GATA DOMNULE PRIMAR ! IEŞENII S-AU SĂTURAT !

Anno domini 2012, Iași. Sodomizat politic ani la rând, orașul celor 7 coline își găşește, finalmente, divinitatea protectoare. Se numește Nichita, Gheorghe Nichita. Subinginer din Dorohoi, combinator la RAJAC, dezastruos primar și, de curând, într-un puseu de onanism mental, autodeclarat sfânt.

Autocanonizarea fostului informator al Securităţii s-a consumat la revelionul pensionarilor partinici, în cursul unui amplu și jalnic exerciţiu de ipocrizie organizat unde altundeva decât la Centrul Providenţa al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Ca orice sfânt, sfântul Gheorghe Nichita are în CV-ul personal o serie de minuni săvârșite intru înalta lucrare. Sau, mai bine zis, lucrătură! Cum altfel de vreme ce averea primarului a sporit de la an la an, în timp ce Iașul o duce tot mai rău! Din cauza acestor minuni orașul a ajuns un adevărat iad. Însă, pentru că tupeul, nerușinarea și inconștiența primarului au atins, de-a lungul anilor, dimensiuni supranaturale, faptele acestea tot minuni se cheamă. Să trecem la ceaslov o parte din ele.

Minunea nr. 1 La braţ cu diavolul!

Precum atâţia alţi sfinţi, Gheorghe Nichita a trebuit să cunoască diavolul. și, că să-l cunoască mai bine, în 1978 a început să-l slujească. Notele informative semnate de „Mihăiță" pentru temuta Securitate, lașitatea cu care Nichita nu și-a recunoscut mărșava faptă decât pus în fața dovezilor, angajamentul semnat cu mâna sigură - toate acestea fac din trecutul sfântului nostru o pagină rușinoasă ce nu va putea fi niciodată ștearsă. Fără conștiinta, fără jenă, același Mihăiță se pupă, an de an, cu revoluționari ieșeni. Crede, probabil, că picurii de scuipat ai zemoaselor pupaciuni îi vor spăla păcatele.

Minunea nr. 2 Falimentarea regiilor ieşene

Cu sfântul concurs al mucenicilor de ieri ai Divinităţii Naţionale Anticorupţie, Marian Gheorghiţă şi Nicolae Ionaşcu, dar şi al mucenicului de azi, Sorin Calin, preasfântul primar Gheorghe Nichita a reuşit falimentarea cu succes a transportului în comun. De la lucrările de mântuială a liniilor din Tătăraşi şi până la autobuzele MAZ - achiziţionate la preţuri halucinante - implicarea lui Nichita în tragicomedia de la regia de transport a dus, în timp, la privilegierea pe faţa a unui singur operator privat, creşterea nesimţită a preţului biletelor şi abonamentelor, blocarea conturilor regiei urmare a datoriilor uriaşe acumulate. Ca bonus la această minune, RATP este pe cale să rateze o finanţare europeană nerambursabila de 20 de milioane de euro pentru construirea unei autogări în Tudor Vladimirescu.

La CET SA, situaţia are acelaşi miros de trandafiri, dar cu iz de votcă rusească, ţinuţi în aghiazma pentru gargara electorală. În 2004, o parte din cele 50 de miliarde lei vechi menite modernizării CET sunt reorientate către clubul de fotbal şi aşa zise reparaţii stradale. Licitaţiile bizare, datoriile tinzând spre plus infinit, gigacalorie la preţ de lux, şi transformarea fabricii de aburi în agent electoral au fost acoperite de mucenici de nădejde ai primarului Nichita: Victorel Lupu (fostul şef al Fânaţelor ieşene, adus apoi la Primăria Iaşi), loan Grigoriu (eternul adjunct al aceloraşi Finanţe), Vasile Iatco (şeful Curţii de Conturi Iaşi), Marian Gheorghiţă (fost prim procuror al DNA) şi feluritele conduceri ale regiei ieşene. În anul canonizării lui Nichita, 2012,
CET este practic în moarte clinică; cadavrul a fost băgat în formolul unui faliment încă nedeclarat.

Minunea nr. 3 Dezastrul Politehnicii

Sfântul de stadion Gheorghe Nichita a manipulat, ani la rând, miile de suporteri ieşeni băgându-le pe gât iluzia unei mari echipe de fotbal. Scopul său major - atragerea de capital electoral - a secătuit bugetul unui oraş pentru care fiecare meci de fotbal însemna sacrificarea altor priorităţi ale urbei. În timp ce, în 2004, se anunţă creşterea tarifului la apă rece, regia condusă de directorul-primar aloca sume uriaşe pentru refacerea arenei din Copou: până în 2005, RAJAC, administratorul stadionului, cheltuie 66 de miliarde de lei. În 2005, echipa a primit alte 30 de miliarde de la Primărie. În 2006, Consiliul Local intra ca asociat în SC Fotbal Club Politehnica Iaşi SĂ. Cu cele 15 miliarde lei aduse că aport de capital la societatea pe acţiuni, Consiliul Local, adică Gheorghe Nichita, a devenit acţionar majoritar, deţinând peste 95% din acţiunile clubului. Pentru nocturna stadionului "Emil Alexandrescu" se aloca aproape 1,77 milioane euro, fără TVA, cu 600.000 de euro mai mult decât nocturnă similară din Vaslui. Rularea banilor este dirijată de Nichita şi prin diverse contracte de publicitate: din 2004 până în 2006, CET Iaşi, în ciuda situaţiei economice dezastruoase, plătea Politehnicii reclama de 5,4 miliarde lei. Aceeaşi formulă de batjocorire a banului public o practică Salubris SA: 3, 9 miliarde lei între 2005 şi 2006. La fel Citadin SA care, în 2005, baga în conturile Politehnicii 1,2 miliarde lei. Managementul defectuos, orientat doar către interesele primarului, duce la inevitabilă intrare în insolventa a clubului. O ofertă serioasă, de milioane de euro, venită din partea Cotnari S.A., este aruncată la gunoi de un primar ce nu permite investitorilor să ştie cum se cheltuiesc banii lor. Datoriile de 5 milioane de euro au fost acumulate deci şi pe mâna unui primar a cărui dorinţă patologică de a controla totul a dus la alungarea investitorilor privaţi.
În 2010, Poli retrogradează în divizia B. Preşedinte al Consiliului de administraţie este numit Radu Petru - eminenţa economică a lui Iulian Dascălu, partener al primarului în proiectul scos de judecători în afara legii. Fiul lui Radu Petru, Leonard, e numit cenzor supleant.
În prezent, clubul plin de datorii a fost lepădat statului şi rebotezat, pentru iertarea păcatelor. Se numeşte Clubul Sportiv Municipal Studenţesc şi, în ciuda declaraţiilor sforăitoare, se luptă pentru evitarea retrogradării în divizia C. O divizie în care, printre alte echipe, ieşenii ar întâlni FCM Dorohoi. Iar Sfântul Nichita s-ar lăsa copleşit de nostalgiile originii.

Minunea nr. 4 Lucrările de la PALAS

În ciuda unor decizii definitive şi irevocabile ale Curţilor de Apel din Iaşi şi Oradea, lucrările de la Palas - scoase în afara legii - continuă. În aprilie 2010, rugăciunile sfântului Gheorghe Nichita şi ale sfântului Iulian Dascălu, care, în treacăt fie spus, are, în Tudor Vladimirescu, şi o biserică ce-i poartă numele, au fost ascultate de Divinitatea Naţională Anticorupţie. DNA a finalizat cu scoatere de sub urmărire penală dosarul deschis împotriva celor care, în 2004, au semnat asocierea în participațiune dintre Iulius Grup şi Consiliul Local Iaşi. În locul promisului „plămân verde" şi al mirificelor „regenerări urbane", Palas nu a însemnat decât haos, debandada urbană, sufocare vizuală a Palatului Culturii, minciună şi interes. O minune cum nu s-a mai văzut!

Minunea nr. 5
Iaşi: câinele mai scump ca porcul!

Din patrimoniul Iaşului, pe lângă sutele de lăcaşuri de cult şi miile de intelectuali, mai fac parte cei peste 40.000 de câini maidanezi. Informaţia, făcută publică chiar de sfântul ocrotitor al patrupedelor, ar trebui să înspăimânte. În Iaşi, un câine - luat sub ocrotirea prea-sfintei pulpane a municipalităţii - rupe din bugetul şi aşa sărac circa 130 de lei.
Cu alte cuvinte, pentru un dulău de 20 de kilograme se cheltuie, în acte, 130 de lei pentru tratamente medicale, sterilizare, cazare în padoc, hrană. În viu, un porc de 80 de kile ajunge la 150 de lei... Câinii de rasă ar trebui să turbeze de invidie pentru bugetul pe care îl au co-latratorii lor maidanezi. În realitatea, n-au motive. Banii se pierd undeva, pe traseu... Curat minune! În primăvara anului 2009, primarul Nichita aloca peste 1 milion de euro pentru construcţia unui nou padoc cu 3.000 de cuşti la Tomeşti. După doi ani de la licitaţia cu pricina, constructorii au executat abia 220 de cuşti. Din câte relatează localnicii, la padocul din Miroslava hrana hămăiturilor e furată şi vândută. Câinii urlă de foame...

Minunea nr. 6
Îngroparea turismului ieşean

Oraşul, poreclit de Nichita şi aplaudacii lui drept „capitala culturală", este turistic doar în mintea abulica a unora. Gara Iaşi: un loc împuţit. Aeroportul: o iluzie prin care zboară porci mistreţi. Palatul Culturii - închis, veşnic în renovare, la fel ca şi Biserica Trei Ierarhi. La Teatrul Naţional, trebuie să dai spaga ca să vizitezi ...un şantier. Piaţa Unirii este exemplul viu despre cum se pot toca miliarde bune pentru o lucrare care ar băga lejer în puşcărie orice constructor şi pe el care l-a plătit. Piaţa Independenţei reprezintă locul de rendez-vous al aurolacilor. Străzi desfundate, clădiri de pe care cade tencuiala, câini, boschetari, cerşetori agresivi, lipsa indicatoarelor, taxe pe turism mai mari decât în multe alte oraşe ale ţării...

Minunea nr. 7 Întuneric, pe bani mulţi...

După o licitaţie de pomină blagoslovită în 2005, Primăria Iaşi concesiona iluminatul public firmelor Luxten şi Flash, cărora le asigura, fiecăreia, contracte separate pentru iluminatul stradal. Per total, cele două firme au primit într-o primă fază 11 milioane de euro, fără TVA.
Ulterior, a urmat o suplimentare de aproape 5,5 milioane de euro - până la limita maximă permisă de lege. Dar asta nu a fost tot! Nichita a dorit o nouă suplimentare -1,8 milioane de euro. Tot Luxten a executat, cu peste jumătate de milion de euro în plus, instalaţia de iluminat la stadionul din Copou. Asta poate pentru că sfinţii au răsplătit întotdeauna „băieţii buni şi deştepţi"... Minunea este că nici Primăria Iaşi, nici EON nu ştiu exact câtă energie electrică e consumată prin iluminatul stradal. Ca atare, facturile plătite din banii ieşenilor sunt achitate după ureche. Sau după tot felul de revelaţii divine al căror sens scapă muritorilor simpli...

Minunea nr. 8
Iaşi 600 - o gogoaşă umplută!
Cu 3 milioane euro...

În 2008, cu puţin înaintea alegerilor locale, Nichita lansează cu fast programul "Iaşi 600". Manifestarea, dedicată împlinirii a şase secole de la prima atestare documentară a Iaşului, are în fond un cu totul alt scop: propaganda electorală şi recompensarea din bani publici a votanţilor din eşalonul cultural.
Pe ce s-au dus 3 milioane de euro? Pe jalnice mărunţişuri culturale.

Minunea nr. 9
Creditul DEXIA, numele risipei

Cele 200 de milioane de lei, accesate prin creditul DEXIA în 2009, au lăsat Iaşul îndatorat pentru următoarele două decenii. Şi mai grav, Primăria nu poate justifica modul în care au fost cheltuite 30 de milioane de lei - motiv pentru care prefectul Tomaseschi a propus DNA-ului să descindă la Sfântul Nichita în bătătură.
Cum au fost cheltuiţi banii?
Marea asfaltare - operaţiune prin care unele străzi au fost asfaltate de două ori, iar în altele au apărut deja gropi - a consumat cam jumătate din fonduri. Pentru gluma neagră numită „iluminat public" s-au cheltuit 27 de milioane lei.
Pentru pasajul de la Hala Centrală, început în urmă cu 12 ani, de Conest SA, pe atunci firma lui Constantin Orhei, un fost deputat PSD abonat la lucrări publice, au fost cheltuite deja alte 7 milioane de lei. Lucrarea trebuia terminată în 3 ani, iar costurile ar fi trebuit să fie de trei ori mai mici.
Ce s-ar fi putut face cu cele circa 50 de milioane euro ale creditului?
Aproape întreaga şosea de Centură a Bacaului, cu regim de autostradă.

Minunea nr. 10

Pentru toate faptele minunate descrise mai sus, orice muritor de rând ar fi ajuns de mult la răcoare. Sfântul Gheorghe Nichita, însă, a reuşit mereu să facă în aşa fel încât dosarele deschise pe numele său să se închidă cu zgomot de ceaslov peste care se aşterne praful. Curte de Conturi, Procuratura, DNA - sunt instituţii în care sfântul şi-a plasat mucenicii, transformându-le în societăţi secrete la care acţionar majoritar este Legea Tăcerii.

Un sfânt făţarnic şi păcătos

Dincolo de glumă, primarul Gheorghe Nichita este ieşeanul cel mai departe de sfinţenie. În zadar ai căuta vreo faptă cu adevărat creştină pe care primarul s-o fi făcut dezinteresat. Din 2004 încoace a demonstrat că sfinte, pentru el, sunt doar interesele personale, combinaţiile de tot felul, menite să-i aducă prosperitate şi capital politic. În rest, barbologie ipocrită.
Iaşul ar fi putut deveni un colţ de rai. Nu-i trebuia pentru asta un sfânt, ci doar un primar cinstit. N-a fost să fie...

VIDEO: http://youtu.be/fQ3kZz5GeFU

Zeci de mii de ieşeni trăiesc de pe o zi pe alta. Oraşul se scufundă în anonimat, ruină, faliment economic şi moral. Politicieni jalnici, manageri puşi pe căpătuiala, clanuri mafiote care mulg tot ce mai este de muls, oameni de rând pentru care fiecare dimineaţă nu este altceva decât prelungirea unui coşmar...

Deasupra tuturor veghează, cu ochi de vultur hămesit, un anume cetăţean numit Nichita Gheorghe. Ascultându-i barbologiile social-democratice, mai că-ţi vine să te cauţi de niscaiva mărunţiş pentru covrigi! Privindu-i sclipirile ochelarilor aurii, mai că-l confunzi cu Cărtărescu! Trăind, însă, într-un oraş pe care insul acesta îl conduce de aproape un deceniu, mai că-ţi vine să-ţi iei lumea în cap.

Un oraş care, din câte se pare, i-a priit celui ce, în 2003, se furişă, timid şi flămând, în Primăria Municipiului Iaşi. La ora actuală, averea oficială a familiei sale este de 1 milion de euro.

Terenuri! Valoare declarată: 600 lei! Valoare reală: 400.000 euro!

La o simplă privire aruncată pe declaraţiile de avere ale lui Nichita, se observă machiajul grosolan pe care latifundiarul îl aplica realităţii.
Terenul de pe strada Petre Andrei, de 477 metri pătraţi, pe care e amplasată vila primarului are o valoare declarată de... 277 lei. Cam 60 de bani metrul pătrat - valoarea de impozitare. Declaraţi în fals că fiind în satul Pietrărie, alţi 1.633 metri pătraţi sunt estimaţi - tot ca valoare de impozitare - la 69 de lei. De fapt, terenul este, administrativ vorbind, în... Iaşi.

Camera ascunsă primărie Bârnova: Aşa zice el, că e în Pietrărie. Terenul e pe administrativul Iaşului, nu în Pietrărie.

Aşadar un teren care, curios lucru, cu ajutorul unui consiliu local disciplinat, a fost trecut în intravilanul municipiului. Cu alte cuvinte, utilităţile - drumuri, reţea apa-canalizare, iluminat - pică în sarcina administraţiei locale. Lucru care, în treacăt fie spus, s-a şi făcut. Drumul prin pădure, la proprietăţile ştabilor din zonă, a fost executat prompt, cu bani europeni.

Din acelaşi serial intitulat „Să-i prostim pe proşti", face parte calculul incredibil al proprietarului celor peste două hectare de teren agricol din judeţul Galaţi. Spune numitul Nichita Gheorghe că n-ar valora mai mult de 227 lei. Să-i plângi de milă, nu alta!

La fel, în Voroneţ, prospera comună suceveană, taman lângă mănăstire, 600 metri pătraţi sunt evaluaţi la preţul unui abonament RATP: 60 de lei.

Care este explicaţia valorilor ridicole declarate?

În primul rând, diminuarea impozitelor! Într-un efort personal de toată frumuseţea, Nichita Gheorghe doreşte să diminueze, prin exemplu personal, un buget municipal şi aşa faultat de nenumărate alte combinaţii personal-edilicie. În al doilea rând, cu o obrăznicie ieşită din comun, dorohoianul infiltrat la Iaşi pleacă de la prezumţia că ieşenii sunt proşti şi dispuşi să creadă că primarul lor e un nevoiaş oarecare. Mesajul efemerului locatar de la Palatul Rosnovanu este că valoarea totală a terenurilor pe care le deţine nu depăşeşte vreo şase-şapte sute de lei.

Realitatea, însă, este cu totul alta.

Pe strada Petre Andrei, metrul pătrat e evaluat la 400 euro; astfel, valoarea totală a terenului din Copou - cea mai fierbinte zona a afacerilor imobiliare - se cifrează la aproximativ 200.000 euro.
În Pietrărie, în pădure, terenul se vinde cu minim 40 de euro; rezultă o valoare de 65.000 euro.
În Voroneţ, la fel - metrul pătrat variază de la 20 la 200 de euro, în funcţie de amplasare; rezultat: alţi circa 120.000 euro. Alte peste 3000 de euro reprezintă valoarea reală a terenului din judeţul Galaţi.
Per total aşadar, valoarea terenurilor deţinute de primar este nu de 600 lei, cum cu făţărnicie declară sus-numitul în declaraţiile de sărăcie de pe site-ul Primăriei, ci de circa 400.000 de euro.

Imobile! Valoare declarată: 70.000 euro! Valoare reală: 500.000 euro!

La fel stau lucrurile şi cu vilă deţinută de Nichita Gheorghe. Construcţia de 347 metri pătraţi, din Copou, e evaluată - ca valoare de impozitare - la 209.000 lei; aşadar 48.000 euro. Cam un sfert din cât dădea Primăria pentru un jaf pe roţi poreclit MAZ. Valoarea reală a cuibuşorului din Copou este, însă, mult mai mare. La un preţ modic de 1.000 de euro pe metru pătrat, vila costa aproximativ 350.000 euro.
Apartamentul donat fiicei, din strada Macazului, în spatele parcului Copou - evaluat de experţi imobiliari la aproape 100.000 euro, are, în mintea fericitului tătic, o valoare declarată de... 11.000 euro. Minciuna este, în acest caz, de vreo zece ori mai mare decât adevărul.
La fel şi garsoniera de pe strada Luca Arbore; declarată că valorând aproximativ 8.000 euro, ar putea fi vândută cu minim de 35.000 euro.
Valoarea declarată a proprietăţilor imobiliare este, în opinia sărmanului bugetar de la Primărie, de maximum 70.000 de euro. Valoarea reală a imobilelor deţinute de familia numitului Nichita Gheorghe este de aproape jumătate de milion de euro.

Banii care aduc fericirea...

Adunate, sumele din cele 7 conturi declarate de primar dau, în 2011, peste 1 miliard de lei vechi. Suma este dublă faţă de valoarea conturilor din anul precedent. În raport cu veniturile oficiale ale familiei Nichita şi cu costurile de întreţinere ale vilei, apartamentului şi maşinii, economia de jumătate de miliard este imposibilă.
Concret, în 2009, familia Nichita a realizat venituri oficiale de 165.000 RON, aici intrând şi sumele frumoase obţinute de doamna Nichita din practica pedagogică la prietenul soţului, rectorul Universităţii de Medicină Veterinară, Gerard Jitareanu. În 2011, veniturile au scăzut la 135.000 RON. Lunar, rezultă o sumă ce variază de la 13.750 la 11.250 RON. Cheltuielile de zi cu zi, într-o lună de iarnă, ar arăta în felul următor:
Nichita are centrală termică, ori pentru consumul de gaze necesare încălzirii casei, stâlpul familiei plăteşte aproximativ 2.000 lei. Cheltuieli pentru energie electrică: circa 1.500 de lei. Cablu, telefon, internet şi aşa mai departe: încă 1.000 lei. Conform declaraţiilor de avere, fetele primarului nu au nici un venit, astfel încât mult încercatul tata trebuie din nou să umble la portmoneu: în cel mai bun caz, scăpa cu 2.000 de lei per odrasla. Mercedesul de 30.000 de euro al Ilincai, fiica cea mică, netrecut în declaraţia de avere, are consumul destul de mare. Asta e! Vorba cântecului: Cine are fată mare, mare cheltuială are... Pentru că Nichita nu circula cu RATP-ul, autoturismul, Toyota Auris, mănâncă şi el, lunar, circa 1.000 de lei. E greu de crezut că, pentru mâncare, familia Nichita aloca mai puţin de 2.000 de lei lunar, iar pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte mai puţin de 500 lei.
Rezultă aproximativ 12.000 RON lunar. Concluzia: într-o lună, sărmanul Gheorghe poate economisi maximum 500 lei, aşadar, anual, 6.000 lei. Or, până la miliardul declarat este o lungă şi misterioasă cale.
De unde provin banii? E o întrebare la care ar trebui să mediteze ieşenii, dar şi anumite autorităţi ale statului care, de atâta timp, se fac că plouă.
Un salariu nesimţit

În 2007, Nichita câştiga 38.000 lei anual. În 2009, în plină criză, în timp ce bugetarilor li se micşorau lefurile cu 25 la sută, salariul primarului Hocus Pocus creşte la 121.000 de lei, aşadar aproape se triplează. În 2011, bugetarul de lux al Iaşului încasa, lunar, aproape 9.000 lei.

Cum s-a petrecut minunea? Nimeni nu ştie, iar numitul Nichita Gheorghe nu vrea să spună care a fost raţionamentul după care a ajuns primarul cu cel mai mare salariu din România.

Tupeul celui care a transformat Iaşul într-un oraş plin de betoane este şi mai bine reliefat prin comparaţia cu salariile altor edili din România. Astfel, Klaus Iohannis, primar de capitală europeană - Sibiu - are o leafă de 4.300 lei, aşadar sub jumătatea lefii geniului de Bahlui. Sorin Oprescu, primarul Bucureştiului nu ridică mai mult de 5.100 lei. George Scripcaru, edilul şef al Brasovului, se mulţumeşte cu doar 4.000 lei, iar Gheorghe Ştefan, de la Piatra Neamţ, a considerat că 3.700 lei pe luna îi ajung. Vorbim despre oraşe în care edilii chiar si-au dat interesul pentru comunitate şi faţă de care Iaşul arată ca un sat părăsit. Pentru că, în numele unei fantasmagorice „regenerări urbane" numită Palas, a privatizat inima oraşului, pentru falimentările regiilor, pentru managementul dezastruos derulat din 2004 până azi şi pentru multe alte fapte încă ne prescrise, numitul Nichita Gheorghe scoate din buzunarul ieşenilor, luna de lună, echivalentul a cincisprezece salarii minime. Merită, nu-i aşa?!
Fals în declaraţii?

Ceea ce mai atrage atenţia răsfoind aşa zisele declaraţii de avere ale lui Nichita Gheorghe, din 2005 până în 2011, este o sumă de multe zeci de mii de dolari reprezentând creanţe pe care edilul le-ar avea de recuperat de la două firme: Nedo şi Nedo Junior SRL. Ajuns consilier municipal în 2000, directorul RAJ AC Iaşi trece ulterior în PSD - şi, drept premiu - intră în acţionariatul firmelor surori NEDO şi NEDO Junior SRL, producătoare de mobilier, jaluzele şi perdele verticale. Ajunge să deţină 32 la sută din ambele firme.

În 2004, Nichita - noul primar al Iaşului - renunţă la calitatea de co-actionar şi-şi vinde partea unuia dintre acţionarii firmei.

Camera ascunsă loan Asaftei, fost acţionar principal la Nedo: „Au făcut act notarial între ei; am înţeles că era vorba de 150.000 sau 140.000 de dolari, nu ştiu exact; a vândut lui Benchea".
După tranzacţie, Nichita mai are de primit un "rest" de 69.000 de dolari. Cel puţin, aşa spune în declaraţia de avere începând din 2005, la capitolul creanţe: "69.000 USD cesiune părţi sociale".

Monitorul Oficial din 2004 publică, însă, o poveste cu mult diferită: Gheorghe Nichita a vândut părţile sociale deţinute la cele două firme cu 103,2 milioane lei vechi, adică puţin peste 3.000 USD, reprezentând exact 32 la sută din capitalul social.
O posibilă explicaţie - aceea că Nichita ar fi trebuit să primească dividende - nu este realistă: ambele firme au datorii uriaşe, şi, ani la rând, fie obţin profituri modice, fie sunt în pierdere. Diferenţa dintre cei 3.000 de dolari - obţinuţi prin cesionarea părţilor sociale, şi cei peste 140.000 de dolari, din care ar mai avea de primit, vezi dragă Doamne!, 69.000 de dolari, este uriaşă, şi nu poate fi explicată nicicum.
Concluzia este simplă: suspiciuni de fals în declaraţii. Fie în declaraţia asupra tranzacţiei publicate în Monitorul Oficial, fie în declaraţia de avere - conform căreia mai are de primit încă 69.000 USD.

Camera ascunsă loan Asaftei: firma valora mult, era pe val în 2004; o firmă valorează mai mult decât capitalul social

De ce ar fi primit Nichita 150.000 USD, de la unui dintre partenerii săi de afaceri, pentru vânzarea unor părţi sociale care valorau de fapt 3.000 de dolari?
Eventual poate pentru că NEDO a fost mult timp abonat fidel la banii RAJ AC şi ai Primăriei Iaşi. În atari condiţii, suma de 69.000 de dolari ar reprezenta partea din caşcavalul public gestionat de numitul Nichita Gheorghe şi orientat către firmele prietene.

Afacerea, dată la iveală de fostul prefect Radu Prisecaru, a ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie. După care, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul altor isprăvi ale Sfântului Nichita, s-a aşternut tăcerea... Invitat să clarifice situaţia, Nichita Gheorghe n-a fost capabil de nici o explicaţie.

Zvonuri neinfirmate

Puse cap la cap, bunurile declarate ale familiei Nichita - terenuri, imobile, maşina de 20.000 euro, bijuterii - se ridică la un milion de euro. Pentru un bugetar, e o sumă uriaşă. Pentru numitul Nichita Gheorghe este .. .un fleac!
Milionarul de la Primărie nu a avut curajul de a răspunde prin Da sau Nu întrebării noastre legate de zvonurile conform cărora familia Nichita deţine conturi şi proprietăţi în străinătate. Ieşenii vor să ştie adevărul. Ieşenii s-au săturat de minciuni. Ieşenii s-au săturat să aştepte.

Gheorghe Nichita: „Mai aşteptaţi... Până vă spun eu".
Nu, nu mai aşteptăm! Timpul ...a expirat!

VIDEO: http://youtu.be/RQOIPYxdEEk