Petiție Urgenta pentru Oprirea Maltratării Pacienților in Spitalul JudețeanCălărași: Depolitizarea Conducerii și Concurs Transparent

Ne exprimăm profund îngrijorați față de cazurile de maltratare a pacienților în Secția Medicală a Spitalului Județean Călărași, unde un om a fost legat de pat cu fese de pansament, deși există benzi speciale de imobilizare. Aceasta nu este o situație izolată, semnalând o problemă serioasă în sistemul medical al județului.

 

Prin prezenta petiție, solicităm cu fermitate depolitizarea conducerii Spitalului Județean Călărași și organizarea transparentă a concursului pentru postul de manager. Situația actuală, în care spitalul este condus formal de o asistentă, dar de facto de către Mihai Bogdan, administratorul public județean, ridică semne de întrebare cu privire la eficiența și etica conducerii.

 

Mihai Bogdan, fost manager al spitalului și actual administrator public județean, a acumulat de-a lungul anilor venituri substanțiale de la Consiliul Județean, Spitalul Județean Călărași și societatea Drumuri și Poduri. Cu o pensie lunară de peste 7000 lei obținută la vârsta de 37 de ani, acesta a avut în 2022 venituri totale de peste 230.000 lei.

 

Comportamentul său dictatorial și implicarea în spital au generat o atmosferă de nesiguranță printre personalul medical, afectând calitatea serviciilor medicale. Credem că această implicare are drept scop protejarea intereselor firmelor clientelare ale PSD, care desfășoară activități economice în cadrul spitalului.

 

Cerem de urgență:

 

1. **Depolitizarea Conducerii SJU Călărași:** DorimScreenshot_20231216_175744_Gallery.jpg o conducere neutră, profesionistă și dedicată serviciului public în domeniul medical.

 

2. **Concurs Transparent pentru Postul de Manager:** Solicităm organizarea unui concurs public, deschis și bazat pe merit, pentru selectarea noului manager al Spitalului Județean Călărași.

 

Prin semnarea acestei petiții, susținem demersurile pentru o schimbare eficientă și etică în conducerea spitalului, având în vedere interesul superior al pacienților și personalului medical.

 

Semnează și fii parte a transformării pozitive în sistemul de sănătate din județul Călărași!

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Mihai Toader să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...