GATA DOMNULE PRIMAR ! IEŞENII S-AU SĂTURAT !
Om sarac, om bogat (parvenit) |
/ #21 Numitul Nichita Gheorghe (BARON LOCAL PSD)- avere oficială de peste un milion euro2014-02-07 13:23Zeci de mii de ieşeni trăiesc de pe o zi pe alta. Oraşul se scufundă în anonimat, ruină, faliment economic şi moral. Politicieni jalnici, manageri puşi pe căpătuiala, clanuri mafiote care mulg tot ce mai este de muls, oameni de rând pentru care fiecare dimineaţă nu este altceva decât prelungirea unui coşmar... Deasupra tuturor veghează, cu ochi de vultur hămesit, un anume cetăţean numit Nichita Gheorghe. Ascultându-i barbologiile social-democratice, mai că-ţi vine să te cauţi de niscaiva mărunţiş pentru covrigi! Privindu-i sclipirile ochelarilor aurii, mai că-l confunzi cu Cărtărescu! Trăind, însă, într-un oraş pe care insul acesta îl conduce de aproape un deceniu, mai că-ţi vine să-ţi iei lumea în cap. Un oraş care, din câte se pare, i-a priit celui ce, în 2003, se furişă, timid şi flămând, în Primăria Municipiului Iaşi. La ora actuală, averea oficială a familiei sale este de 1 milion de euro. Terenuri! Valoare declarată: 600 lei! Valoare reală: 400.000 euro! La o simplă privire aruncată pe declaraţiile de avere ale lui Nichita, se observă machiajul grosolan pe care latifundiarul îl aplica realităţii. Terenul de pe strada Petre Andrei, de 477 metri pătraţi, pe care e amplasată vila primarului are o valoare declarată de... 277 lei. Cam 60 de bani metrul pătrat - valoarea de impozitare. Declaraţi în fals că fiind în satul Pietrărie, alţi 1.633 metri pătraţi sunt estimaţi - tot ca valoare de impozitare - la 69 de lei. De fapt, terenul este, administrativ vorbind, în... Iaşi. Camera ascunsă primărie Bârnova: Aşa zice el, că e în Pietrărie. Terenul e pe administrativul Iaşului, nu în Pietrărie. Aşadar un teren care, curios lucru, cu ajutorul unui consiliu local disciplinat, a fost trecut în intravilanul municipiului. Cu alte cuvinte, utilităţile - drumuri, reţea apa-canalizare, iluminat - pică în sarcina administraţiei locale. Lucru care, în treacăt fie spus, s-a şi făcut. Drumul prin pădure, la proprietăţile ştabilor din zonă, a fost executat prompt, cu bani europeni. Din acelaşi serial intitulat „Să-i prostim pe proşti", face parte calculul incredibil al proprietarului celor peste două hectare de teren agricol din judeţul Galaţi. Spune numitul Nichita Gheorghe că n-ar valora mai mult de 227 lei. Să-i plângi de milă, nu alta! La fel, în Voroneţ, prospera comună suceveană, taman lângă mănăstire, 600 metri pătraţi sunt evaluaţi la preţul unui abonament RATP: 60 de lei. Care este explicaţia valorilor ridicole declarate? În primul rând, diminuarea impozitelor! Într-un efort personal de toată frumuseţea, Nichita Gheorghe doreşte să diminueze, prin exemplu personal, un buget municipal şi aşa faultat de nenumărate alte combinaţii personal-edilicie. În al doilea rând, cu o obrăznicie ieşită din comun, dorohoianul infiltrat la Iaşi pleacă de la prezumţia că ieşenii sunt proşti şi dispuşi să creadă că primarul lor e un nevoiaş oarecare. Mesajul efemerului locatar de la Palatul Rosnovanu este că valoarea totală a terenurilor pe care le deţine nu depăşeşte vreo şase-şapte sute de lei. Realitatea, însă, este cu totul alta. Pe strada Petre Andrei, metrul pătrat e evaluat la 400 euro; astfel, valoarea totală a terenului din Copou - cea mai fierbinte zona a afacerilor imobiliare - se cifrează la aproximativ 200.000 euro. În Pietrărie, în pădure, terenul se vinde cu minim 40 de euro; rezultă o valoare de 65.000 euro. În Voroneţ, la fel - metrul pătrat variază de la 20 la 200 de euro, în funcţie de amplasare; rezultat: alţi circa 120.000 euro. Alte peste 3000 de euro reprezintă valoarea reală a terenului din judeţul Galaţi. Per total aşadar, valoarea terenurilor deţinute de primar este nu de 600 lei, cum cu făţărnicie declară sus-numitul în declaraţiile de sărăcie de pe site-ul Primăriei, ci de circa 400.000 de euro. Imobile! Valoare declarată: 70.000 euro! Valoare reală: 500.000 euro! La fel stau lucrurile şi cu vilă deţinută de Nichita Gheorghe. Construcţia de 347 metri pătraţi, din Copou, e evaluată - ca valoare de impozitare - la 209.000 lei; aşadar 48.000 euro. Cam un sfert din cât dădea Primăria pentru un jaf pe roţi poreclit MAZ. Valoarea reală a cuibuşorului din Copou este, însă, mult mai mare. La un preţ modic de 1.000 de euro pe metru pătrat, vila costa aproximativ 350.000 euro. Apartamentul donat fiicei, din strada Macazului, în spatele parcului Copou - evaluat de experţi imobiliari la aproape 100.000 euro, are, în mintea fericitului tătic, o valoare declarată de... 11.000 euro. Minciuna este, în acest caz, de vreo zece ori mai mare decât adevărul. La fel şi garsoniera de pe strada Luca Arbore; declarată că valorând aproximativ 8.000 euro, ar putea fi vândută cu minim de 35.000 euro. Valoarea declarată a proprietăţilor imobiliare este, în opinia sărmanului bugetar de la Primărie, de maximum 70.000 de euro. Valoarea reală a imobilelor deţinute de familia numitului Nichita Gheorghe este de aproape jumătate de milion de euro. Banii care aduc fericirea... Adunate, sumele din cele 7 conturi declarate de primar dau, în 2011, peste 1 miliard de lei vechi. Suma este dublă faţă de valoarea conturilor din anul precedent. În raport cu veniturile oficiale ale familiei Nichita şi cu costurile de întreţinere ale vilei, apartamentului şi maşinii, economia de jumătate de miliard este imposibilă. Concret, în 2009, familia Nichita a realizat venituri oficiale de 165.000 RON, aici intrând şi sumele frumoase obţinute de doamna Nichita din practica pedagogică la prietenul soţului, rectorul Universităţii de Medicină Veterinară, Gerard Jitareanu. În 2011, veniturile au scăzut la 135.000 RON. Lunar, rezultă o sumă ce variază de la 13.750 la 11.250 RON. Cheltuielile de zi cu zi, într-o lună de iarnă, ar arăta în felul următor: Nichita are centrală termică, ori pentru consumul de gaze necesare încălzirii casei, stâlpul familiei plăteşte aproximativ 2.000 lei. Cheltuieli pentru energie electrică: circa 1.500 de lei. Cablu, telefon, internet şi aşa mai departe: încă 1.000 lei. Conform declaraţiilor de avere, fetele primarului nu au nici un venit, astfel încât mult încercatul tata trebuie din nou să umble la portmoneu: în cel mai bun caz, scăpa cu 2.000 de lei per odrasla. Mercedesul de 30.000 de euro al Ilincai, fiica cea mică, netrecut în declaraţia de avere, are consumul destul de mare. Asta e! Vorba cântecului: Cine are fată mare, mare cheltuială are... Pentru că Nichita nu circula cu RATP-ul, autoturismul, Toyota Auris, mănâncă şi el, lunar, circa 1.000 de lei. E greu de crezut că, pentru mâncare, familia Nichita aloca mai puţin de 2.000 de lei lunar, iar pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte mai puţin de 500 lei. Rezultă aproximativ 12.000 RON lunar. Concluzia: într-o lună, sărmanul Gheorghe poate economisi maximum 500 lei, aşadar, anual, 6.000 lei. Or, până la miliardul declarat este o lungă şi misterioasă cale. De unde provin banii? E o întrebare la care ar trebui să mediteze ieşenii, dar şi anumite autorităţi ale statului care, de atâta timp, se fac că plouă. Un salariu nesimţit În 2007, Nichita câştiga 38.000 lei anual. În 2009, în plină criză, în timp ce bugetarilor li se micşorau lefurile cu 25 la sută, salariul primarului Hocus Pocus creşte la 121.000 de lei, aşadar aproape se triplează. În 2011, bugetarul de lux al Iaşului încasa, lunar, aproape 9.000 lei. Cum s-a petrecut minunea? Nimeni nu ştie, iar numitul Nichita Gheorghe nu vrea să spună care a fost raţionamentul după care a ajuns primarul cu cel mai mare salariu din România. Tupeul celui care a transformat Iaşul într-un oraş plin de betoane este şi mai bine reliefat prin comparaţia cu salariile altor edili din România. Astfel, Klaus Iohannis, primar de capitală europeană - Sibiu - are o leafă de 4.300 lei, aşadar sub jumătatea lefii geniului de Bahlui. Sorin Oprescu, primarul Bucureştiului nu ridică mai mult de 5.100 lei. George Scripcaru, edilul şef al Brasovului, se mulţumeşte cu doar 4.000 lei, iar Gheorghe Ştefan, de la Piatra Neamţ, a considerat că 3.700 lei pe luna îi ajung. Vorbim despre oraşe în care edilii chiar si-au dat interesul pentru comunitate şi faţă de care Iaşul arată ca un sat părăsit. Pentru că, în numele unei fantasmagorice „regenerări urbane" numită Palas, a privatizat inima oraşului, pentru falimentările regiilor, pentru managementul dezastruos derulat din 2004 până azi şi pentru multe alte fapte încă ne prescrise, numitul Nichita Gheorghe scoate din buzunarul ieşenilor, luna de lună, echivalentul a cincisprezece salarii minime. Merită, nu-i aşa?! Fals în declaraţii? Ceea ce mai atrage atenţia răsfoind aşa zisele declaraţii de avere ale lui Nichita Gheorghe, din 2005 până în 2011, este o sumă de multe zeci de mii de dolari reprezentând creanţe pe care edilul le-ar avea de recuperat de la două firme: Nedo şi Nedo Junior SRL. Ajuns consilier municipal în 2000, directorul RAJ AC Iaşi trece ulterior în PSD - şi, drept premiu - intră în acţionariatul firmelor surori NEDO şi NEDO Junior SRL, producătoare de mobilier, jaluzele şi perdele verticale. Ajunge să deţină 32 la sută din ambele firme. În 2004, Nichita - noul primar al Iaşului - renunţă la calitatea de co-actionar şi-şi vinde partea unuia dintre acţionarii firmei. Camera ascunsă loan Asaftei, fost acţionar principal la Nedo: „Au făcut act notarial între ei; am înţeles că era vorba de 150.000 sau 140.000 de dolari, nu ştiu exact; a vândut lui Benchea". După tranzacţie, Nichita mai are de primit un "rest" de 69.000 de dolari. Cel puţin, aşa spune în declaraţia de avere începând din 2005, la capitolul creanţe: "69.000 USD cesiune părţi sociale". Monitorul Oficial din 2004 publică, însă, o poveste cu mult diferită: Gheorghe Nichita a vândut părţile sociale deţinute la cele două firme cu 103,2 milioane lei vechi, adică puţin peste 3.000 USD, reprezentând exact 32 la sută din capitalul social. O posibilă explicaţie - aceea că Nichita ar fi trebuit să primească dividende - nu este realistă: ambele firme au datorii uriaşe, şi, ani la rând, fie obţin profituri modice, fie sunt în pierdere. Diferenţa dintre cei 3.000 de dolari - obţinuţi prin cesionarea părţilor sociale, şi cei peste 140.000 de dolari, din care ar mai avea de primit, vezi dragă Doamne!, 69.000 de dolari, este uriaşă, şi nu poate fi explicată nicicum. Concluzia este simplă: suspiciuni de fals în declaraţii. Fie în declaraţia asupra tranzacţiei publicate în Monitorul Oficial, fie în declaraţia de avere - conform căreia mai are de primit încă 69.000 USD. Camera ascunsă loan Asaftei: firma valora mult, era pe val în 2004; o firmă valorează mai mult decât capitalul social De ce ar fi primit Nichita 150.000 USD, de la unui dintre partenerii săi de afaceri, pentru vânzarea unor părţi sociale care valorau de fapt 3.000 de dolari? Eventual poate pentru că NEDO a fost mult timp abonat fidel la banii RAJ AC şi ai Primăriei Iaşi. În atari condiţii, suma de 69.000 de dolari ar reprezenta partea din caşcavalul public gestionat de numitul Nichita Gheorghe şi orientat către firmele prietene. Afacerea, dată la iveală de fostul prefect Radu Prisecaru, a ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie. După care, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul altor isprăvi ale Sfântului Nichita, s-a aşternut tăcerea... Invitat să clarifice situaţia, Nichita Gheorghe n-a fost capabil de nici o explicaţie. Zvonuri neinfirmate Puse cap la cap, bunurile declarate ale familiei Nichita - terenuri, imobile, maşina de 20.000 euro, bijuterii - se ridică la un milion de euro. Pentru un bugetar, e o sumă uriaşă. Pentru numitul Nichita Gheorghe este .. .un fleac! Milionarul de la Primărie nu a avut curajul de a răspunde prin Da sau Nu întrebării noastre legate de zvonurile conform cărora familia Nichita deţine conturi şi proprietăţi în străinătate. Ieşenii vor să ştie adevărul. Ieşenii s-au săturat de minciuni. Ieşenii s-au săturat să aştepte. Gheorghe Nichita: „Mai aşteptaţi... Până vă spun eu". Nu, nu mai aşteptăm! Timpul ...a expirat! VIDEO: http://youtu.be/RQOIPYxdEEk |
|
Reclamă petiție
Promovați aici
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Asociatia Responsabili Aparam Democratia Uniti Noi, cetățenii României, adresăm această petiție în numele păcii, al neutralității și al respectului față de toți vecinii și partenerii internaționali. Dorim să afirmăm clar și răspicat că: România trebuie să rămână o țară a păcii, a echilibrului și a respectului reciproc. Potrivit Articolului 10 din Constituția României, țara noastră are obligația de a „întreține și dezvolta relații pașnice cu toate statele și, în mod deosebit, cu statele vecin...
Reclamă petiție
Promovați aici
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Dragi cetățeni ai Republicii Moldova, profund revoltați de o nedreptate care persistă de peste un an și jumătate, solicităm intervenția urgentă a autorităților competente într-un caz care a șocat o țară întreagă și nu numai: un adolescent de doar 14 ani a fost ucis, iar persoana responsabilă – conform informațiilor cunoscute de opinia publică – se află în libertate și a fost reales în funcția de primar pe 1 iunie 2025. Considerăm profund imoral și periculos ca: O persoană implicată într-un...
Reclamă petiție
Promovați aici
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Avem nevoie de: - Reglementare armonizată cu legislația europeană a artificiilor; - Educație și prevenție, nu interzicere totală a artificiilor; - Respectarea dreptului de protecție a proprietății, culturilor agricole, piscicole, asociația coșarilor, evenimentele culturale de scenă, suporterii/fanii echipelor sportive, a deplasărilor sigure în perimetrul montan prin folosirea artificiilor P1 și T1; - Interdicția folosirii artificiilor afectează industria evenimentelor private – nunți, botezuri,...
Reclamă petiție
Promovați aici
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Fără încredere nu există democrație. Iar fără solidaritate nu există viitor. Noi, cetățenii României, ne adresăm astăzi direct celor care conduc această țară, celor care ne cer să acceptăm noi taxe, să strângem cureaua, să fim „solidari” cu efortul bugetar. Dar cum să vorbim despre solidaritate, când chiar partidele care iau aceste decizii beneficiază de privilegii fără măsură? În anul 2024, partidele politice din România au încasat din bugetul public peste un miliard de lei – echivalentul a pe...
Reclamă petiție
Promovați aici
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Noi, semnatarii acestei petiții, solicităm autorităților din România să investigheze și să sancționeze fapta de cruzime comisă asupra unei pisici de către influencerița cunoscută sub numele de Marilu, în urma unui videoclip publicat online. Înregistrarea o arată pe Marilu lovind o pisică, gest ce nu poate fi justificat în niciun context. Acest comportament este profund revoltător și contravine Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, care prevede clar că maltratarea și lovirea animal...
Reclamă petiție
Promovați aici
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
Anularea cetăteniei Române persoanelor din Republica Moldova ce nu săvârșesc o activitate , nu au o proprietate, nu plătesc taxe și impozite sau au doar o adresa fictivă pe teritoriul României! Această petiție vizează doar persoanele fără contribuție reală în România sau cu adrese fictive, nu este un act de discriminare....
Reclamă petiție
Promovați aici
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Cu mare păcat, Diana nu are posibilitatea de a-și cuprinde fetele și de fi cu ele, fetele sunt cu tatăl lor, inconștient, ocupă o poziție contra mamei, abdicatele' sunt protejate de un agresor familiar, dar pe de altă parte sunt postate public, vizate, nu frecventează școala, și au devenit subiect de discuție pentru o țară întreagă. E clar că acelei femei nu îi pasă de viitorul fetelor, se folosește de naivitatea lor pentru a se răzbuna. Copii sunt buni, cu o vorbă dulce și câteva bomboane îi ma...
Reclamă petiție
Promovați aici
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Subsemnații, cetățeni ai României profund îngrijorați, vă solicităm intervenția de urgență pentru salvarea celor trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan, după tragicul incident în care mama lor a fost împușcată. Acești pui nu au nicio vină pentru greșelile oamenilor care au hrănit ursoaica, provocând un lanț de evenimente ce a dus la regretabila moarte a unui om, la uciderea ursoaicei și la abandonarea celor trei ursuleți în sălbăticie, fără șanse reale de supraviețuire. Riscurile sunt e...
Reclamă petiție
Promovați aici
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Rugăm Ministerul Sanatatii sa integreze medicinile tradiționale, incluzand fitoterapia, medicina ayurvedica, medicina chineza, acupunctura, aromaterapia, nutritia si dietetica, kinetoterapia,..., practicile de relaxare mentala, hipnoterapia, educația- coaching-ul de stil de viata sanatos , în modelul curent de îngrijiri medicale prin care aceste servicii, furnizate individual si in grup, in persoana si la distanta, să se deconteze de asigurarile de sanatate, de stat si private, pt toate categori...
Reclamă petiție
Promovați aici
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
🇷🇴 Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș! În județul Timiș, câinii abandonați sunt eutanasiați după doar 14 zile petrecute în adăposturi. Nu pentru că sunt bolnavi. Nu pentru că sunt periculoși. Ci pentru că nu li se oferă o șansă. Acești câini nu sunt o problemă. Sunt victime. Sunt suflete uitate în cuști, condamnate la moarte într-un sistem care a eșuat să protejeze viața. Eutanasia nu este o soluție. Este o formă de cruzime administrativă. Este o practi...
Reclamă petiție
Promovați aici
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
Noi, cetățenii semnatari ai acestei petiții, solicităm cu fermitate și responsabilitate desemnarea lui Ilie Bolojan în funcția de Prim-Ministru al României. Într-o perioadă marcată de crize repetate, lipsă de încredere în clasa politică și nevoia urgentă de reforme autentice, considerăm că Ilie Bolojan reprezintă una dintre puținele figuri publice care inspiră respect, competență și rezultate concrete. De ce Ilie Bolojan? ✅ Eficiență administrativă dovedită Fost primar al municipiului Oradea t...
Reclamă petiție
Promovați aici
LIBERTATEA de EXPRIMARE
LIBERTATEA de EXPRIMARE este un DREPT, NU O INFRACȚIUNE! NU LEGIFERAȚI CENZURA! RESPECTAȚI LIBERTATEA DE OPINIE și MEMORIA ISTORICĂ! Prin proiectul PL-x 168/2025 care vizează modificarea Ordonanței de Urgență nr. 31/2002, a Legii nr. 107/2006 și a Legii nr. 157/2018, parlamentul vrea să adopte o lege care pedepsește opinii, interzice simboluri istorice, și impune tăcerea asupra martirilor. Către: PARLAMENTUL ROMÂNIEI, Comisiile de...
Reclamă petiție
Promovați aici
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Apel public pentru semnături: Salvarea Casei Dinu Lipatti! București, 19.03.2025 – Comunitatea muzicală din România comemorează astăzi 108 ani de la nașterea marelui pianist și compozitor Dinu Lipatti, însă această aniversare este umbrită de o veste alarmantă: Casa Dinu Lipatti, situată pe Bd. Lascăr Catargiu, se află în executare silită și riscă să fie pierdută. Pentru a salva acest monument de importanță națională, Asociația Grafoart face un apel public pentru semnături, în vederea formulării...
Reclamă petiție
Promovați aici
Promovați petiția "GATA DOMNULE PRIMAR ! IEŞENII S-AU SĂTURAT !" pe această listăSolicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Către: Guvernul României, Ministerul Finanțelor, Parlamentul României – Comisia pentru buget, finanțe și bănci Subsemnații, cetățeni preocupați de impactul noilor modificări fiscale asupra pieței imobiliare și accesului populației la locuințe, solicităm respectuos prelungirea termenului-limită pentru încheierea contractelor de vânzare-cumpărare care beneficiază de cota redusă de TVA de 9%, de la 1 august 2026 la 30 decembrie 2026. 🔍 Context Conform modificărilor legislative recente, începând c...
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
26227 Creat: 2025-02-03
Salvați cei trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan!
1379 Creat: 2025-07-04
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
2311 Creat: 2025-07-06
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
253 Creat: 2025-07-07
Mamele aflate în concediu de creștere a copilului TREBUIE să rămână asigurate medical!
673 Creat: 2025-07-05
: Solicitare infiintare baza sportiva cu teren de fotbal omologat pentru competitii oficiale
153 Creat: 2025-07-08
Nu penalizați maternitatea: respingeți plata CASS impusă mamelor în CCC
243 Creat: 2025-07-05
Spune NU festivalurilor zgomotoase pe Arena Națională!
278 Creat: 2025-07-06
Drept la sănătate pentru mame și soții casnice – păstrați coasigurarea!
184 Creat: 2025-07-04
Păstrarea a 2 ore în trunchiul comun al limbii moderne 2 la toate filierele
6485 Creat: 2025-02-06
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
15020 Creat: 2021-04-05
Vocea directorilor de școli: Cerem Schimbare și Respect!
1083 Creat: 2025-07-06
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
234 Creat: 2025-07-02
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4236 Creat: 2025-06-14
Oradea spune: NU paradă Pride
5587 Creat: 2025-06-10
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
22083 Creat: 2025-05-26
Protejați copilăria, nu taxați mamele !
20 Creat: 2025-07-08
Cetățenii orașului Slănic cer informări cu privire la situația geofizică a localității
18 Creat: 2025-07-09
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
12790 Creat: 2025-06-04
Cerem demiterea lui Florin Talpan din funcția de jurist al CSA Steaua București
1482 Creat: 2025-06-28
Petitieonline.com
Punem la dispoziția dvs. găzduirea gratis a petițiile online. Aveți posibilitatea să publicați petiții online la un nivel profesional folosind serviciile noastre dedicate. Petițiile noastre se regăsesc în mass media în fiecare zi. Publicarea petițiilor prin intermediul serviciilor noastre oferă impact și vizibilitate către publicul larg cât și către persoane ce au putere de decizie