mare, 2021-01-18)

#1157

Pentru ca Lucaciu inseamna rezultate exceptionale la toate concursurile nationale si internationale. Totodata, pastrarea numarului de clase sustin continuitatea performantei.

Mihai Mihalcici (Baia Mare, 2021-01-18)

#1160

Nu sjnt de acord sa scoateți clase de la un liceu de prestigiu.

Vlad Filipas (Seini, 2021-01-18)

#1169

Este un liceu bun si merita multi copi sa ajunga acolo.

Bianca Mehes (Baia Mare, 2021-01-19)

#1177

Vreau un viitor pentru copiii nostri!

Carmen Imre (Baia Mare, 2021-01-19)

#1180

Semnez deoarece și eu, la rându-mi, am fost eleva acestui liceu; am avut parte de cadre didactice excelente, care m-au încurajat în permanență să mă implic activ în procesul de învățământ. Am primit încurajări, motivare intrinsecă și, cel mai important, am primit și asimilat un vast conținut informațional de care mă folosesc și astăzi. Au reușit, astfel, ai mei dragi profesori, să mă facă om: să mă ghideze înspre asimilarea unor valori, cunoștințe și deprinderi necesare unei bune integrări în societate. Îmi doresc asta pentru toți elevii; îmi doresc să nu răpiți șansa unor copii să se dezvolte armonios, ghidați și ajutați de cadre didactice competente, dedicate meseriei.

Manuela-Eliza Leordean (Baia Mare, 2021-01-19)

#1182

Sustin perpetuarea generatiilor de lucacisti in numar cat mai mare, fiindca stimuleaza elevii sa GANDEASCA.

Iulia Tiple (Baia Mare, 2021-01-19)

#1190

Trebuie salvată scoala românească și valorile ei.

Claudia Bilașco (Baia Mare, 2021-01-19)

#1194

Semnez pentru susținerea numărului de clase existente în cadrul Colegiului Vasile Lucaciu Baia Mare.

Cristina Dina (Baia Mare , 2021-01-19)

#1197

Semnez pentru ca si eu as dori sa intru la acest liceu iar daca nu vor mai fi asa multe clasa poate ca nu voi intra.

Alexandra Pusok (baia mare, 2021-01-19)

#1199

Doresc învățământ performant pt copiii mei. Sa se reducă clase acolo unde nu sunt elevi. Este absurd sa se reducă tocmai la nivelul de top din ciclul liceal

stefania candea (BAIA MARE, 2021-01-19)



Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...