Semnez pentru a se face dreptate în cazul avocatului Robert Roșu

Comentarii

#203

S-a făcut o nedreptate

Bogdan Stoian (București , 2020-12-18)

#205

Avocatul si a exercitat profesia.

Ionela Frent (Botosani, 2020-12-18)

#210

Semnez pentru prestigiul acestei profesii și pentru nedreptatea ce i s-a făcut colegului nostru!

Oana Fusaru (Focsani, 2020-12-18)

#213

Am drepturi!

Alina Arsene (Bucuresti, 2020-12-18)

#223

Apreciez decizia de condamnare a avocatului Robert Roșu ca fiind profund nelegală.

Mircea Pop (Cluj Napoca, 2020-12-18)

#235

Avocatul are nu numai dreptul, dar și obligația de a-și exercita profesia liber, prin toate mijloacele prevăzute de lege, fără constrângeri ori presiuni din partea nimănui. Așa după cum are obligația de nu renunța la aceste drepturi și de a nu înceta să-și îndeplinească obligațiile legale nici atunci când presiuni ori constrângeri de orice fel, directe sau indirecte, s-ar exercita asupra lui. Dar, deopotrivă, are obligația de confraternitate și atunci când vede, ori are cunoștință în orice mod, că astfel de constrângeri ori presiuni se exercită asupra unui alt avocat. Iar această confraternitate nu este numai un sentiment de simplă solidaritate ori empatie cu un alt avocat aflat într-o asemenea situație, ci este mult mai mult: este chiar spiritul și esența profundă a avocaturii, ca profesie pusă în slujba apărării drepturilor și libertăților omului/cetățeanului și natura profund liberală a aceleiași nobile profesii. Ori, prin chiar motivarea hotărârii fondului, s-a constatat că avocatul a exercitat acte specifice profesiei. Fără a cunoaște în detaliu dosarul, ori motivarea hotărârii definitive, chiar și numai această parte a motivării unei instanțe de nivelul unei Curți de Apel, mă determină să semnez această petiție.

Adrian Viorel ZAHARIA (PLOIEȘTI, 2020-12-18)

#243

Călina Ursache

Catalina Ursache (Neptun , 2020-12-18)

#259

Semnez pentru grațierea lui Robert Roșu. Este nevinovat.

Madalina Visoiu (București, 2020-12-18)

#261

Un avocat nu poate fi condamnat impreuna cu clientul sau. Daca da, clientii vor ramane fara avocati, intrucat nimeni nu risca sa mai ofere servicii unor posibil inculpati, iar orice client poate deveni inculpat. Acelasi rationament si pentru alte profesii liberale.

Izabela Stoicescu (Bucuresti, 2020-12-18)

#263

SEMNEZ PENTRU O JUSTITIE CORECTA
AVOCATII ISI EXERCITA LEGAL PROFESIA
DORIM RASPUNDEREA MAGISTRATILOR

Elena Mihaescu (BUCURESTI, 2020-12-18)

#266

Pentru ca Robert Rosu a fost condamnat nevinovat, pentru exercitarea unor activitati uzuale de avocat, fara sa fi comis vreo infractiune.

Dan Cristea (Bucuresti, 2020-12-18)

#269

Cred în Robert, ca om și avocat! Știu că nu a greșit cu nimic! #alaturideRobert

Alina Coraliuc (București, 2020-12-18)

#270

Semnez pentru că Robert este nevinovat!

Alina Pintica (București, 2020-12-18)

#282

Decizia este netemeinica și nelegala

Alin Cândea (București , 2020-12-18)

#284

Exercitarea profesiei, in mod legal, nu este infractiune!

Anneli Bogdea Stefanescu (Bucuresti, 2020-12-18)

#290

Nu exista probe care sa susțină vinovăția lui robert roșu.
Instanța de apel nu poate pronunța o hotărâre de condamnare in condițiile in care:
1. Prima instanța a pronunțat o hotărâre de achitare.
2. Nu s-au administrat probe noi in apel!!!
Nu exista dovezi sa susțină “complicitatea” dlui avocat!!

Dana Stancu (Bucuresti, 2020-12-18)

#295

A fost executie ilegala!

ANDREEA Diana Comanita (Bucuresti , 2020-12-18)

#296

Colegului avocat i s- a facut o mare nedreptate!

Cristina Ionita (Bucuresti, 2020-12-18)

#299

“Fapta nu exista”

Damian Stefan (Bucuresti, 2020-12-18)

#302

Este nevinovat

Ioana Gelepu (Bucuresti, 2020-12-18)

#304

Semnez pentru ca trebuie sa se facă dreptate și justitie

Liviu Pacev (Timisoara, 2020-12-18)

#307

Semnez pentru că îl cunosc pe Robert și pentru că susțin probitatea lui morală și profesională. Semnez ca avocat, pentru ca #eusuntrobert!

Marius-Cristian Barladeanu (București, 2020-12-18)

#310

Semnez această petiție pentru că Robert este nevinovat si este o solutie total nedreaptă si infricosătoare!

Andrei Gavril (București, 2020-12-18)

#318

Victime colaterale

Mariana Oancea (București , 2020-12-18)

#319

Semnez pentru ca Robert este nevinovat!

Andreea Cotleț (București, 2020-12-18)

#322

Avocatii apara interesele clientilor, inclusiv ale inculpatilor. Rolul profesiei e complicitate? Propun atunci ca cei care nu au dreptate sau sunt vinovati sa nu aiba drept la aparare. Astfel, nu vom mai avea “avocati complici”.

Loredana Ioanes (Timisoara, 2020-12-18)

#333

E nedrept!

Tirnovan Loredana (Deva, 2020-12-18)

#340

Își făcea doar meseria. Nu e procuror, e avocaț. Si criminalii care își admit crimele au aparare din oficiu. In cazul lor ce ar trebui să facă avocații????
Vrem o justiție dreapta in Romania!

Mirela Radu (Bucuresti, 2020-12-18)

#350

Consider ca colegul meu este nevinovat. Aparatorul nu poate fi condamnat pentru ca si-a aparat clientul! Se incalca astfel grav garantarea dreptului la aparare, drepturile avocatului si exercitarea profesiei de avocat!!!

Emilia Ene (Bucuresti, 2020-12-18)

#353

Robert Roșu este un Om bun și corect și un avocat strălucit, care a fost executat absolut odios, exclusiv pentru că și-a exercitat profesia cu devotament! #alaturideRobert

Dominic Morega (București , 2020-12-18)

#355

Sunt incalcate flagrant dispozitiile Legii si Statulului profesiei de avocat prin aceasta hotarare de condamnare.
Reamintesc disp. art. 4 din Lege potrivit ca care:
"În exercitarea profesiei și în legătură cu aceasta avocatul este protejat de lege."

Razvan Ruscu (Slatina, 2020-12-18)

#356

Semnez pentru că Robert este nevinovat.

Catalina Mihailescu (București, 2020-12-18)

#363

Semnez pentru că intr-o țară in care un avocat nu isi poate exercita liber profesia, nu putem vorbi de stat de drept.

Vlad Chereches (Baia Mare, 2020-12-18)

#364

Pentru sistem de drept corect si echitabil, cu speranta ca un om nevinovat, un avocat care si a indeplinit atributiile specifice profesiei, nu va fi victima unui sistem de drept orbit de abuz.

Andreea Soare (Bucuresti, 2020-12-18)

#370

Decizie incorecta

Simion Dan alexandru (Focsani, 2020-12-18)

#371

Il cunosc pe Robert de aproape 20 de ano, daca stau sa ma gandesc bine, adica de cand eram pe bancile liceului si el pleda intr-un caz in care erau implicati parintii mei (unul din clasicele cazuri de pe atunci pe Legea 112/1995). Era un tanar la inceputul carierei care prin pledoaria sa m-a convins ca imi doresc sa fac Dreptul si sa devin avocat (pe atunci ezitam intre Medicina si Drept). Avea acea stralucire de om destept, inteligent si spontan, nu era un simplu baiat sarguincios si bun la invatatura. Dupa ce am mers la Drept am mers in practica la Tuca si Asociatii, pe atunci, apoi la 1 an de la intrarea in profesie am mers la Tuca, Zbarcea si Asociatii, dupa ce initial crezusem ca imi va fi mai bine intr-o corporatie internationala. Am petrecut acolo aproape 10 ani din viata, am lucrat inclusiv cu Robert si, chiar daca initial am ridicat din sprancene cand au venit "organele" la birou (pe atunci inca mai credeam sincer in justitie si dreptate), astazi stiu ca aceasta condamnare este absurda, nedreapta si, totodata, periculoasa! De ce? Pentru ca Robert este un om integru, si mi-a demonstrat acest lucru cand am mers la o expertiza imobiliara in care partea adversa il acuza pe clientul nostru ca tinteste un alt apartament din imobil. Tin minte ca am intrat in biroul lui plina de nervi si intrigata de faptul ca noi am putea sustine o asemenea aberatie. I-am relatat tot, inclusiv ca la final le-am promis adversarilor ca vom indrepta greseala. Robert m-a ascultat si a decis imediat ca am dreptate si ca actiunea trebuie modificata. Nu a mers mai departe pe principiul ca suntem o firma mare si desteapta si invingem oricum. A mers pe buna credinta si pe dorinta de aflare a adevarului. Mentionez ca pe atunci eram una dintre stagiarele firmei (sau proaspat definitiva, nu mai tin minte exact, oricum, eram mica), faceam consultanta si mai ajutam si la litigii cand era nevoie. Robert nu avea de ce sa ma ia in seama decat daca ii pasa. Si i-a pasat.
Nu am cuvinte, in rest. Citatele postate de colegii mei spun totul. Sa acuzi un avocat si sa il condamni pentru ca isi exercita profesia, pentru ca foloseste termeni elevati si cuvinte care nu exista in dictionarele altora este aberant, stramb, periculos, "prea pe fata" in limbajul din ziua de azi.

Sandra-Ioana Toma (Bucuresti, 2020-12-18)

#379

Este un abuz inimaginabil al justiției, o Rușine !

CATALIN Bogdan Paun (Ploiesti, 2020-12-18)

#387

Semnez in mod privat pentru un prieten dar și un profesionist deosebit cu care am avut bucuria sa lucrez si în mod general pentru un echilibru al păstrării unor valori adevărate în domeniul lor in aceasta tara.

Ileana Stanculescu (Bucuresti, 2020-12-18)



Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...