Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Re: JOS CENZURA !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.: OLTCHIM CAND RUPE TACEREA ?
" CERNEV,TALPASANU,GHIOCA SI BURDOAZA" ACESTIA SUNT CEI CARE AU SEMNAT PROTOCOLUL SI FURTUL PRIN HOTIE SALARIILOR CREANTE OLTCHIM, DISPONIBILIZATII 2013 CELE 9 MILIOANE EURO SI CELE TREI LUNI SALARII FURATE DE OLTCHIM???? BURDOAZA ESTE SIGUR UNU, EL SINGUR A RECUNOSCUT, CERNEV ESTE AL DOILEA, IAR PIPEREA A SPECIFICAT CA SUNT PATRU PERSOANE.
" CERNEV,TALPASANU,GHIOCA SI BURDOAZA" acestia vor raspunde penal cand vor fi confirmati cu actul protocolului pe care si l-au insusit, de mana si cu piperea cu asociatii & co. si cei care au mai coroborat a ne fura pe noi, incalcand Legile si Legea 85/2006 insolventa Oltchim 2013.

Legea 85/2006 privind procedura insolventei, consolidata ABROGATA
Art. 3.10. creantele salariale sunt creantele ce izvorasc din raporturi de munca între debitor si angajatii acestuia. Aceste creante sunt înregistrate din oficiu în tabelul de creante de catre administratorul judiciar/lichidator;
Art. 64.(6) Creantele nascute dupa data deschiderii procedurii, în perioada de observatie sau în procedura reorganizarii judiciare vor fi platite conform documentelor din care rezulta, nefiind necesara înscrierea la masa credala. Prevederea se aplica în mod corespunzator pentru creantele nascute în procedura de faliment.
Art. 96. (2) Planul va stabili acelasi tratament pentru fiecare creanta din cadrul unei categorii distincte, cu exceptia cazului în care detinatorul unei creante din categoria respectiva consimte un tratament mai putin favorabil pentru creanta sa.
[ CEI DE AU COMIS ILEGALITATI IN NUMELE NOSTRU, INTRA PENAL, NU NE-AM DAT ACORDUL SCRIS SI MASA CREALA SAU ESALONARI, INJUMATATIRI, FIRMITURI...SAU ALTE ILEGALITATI CARE S-AU COMIS CU SUMELE SALARII CREANTE OLTCHIM. ]
Art. 101. (2) Tratament corect si echitabil exista atunci când sunt îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
b) nici o categorie sau nici o creanta apartinând unei categorii nu primeste mai mult decât valoarea totala a creantei sale;
UNDE SUNT BANII DE LA OLTCHIM?????
SUNTEM PRADUITI!!!!!!
INSOLVENTA OLTCHIM 30.01.2013
N-A PRIMIT NICIUN DISPONIBILIZAT O HARTIE SAU ACT IN CARE SA SE JUSTIFICE INTELEGEREA STATULUI ROMAN CU SINDICATELE SA NI SE CEARA ACORDUL SCRIS SI MASA CREDALA, CEEA CE ESTE PENAL, UNDE SUNT BANII DISPONIBILIZATILOR?????
N-AM IMPUTERNICIT PE NIMENI SA SE FACA PE SUSTA PROTOCOALE IN DEFAVOAREA ALTOR CREANTE SALARIALE DISPONIBILIZATII 2013 SI ORICE FEL DE PROTOCOL IN DEFAVOAREA ALTORA...!!!!!! Alt aspect, NIMENI, ABSOLUT NIMENI NU ARE VOIE PE LEGE SA DECIDA IN NUMELE ALTEI CREANTE SAU ALTOR DREPTURI CREANTE DIN ACTELE PE CARE LE DETINE / DETINEM, CEEA CE S-A INTAMPLAT....
PENTRU A FI MANDADAT PE CREANTELE SALARIALE TREBUIA UN JURIST SAU AVOCAT SA CONCEAPA O FORMA LEGALA IN CARE INDIVIDUAL ( DECI FIECARE IN PARTE, NU TABELAR ) ACEA PERSOANA MANDATA ALTA ENTITATE ( EX:SINDICATE ) SAU PERSOANA ( AVOCATI, JURISTI..S.A.M.D) SA LE REPREZINTE CREANTELE SALARIALE, CEEA CE NU S-A INTAMPLAT, DIN CONTRA S-AU PRONUNTAT SALARIATII ANGAJATI PE SUME ALE SALARIATILOR FOSTI SALARIATI.http://www.docdroid.net/
Re: CREANTELE OLTCHIM:
#37702: CREANTELE SALARIALE OLTCHIM. - CREANTELE OLTCHIM:
Salarii compensatorii pentru personalul deja disponibilizat :
T1 8,659; T2 17,821; T3 17,821; T4 17,821; T5 17,821; T6 17,821; T7 17,821;T8 17,821; T9 17,821; T10 17,821; T11 17,821;T12 17,821
5.1 Situatia datoriilor generate de functionarea societatii debitoare dupa deschiderea procedurii insolventei si neachitate pana la data de 30 noiembrie 2014
La data de 30 noiembrie 2014, Oltchim S.A. inregistra datorii cu_rente si restante in valoare de aproximativ 50 milioane Euro, defalcate dupa cum urmeaza:
Sold Datorii nete acumulate in insolventa Mii Euro:
Participatie RCS-RDS 1,509
Dobanzi Credite Banci 5,850 Furnizori interni si externi 21,574
Clienti in avans interni si externi 478
Salarii nete fara taxe, exclusiv platile compensatorii 3,354
Salarii compensatorii pentru personalul deja disponibilizat 8,699
Bugetul de stat 7,334
Bugetul local 1,542
TOTAL DATORII 50,340
Sursa: Informatii furnizate de catre societatea debitoare
pag 81 din 315 Plan_Reorganizare_Oltchim.

DECIDE:
Incepand cu data de 14.06.2013, inceteaza contractul individual de munca (CIM ):
#28420 Re: Re: CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCA ( CCM ) si toate drepturile cuvenite salariatului, fiecaruia in functie de creantele neachitate inpotriva S.C. Oltchim S.A.
CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCA: Art.36, Art. 37 si Art.42,
Art38.
Al1.b) incepand cu 01.01.2012 se acorda o compensatie in functie de vechime,astfel:
1. pentru vechime intre 0 -5 ani o suma neta echivalenta cu 6 salarii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A. la data concedierii;
2. pentru vechime intre 5-15 ani o suma neta echivalenta cu 12 salarii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A. la data concedierii;
3. pentru vechime >15 ani o suma neta echivalenta cu 18 salarii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A. la data concedierii.
REGULAMENTUL DE SALARIZARE:
Art. 37.
Toate drepturile banesti cuvenite salariatilor se platesc inaintea oricaror obligatii banesti ale societatii.
Art. 38.
Al.1. In caz de faliment sau lichidare judiciara, salariatii au calitatea de creditori privilegiati, drepturile lor banesti urmand sa fie platite integral inainte de a-si revendica cota parte ceilalti creditori.
Al.2. Salariatilor li se va comunica in scris, pe baza de cerere scrisa adresata serviciului Financiar, dovezile eventualelor retineri legale efectuate.
Art. 39
Al.2. Intarzierea nejustificata a platii salariului sau ne
plata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Ceea ce a comunicat si ITM la solicitarea noastra:
".... art.166 alin4 din aceeasi lege "intarzierea nejustificata a platii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului."
SALARII PLATI COMPENSATORII CCM SUMA NETA: 38.164.916 LEI (9 milioane euro) la 929 salariati(602 în Vâlcea şi 327 în Piteşti) disponibilizati:
1. 17.106 lei pentru o vechime intre 0 - 5 ani, reprezentând o suma neta echivalenta cu 6 salarii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A., la data concedierii;
2. 34.212 lei pentru o vechime intre 5 - 15 ani, reprezentând o suma neta echivalenta cu 12 salarii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A., la data concedierii;
3. 51.318 lei pentru o vechime mai mare de 15 ani, reprezentând o suma neta echivalenta cu 18 salarii medii brute existente in S.C. Oltchim S.A., la data concedierii;
Art. 6 - Prezenta decizie isi produce efectele de la data comunicarii sale.*SI ART. 41 DIN CCM CARE SPECIFICA ACEEASI DECIZIE. (BANII TREBUIAU ACHITATI PE LOC 15.05.2013)
UNDE SUNT BANII????CREANTELE SALARIALE OLTCHIM 30.01.2013: DNA S.O.S. OLTCHIM
HAI LA VALCEA IN OLTCHIM!!!!!!!!!!!!!!
S.O.S. OLTCHIM !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA LA SC. OLTCHIM SA.
UNDE SUNT BANII DE LA OLTCHIM?????
SUNTEM PRADUITI!!!!!!
INSOLVENTA OLTCHIM 30.01.2013
Societate in insolventa,
in insolvency,
en procedure collective
SC OLTCHIM SA RM VALCEA
UNDE SUNT BANII????
ANUNT: Administratorii societatii vor fi la sediul Oltchim din Rm. Valcea in data de 21.05.2015.
Legea 85/2006 privind procedura insolventei, consolidata ABROGATA
Art. 3.10. creantele salariale sunt creantele ce izvorasc din raporturi de munca între debitor si angajatii acestuia. Aceste creante sunt înregistrate din oficiu în tabelul de creante de catre administratorul judiciar/lichidator;
Art. 96. (2) Planul va stabili acelasi tratament pentru fiecare creanta din cadrul unei categorii distincte, cu exceptia cazului în care detinatorul unei creante din categoria respectiva consimte un tratament mai putin favorabil pentru creanta sa.
Art. 101. (2) Tratament corect si echitabil exista atunci când sunt îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
b) nici o categorie sau nici o creanta apartinând unei categorii nu primeste mai mult decât valoarea totala a creantei sale;
Art. 41. (3) În cazul în care se confirma un plan de reorganizare, dobânzile, majorarile ori penalitatile de orice fel sau cheltuielile accesorii la obligatiile nascute ulterior datei deschiderii procedurii generale se achita în conformitate cu actele din care rezulta si cu prevederile programului de plati. În cazul în care planul esueaza, prevederile alin. (1) si (2) se aplica corespunzator pentru calculul accesoriilor cuprinse în programul de plati, la data intrarii în faliment.
Art. 64.(6) Creantele nascute dupa data deschiderii procedurii, în perioada de observatie sau în procedura reorganizarii judiciare vor fi platite conform documentelor din care rezulta, nefiind necesara înscrierea la masa credala. Prevederea se aplica în mod corespunzator pentru creantele nascute în procedura de faliment. UNDE SUNT BANII DE LA OLTCHIM?????
CREANTELE SALARIALE OLTCHIM 30.01.2013: DNA S.O.S. OLTCHIM
HAI LA VALCEA IN OLTCHIM!!!!!!!!!!!!!!
S.O.S. OLTCHIM !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA LA SC. OLTCHIM SA.
UNDE SUNT BANII DE LA OLTCHIM?????
SUNTEM PRADUITI!!!!!!
INSOLVENTA OLTCHIM 30.01.2013
Societate in insolventa,
in insolvency,
en procedure collective
SC OLTCHIM SA RM VALCEA
UNDE SUNT BANII SALARIILE DE LA OLTCHIM IN INSOLVENTA?????
ANUNT:
Administratorii societatii vor fi la sediul Oltchim din Rm. Valcea in data de 21.05.2015.
CONVOCATOR SEDIUL SOCIETATII OLTCHIM 21.05.2015.
Anunt
19 Mai 2015
In saptamana 18-22 mai 2015, administratorii societatii vor fi la sediul Oltchim din Rm. Valcea in data de 21.05.2015.
Societate in insolventa,
in insolvency,
en procedure collective
SC OLTCHIM SA RM VALCEA

DACA ASI PUTEA MULTA MU...IE LE ASI DA...
DACA ASI PUTEA SA LE O BAG NUMAI IN GURA ,MAI BINE ZIS IN BOTURII,CA ASTIA SINT ANIMALE IMPUTITE[CIRTITE]NISTE SOBOLANI RETARDATII,ORDINARI SI POPONARI JEGOSI,OPORTUNISTI DRACULUI,AU DISTRUS 2[doua]JUDETE RAHATII ASTIA PSD isti,COMUNISTI NENOROCITII[TRADATORIIIII]AU DISTRUS SI ULTIMUL COMBINAT DIN ROMANICA ASTA DE RAHAT,IMI E SCIRBA DE TARA ASTA,ZAU.
Re: DACA ASI PUTEA MULTA MU...IE LE ASI DA...
#38156: - DACA ASI PUTEA MULTA MU...IE LE ASI DA...
ASEARA,NU STIU CARE RETARDAT CERNEVIST SCRTA CA DE CE DAM IN CERNEV SI GHIOCA,PAI EU SAU NOI I AM PUS SA MANINCE RAHAT PRIN TELEVIZIUNI SI PRESA?....CIND LE AM SPUS SA NU MAI MINTA SI SA NU MAI MANINCE RAHAT,AU TRECUT LA SANTAJ,AMENINTARI SI DENIGRARI,ACUM SA NE O SU...GA BOSCHETARI ASTIA CERNEVISTI?
Re: Re: DACA ASI PUTEA MULTA MU...IE LE ASI DA...
#38157: - Re: DACA ASI PUTEA MULTA MU...IE LE ASI DA...
Au comis atat de multe ilegalitati, eheee, au decis in numele nostru, asta este cea mai grava infractiune si sunt penali, noi nu i-am pus sa decida ei, nu ne reprezinta interesele niciunu si dand semnaturi in numele nostru si alte nemerniciri comise pe la usile care erau continuu, NU NE REPREZENTAU, PENTRU CA EU SI NOI, CARE NU II AVEM MANDATATI SI NU AM MANDATAT PE NIMENI, ABSOLUT PE NIMENI NU AM MANDATAT, NICI PE PIPEREA SI PE NIMENI, PIPEREA ARE ARTIBUTIUNI CLARE SI PRECISE IN LEGE, DEFINITE FOARTE LIMPEDE, EL A RESPECTAT LEGEA PANA A DECIS SA FACA INSCRISURI CU REPREZENTANTI, CEEA CE ESTE UN FALS GROSOLAN SI SE PEDEPSESTE PENAL, NU AU VOIE SA DECIDA EI IN NUMELE NOSTRU PE ORICE FEL DE ACT, HARTIE....ORICE, NU AU VOIE SA SEMNEZE IN NUMELE TUTUROR!!! NE-AU VANDUT PRECUM IUDA SI SUNT VINOVATI SI CEI CARE I-AU INDEMNAT SA SEMNEZE IN NUMELE TUTUROR, O INFRACTIUNE LA CARE SUNT PENALI.
Re: Re: CONDUCEREA OLTCHIM IMPARTE PE PILE SALARIILE COMPENSATORII
atata timp cat cei de la Pitesti au spus clar ca nu au primit salariile compensatorii , de ce continuati sa postati o minciuna ? da bine pe sticla ?
Re: Re: Re: CONDUCEREA OLTCHIM IMPARTE PE PILE SALARIILE COMPENSATORII
#38159: - NE-AM SATURAT DE CIUNTIT, DE FIRMITURI, DE ESALONARI, DE PACALELI, DE TOT FELUL DE METODE CARE SA SE EVITE CE ? CA ESTE ILEGALITATE, CA SE MINTE, CA SE IMBARLIGA, CA SE DORESTE ALTCEVA, CA SUNT UNII PUSI LA COMANDA SAU IN MINTEA LOR DEBITEAZA NEBUNII SI INCU_RCA PE ALTI OAMENI SI VIETILE TUTUROR..., ASTIA SUNT DOMNE, ASTIA SUNT, AU INCU_RCAT PE AUTORUL ZIARIST, DACA VOI SPUNETI CA NU, EI SPUN CA DA... ASA RELATEAZA, ASA AM FOST MANIPU_LATI CONTINUU, DACA LEGILE SPUN NU ASA, EI SIGUR VIN SI SPUN, BA ASA CA ASA DORESC EI.....
Asa a ramas scris de catre autorul textului atunci dat in presa, este in ziar, e responsabil cel de a scris articolul si cel care a relatat celui de a scris, ca nu o sa ciuntim acum informatii asa cum fac unii si scosi din context, eu dau tot, asa cum s-a prezentat si asa cum este dat in presa de catre cine a relatat. Este si asta o invatarura de minte pentru toti care au trambitat, au distorsionat, au adus artificii, au conceput ei sf-uri, au imbarligat in mass-media si peste tot si toate imbarligaturile comise, au mancat rahat si alte mojicii peste tot unde au fost, ce au lasat in urma lor exista, tot.
Ati fost dusi de nas
Cum il criticati mai pe Ghioca caci cand vine prin sectii dati mana cu el de parca ar fi director daca este asa cum spuneti ca a semnat in numele salariatiilor de ce mai stati la el in sindicat?
Re: Ati fost dusi de nas
#38161: Partidul Victoria din Oltchim - Ati fost dusi de nas
La disponibilizati sigur nu are cum sa dea cu toti mana asa cum baga el, asta cu toti, in capul lui toti nu sunt maxim 929 conforme cu comunicatele date a celor disponibilizati, la el toti este numarul cu 10-15 si multi alti derbedei minoritari si aia, grupul cernevistilor il considera ca sunt toti, baaa e cam prost bine si el si multi altii care se urmeaza intre ei, si cum spui tu, eu poate altceva sa-i ofer si in niciun caz mana cu el..., ce este asta, decat un babuini redus mintal..., niste bratari pentru ca-i plac lanturile, e febletea lui sa fie inlantuit, va fi pe cea ce a comis daca se confirma si cam se confirma. Burdoaza a confirmat, Cernev a confirmat, Talpasanu era pe functie, deci se confirma, iar Ghioca, ups, a picat si el cu tac-su pe aceeasi limba otravita. Obiceiul asta prea il ridicati la rang de parca cu soferul-sudoras ar fi vre-un mare, ce ... ??? Sa nu-mi scri aici ca aia nici nu se spala pe maini..., si Ghioca mai baga si degetul in nas, asta ca sa nu dezvolt cum muta din cu_r, acolo unde ne-a lasat scris ca-l doare si doare, in gura-si baga mana si se linge ca pe acadea, este efectul cernevistilor sa suga acadele, au o placerea la acadele, de uita si ce ling, ei ling, nu conteaza, sa pape ei, papati tot babuinilor fara neuroni, papati tot, nu mai dati pe jos si inghititi.
Re: Ati fost dusi de nas
#38161: Partidul Victoria din Oltchim - Ati fost dusi de nas
CRED CA AI VRUT SA NE SPUI DIRECTORUL GAOAZA SEFUL CARE SE OCUPA DE LINS SI PUPAT IN SULIII,ASTA AM INTELES EU,PICASSO.
Doliu mare la oltchim ,,,,au decedat sindicatele,felicitaririle ,masa si dansul scuzati funerariile peste 3 ani .
Domnule creante salariale oltvhim, care este numele dumitale real?
Vreau sa intru in legatura cu dumneata, in legatura cu disponibilizarile din 2013.
Re:
In contextul unui management prost si dovedit ifractional si cu multe acte infractionalitati continue si alimentat cu prostie, adusi in institutia Oltchim o ceata si grupuri infractionale, confirmata de Piperea si recunoscuta de acesta public ca sunt echipa lui de devoratori vampirizati si care a spus public tot el ca este in tema de foarte multi ani si cu activitate de praduire prin alte institutii care au sfarsit sub urmarirea lui directa cu contaminare sindicala si contaminare din randul salariatilor prin muscaturi feroce vampirizate, nu avem noi doi ce sa discutam, ( citire de la MATEITA. ) . Toate atentionarile au fost aduse si voua la cunostinta si celor care sunt in masura sa indrepte spre drumul corect si sa nu mai comita ilegalitati si alte fapte dovedite continuu. Si ca sa fim in spiritul glumelor tale, esti un musafir disponibilizat ca si mine.
Re: Re: Re: DNA S.O.S. OLTCHIM RAMNICU VALCEA
#38120: CREANTELE SALARIALE OLTCHIM. - Re: Re: DNA S.O.S. OLTCHIM RAMNICU VALCEA
| SERVICIUL JUDEŢEAN ANTICORUPŢIE ARGEŞ |
|
Prezentare generală
|
Re: Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie :
|
Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie : Art. 13 HAI LA VALCEA IN OLTCHIM!!!!!!!!!!!!!!
SALARIILE: DNA S.O.S. OLTCHIM RAMNICU VALCEA |
Re: Re: Legea 85/2006 privind procedura insolventei, consolidata 2010 ABROGATA
Capitolul IV - Raspunderea membrilor organelor de conducere
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;
b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;
d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procu_ra persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati;
g) in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori.
(2) Aplicarea dispozitiilor alin.(1) nu inlatura aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infractiuni.
Capitolul V - Infractiuni si contraventii
Art. 143
(1) Constituie infractiunea de bancruta simpla si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda neintroducerea sau introducerea tardiva, de catre debitorul persoana fizica ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii in termen, care depaseste cu mai mult de 6 luni termenul prevazut la art.27.
(2) Constituie infractiunea de bancruta frauduloasa si se sanctioneaza cu pedeapsa de la 6 luni la 5 ani fapta persoanei care:
a) falsifica, sustrage sau distruge evidentele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia;
b) infatiseaza datorii inexistente sau prezinta in registrele debitorului, in alt act sau in situatia financiara sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind savarsite in frauda creditorilor;
c) instraineaza, in frauda creditorilor, in caz de insolventa a debitorului, o parte din active.
Art. 144
(1) Infractiunea de gestiune frauduloasa, prevazuta la art.214 alin.(1) din Codul penal, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 8 ani, atunci cand este savarsita de administratorul judiciar ori lichidatorul averii debitorului, precum si de orice reprezentant sau prepus al acestuia.
(2) Infractiunea de gestiune frauduloasa, prevazuta la art.214 alin.(2) din Codul penal, se pedepseste cu inchisoare de la 5 la 12 ani, atunci cand este savarsita de administratorul judiciar ori lichidatorul averii debitorului, precum si de orice reprezentant sau prepus al acestuia, daca fapta nu constituie o infractiune mai grava.
(3) Tentativa infractiunilor prevazute la alin.(1) si (2) se pedepseste.
Art. 145
(1) Insusirea, folosirea sau traficarea de catre administratorul judiciar ori lichidatorul averii debitorului, precum si de orice reprezentant sau prepus al acestuia de bani, valori ori alte bunuri pe care le gestioneaza sau le administreaza constituie infractiunea de delapidare si se pedepseste cu inchisoare de la unu la 15 ani si interzicerea unor drepturi.
(2) In cazul in care delapidarea a avut consecinte deosebit de grave, pedeapsa este inchisoarea de la 10 ani la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.
(3) Tentativa infractiunilor prevazute la alin.(1) si (2) se pedepseste.
Art. 146
Fapta persoanei care, in nume propriu sau prin persoane interpuse, solicita inregistrarea unei cereri de admitere a unei creante inexistente asupra averii debitorului se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
Art. 147
Refuzul debitorului persoana fizica sau al administratorului, directorului, directorului executiv sau al reprezentantului legal al debitorului, persoana juridica, de a pune la dispozitie judecatorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, in conditiile prevazute la art.35, documentele si informatiile prevazute la art.28 alin.(1) lit.a)-f) sau impiedicarea acestora, cu rea-credinta, de a intocmi documentatia respectiva se pedepseste cu inchisoare de la un an la 3 ani sau cu amenda.
Art. 148
Infractiunile prevazute la art.143-147 se judeca in prima instanta de tribunal, cu celeritate.
Art. 148^1
(1) Nerespectarea prevederilor art. 45 alin. (2^1) constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 lei la 30.000 lei.
(2) Constatarea contraventiei si aplicarea sanctiunii prevazute la alin. (1) se fac de catre organele de specialitate ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, din oficiu sau la sesizarea judecatorului-sindic, a administratorului judiciar/lichidatorului sau a oricarei persoane interesate. Veniturile rezultate din aplicarea sanctiunii prevazute la alin. (1) se fac venit la bugetul de stat.
(3) Contraventiei prevazute la alin. (1) ii sunt aplicabile dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare
A FOST O COMPLICITATE SINDICATE (TOATE INCLUS SI VINCEA, CARTEL ALFA) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.
Societate in insolventa,
in insolvency,
en procedure collective
SC OLTCHIM SA RM VALCEA
Re: Re: Re: Sentinta nr. 617 din 30.01.2013
#38059: CREANTELE SALARIALE OLTCHIM. - Re: Re: Sentinta nr. 617 din 30.01.2013
SI SE JURA CA NU FURA DAR I-AM PRINS CU CREANTELE CU_RENTE SALARII IN INSOLVENTA OLTCHIM 2013 IN GURA!!!!
HOTIA DE LA OLTCHIM = 9 MILIOANE EURO si multe alte hotii, de astia furate....
HOTIA DE LA OLTCHIM = 9 MILIOANE EURO si multe alte hotii, de astia furate....
A FOST O COMPLICITATE SINDICATE #34833(TOATE INCLUS SI IONEL VINCEA DE LA CARTEL ALFA SI FOST MENTCHIM FALIMENT) SI STATUL ROMAN#30014 SUNT IN CULPA.
CONDUCEREA OLTCHIM IMPARTE PE PILE SALARIILE COMPENSATORII
MARDARE PAPUSA, MAI PAPUSICA, CE FACI PUICUTA, ASA TE DISTREZI TU CU NOI?
"Au făcut asta ca să ne dezbine."
CREANTELE SALARIALE OLTCHIM. Legea 85/2006 privind procedura insolventei, consolidata ABROGATA
OLTCHIM, NU ESTE JUCARIA VOASTRA SI SCOPUL VOSTRU DE A FACE ILEGALITATI. SA VA MANANCE PUSCARIILE!!!
PENTRU HOTI SI MATLANI, ASTA LE ESTE SOARTA:
UPDATE:NU SCAPA NIMENI OLTCHIM!!!!!

UNDE SUNT BANII DE LA OLTCHIM?????
SUNTEM PRADUITI!!!!!!
INSOLVENTA OLTCHIM 30.01.2013
N-A PRIMIT NICIUN DISPONIBILIZAT O HARTIE SAU ACT IN CARE SA SE JUSTIFICE INTELEGEREA STATULUI ROMAN CU SINDICATELE SA NI SE CEARA ACORDUL SCRIS SI MASA CREDALA, CEEA CE ESTE PENAL, UNDE SUNT BANII DISPONIBILIZATILOR?????
N-AM IMPUTERNICIT PE NIMENI SA SE FACA PE SUSTA PROTOCOALE IN DEFAVOAREA ALTOR CREANTE SALARIALE DISPONIBILIZATII 2013 SI ORICE FEL DE PROTOCOL IN DEFAVOAREA ALTORA...!!!!!! Alt aspect, NIMENI, ABSOLUT NIMENI NU ARE VOIE PE LEGE SA DECIDA IN NUMELE ALTEI CREANTE SAU ALTOR DREPTURI CREANTE DIN ACTELE PE CARE LE DETINE / DETINEM, CEEA CE S-A INTAMPLAT....
PENTRU A FI MANDADAT PE CREANTELE SALARIALE TREBUIA UN JURIST SAU AVOCAT SA CONCEAPA O FORMA LEGALA IN CARE INDIVIDUAL ( DECI FIECARE IN PARTE, NU TABELAR ) ACEA PERSOANA MANDATA ALTA ENTITATE ( EX:SINDICATE ) SAU PERSOANA ( AVOCATI, JURISTI..S.A.M.D) SA LE REPREZINTE CREANTELE SALARIALE, CEEA CE NU S-A INTAMPLAT, DIN CONTRA S-AU PRONUNTAT SALARIATII ANGAJATI PE SUME ALE SALARIATILOR FOSTI SALARIATI.. http://www.docdroid.net/
Societate in insolventa,
in insolvency,
en procedure collective
SC OLTCHIM SA RM VALCEA
HOTIA DE LA OLTCHIM = 9 MILIOANE EURO si multe alte hotii, de astia furate....
Nimeni nu este tinut iobag la OLTCHIM, DATII AFARA.

SI SE JURA CA NU FURA DAR I-AM PRINS CU CREANTELE CU_RENTE SALARII IN INSOLVENTA OLTCHIM 2013 IN GURA!!!!
CREANTELE SALARIALE OLTCHIM 30.01.2013: DNA S.O.S. OLTCHIM
ACTIVITATI DE SERVIRE A BAUTURILOR, MASA SI DANSUL OLTCHIM:
Ramane cum am stabilit ... nimic nu s-a modificat: culmea tupeului şi nesimţirii la Oltchim
HOTIA DE LA OLTCHIM = 9 MILIOANE EURO SALARIILE CREANTE PLATI COMPENSATORII DISPONIBILIZATII 2013 VALOAREA REALA DIN ACTE, 6,12,18 SUMA NETA IN FUNCTIE DE VECHIMEA IN MUNCA IZVORATE DIN RAPORTUL DE MUNCA SI CONFORM PLANULUI DE REORGANIZARE APROBAT 100% DIN VALOAREA ACESTORA ACHITARE PENTRU TOTI CONFORM LEGII 85/2006 INSOLVENTA 2013 OLTCHIM SI TUTUROR LEGILOR PE CARE SE JUDECA OLTCHIM, PLUS MULTE ALTE FURTURI ALE OLTCHIM CREATE IMPOTRIVA DISPONIBILIZATILOR 2013,VEZI CAR OLTCHIM ALTE SUME SALARIALE FURATE LA SFARSITUL DE AN 2012 INAINTE DE INSOLVENTA PE TIMPUL LUI MIHAI BALAN DE LA CET GOVORA!!! SUNTEM PRADUITI!!!!!!
CHENZINA PE LUNILE: OCTOMBRIE, NOIEMBRIE, DECEMBRIE 2014 SALARIATII ANGAZATI CREANTE SALARIALE, IZVORATE DIN RAPORTUL DE MUNCA SI 100% VALOAREA ACESTORA ACHITARE PENTRU TOTI CONFORM LEGII 86/2006 INSOLVENTA 2013 OLTCHIM, PLUS MULTE ALTE FURTURI ALE OLTCHIM CREATE IMPOTRIVA CELOR ANGAJATI,VEZI CAR OLTCHIM ALTE SUME SALARIALE FURATE LA SFARSITUL DE AN 2012 INAINTE DE INSOLVENTA PE TIMPUL LUI MIHAI BALAN DE LA CET GOVORA!!!SUNTEM PRADUITI!!!!!!
UNDE SUNT BANII SALARIILE DE LA OLTCHIM IN INSOLVENTA?????
TOATE SINDICATELE SUNT IN CULPA DIN OLTCHIM.
1.SINDICATUL LIBER OLTCHIM, presedinte Mihai Diculoiu
2.SINDICATUL VICTORIA OLTCHIM, condus de Corneliu Cernev
3.SINDICATUL UNIREA OLTCHIM. condus de Marian Dumitru
4.SINDICATUL SOLIDARITATEA OLTCHIM, condus de Dumitru Bica
5.SINDICATUL RAFINORU, condus de Popescu Ionel
....SI TOATE STRUCTURILE SINDICALE.
A FOST O COMPLICITATE SINDICATE (TOATE INCLUS SI IONEL VINCEA DE LA CARTEL ALFA SI FOST MENTCHIM FALIMENT) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.
- Popescu Valentin - director Directie Energetica - Mecanica
- Mihail Tălpăşanu – director Direcţia Producţie,
- Marius Pîrvu – fost director general,
- Spiru Ciobescu Laurentiu Armand – director Direcţia Comercială,
- Marinescu Norocel Lucian – director Direcţia Tehnică Calitate-Mediu,
- Ion Hancu Dumitru – şef Divizia Clorosodice-Produse Oxo,
- Mihai Pavel Dumitru – şef Divizia Materiale pentru Construcţii,
- Marian Tapu – şef Sector Marketing DMC,
- Victor Avram – director general adjunct-
- Spiru Ciobescu Elena Felicia – şef Divizia Financiară, etc.
Management:
Mihai Bălan - Director General
Elena Felicia Spiru-Ciobescu - Director Financiar
Mihail Dumitru Tălpăşanu - Director Operaţional
Laurenţiu Armand Spiru-Ciobescu - Director Marketing
Ion Coclet - Director Resurse Umane
ROMINSOLV S.P.R.L., reprezentată prin Partener Coordonator Gheorghe Piperea siBDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., reprezentata prin Partener Coordonator Niculae Balan Administrator Judiciar
Stanescu Nicolae Bogdan Codrut Administrator Special
Avram Danut-Victor Director General Adjunct
Talpasanu Mihail Director Directia Productie
Spiru-Ciobescu Laurentiu-Armand Director Directia Comerciala
Smeu Alin-Ion Director Directia Economica
Munteanu Dana Maria Director Directia Resurse Umane
Pirvu Marius Director Directia Petrochimica Bradu
impreuna cu MIRCEA DEACONU si FLORIAN MATEITA etc.www.oltchim.ro
SI TOTI MINISTRII ECONOMIEI SI FINANTELOR SI ALTE MINISTERE DIALOG-SOCIAL...S.A.M.D, PANA AZI.
SI CEILALTI BAGATORI DE SEAMA CARE AU MAI SEMNAT, FARA ACORDUL PARTILOR SI IN DEFAVOAREA ALTOR CREDITORI, HOTIII BAAAAAAAAAAAAAAAAA!
Societate in insolventa,
in insolvency,
en procedure collective
SC OLTCHIM SA RM VALCEA
Re: Re: DATII AFARA DIN OLTCHIM DOAMNA JUDECATOR SINDIC RAMNICU VALCEA SI SALVATI JUDETUL VALCEA!!!!
CREANTELE SALARIALE OLTCHIM 30.01.2013: DNA S.O.S. OLTCHIM
DATII AFARA DIN OLTCHIM DOAMNA JUDECATOR SINDIC RAMNICU VALCEA SI SALVATI JUDETUL VALCEA!!!!!:
Nimeni nu este tinut iobag la OLTCHIM, DATII AFARA.
A FOST O COMPLICITATE SINDICATE (TOATE INCLUS SI IONEL VINCEA CARTEL ALFA SI FALIMENT MENTCHIM LIDERUL DE SINDICAT NEALES DE NIMENI NICIODATA) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.
SALARIILE: DNA S.O.S. OLTCHIM RAMNICU VALCEA
UNDE SUNT BANII DE LA OLTCHIM?????
HOTIA DE LA OLTCHIM = 9 MILIOANE EURO.
http://i.imgur.com/i7Px4JY.jpg SUV = PIPEREA CU ASOCIATII & CO
CLICK SI VEDETI MASINA LUI PIPEREA http://i.imgur.com/75MNeVo.png?1
VRETI SA STITI? NU MAI CAUTATI BANII!
AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRA!
NOTA: Pretul unui autoturism BMW X6 se situeaza intre 70.000 si 127.000 de euro (http://i.imgur.com/LtxC0Rl.png?1).
Ramane cum am stabilit ... nimic nu s-a modificat: culmea tupeului şi nesimţirii la Oltchim
A FOST O COMPLICITATE SINDICATE (TOATE INCLUS SI IONEL VINCEA CARTEL ALFA ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.
SARLATAN GHEORGHE PIPEREA CU ASOCIATII & CO.: http://oltchim.ro/
SARLATANIE PRIN SPOLIERE SI NEMERNICIE MARCA PIPEREA LA OLTCHIM.
SPOLIÉRE s.f. Acțiunea de a spolia și rezultatul ei; jefuire, prădare; înșelare; spoliație. [Pron. -li-e-. / < spolia].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink
Conducerea societatii
Consortiul alcatuit din
|
Administrator Judiciar
|
|
Administrator Special
|
|
|
Avram Danut-Victor
|
Director General Adjunct
|
|
Director Directia Productie
|
|
|
Director Directia Comerciala
|
|
|
Smeu Alin-Ion
|
Director Directia Economica
|
|
Director Directia Resurse Umane
|
|
|
Director Directia Petrochimica Bradu
|
Ultima actualizare 04 martie 2015
A FOST O COMPLICITATE SINDICATE (TOATE INCLUS SI IONEL VINCEA CARTEL ALFA SI FALIMENT MENTCHIM LIDERUL DE SINDICAT NEALES DE NIMENI NICIODATA) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.
SALARIILE:
DNA S.O.S. OLTCHIM RAMNICU VALCEA
UNDE SUNT BANII DE LA OLTCHIM?????
DATII AFARA DIN OLTCHIM DOAMNA JUDECATOR SINDIC RAMNICU VALCEA SI SALVATI JUDETUL VALCEA!!!!!
Societate in insolventa,
in insolvency,
en procedure collective
SC OLTCHIM SA RM VALCEA
CREANTELE OLTCHIM:
#38068: OLTCHIM - Re: CREANTELE OLTCHIM:
Societate in insolventa,
in insolvency,
en procedure collective
SC OLTCHIM SA RM VALCEA
Sentinta nr. 617 din 30.01.2013 pronuntata de Tribunalul Valcea in dosarul 887/90/2013
Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, consolidata ABROGATA
Portal > Tribunalul VÂLCEA > Informaţii dosar
Informaţii generale
| Nr. unic (nr. format vechi) : | 887/90/2013 |
| Data inregistrarii | 25.01.2013 |
| Data ultimei modificari: | 22.04.2015 |
| Sectie: | a II a CIVILA |
| Materie: | Faliment |
| Obiect: | cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5 |
| Stadiu procesual: | Fond |
Părţi
| Nume | Calitate parte |
|---|---|
| SC OLTCHIM SA RM VALCEA | Debitor |
| CONSORTIUL ROMINSOLV SPRL - RFO 0122/2006 | Lichidator |
| BDO BUSINESS RESTRUCTURING SPRL - RFO 0239/2006 | Lichidator |
| JUDECĂTORIA RÂMNICU VÂLCEA | Reprezentant legal |
| OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA | Reprezentant legal |
| D.G.F.P VÂLCEA | Reprezentant legal |
| COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE | Reprezentant legal |
si TOTI CREDITORII CU CREANTE....
Şedinţe
|

Re: Re:
#38166: CREANTELE SALARIALE OLTCHIM. - Re:
domnule creanta si eu sunt unul din cei care isi doresc sa te cunoasca. Esti cel mai tare , daca mai erau catva ca dvs. nu ar mai fi trebuit sa ne plimbam pe la sediul societatii pentru banii nostrii.
Va rugam nu cedati presiunilor si mergeti cu capul sus inainte.
Toti cei ce spun de dvs. ca ati fi nenun nu stiu ce vorbesc si cred ca ei sunt nebuni.
| This discussion has been closed. |




Re: Re: Re: JOS CENZURA !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.: OLTCHIM CAND RUPE T
#37780: DNA S.O.S. OLTCHIM RAMNICU VALCEA - Re: Re: JOS CENZURA !!! SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.: OLTCHIM CAND RUPE TACER
UNDE SUNT BANII????
UNDE SUNT BANII DE LA OLTCHIM?????
Creantele salariale in cazul insolventei angajatoruluiPrincipala modificare adusa textelor legale, cu un impact deosebit, consta in trecerea creantelor ,,salariale" intr-un rang de prioritate superior.
CREANTELE SALARIALE OLTCHIM DISPONIBILIZATII 2013 SI TOATE DREPTURILE SALARIALE !!!
UNDE SUNT BANII???? OLTCHIM A DISPONIBILIZAT 929 CONFORM COMUNICATULUI DAT DE ROMNISOLV SI PUBLICAT PE SITE-UL OLTCHIM.
SALARIILE:
DNA S.O.S. OLTCHIM RAMNICU VALCEA
DNA S.O.S. OLTCHIM RAMNICU VALCEA
CREANTELE SALARIALE OLTCHIM 30.01.2013: DNA S.O.S. OLTCHIM
DNA, HAI LA VALCEA IN OLTCHIM!!!!!!!!!!!!!!
UNDE SUNT BANII????
SUNTEM PRADUITI!!!!!!
INSOLVENTA OLTCHIM 30.01.2013
Societate in insolventa,
in insolvency,
en procedure collective
SC OLTCHIM SA RM VALCEA