Votati pentru mentinerea religiei in scoli

 

Conceptele care stau la baza pedagogiei moderne, formulate de către o serie de teoreticieni precum Comenius, Rousseau, Pestalozzi, Herbart, Frobel şi alţii au inclus diferite modele de integrare a educaţiei religioase în cadrul sistemelor de învăţământ, pornind de la convingerea că o educaţie integrală nu poate să excludă dimensiunea spirituală a existenţei umane.

Perspectiva oferită de către marii teoreticieni ai pedagogiei moderne este cu atât mai importantă în perioada contemporană, cu cât aceştia au aparţinut unor culturi şi chiar confesiuni diferite.

Prezenţa disciplinei Religie în sistemele de învăţământ contemporane reprezintă expresia unei contunuităţi la nivel pedagogic şi instituţional, precum

şi o recunoaştere şi formă de valorificare a potenţialului formativ-educativ al valorilor creştine propuse de această disciplină de învăţământ în formarea personalităţii umane la nivelurile cognitiv, afectiv, volitiv şi atitudinal. Pedagogia

actuală insistă asupra faptului că realizarea unei culturi şi a unei conduite religioase

în şcoală este necesară nu doar pentru formarea integrală a personalităţii elevului, ci reprezintă o şansă şi pentru sistemul de învăţământ de a-şi valorifica un sprijin esenţial în atingerea scopurilor sale generale, urmărindu-se complementaritatea

şi continuitatea în plan informativ şi formativ-educativ. Condiţia principală este ca aceste laturi ale educaţiei să fie vizate, nu în chip autarhic, diferenţiat, concurenţial, ci ca un demers educaţional global, integrator, realizat cu profesionalism şi responsabilitate de către întreg personalul didactic.

Conform articolului I din Legea educaţiei naţionale, orice om are dreptul la cunoaştere, cu atât mai mult la cunoaşterea propriei confesiuni religioase. Ca prioritate naţională, învăţământul cuprinde implicit şi educaţia religioasă.

Indiscutabil, creştinismul a stat şi stă la baza educaţiei, a contribuit la dezvoltarea cunoaşterii şi culturii umane, aşa cum ne arată istoria Europei şi a poporului nostru. Biserica şi şcoala au contribuit simţitor la educaţia religioasă a poporului. Ele au făcut ca strămoşii noştri să fie credincioşi, corecţi, de o moralitate exemplară. Cu regret, în manualele de istorie sunt cuprinse mai mult doar date istorice, istorii ale războaielor, dar modul de trai şi valorile spirituale sunt

foarte puţin reflectate sau chiar deloc.

Secularizarea sau separarea religiei de viaţa publică, aparţine unei viziuni filosofice fără precedent în istoria culturii europene şi mondiale. Reparând această bifurcaţie fatală după Revoluţia din 1989, vocea poporului, ca voce a Statului şi a Bisericii, a readus religia în şcoală, aşa cum a existat secole neîntrerupte.

Plecând de la noile descoperiri ştiinţifice din domeniul fizicii cuantice, cercetătorii sunt conduşi pe cale experimentală la necesitatea restabilirii dialogului dintre ştiinţă şi religie ca o direcţie unitară a cunoaşterii.

Studiile recente din neuropsihologie demonstrează că omul are nevoie de certitudini absolute în dezvoltarea armonioasă a personalităţii, fapt garantat numai de către Revelaţia divină.

Ştiinţele educaţiei printre care şi Psihopedagogia sprijină şi evidenţiază rolul esenţial al religiei în educaţia adolescenţilor.  Religia promovează iubirea, blândețea, bunătatea, respectul pentru aproapele, şi este primul factor de combatere a violenţei de toate tipurile în şcoli.

Articolul 18 din Legea educaţiei naţionale nu încalcă dreptul la libertate al individului, care poate solicita în scris să nu frecventeze orele de religie (art. 18,2). Menţionăm că imperativul poruncilor divine face apel la libertatea omului. Deci nu vedem nici un motiv serios de a scoate religia din trunchiul comun al sistemului de învăţământ.

Precizăm că educaţia religioasă europeană actuală este de trei tipuri:

·        Obligatorie fără dispensă

·        Obligatorie cu dispensă

·        Facultativă

Scoaterea religiei din trunchiul comun al sistemului de învăţământ din ţara noastră, este echivalent cu scoaterea religiei din şcoli, deoarece statutul de disciplină opţională ar transforma-o  într-o materie periferică şi obscură, aflată la discreţia conducerii unei şcoli.  Astfel se încalcă dreptul la cunoaştere, la libera dezvoltare a personalităţii umane, nesocotind progresele ştiinţei, care bat la uşa spiritului religios uman. Intenţia izolării religiei de educaţie, concretizată prin scoaterea Religiei din trunchiul comun, provoacă o limitare, o marginalizare a spiritului uman, un atentat la  educaţia tinerilor,  potrivit unor interese politice, fapt condamnat chiar de art. III, litera n (principiul independenţei de ideologii, dogme, curente politice.)

Ca prioritate naţională, învăţământul este orientat pe valori, iar valoarea religioasă depăşeşte consensul axiologic social prin fundamentarea divină a moralităţii. Pentru adolescentul actual, scârbit de formalisme tradiţionale şi imperative sociale relativiste, fundamentul divin al Legii este o perspectivă salvatoare într-o societate dezorientată aflată în plină criză morală şi economică.

Aşadar este o datorie morală a Statului român de a păstra educaţia religioasă în şcoală.

Susţinem menţinerea disciplinei „Religie” în trunchiul comun al planului-cadru de învăţământ în şcolile publice, din următoarele motive:

 

1.     Experienţa religioasă nu se rezumă exclusiv la adeziunea internă la o formă de religiozitate a unor indivizi luaţi separat, ci se concretizează prin adoptarea unei conduite specifice, caracterizată nu doar de cunoaşterea unor elemente de doctrină. Studierea acestei discipline, pentru toate clasele sale, aduce o contribuţie însemnată la dezvoltarea personalităţii şi a cunoştinţelor elevilor pentru următoarele finalităţi educaţionale:

-         civică,

-         socială,

-         culturală,

-         ştiinţifică

-         morală

2.     Religia se adresează în primul rând umanităţii omului, indiferent de doctrină sau cult, atât timp cât promovează pacea şi înţelegerea între semeni şi delimitându-se clar de orice formă de violenţă inter-religioasă sau de prozelitism religios. Cunoaşterea nuanţată a elementelor specifice educaţiei religioase contribuie în mod evident la crearea unei mentalităţi de înţelegere, egalitate şi toleranţă între semeni, în calitatea lor esenţială de exponenţi ai vieţii în cel mai desăvârşit grad posibil.

3.     Ea contribuie la educaţia morală a societăţii încă din momentul în care omul îşi începe anevoiosul drum al dezvoltării personalităţii. În aceste circumstanţe, educaţia religioasă nu mai este doar apanajul Bisericii. Ea trebuie să se desfăşoare, deci, în şcoală, pe tot parcursul studiilor liceale, în acord şi cu stadiile dezvoltării psiho-genetice, care demonstrează că fiecare grupă de vârstă corespunde unui tip de dezvoltare mai profund şi mai complex al personalităţii. Religia ca disciplină de studiu ar deveni, astfel, răspunsul multor întrebări existenţiale care apar la vârstele tinerilor de liceu. În acelaşi timp, profesorul de religie ar deveni, alături de psihologul şcolar, o resursă umană extrem de importantă în realizarea unei dezvoltări armonioase a personalităţii elevului. Religia contribuie la toate finalităţile educative enunţate în articolul 4 din Legea educaţiei naţionale.

4.     Menţinerea şi promovarea predării religiei în şcoală ar demonstra un act de maturitate din partea instituţiilor responsabile, deoarece religia este interconectată cu viaţa individului şi a societăţii în general, determinând, prin mesajul ei pozitiv, un comportament dezirabil social şi moral. Includerea educaţiei religioase între priorităţile învăţământului românesc ar putea servi, deci, la formarea unor generaţii ale căror competenţe profesionale vor reflecta dezideratele Declaraţiei de la Lisabona, dar şi păstrarea vie a valorilor, a conştiinţei şi a identităţii naţionale şi europene, care nu pot fi schimbate sau negate prin omisiune de politici strict socio-economice sau de interese de moment.

 

Elevii nu refuză predarea religiei în şcoli, ci o prezintă ca pe o necesitate. În perioada adolescenţei (anii de liceu), tinerii trec prin unele crize spirituale şi existenţiale, care pot avea repercusiuni grave atât asupra individului, cât şi a societăţii. Ei trăiesc o dramă şi în acest moment ei au nevoie de răspunsurile religiei care îi încurajează şi îi motivează în viaţă. Nu trebuie lăsaţi în braţele    anti-culturii, pornografiei, violenţei, drogurilor, alcoolismului etc. Ei devin pe zi ce trece mai greu de stăpânit, iar unii adolescenţi realizează că nu se mai pot controla. Educaţia are o nevoie imperioasă de credinţă, ca de un element de bază al oricărei acţiuni didactice.

Ȋn consecinţă, este de neadmis ca elevii să facă o cerere prin care să participe la o oră care li se cuvine.

Religia nu trebuie scoasă din trunchiul comun, deoarece face parte din trunchiul existenţei umane.

Și este aberant să revenim la condiţiile comunismului despre care credeam că tocmai am scăpat!

 

 

 

 

 

Adresa dvs. de email nu va fi publicată pe site-ul nostru. Cu toate acestea, autorul petiției va putea vedea toate informațiile furnizate în acest formular.

Veți primi un e-mail cu un link pentru a vă confirma semnătura. Vă rugăm să verificați inbox (și folderul pentru mesaje nedorite).
Facebook