Scrisoare deschisă către Președintele României: nemulțumiri și propuneri

      Domnule Președinte, dorim să ne exprimăm nemulțumirea față de actualele restricții și reglementări; de asemenea dorim să prezentăm un set de propuneri pentru a remedia efectele negative ale celor menționate anterior în următoarele domenii: medical, socio-economic și educațional.

      Susținem obligativitatea purtării măștii de protecție în mijloacele de transport în comun și în spațiile publice aglomerate. Considerăm însă inutilă obligativitatea purtării măștilor în spațiile neaglomerate. În contextul actual, suntem constrânși de aceste restricții să purtăm mască chiar și pe o stradă goală, unde este imposibil să punem în pericol sănătatea cuiva.

      Susținem obligativitatea carantinării persoanelor declarate pozitiv. Cu toate acestea, ni se pare absurd ca în urma unui test negativ aceste persoane să fie obligate să rămână în carantină.   În primul rând, domeniul medical este cu siguranță cel mai afectat de această criză. Totuși, suntem de părere că resursele de care dispune statul nu sunt utilizate la capacitatea optimă și că actualele reglementări fac mai mult rău sănătății publice decât bine.

1.      Cerem deschiderea totală a spitalelor pentru cei care au nevoie de îngrijire medicală, indiferent de natura acesteia. Nu putem prioritiza o boală în detrimentul alteia și nu putem închide o secție, sau chiar un spital întreg, din cauza unui caz pozitiv în rândul cadrelor medicale.

2.      Cerem deschiderea totală a spitalelor militare și utilizarea personalului medical militar pentru tratarea tuturor cetățenilor, indiferent de cauza internării. Avem nevoie de toate resursele medicale pentru combaterea acestui virus și pentru îngrijirea persoanelor care suferă de alte boli, dar care nu mai au loc în spitale din cauza reducerii locurilor disponibile.

3.      Susținem inițierea programului de practică voluntară a studenților universităților de medicină și farmacie în centrele medicale pentru a remedia lipsa de personal medical. Încurajăm utilizarea tuturor studenților, nu doar cei din ani terminali, în sistemul medical sau în cele adiacente (call center DSP, de exemplu).

4.      Propunem organizarea unor programe de pregătire și voluntariat prin care cetățenii doritori pot ajuta instituțiile care duc lipsă de personal (spitale, call centeruri etc.). Sunt un număr mare de sarcini care nu necesită o pregătire profesională avansată și care sunt esențiale pentru buna funcționare a sistemului medical. Prin acceptarea acestor voluntari, problema lipsei de personal necalificat va fi redusă drastic.

5.      Sugerăm utilizarea spațiilor de cazare private (hoteluri, pensiuni, moteluri etc.) puse la dispoziție voluntar de către cetățeni pentru personalul medical și pacienți. Pacienții care nu necesită supervizare constantă din partea unui medic pot fi mutați în aceste locații, eliberând astfel locuri în spitale pentru tratarea cazurilor grave sau a bolilor care necesită îngrijire constantă, fie aparatură specializată.

6.      Considerăm că cei care nu au nevoie de îngrijire medicală nu ar trebui să rămână în spitale. Astfel, pacienții confirmați pozitiv de Covid care sunt asimptomatici sau prezintă simptome ușoare sau medii ar trebui carantinați la domiciliu sau în spațiile menționate anterior. Locurile în centrele medicale sunt limitate și ar trebui prioritizați pacienții care au nevoie de îngrijire constantă din partea unui specialist.

7.      Cerem gratuitatea testului de covid pentru cei care prezintă simptome. Susțineți că doar prin testare poate fi remediată răspândirea acestui virus și totuși un test costă în medie 350 de lei. Pentru cei care nu au posibilitatea de a plăti acest test, care este soluția? Situația actuală nu este benefică nici pentru ei, nici pentru restul populației.  

      În al doilea rând, impactul restricțiilor actuale asupra economiei este incontestabil. De asemenea, aceste reglementări au un efect negativ masiv asupra domeniului social. Mai mult decât atât, considerăm că tinerii au foarte mult de suferit. Ei sunt sunt concediați de la locurile de muncă care nu mai au posibilitatea de a-și plăti o mare parte dintre angajați, ei nu își pot găsi un nou loc de muncă din cauză că nimeni nu mai angajează și pentru ei au fost create unele restricții de circulație, de exemplu restricționarea circulației libere pe timpul nopții sau întâlnirile private, cu toate că aceste persoane nu se află, majoritar, la risc.

1.      Cerem ridicarea totală a restricțiilor de circulație. Circulația pe timpul nopții nu ar trebui reglementată din două motive: a) Nu are niciun impact asupra numărului de infectări; circulația este foarte redusă pe timpul nopții, mai ales iarna, deci este extrem de improbabil să te afli într-un spațiu aglomerat, plus majoritatea persoanelor aleg să meargă cu taxiul sau mașina personală. b) Aceste restricții au fost impuse predominant pentru tineri, ceea ce ni se pare o restrângere nejustificată a drepturilor noastre. Suntem de părere că individul este responsabil de sine si de apropiații săi, deci dacă acesta consideră că riscul la care se expune este justificat, ar trebui să aibă dreptul de a face această alegere.

2.      Cerem deschiderea tuturor afacerilor, indiferent de domeniul de activitate. Nu poate fi negat faptul că cel mai afectat domeniu este HORECA. Cu toate că acesta produce 400.000 de locuri de muncă direct și, împreună cu domeniile conexe, reprezintă 1/5 din totalitatea angajaților, nu s-au luat aproape nici-un fel de măsuri pentru a-l proteja. Considerăm că singurul mod de a opri distrugera acestui domeniu este deschiderea sa totală, deoarece foarte puține restaurante și hoteluri pot supraviețui în momentul în care capacitatea acestora este redusă la mai puțin de jumătate.

3.      Cerem ridicarea restricțiilor de reuniune în mediul privat. Această reglementare este exclusiv o restrângere fără sens a dreptului la viață privată, deoarece nu are niciun efect asupra sănătății publice. Cu cine și cu ce scop se întâlnește un om în casa sa nu ar trebui să fie problema niciunui stat democratic. Mai mult decât atât, această restricție nici măcar nu poate fi pusă în aplicare, deoarece forțele de ordine nu pot intra în domiciliul cuiva fără aprobare; singura excepție fiind suspectarea participării unei persoane care ar trebui să se afle în carantină.

      În al treilea rând, observăm că educația noastră nu are mare importanță pentru Guvernul actual. Aproape 1.000.000 de elevi (32%) nu au avut acces la educație în ultimele luni. Dintre aceștia, datele oficiale arată că 400.000 vor beneficia de anumite tablete legate la internet. Cu restul de 600.000 ce se întâmplă? Au trecut 8 luni de la închiderea școlilor; 8 luni în care au existat timpul și fondurile necesare pentru a sprijini elevii respectivi. Totuși, observăm că, pentru mai puțin de jumătate, ajutorul este „în curs de livrare”.

1.      Cerem deschiderea totală a creșelor, grădinițelor și școlilor. Nu ne putem aștepta de la un copil de 9 ani să fie atent la orele online la fel de mult cum era în mod normal. Sistemul actual este o povară atât pentru elevi cât și pentru părinții acestora. Părinții trebuie să stea în fiecare zi să își ajute copiii la ore sau la activități deoarece un profesor, învățător sau educator nu are posibilitatea de a îndeplini acele sarcini. Mai mult decât atât, susținem că pentru acest interval de vârstă este mai importantă interacțiunea socială, decât educația formală. Un copil ar trebui să învețe cum să interacționeze cu ceilalți, cum să se joace cu ei și cum să lege prietenii, lucruri care sunt esențiale pentru dezvoltarea acestuia și care nu pot fi făcute printr-un ecran.

2.      Cerem deschiderea tuturor liceelor și universităților. Considerăm că studenții si elevii de liceu nu primesc educația care le-a fost promisă și pentru care plătesc. Aceste categorii de vârstă nu se numără printre persoanele aflate la risc și nu ar trebui să fie limitat dreptul lor la o educație de calitate.

3.      Considerăm că elevii, studenții și profesorii care nu au posibilitatea de a participa la cursuri fizic ar trebui să aibă posibilitatea de a participa online. Profesorul va ține ora normal cu cei care doresc să participe fizic și va avea un laptop cu camera pornită pe catedră pentru cei care pot participa doar online.

      Domnule Președinte, ni se spune de când suntem mici că noi suntem viitorul țării. Acestea sunt dorințele și propunerile noastre. Ascultați-ne!

      Semnat, Câțiva tineri îngrijorați de viitorul țării


Tinerii îngrijorați de viitorul țării    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Tinerii îngrijorați de viitorul țării să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...