Votati pentru mentinerea religiei in scoli
Musafir |
/ #29812015-01-31 13:26România nu e un stat laic ci un stat unde trăiesc și credincioși și atei . ambii trebuie să își respecte punctele de vedere civilizat. nu trebuie să se dea legi împotriva unora și să fie favorizați ceilalți . și religiosul și ateul au aceleași drepturi și egalități în România. în orice instituție trebuie respectat omul credincios sau nu. ce aveți cu icoanele ele nu sunt pentru atei sunt pentru creștini. precum și creștinii închid ochii când văd reviste porno la chioșc. există libertate păi respectați și libertățile celorlalți. cei atei să nu mai vorbească contra religiei și creștinii să nu mai vorbească contra ateilor. fiecare e liber dar trebuie respectat. rușine să se dea legi contra credinței prin care se încalcă dreptul fundamental al omului de a crede liber în ce vrea. deci repet România nu e stat laic . vor ateii să îl facă laic să îl transforme prin legi abuzive contra celor ce au credințe religioase în stat laic. |
|
Petiții promovate de alți utilizatori
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
Cerem arestarea lui George Simion pentru instigare la violență și scoaterea în afara legii a partidului AUR
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Salvăm Casa Dinu Lipatti
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Retragerea tuturor avizelor si anularea evenimentului "Bucharest pride 2025" din ziua de ajun a Rusaliilor
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Retragerea tuturor avizelor si anularea evenimentului "Bucharest pride 2025" din ziua de ajun a Rusaliilor
10582 Creat: 2025-05-19
Cerere de anulare și reluare a alegerilor din 18 mai 2025
12780 Creat: 2025-05-19
INTERZICEREA CONCURSURILOR DE TRAS BUȘTENI CU CAI
265 Creat: 2025-05-26
Cerem înființarea unei Școli Profesionale Speciale în Ploiesti pentru copiii cu dizabilități și CES!
369 Creat: 2025-05-19
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
19804 Creat: 2025-05-19
APEL „Salvați Sala CUB”, Teatrul Național Iași
7242 Creat: 2025-05-20
Cerem arestarea lui George Simion pentru instigare la violență și scoaterea în afara legii a partidului AUR
7832 Creat: 2025-05-21
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
39135 Creat: 2025-05-11
Petitie pentru Nou-Născuții Vulnerabili: Prelungirea Indemnizației până la 3 Ani
797 Creat: 2024-08-22
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
62 Creat: 2025-05-26
ROMÂNII ÎȘI IAU ȚARA ÎNAPOI
39 Creat: 2025-05-27
Solicitare privind organizarea supravegherii copiilor în școli pe durata vacanțelor!
88 Creat: 2025-05-22
🔴 Interzicerea concursurilor de tracțiune cu animale – STOP cruzimii!
30 Creat: 2025-05-27
Protecţie, Etică şi Legalitate pentru animalele cu şi fără stăpân din judeţul Argeș
491 Creat: 2025-05-22
În sprijinul introducerii Religiei-Cristianism-Ortodocie ca disciplină obligatorie în școlile din Bulgaria.
12017 Creat: 2025-02-13
Cerem pedepsirea maxima si urgenta a criminalului Geantimir Sorin
61302 Creat: 2025-04-22
Interzicerea competitiilor cu animale de orice fel!
53 Creat: 2025-05-26
SĂNĂTATEA – PRIORITATE NAȚIONALĂ
1363 Creat: 2020-11-28
IUS-Lubrifin - parcul din inima Brașovului. Cerem Consiliului Local demararea unui referendum. Semnează petiția!
5933 Creat: 2024-11-02
GRATIERE 2025
16566 Creat: 2025-02-03