Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Topicul de discuție a fost creat automat pentru petiția Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
#35576 Băsescu, avertisment cumplit pentru politicieni: Să tremure în faţa procurorilor!2015-03-21 16:14Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, în fața membrilor PMP adunați la Timișoara, că a lăsat "o țară în care politicienii sunt la cheremul justiției", opinând faptul că politicienii ar trebui să tremure de frica procurorilor, și nu situația inversă. "Am preluat o țară în care justiția a fost la cheremul politicienilor. Am lăsat o țară în care politicienii sunt la cheremul justiției. Politicienii să tremure de frica procurorilor, nu procurorii de frica politicienilor", a declarat Traian Băsescu, la Timișoara, potrivit mesajului postat pe Facebook de eurodeputatul PMP, Siegfried Muresan. În urmă cu doar câteva zile, Băsescu trimitea un mesaj similar pe o rețea de socializare, informează Ziare.com. "Nu vă supărați că vă reamintesc o declarație pe care am făcut-o pe 01.05.2014 - Ediție specială EVZ la B1TV, citez: 'Deci lucrurile se complică. Nu o spun ca amenințare, o spun sub cuvânt de onoare. Știu cât și cum a crescut capacitatea statului de a face față corupției. Nimeni dintre cei care fură să nu stea liniștiți. Este o recomandare pe care o fac. Nu-i bine să stea liniștiți, fiindcă instituțiile statului devin tot mai eficiente'. Asta nu înseamnă că la acest stadiu exclud erorile sau abuzurile", scria pe Facebook, Traian Băsescu. Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/basescu Follow us: realitatea on Twitter |
Musafir |
#35577 Telenovela românească: “Oltchim, dragostea mea” Episodul IV2015-03-21 16:53Telenovela românească: “Oltchim, dragostea mea” Episodul IVOltchim, dragostea mea Episodul IV Trecuseră deja trei săptămâni de la vizita DIICOT. Tiberiu nu mai dăduse nici un semn de viaţă. Lavinia Scarlat a anunţat poliţia şi l-a dat dispărut dar fără rezultat. Bebe era plecat la prefectură, împreună cu restul disponibilizaţilor să afle mai multe informaţii cu privire la plata salariilor compensatorii. Apăruseră zvonuri că acestea vor întârzia. „Ce faci Bebe? Te-ai dus pe undeva? Eu am înţeles că vine înapoi Roibu şi ne bagă la lucru”, spuse Mitică de la PVC1 „Vine pe dracu. Cred că vor mai fi şi alţii daţi afară. Dacă rămân măcar secţiile alea pe care le voia PCC-ul, e lucru mare” „Bebe, ce dracu, mă ai luat-o razna? Îţi spun eu că e de vină Ponta că nu l-a lăsat pe Dan Diaconescu să vină cu banii. M-am uitat la oteveu aseară şi spunea că avea investitori din America şi îl punea pe Roibu iar în funcţie. E mânărie aici să-l dea la nenorociţii ăia de polonezi” „Mitică, îţi spun eu că s-a dus dracu totul. Eu cred că mă duc şofer pe taxi, să văd ce fac cu licenţa. Am vorbit cu Amedeo ieri şi cred că într-o lună îmi fac actele” „Treaba ta. Eu spun să stai pe poziţii. Piperea zboară în câteva zile. Cică, Dan ia şi rafinăria şi gata, ne mărim producţia şi vine înapoi şi Roibu. Are el planuri mari” Bebe plecă spre scările prefecturii. Scoase telefonul şi abia atunci văzu că avea de la Lavinia cinci apeluri pierdute. Nu auzise din cauza vacarmului. Iar începură să strige „Jos Ponta! Jos Ponta! Vrem să muncim!” Se îndepărtă, o luă spre Consiliulul Judeţan şi formă numărul Laviniei. „M-ai sunat. Nu am auzit că e miting aici. Cică vor să facă iar drumul pe jos şi mâine de la combinat încoace. Cred că m-am săturat de prostia asta. Ia spune!” „Bebe, vino repede acasă. Lasă astea”, Lavinia avea o voce ciudată. „S-a întâmplat ceva?” „Da. Vino repede acasă. Nu pot să îţi spun!” „Ce naiba e. Ai aflat ceva de frati-to?” „Nuu. Dar vino odată acasă. E urgent!” Bebe închise telefonul. Se uită în jur. Ceilalţi strigau. Apoi au început să huiduie. Ieşise Nadolu. Dar nu a reuşit să vorbească. Se duse spre maşină. O parcase pe strada cu OK-ul în jos. Vru să sune din nou pe Lavinia dar, în cele din urmă se hotărî să meargă acasă. Ajunse în cinci minute la bloc. O salută pe tanti şi apoi pe Miron, şeful de scară. Nu avea chef să stea de vorbă, însă îl auzi pe Miron. „Domnu Scarlat, e miting în centru?” „Ahaa”. Dar nu mai comentă. Uşa era încuiată. Sună de mai multe ori. Apoi auzi cum se deschide yala şi sus şi jos şi lanţul. Se miră oarecum, apoi o văzu pe Lavinia, destul de transfirgurată. Intră, dar ea îi făcu un semn cu mâna, să intre repede. Apoi ea încuie din nou uşa şi sus şi jos. Îi făcu cu degetul „ssst” şi apoi un semn să o urmeze. Intrară în sufragerie. Bebe se întoarse spre Lavinia, nedumerit. Dar ea îi arătă jos o geantă maro de voiaj. „Ce e cu asta?” „Uită-te în ea”, şopti Lavinia Bebe se scărpină în cap. Apoi se aplecă, desfăcu fermoarul genţii şi când dădu la parte capacul răamse blocat. Tresări. În geantă erau teancuri de bani, stikuri, tablete şi laptopuri. „80.000 de euro, 30.000 de dolari. 4 tablete, 3 laptopuri, două seturi de chei de maşină, BMW ambele, carduri cred că sunt vreo zece, stick-uri nu mai ştiu”, spuse încet Lavinia. Bebe se dădu încet cu spatele şi se aşeză pe fotoliu, transpirat. „Cred că a lăsat-o Tibi, atunci în ziua aia…”, mai completă femeia. (va urma) |
Musafir |
#35578 Parlamentarii vâlceni fac front comun pentru disponibilizaţii de la OLTCHIM2015-03-21 22:38În data de 19 martie 2015, prin intermediul unei adrese depuse la Ministerul Finanţelor Publice şi la Secretariatul General al Guvernului, o parte dintre parlamentarii din judeţele Vâlcea şi Argeş au solicitat Premierului Victor Ponta şi decidenţilor finanţişti să aibă în vedere posibilitatea de a cumpăra creanţa salarială a angajaţilor disponibilizaţi de la Oltchim în anul 2013. Această posibilă soluţie la una din cele mai presante probleme sociale ale judeţelor Vâlcea şi Argeş, a reieşit în urma discuţiilor şi întâlnirilor ce au avut loc între reprezentanţii persoanelor disponibilizate de la Oltchim şi parlamentarii liberali de Vâlcea. Adresa depusă la Secretariatul General al Guvernului şi destinată Premierului Victor Ponta înregistrată cu nr. 17/3302 din 19.03.2015 şi la Ministerul Finanţelor Publice cu nr. 18417 din 19.03.2015, îi are ca semnatari pe deputaţii Cristian Buican, Traian Dobrinescu, Romeo Rădulescu şi Mihai Deaconu (deputat de Argeş) şi senatorii Remus Daniel Niţu şi Marin Adrănel Cotescu. |
Musafir |
#35579 Şase parlamentari, printre care şi deputatul Buican, propun o posibilă soluţie Ministerul Finanţelor2015-03-21 22:49Şase parlamentari, printre care şi deputatul Buican, propun o posibilă soluţie Ministerul Finanţelor poate cumpăra creanţa salarială a disponibilizaţilor OltchimPreşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, ne-a anunţat că în data de 19 martie 2015, prin intermediul unei adrese depuse la Ministerul Finanţelor Publice şi la Secretariatul General al Guvernului, o parte dintre parlamentarii din judeţele Vâlcea şi Argeş au solicitat Premierului Victor Ponta şi decidenţilor finanţişti să aibă în vedere posibilitatea de a cumpăra creanţa salarială a angajaţilor disponibilizaţi de la Oltchim în anul 2013. Parlamentarul vâlcean spune că această posibilă soluţie, la una din cele mai presante probleme sociale ale judeţelor Vâlcea şi Argeş, a reieşit în urma discuţiilor şi întâlnirilor ce au avut loc între reprezentanţii persoanelor disponibilizate de la Oltchim şi parlamentarii liberali de Vâlcea. Adresa depusă la Secretariatul General al Guvernului şi destinată Premierului Victor Ponta, înregistrată cu nr. 17/3302 din 19 martie 2015 şi la Ministerul Finanţelor Publice cu nr. 18417 din 19.03.2015, îi are ca semnatari pe deputaţii Cristian Buican, Traian Dobrinescu, Romeo Rădulescu şi Mihai Deaconu (deputat de Argeş) şi senatorii Remus Daniel Niţu şi Marin Adrănel Cotescu. În opinia parlamentarilor semnatari, printr-o astfel de măsură de cumpărare de către Ministerul Finanţelor Publice a creanţei salariale a angajaţilor disponibilizaţi de la Oltchim s-ar stinge conflictul social ce există în prezent în judeţul Vâlcea, iar Ministerul Finanţelor Publice nu ar înregistra nici un fel de pierdere, în planul de reorganizare al Oltchim această creanţă salarială fiind foarte clar stipultă. Fiind unul dintre iniţiatorii acestui demers, deputatul Buican consideră că este de datoria Premierului să întreprindă măsurile necesare pentru găsirea celor mai rapide şi bune soluţii pentru rezolvarea situaţiei sociale tensionate din judeţul Vâlcea şi că propunerea prin care Guvernul României să preia creanţa salarială a disponibilizaţilor de la Oltchim reprezintă o soluţie simplă şi creativă de stingere a conflictului social existent şi un semnal pozitiv dat posibililor investitori. În opinia parlamentarului liberal, prin acceptarea propunerii de preluare a creanţei, Ministerul Finanţelor Publice nu ar înregistra nici un fel de pierdere, în planul de reorganizare al Oltchim fiind foarte clar stipult faptul că aceste plăţi se vor face, nespecificându-se însă data la care acestea vor avea loc. „Dacă există voinţă politică şi interes pentru găsirea celor mai bune soluţii pentru Oltchim, nu există nici un fel de argument pentru care propunerea din adresa depusă la Guvern să nu fie adoptată, cât mai repede. Propunerea ca Ministerul de Finanţe să preia creanţa salarială a disponibilizaţilor de la Oltchim este una care ar rezolva conflictul social existent, fără a cauza pierderi Bugetului de Stat. Dacă cei de la PSD sunt de stânga, aşa cum pretind, găsirea unor soluţii de stingere a situaţiilor sociale conflictuale, aşa cum este cea de la Vâlcea, ar trebui să reprezinte o prioritate absolută. Implementarea acestei soluţii de plată a persoanelor disponibilizate de la Oltchim nu ar rezolva decât această problemă, ci ar reprezenta şi un semnal important dat mediului privat asupra interesului pe care Guvernul României îl are pentru această importantă societate comercială. În contextul lipsei de încredere şi de autoritate din jurul Oltchim, implicarea conducerii Guvernului României reprezintă o obligaţie”, spune preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican. |
Musafir |
#35580 Se pune praful pe soluţiile pentru Oltchim2015-03-21 22:51Se pune praful pe soluţiile pentru OltchimS-au propus zeci de soluţii pentru Oltchim de-a lungul acestor ani. Nu se ştie dacă miniştrii care s-au perindat pe la Ministerul Economiei sau pe la alte ministere în strânsă legătură cu cazul le-au citit măcar. Nu se ştie dacă premierul Ponta are habar de ele. Nu se ştie dacă guvernanţii noştri au încercat vreodată să pună cap la cap propunerile venite din partea parlamentarilor, a autorităţilor judeţene sau chiar a presei şi să găsească un numitor comun. Probabil că nu, din moment ce nici una dintre propunerile plecate de la Vâlcea sau şi din alte părţi n-au fost aplicate. Poate unele erau doar de imagine, poate altele chiar meritau încercate, însă, tăcere din partea guvernanţilor, a premierului Ponta, a administratorilor de la Oltchim, a tuturor celor care, într-un fel sau altul, au legătură cu situaţia combinatului chimic vâlcean. |
Anton Paul |
#35581 Ca sa intelegeti ca nu mai sunt decat 2 zile si apoi gata2015-03-22 11:30Problemele diponibilizatilor pana la confirmarea planului: • nerecunoasterea oficiala de catre instanta a obligatiei de plata a veniturilor salariale (o problema majora) • incalcarea grosolana (si termenul este foarte bland fata de consecintele lui) a tuturor drepturilor legale ale disponibilizatilor. scuze, un singur drept nu a fost incalcat, dreptul de petitonare dar a fost anulat prin hotarari luate de instante (o alta problema majora si chiar fundamentala) • lipsa oricarui orizont (atat pentru disponibilizatii actuali cat si pentru cei care ne vor ingrosa randurile) • incompetenta, insolenta si nimicnicia TUTUROR AUTORITATILOR - LOCALE SAU CENTRALE • incompetenta disponibilizatilor in domeniul legal Si acestea ar fi doar cateva dintre probleme. Problemele disponibilizatilor (si nu numai) dupa confirmarea planului: • lipsa cailor de atac impotriva planului • imposibilitatea certificarii obligatiilor fata de disponibilizati cat si fata de salariati a sumelor datorate. Sunt multe alte probleme dar acestea sunt cele mai importante. Caile de atac in instantele civile sunt ZERO. Raman insa valabile caile de atac in instantele penale. Daca institutiile statului (DNA in speta asta) isi face treaba se ajunge la infirmarea planului si intrarea in faliment a Oltchimului. Dar pentru ca un neica nimeni nu poate razbi de unul singur impotriva profesorilor universitari in drept si a avocatilor, sansa de a reusi este mica, aici intervenind aportul colectivitatii de disponibilizati. Eu unul nu vad cum am mai putea primi acesti bani pentru ca nu sunt GARANTATI DE NIMENI. Banditii astia toxici si recalcitranti (cum spune dl Piperea despre banci in lupta CHF) ne folosesc deja banii si nici nu se grabesc sa ne dea nimic, poate un mizilic de 500 lei pe luna, dar nu este nici acest lucru certificat in plan, adica ei nu s-au obligat la nimic in acest sens. Pe de alta parte politrucii astia se zbat precum "un coi intr-o caldare" ca sa se dea o ordonanta de urgenta pentru rascumpararea drepturilor noastre, bla, bla, bla. In aceste conditii eu am o propunere, poate buna poate rea, de a crea noi, disponibilizatii, a unui fond de imprumut al disponibilizatilor catre societate pe perioada cat este in vigoare planul de reorganizare, compus din banii datorati la data de 10 iulie 2013 plus dobanda legala (adica nivelul pe care il cere statul noua contribuabililor cand intarziem la plata). Incepand cu luna mai 2015, societatea face plati lunare/trimestriale catre disponibilizati pana la sfarsitul anului pana la ramanerea in acest fond a sumei de 10 milioane de euro, binenteles proportional cu aportul fiecarui disponibilizat la fond). Suma ramasa in fond se bonifica anual cu dobanda legala. Imprumut expira dupa 3 ani + unul suplimentar, daca societatea nu gaseste un investitor, sau, daca se gaseste, suma este platibila cu prioritate de catre investitor salariatilor (rascumparare) la data parafarii vanzarii. Pot fi si alte termene de plata din partea Oltchim, suma minima lunara de plata fiind de exemplu 1000 RON. Acuma, pentru ca tot se dau rotunzi toti incompetentii astia de politicieni, aportul lor in aceasta propunere ar fi: • crearea garantiei de catre stat a platii acestor sume, garantie oferita atat de guvern cat si de parlament printr-o hotarare sau lege. • retragerea tuturor pupincuristilor mancatori de salarii babane la oltchim si aducerea unui adevarat manager controlabil de catre administratorii judiciari cat si de fondul de imprumut. • oferirea garantiilor de catre toate partidele politice ca nu vor mai aduce in oltchim mascarici cautatori de tacamuri de aur si altele asemenea (asa cum era normal sa fie de la inceput). Oltchimul are destui oameni capabili sa conduca societatea. Beneficiile acestei idei: • constituirea acelei garantii ca disponibilizatii isi primesc banii, chiar daca mai tarziu... • constituirea unei surse legale a capitalului de lucru pentru societate • o pace sociala si o atmosfera mai putin tensionata in acest oras nenorocit • poate o urma de respect din partea colegilor si a concetatenilor nostri • probalil un mod de a supravietui si a altor companii din aceasta gaura neagra a tarii - oltenia. Desigur ca vor avea de suferit si salariatii actuali, salariile acestora vor fi diminuate astfel incat societatea sa isi poata indeplini obiectivele si ei sa aiba in continuare un loc de munca si sa nu mai fie discrepantele majore de acuma. Nu se poate ca tu, manager incompetent sa ai salariu de 8000 lei iar disponibilizatii sa aiba parte de umilinta din partea ta, sau tu manager sa fi pensionar sau pensionabil si sa traiest din banii mei. Poate ca si cei care au conditii de pensionare vor fie nevoiti sa plece.
Daca toata suflarea disponibilizatilor ar fi de acord (si eu nu vad de ce sa nu fie) Oltchimul mai poate avea o sansa de reabilitare. Decat o suma iluzorie acuma mai bine o suma sigura in viitor. Poate ca toate aceste ganduri ar fi trebuit sa le aiba politrucii nostri si chiar administratorii oltchimului si sa le prezinte in mod rezonabil noua tuturor pentru ca noi suntem totusi cei care am suferit toate umilintele posibile. Si pentru ca noi putem (inca) intoarce si celalat obraz.
Repet, este doar o idee, din punctul meu de vedere rezonabila si realizabila.
Pentru conformitate, Anton Paul
|
Musafir |
#35582 Cele mai bune bancuri ale românilor despre DNA - „Cum beau cafeaua procurorii Direcţiei Naţionale An2015-03-22 11:55Cele mai bune bancuri ale românilor despre DNA - „Cum beau cafeaua procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie? Cu lacrimi de corupt!“ Intensa activitate judiciară a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie a stârnit nenumărate controverse atât în anturajele personajelor anchetate, cât şi în viaţa de zi cu zi. Mai mulţi români puşi pe şotii au postat pe internet bancuri despre DNA. La momentul actual, Direcţia Naţională Anticorupţie este cel mai vizibil şi mediatizat organism al statului român. Aproape zilnic, procurorii DNA organizează câte o anchetă şi trimit după gratii câte un personaj, din viaţa politică şi nu numai, acuzat de fapte de corupţie. Intensa activitate judiciară a procurorilor anticorupţie i-a făcut pe unii români să se amuze copios de eforturile anchetatorilor de a lupta împotriva corupţiei. Aşa au luat naştere cele mai bune bancuri despre DNA. Câteva dintre ele vi le redăm integral mai jos: 1. „Cum beau cafeaua procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie? Cu lacrimi de corupt!” 2. „Care este culmea DNA? Laura Codruţa Kovesi să se aresteze singură!” 3. „Cum se alintă procurorii DNA la telefon? - Îl salţi tu? Te rooog… - Nu, nu hai saltă-l tu…” 4. „Dacă DNA şi-ar face echipă de fotbal, ar avea cei mai mulţi suporteri din România” 5. „Un popă e chemat la DNA pentru a justifica cele două vile, trei maşini de lux şi cei 500 000 de euro din cont... - Vezi tu, fiule...salariu-i mic, da' cutia milei ,cu voia Domnului, e mare... - Părinte !păi asta se cheamă... - Nu, fiule! Asta se cheamă impozit!!!În primul rând aplic TVA-ul şi iau 25%...după care scad cheltuielile cu cele duhovniceşti. La sfârşit iau şi impozitul de 16%..." - Şi statul?Statul ce ia, părinte?" - Pai, fiule...La alegeri,statul devine slujitorul poporului şi-l «slujeşte» bine la buzunar...Eu sunt slujitorul Domnului, deci...Să mă chemi din nou când «statul» va câştiga alegerile în...Rai” 6. „Prima declaraţie a lui Klaus Iohannis la ieşirea din sediul DNA: „Îmi place clădirea, cred că o cumpăr!” 7. „Domnule procuror, de ce la arestarea «omului carnaval» Mazăre, a fost necesară folosirea mascaţilor? - Pentru ca nu am putut să-i îndeplinim o dorinţă... - Care a fost aceasta? - A vrut să fie dus la DNA într-un car alegoric… Citeste mai mult: adev.ro/nlm2bv |
Anton Paul |
#35583 Re: Ca sa intelegeti ca nu mai sunt decat 2 zile si apoi gata2015-03-22 12:55#35581: Anton Paul - Ca sa intelegeti ca nu mai sunt decat 2 zile si apoi gata Problemele diponibilizatilor pana la confirmarea planului: • nerecunoasterea oficiala de catre instanta a obligatiei de plata a veniturilor salariale (o problema majora) • incalcarea grosolana (si termenul este foarte bland fata de consecintele lui) a tuturor drepturilor legale ale disponibilizatilor. scuze, un singur drept nu a fost incalcat, dreptul de petitonare dar a fost anulat prin hotarari luate de instante (o alta problema majora si chiar fundamentala) • lipsa oricarui orizont (atat pentru disponibilizatii actuali cat si pentru cei care ne vor ingrosa randurile) • incompetenta, insolenta si nimicnicia TUTUROR AUTORITATILOR - LOCALE SAU CENTRALE • incompetenta disponibilizatilor in domeniul legal Si acestea ar fi doar cateva dintre probleme. Problemele disponibilizatilor (si nu numai) dupa confirmarea planului: • lipsa cailor de atac impotriva planului • imposibilitatea certificarii obligatiilor fata de disponibilizati cat si fata de salariati a sumelor datorate. Sunt multe alte probleme dar acestea sunt cele mai importante. Caile de atac in instantele civile sunt ZERO. Raman insa valabile caile de atac in instantele penale. Daca institutiile statului (DNA in speta asta) isi face treaba se ajunge la infirmarea planului si intrarea in faliment a Oltchimului. Dar pentru ca un neica nimeni nu poate razbi de unul singur impotriva profesorilor universitari in drept si a avocatilor, sansa de a reusi este mica, aici intervenind aportul colectivitatii de disponibilizati. Eu unul nu vad cum am mai putea primi acesti bani pentru ca nu sunt GARANTATI DE NIMENI. Banditii astia toxici si recalcitranti (cum spune dl Piperea despre banci in lupta CHF) ne folosesc deja banii si nici nu se grabesc sa ne dea nimic, poate un mizilic de 500 lei pe luna, dar nu este nici acest lucru certificat in plan, adica ei nu s-au obligat la nimic in acest sens. Pe de alta parte politrucii astia se zbat precum "un coi intr-o caldare" ca sa se dea o ordonanta de urgenta pentru rascumpararea drepturilor noastre, bla, bla, bla. In aceste conditii eu am o propunere, poate buna poate rea, de a crea noi, disponibilizatii, a unui fond de imprumut al disponibilizatilor catre societate pe perioada cat este in vigoare planul de reorganizare, compus din banii datorati la data de 10 iulie 2013 plus dobanda legala (adica nivelul pe care il cere statul noua contribuabililor cand intarziem la plata). Incepand cu luna mai 2015, societatea face plati lunare/trimestriale catre disponibilizati pana la sfarsitul anului pana la ramanerea in acest fond a sumei de 10 milioane de euro, binenteles proportional cu aportul fiecarui disponibilizat la fond). Suma ramasa in fond se bonifica anual cu dobanda legala. Imprumut expira dupa 3 ani + unul suplimentar, daca societatea nu gaseste un investitor, sau, daca se gaseste, suma este platibila cu prioritate de catre investitor salariatilor (rascumparare) la data parafarii vanzarii. Pot fi si alte termene de plata din partea Oltchim, suma minima lunara de plata fiind de exemplu 1000 RON. Acuma, pentru ca tot se dau rotunzi toti incompetentii astia de politicieni, aportul lor in aceasta propunere ar fi: • crearea garantiei de catre stat a platii acestor sume, garantie oferita atat de guvern cat si de parlament printr-o hotarare sau lege. • retragerea tuturor pupincuristilor mancatori de salarii babane la oltchim si aducerea unui adevarat manager controlabil de catre administratorii judiciari cat si de fondul de imprumut. • oferirea garantiilor de catre toate partidele politice ca nu vor mai aduce in oltchim mascarici cautatori de tacamuri de aur si altele asemenea (asa cum era normal sa fie de la inceput). Oltchimul are destui oameni capabili sa conduca societatea. Beneficiile acestei idei: • constituirea acelei garantii ca disponibilizatii isi primesc banii, chiar daca mai tarziu... • constituirea unei surse legale a capitalului de lucru pentru societate • o pace sociala si o atmosfera mai putin tensionata in acest oras nenorocit • poate o urma de respect din partea colegilor si a concetatenilor nostri • probalil un mod de a supravietui si a altor companii din aceasta gaura neagra a tarii - oltenia. Desigur ca vor avea de suferit si salariatii actuali, salariile acestora vor fi diminuate astfel incat societatea sa isi poata indeplini obiectivele si ei sa aiba in continuare un loc de munca si sa nu mai fie discrepantele majore de acuma. Nu se poate ca tu, manager incompetent sa ai salariu de 8000 lei iar disponibilizatii sa aiba parte de umilinta din partea ta, sau tu manager sa fi pensionar sau pensionabil si sa traiest din banii mei. Poate ca si cei care au conditii de pensionare vor fie nevoiti sa plece.
Daca toata suflarea disponibilizatilor ar fi de acord (si eu nu vad de ce sa nu fie) Oltchimul mai poate avea o sansa de reabilitare. Decat o suma iluzorie acuma mai bine o suma sigura in viitor. Poate ca toate aceste ganduri ar fi trebuit sa le aiba politrucii nostri si chiar administratorii oltchimului si sa le prezinte in mod rezonabil noua tuturor pentru ca noi suntem totusi cei care am suferit toate umilintele posibile. Si pentru ca noi putem (inca) intoarce si celalat obraz.
Repet, este doar o idee, din punctul meu de vedere rezonabila si realizabila.
Pentru conformitate, Anton Paul
|
CREANTELE SALARIALE OLTCHIM DISPONIBILIZATII 2013: Musafir |
#35584 Re: Re: Ca sa intelegeti ca nu mai sunt decat 2 zile si apoi gata2015-03-22 14:05#35583: Anton Paul - Re: Ca sa intelegeti ca nu mai sunt decat 2 zile si apoi gata Salut Paul, Ajunsi la DNA Bucuresti, trebuie aduse in clarificare si cercetare cat si evidentiate, aspectectele cu care ati dezbatut si la emisiunea tv. In ceea ce spui tu, Oltchim nu are voie si ignora ca exista Legea 85/2006, CCM 2011-2014, Codul muncii-republicat 2013 Legea 53/2013, OUG 36/2013 2013-2018, Legea 571/20013 coroborat cu HG 44, Auditul cu nedelararea provizioanelor salariale neachitate si multe alte aspecte..., raspunsul ITM, MASS-MEDIA, PRESA SCRISA SI VORBITA, TOT.., si altele.... Raspunsul ANAF arata furtul la care noi am fost praduiti de conducerea Oltchim. OLTCHIM TREBUIE SA ACHITE SI NU MAI REVIN CU TOT CE ESTE PE PETITIE PRIN FAPTELE LOR DE DETURNARE DE DREPTURI SI IMPOZITARI SI DAUNE-INTERESE PRICINUITE PRIN PREJUDICIILE CREATE SI TOATE PAGUBELE, ILEGALITATILE, FAPTELE... CREATE CELOR INDREPTATITI. BANII SUNT GARANTATI SI TOATE DOVEZILE PUBLICE DECLARATE SI DE PIPEREA SI ALTII CA SUNT PRIORITATE SI PRMII LA ACHITARE, PLUS PRIN IMPOZITELE LUATE, PRIN PLANUL DE REORGANIZARE, BULETINUL DE INSOLVENTA SI INFINIT DE MULTE ALTE DOVEZI CARE ARATA CA NOI NU NUMAI CA NU AM INTRAT IN POSESIA LOR DAR NE-AU FOST FURATI.
CEI VINOVATI SA RASPUNDA PENTRU TOT, INCLUZIV MOJICIA CU CARE AU INCLUS LA MASA CREDALA NISTE DREPTURI CARE SPUNE CLAR IN TIMP DE OBSERVATIE, INSOLVENTA SAU FALIMENT TREBUIESC URGENT ACHITATE ACEASTE DREPTURI, FIIND DREPTURI SALARIALE CREANTE SI URGENTATE LA ACHITARE, CONFORM LEGILOR ENUMERATE MAI SUS.
NOI DISPONIBILIZATII 2013 NU NE INTERESEAZA CUM ADUC EI SALARIILE, RASPUND DIRECT SI LEGEA SPECIFICA FOARTE CLAR, ACHITA DATORIILE IN INSOLVENTA. NOI DISPONIBILIZATII NU LE DAM NOI PROPUNERI, NOUA SA NI SE ACHITE, EI AU TOATE FORMELE LEGALE, LA FEL CUM AVEM SI NOI SI ASA CUM EI SI-AU PRIMIT SALARIILE, SUNTEM INDREPTATITI SI IN MASURA SA PRIMIM DREPTURILE NOASTRE SALARIALE. ASA CUM AU DAT LA ALTI CREDITORI IN DETRIMENTUL ALTOR CREDITORI SI AU INCALCAT LEGEA PRIN PROTOCOALE, SA ACHITE SUMELE DE BANI TUTUROR CELOR INDREPTATITI.... ESTE INSOLVENTA SI TREBUIE ACHITATE. TOT CE ESTE DIN 2013 GENERAT OBLIGATORII ACHITARI CONFORM CU ACTELE PE CARE LE DETINEM, SUMA INTREAGA SI VALOAREA TOTALA DIN ACTE. DISPONIBILIZATII 2013 AU FACUT TOT EFORTUL SA NU MAI FIE ALTE DISPONIBILIZARI COLECTIVE, LA BAZA STAU DEMERSURILE FACUTE SPRE A INCEPE ACHITARILE CATRE NOI ... PLECAREA NOASTRA A GENERAT PROFIT IN OLTCHIM DE 14, 4 MILIOANE EURO INTR-UN DE ZILE, NOI CEREM 9 MILIOANE EURO SI A EVITA ASTFEL DE SITUATII DE FALIMENT, NOI AVAND PRIORITATE LA ACHITARE SI FARA ABATERE SAU ALTE TERTIPURI LA CARE LEGEA NU LASA LOC DE INTERPRETARI.
Reducerea de personal vizează 929 de salariaţi (602 în Vâlcea şi 327 în Piteşti) şi are ca scop realizarea unei economii lunare de aproximativ 1.200.000 euro (14,4 milioane euro anual). Demn de remarcat este procentul mare (peste 60%) de salariaţi care au solicitat benevol să fie acceptaţi pe listele de disponibilizări.
|
Anton Paul |
#35585 Re: Re: Re: Ca sa intelegeti ca nu mai sunt decat 2 zile si apoi gata2015-03-22 14:14#35584: - Re: Re: Ca sa intelegeti ca nu mai sunt decat 2 zile si apoi gata Dupa cum ai vazut, noi mai avem (inca) obraz de intors. Poate ei reusesc sa-si gaseaca macar unul... Iar atunci cand vorbesti de fariseii de avocati si impostorii de politruci cu cartoane cumparate la Bucur -Obor, treaba este si mai complicata...
Retineti totusi ideea ca acuma nu avem nimic concret din partea justitiei si nici din partea societatii. De asemenea nu vreau ca noi sa fim in continuare raii care au adus oltchim in faliment. Nu am fost sperietoare nu vreau sa fiu, nu o sa fiu. Nu asta-i scopul meu in viata. Dar daca nu gasesc nicaieri intelegere, trebuie sa fiu si o voi face. Anton Paul |
CREANTELE SALARIALE OLTCHIM DISPONIBILIZATII 2013: Musafir |
#35586 Re: Re: Re: Re: Ca sa intelegeti ca nu mai sunt decat 2 zile si apoi gata2015-03-22 14:28#35585: Anton Paul - Re: Re: Re: Ca sa intelegeti ca nu mai sunt decat 2 zile si apoi gata Este o falsa inoculare catre noi cei pagubiti, furati si omorati de ei, intra-devar, iar dovezile sunt publice cu ce s-au ocupat in Oltchim.... Auditul si TOT absolut TOT ce au realizat din 2013 pana azi.., chiar si 2012 de cand au venit in Oltchim cei care au praduit si ne-au praduit sunt publice pe site-ul OLTCHIM cat si pe petitie dovedite si pe tot net-ul. Nu noi am dus societatea in faliment, noi am muncit fiind prezenti la locul de munca si neavand abateri si conform LEGII CCM 2011-2014 beneficiem de DREPTURILE NOASTRE DIN ACTE, am adus profit maxim pana-n 2009 si acesti politruci indoctrinati, UITA CA EI MANANCA INCA DIN MUNCA CELOR CARE AM FOST, SOCIETATEA LASAND-O DE LA 70 - 80% PANA AU VENIT EI, FUNCTIONAREA REDUCAND-O CONTINUU PANA LA 15 % 2015 SI CHIAR IN AUGUST 2012 PONTA DECLARAND-O INCHISA ...IAR PANA AZI...SE STIE SI ESTE PUBLIC TOT. Justitia ( poate doar sa se sesizeze ....) n-are ce sa ofere decat termene si acum cu planul de reorganizare programul de plati achitari SUMELE CARE APAR IN PLAN SI TABELUL DE CREANTE TOATA, SUMA TOATA / TOTAL PE FIECARE IN PARTE PE SUMA DIN ACTELE PE CARE LE DETINEM, primii sunt cei indreptatiti cum am tot aratat continuu, cei care din raportul de munca nu au primit sumele de bani pe insolventa in observatie, reorganizare si faliment OBLIGATII DE ACHITARE 100% SI FIRESC SE POATE LUA IN CALCUL DOBANZILE DE INTARZIERE SI ABATERI CREATE...ETC., suma toata conforma cu actele pe care le detinem, iar DNA prin procurorii sai sa evidentieze si sa fie aduse probele in fata instantelor pentru a fi trasi la raspundere cei considerati ca au creat starea si deturnarile de bani...plus multe alte fapte ilegale...., sa fie adusi cu mandat toti cei care au FACUT FAPTE ILEGALE. SALARIATII DISPONIBILIZATI OLTCHIM SI TOTI SALARIATII CARE NU AU VINA DE SITUATIA PRICINUITA LOR SI NICI DE NEMERNICIILE CREATE IN PERIOADA 2012-2015 IN OLTCHIM, NU AU CREAT PREJUDICII CI LI S-AU CREAT PREJUDICII SI DAUNE , PAGUPA SI MULTE ALTE NECAZURI ADUSE, PANA LA EXTREMA..., DECEDAND UNII DINTRE NOI PENTRU DREPTURILE LOR LEGALE. A FOST O COMPLICITATE SINDICATE #34833(TOATE INCLUS SI IONEL VINCEA DE LA CARTEL ALFA SI FOST MENTCHIM FALIMENT ) SI STATUL ROMAN#30014 SUNT IN CULPA. ASA CUM AU DAT LA ALTI CREDITORI IN DETRIMENTUL ALTOR CREDITORI SI AU INCALCAT LEGEA PRIN PROTOCOALE (ATENTIE !!!), SA ACHITE SUMELE DE BANI TUTUROR CELOR INDREPTATITI CONFORM LEGII SI NU PE LANGA LEGE.... ESTE INSOLVENTA SI TREBUIE SA ACHITATE, ALTFEL DECLANSEAZA EI FALIMENTUL PENTRU CA REFUZA A ACHITA SALARIILE SI TOATE DREPTURILE SALARIALE. TOT CE ESTE DIN 2013 GENERAT OBLIGATORII ACHITARI CONFORM CU ACTELE PE CARE LE DETINEM, SUMA INTREAGA SI VALOAREA TOTALA DIN ACTE, DUPA CARE NE INDREPTAM SI NOI DIN NOU IN JUSTITIE SI IN CONTINUARE PENTRU DAUNE-INTERESE PRICINUITE IN ACEASTA PERIOADA, EI LUAND IN CALCUL SI EVIDENTIIND ACEST ASPECT IN PLANUL DE REORGANIZARE PRIN MARIREA SUMEI DE LA 9 MIL. EURO SI PANA LA 18 MIL EURO PERSONALUL DEJA DISPONIBILIZAT, CONSIDERAND-O DUBLATA PENTRU SITUATII DE ACEST FEL, LA CARE NOI CONTINUAM PE PROCEDURA SI NE CEREM DREPTURILE LEGALE, CONFORME CU LEGEA SI TAXATE LA CURSUL BNR LA ZI. Reducerea de personal vizează 929 de salariaţi (602 în Vâlcea şi 327 în Piteşti) şi are ca scop realizarea unei economii lunare de aproximativ 1.200.000 euro (14,4 milioane euro anual). Demn de remarcat este procentul mare (peste 60%) de salariaţi care au solicitat benevol să fie acceptaţi pe listele de disponibilizări.
http://www.rominsolv.ro/ ; http://www.oltchim.ro/
AM ADUS PLUS IN SOCIETATE. CEREM DRETURILE NOASTRE DIN CCM 2011-2014. |
CREANTELE SALARIALE OLTCHIM. |
#35587 Re: CREANTELE SALARIALE OLTCHIM DISPONIBILIZATII 2013:2015-03-22 16:56
JUDECATORULUI-SINDIC PE DATA DE 25 MARTIE 2015.
Planul de reorganizare a Oltchim a fost aprobat de: 1. 86% din creditorii garantaţi, APROBAT 2. 100% din creditorii esenţiali (furnizori de utilităţi), APROBAT 3. 99% din creditorii bugetari, APROBAT 4. 75,5% din creditorii salariaţi, APROBAT 5. 67% din creditorii chirografari. APROBAT
APROBAT 9 martie 2015
in termen de 15 zile anul 2015 de la depunerea la tribunal a procesului-verbal al adunarii creditorilor, prin care planul a fost aprobat, judecatorul - sindic trebuie sa se pronunte asupra confirmarii acestuia.
JUDECATORUL- SINDIC 25 martie 2015.
OLTCHIM CREANTE ACHITARE:
1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea bunurilor din averea debitorului, precum si plata remuneratiilor persoanelor angajate in conditiile art.10, art.19 alin.(2), art.23, 24 si ale art.98 alin.(3), sub rezerva celor prevazute la art.102 alin.(4);
Societate in insolventa,
|
Musafir |
#35588 Guvernanţii vor ca pe eticheta Oltchim să scrie „Made in China”2015-03-22 17:39http://www.expresmagazin.ro/guvernantii-vor-ca-pe-eticheta-oltchim Guvernanţii vor ca pe eticheta Oltchim să scrie „Made in China”Mirela Manu
Mai trec vreo câteva luni şi mai auzim câte un anunţ făcut de guvernanţi, cu privire la Oltchim. Asta se întâmplă de vreo trei ani, şi ne-am cam plictisit cu toţii de aceleaşi poveşti fără finalitate. Dacă, prin 2012-2013, săream plini de speranţă când venea vorba despre privatizarea combinatului, de vreun an, abia tresărim, când miniştrii anunţă că o companie din China sau te miri de unde este interesată să cumpere Oltchimul. Nimeni nu mai crede cu adevărat că se mai poate salva ceva din combinat. Nici măcar cei mai optimişti nu mai speră că lucrurile vor lua o întorsătură favorabilă. Săptămâna trecută, ministrul Economiei, Mihai Tudose s-a întâlnit cu o delegaţie a companiei chineze Junlun Petroleum Co Ltd, după care a debordat de optimism, anunţând, într-un comunicat de presă, că „va fi elaborat un plan de dezvoltare a societăţii pe 10 ani, care să cuprindă inclusiv introducerea de tehnologii şi produse noi, destinate nu numai pieţelor europene, ci şi celor de pe alte continente”. Oamenii aceştia sunt atât de optimişti, încât ai spune că nu au habar de faptul că au mai avut loc o grămadă de tentative de preluare a Oltchim, fără sorţi de izbândă. De altfel, chinezii au mai venit la Vâlcea în urmă cu ceva vreme şi au plecat imediat după ce au scanat cu grijă, poate nu doar cu privirea, instalaţiile şi modul de organizare al combinatului. Cel mai probabil, aşa vor face şi acum. Nu este nimeni tâmpit să preia un colos cu datorii de aproape un miliard de euro, aflat în insolvenţă, şi care se pregăteşte să mai dea afară încă o mie de oameni. Chinezii vor să cumpere chilipiruri, din care să scoată profit. Ei nu sunt interesaţi decât de afaceri rapide şi bănoase. Vând lucruri ieftine, cumpără unele şi mai ieftine, iar, în actualele condiţii, Oltchim nu e deloc o fabrică ieftină, ci una foarte scumpă şi cu extrem de multe probleme. Aşa că, dacă cineva va cumpăra până la urmă combinatul chimic vâlcean, o va face doar pentru a scoate profit cu orice preţ, nu pentru a-l rentabiliza. Cunoscătorii ştiu că, dintr-un asemenea conglomerat industrial, se pot scoate bani fără a-ţi pune vreo secundă în cap să-l eficientizezi. Celor care au uitat, le reamintim cazul fraţilor Cristescu, cei care au făcut o grămadă de bani aproape vânzând la fier vechi Uzinele Sodice Govora. Istoria se poate repeta oricând, fără probleme. |
Musafir |
#35589 HAIDETI CU TOTII LA TRIBUNAL IN DATA DE 25 MARTIE 2015!2015-03-22 17:53HAIDETI CU TOTII LA TRIBUNAL MIERCURI 25 MARTIE 2015! |
Musafir |
#355902015-03-22 18:09Chestia cu chinezi este ptr. prosti,cei care mai pun botu sa fie sanatosi prosti au fost prsti raman,nu are rost sa destepti astfel de oameni.Realitatea este crunta, de 4 ani nu sa mai investit nimic, nici revizi,ei mai functioneaza cu carpeli la capacitate redusa.Poveste ptr. prosti. |
Musafir |
#35591 „În 48 de ore vei fi şi tu arestat!” – l-a ameninţat ieri, telefonic, Dan Şova pe Victor Ponta2015-03-22 19:34http://www.ziartricolorul.ro/
„În 48 de ore vei fi şi tu arestat!” – l-a ameninţat ieri, telefonic, Dan Şova pe Victor PontaIeri, în jurul orelor 14,30, a avut loc o discuţie telefonică incendiară între Dan Şova şi Victor Ponta. În linii mari, senatorul PSD l-a ameninţat pe prietenul şi partenerul său, Victor Ponta: „Dacă mi se va ridica imunitatea parlamentară şi voi fi arestat, în 48 de ore vei fi închis şi tu. Nu uita că am multe înregistrări cu tine şi extrase de cont, mai ales că recent ai fost în Dubai şi ai depus o mare sumă de bani”. Primul-ministru s-a înfuriat foarte tare şi l-a porcăit pe senatorul respectiv. Revenim. http://www.institutiilestatului.ro/
|
Musafir |
#35592 Re: „În 48 de ore vei fi şi tu arestat!” – l-a ameninţat ieri, telefonic, Dan Şova pe Victor Ponta2015-03-22 20:12 |
Musafir |
#35593 Re: Re: PARSIVEII. PLATA LUI PONTA PENTRU VOTURILE LUI D.D2015-03-22 20:18 |
Musafir |
#35594 #35593 Re: Re: PARSIVEII. PLATA LUI PONTA PENTRU VOTURILE LUI D.D2015-03-22 20:42
| ||
Musafir |
#35595 Re: #35593 Re: Re: PARSIVEII. PLATA LUI PONTA PENTRU VOTURILE LUI D.D2015-03-22 20:49 |
Musafir |
#35596 Re: Re: Re: PARSIVEII. PLATA LUI PONTA PENTRU VOTURILE LUI D.D2015-03-22 20:51 |
Musafir |
#35597 SIMONA HALEP, CÂŞTIGĂTOARE LA INDIAN WELLS.2015-03-22 21:48#28189: - Simona Halep va juca finala Turneului Campioanelor
SIMONA HALEP, CÂŞTIGĂTOARE LA INDIAN WELLS.
|
Musafir |
#35598 EXCLUSIV/Încă o LOVITURĂ pentru Iohannis: Hellvig apare în DOUĂ dosare la DNA2015-03-22 22:02Președintele Klaus Iohannis mai primește o lovitură în plex la început de mandat: omul girat de el pentru șefia SRI, Eduard Hellvig, apare în două dosare groase la DNA. Iar președintele trebuie să îndure același calvar ca și fostul, Traian Băsescu. Legea nu permite furnizarea de informații despre persoane aflate sub anchetă. Ce este însă incredibil este faptul că anumite personaje, gen Hellvig sau Scutaru, din dorința oarbă de a parveni în funcții, indiferent dacă sunt sau nu capabili să le facă față, compromit oameni aleși de milioane de români. Își bat joc de speranțele lor. Procurorii de la DNA și-au făcut cruce când au auzit că Eduard Hellvig a fost nominalizat pentru șefia SRI. Mai multe nu spunem, deocamdată... Ce ne șochează pe noi este faptul că nimeni din presă nu face publice aceste amănunte deși ele sunt știute. Este una dintre cele mai mari porcării ale acestei țări. Unde toate televiziunile sunt controlate și au fost chiuretate de toți ziariștii independenți. |
Musafir |
#35599 Prefectura Vâlcea şi Ministerul Economiei sprijină Oltchim2015-03-22 22:14Potrivit unui comunicat de presă al prefectului Dumitru Cornoiu, urmare numeroaselor probleme dezbătute la nivelul Comisiei de dialog social Vâlcea şi a demersurilor iniţiate de Instituţia Prefectului judeţului Vâlcea către autorităţile centrale, cu privire la situaţia combinatului Oltchim SA, prin adresa nr. 824/MT/19.03.2015, domnul Mihai Tudose – Ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, asigură de importanţa deosebită pe care o acordă acestui agent economic de pe platforma vâlceană, precum şi de implicarea în mod activ a ministerului pe care îl conduce în susţinerea măsurilor necesare pentru viabilizarea pe termen lung a Oltchim SA. Se mai arată în adresa respectivă că „deşi îşi desfăşoară activitatea sub incidenţa Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, OLTCHIM SA funcţionează sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului care, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, şi în realizarea funcţiilor şi principiilor care stau la baza activităţii sale, va întreprinde în continuare toate măsurile legale pentru funcţionarea OLTCHIM SA la întreaga sa capacitate şi sporirea atractivităţii investiţionale”.
|
Musafir |
#35600 Solutia liberala pentru disponibilizatii de la Oltchim2015-03-22 22:18http://www.monitoruldevalcea.ro/politica/48298/ • parlamentarii Buican, Cotescu, Romeo Radulescu si Nitu le cer guvernantilor sa cumpere creanta salariala a angajatilor disponibilizati de la Oltchim in anul 2013
In data de 19 martie 2015, prin intermediul unei adrese depuse la Ministerul Finantelor Publice si la Secretariatul General al Guvernului, o parte dintre parlamentarii din judetele Vâlcea si Arges au solicitat Premierului Victor Ponta si decidentilor finantisti sa aiba in vedere posibilitatea de a cumpara creanta salariala a angajatilor disponibilizati de la Oltchim in anul 2013. Aceasta posibila solutie la una din cele mai presante probleme sociale ale judetelor Vâlcea si Arges a reiesit in urma discutiilor si intâlnirilor ce au avut loc intre reprezentantii persoanelor disponibilizate de la Oltchim si parlamentarii liberali de Vâlcea. Adresa depusa la Secretariatul General al Guvernului si destinata Premierului Victor Ponta inregistrata cu nr. 17/3302 din 19.03.2015 si la Ministerul Finantelor Publice cu nr. 18417 din 19.03.2015, ii are ca semnatari pe deputatii Cristian Buican, Traian Dobrinescu, Romeo Radulescu si Mihai Deaconu (deputat de Arges) si senatorii Remus Daniel Nitu si Marin Adranel Cotescu. In opinia parlamentarilor semnatari, printr-o astfel de masura de cumparare de catre Ministerul Finantelor Publice a creantei salariale a angajatilor disponibilizati de la Oltchim s-ar stinge conflictul social ce exista in prezent in judetul Vâlcea, iar Ministerul Finantelor Publice nu ar inregistra niciun fel de pierdere, in planul de reorganizare al Oltchim, aceasta creanta salariala fiind foarte clar stipulta. Presedintele liberalilor vâlceni, deputatul Cristian Buican, unul dintre initiatorii acestui demers, considera ca este de datoria premierului sa intreprinda masurile necesare pentru gasirea celor mai rapide si bune solutii pentru rezolvarea situatiei sociale tensionate din judetul Vâlcea si ca propunerea prin care Guvernul României sa preia creanta salariala a dispobilizatilor de la Oltchim reprezinta o solutie simpla si creativa de stingere a conflictului social existent si un semnal pozitiv dat posibililor investitori. In opinia parlamentarului liberal, prin acceptarea propunerii de preluare a a creantei, Ministerul Finantelor Publice nu ar inregistra niciun fel de pierdere, in planul de reorganizare al Oltchim fiind foarte clar stipult faptul ca aceste plati se vor face, nespecificându-se insa data la care acestea vor avea loc. „Daca exista vointa politica si interes pentru gasirea celor mai bune solutii pentru Oltchim, nu exista niciun fel de argument pentru care propunerea din adresa depusa la Guvern sa nu fie adoptata, cât mai repede. Propunerea ca Ministerul de Finante sa preia creanta salariala a disponibilizatilor de la Oltchim este una care ar rezolva conflictul social existent, fara a cauza pierderi Bugetului de Stat. Daca cei de la PSD sunt de stânga, asa cum pretind, gasirea unor solutii de stingere a situatiilor sociale conflictuale, asa cum este cea de la Vâlcea, ar trebui sa reprezinte o prioritate absoluta. Implementarea acestei solutii de plata a persoanelor disponibilizate de la Oltchim nu ar rezolva doar aceasta problema, ci ar reprezenta si un semnal important dat mediului privat asupra interesului pe care Guvernul României il are pentru aceasta importanta societate comerciala. In contextul lipsei de incredere si de autoritate din jurul Oltchim, implicarea conducerii Guvernului României reprezinta o obligatie” a declarat presedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican. |
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieCele mai populare petiții din ultimele 24 ore
Excluderea echipei A.C.S Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Excluderea echipei A.C.S Sepsi OSK Sf. Gheorghe din toate competițiile interne romanesti! Fiind o echipa creata pe criterii etnice si sponsorizata indirect de statul maghiar doar cu scopul de a mentine vie flacara iredentismului maghiar.
Creat: 2023-01-30 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 2653 | 2295 |
24 ore | 1238 | 1061 |
Umilință in Colegiul Dumitru Mageron
Susțineți că acest copil sa fie trimis la școala de corecție ? Consider că acolo îi este locul pentru reeducarea lui deoarece consider este un viitor infractor
Creat: 2023-02-01 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 210 | 175 |
24 ore | 181 | 155 |
Petiție pentru creșterea indemnizațiilor persoanelor cu dizabilități
Petiție pentru o revendicare demnă, pentru creșterea indemnizațiilor persoanelor cu dizabilități Ca națiune suntem în fața unei nedreptăți sociale care exclude demnitatea persoanei cu dizabilități. Într-o primă exprimare a calității vieții persoanei cu dizabilități afișăm îndemnizațiile celor trei categorii de handicap pentru a defini situația de profundă criză socială a celor care sunt în suferință: Indemnizație de handicap gradul 1 – 526 lei Indemnizație de handicap gradul 2 – 395 lei Indem
Creat: 2023-01-11 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 2972 | 2879 |
24 ore | 105 | 105 |
Ajutor,reuneste o mama cu fiica ei.
Va rog ajutati-ma sa imi strang fata in brate.Toate probleme mele au inceput din momentul cand sa nascut fetita mea ,,IOANA,, de ce zic asta ....caci am facut depresie si concubinul meu la vremea respectiva a considerat ca cel mai bine este sa ma aduca in tara (Romania) si sa ma interneze la un spital de boli nervoase. De aici a obtinut o hartie care spune ca am probleme mentale.( dupa aceasta perioada critica circa 2 saptamani eu consider ca totul a revenit la normal) caci prin urmare am mers l
Creat: 2023-01-31 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 274 | 191 |
24 ore | 104 | 71 |
Copaci, nu fântâni arteziene și betoane pe Bulevardul 1 Mai!
În ședința de Consiliu Local din 26 ianuarie 2023, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu a propus consilierilor Hotărârea privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Amenajare ansamblu fântâni arteziene pe Bulevardul 1 Mai”. Proiectul prevede "amenajarea unui ansamblu realizat din 4 tipologii de fântâni arteziene amplasate pe fâșia mediană verde de pe bd. 1 Mai; în total 8 fântâni.Fântânile sunt dotate cu statui arteziene, lumini și jeturi de apa. Dotări: sta
Creat: 2023-01-31 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 217 | 214 |
24 ore | 99 | 97 |
Spune NU DESFIINȚĂRII specializării ÎNVĂȚĂTOR de la liceele și colegiile pedagogice!
Având în vedere informațiile apărute în mass-media legate de proiectul de Lege a învățământului preuniversitar, conform cărora liceele și colegiile pedagogice nu vor mai avea specializarea de învățător, cadrele didactice din întregul sistem de învățământ pedagogic își exprimă dezaprobarea față de această decizie, care afectează grav baza formării dascălilor din România. Încercări de desființare a acestui profil au mai existat în perioada postdecembristă, dar timpul a dovedit că au fost decizii
Creat: 2023-01-20 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 23756 | 23400 |
24 ore | 99 | 98 |
Mentinerea bursei de peformanta in anul scolar 2023-2024
Pe acest ministru al educatiei nu il intereseaza sustinerea elevilor care fac performanta sportiva pe langa performanta scolara. Dna ministru isi doreste sa distruga atat cluburile sportive care si asa au un buget restrans. Ea nu vrea sa inteleaga ca banii din bursa de performanta sustin intr-o oarecare masura echipamentele , taxele de concurs si de deplasare. Avand in vedere ca suntem intr-o recesiune economica acesti banii ajutau parinti sa isi sustina copii sa faca miscare, dar din pacate ace
Creat: 2023-02-02 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 84 | 81 |
24 ore | 84 | 81 |
Reabilitarea grădiniței vechi
Subscrisa, Asociaţia “Victoria Tarcău”, cu sediul în comuna Tarcău, sat Tarcău, nr. 489, Lunca Macaz, judeţul Neamţ, CIF 47005330, formulăm prezenta petiţie colectivă, împotriva demolării clădirii gradiniţei vechi, din comuna Tarcău, sat Tarcău, judeţul Neamţ. Cladire veche, cu însemnătate pentru comună, nenumărate generatii fiind formate sau chiar nascute acolo. Dorim sa o renovam si sa o folosim ca centru de activități educative extrascolare: sah, pictura, club de carte, lego, etc.
Creat: 2023-01-31 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 127 | 108 |
24 ore | 37 | 35 |
Salvați capat CUG! Rezolvați problema tirurilor parcate in zona
Către administrațiile locale, județene, naționale si chiar internaționale(sunt impactati soferi de alte naționalități). Zona capat CUG din Iași (șoseaua Nicolina) este zilnic sugrumată de vehicule de mare tonaj care stau oprite pe partea carosabila. Uneori blocand chiar 2 din cele 3 benzi pe sens. Prezenta lor in numar asa mare in această zona este dat de locația punctului de Vamuire Iași, care este in curtea Tehnopolis. Datorită faptului ca Iasi este un hub al traficului internațional, punctu
Creat: 2023-01-28 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 190 | 185 |
24 ore | 27 | 26 |
DREPTATE PENTRU AZOR - SOLICITAM APLICAREA LEGII NR. 205/2004 PRIVIND PROTECTIA ANIMALELOR
Azor este un caine in varsta de 14 ani care a fost batut cu bestialitate de 2 copii in varsta de 14 si respectiv 16 ani, ambii din localitatea Sarbatoarea, Comuna Bucovat, judetul Dolj, pe care ulterior l-au aruncat intr-o groapa si l-au acoperit cu frunze...Din fericire stapanii lui au fost anuntati de cineva care vazuse cele intamplate si l-au dus imediat la cabinetul veterinar Franco Vet din localitatea Craiova. Dupa cum reiese din raportul medical animalul a fost adus in cabinet in regim de
Creat: 2023-01-20 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 8429 | 7562 |
24 ore | 24 | 22 |
SUSȚIN MEMORIUL DIRECTORILOR
Un memoriu colectiv pe care directorii/directorii adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar din România îl va înainta ME, prin care solicită acordarea unor drepturi salariale pentru ca aceste funcții de conducere să fie motivante.
Creat: 2023-01-29 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 195 | 193 |
24 ore | 22 | 22 |
VREM PETROM INAPOI
Realitatea Plus initiaza un demers unic. Dorim nationalizarea companiei Petrom. Solicitam declansarea unui referendum national care sa contina o intrebare cat se poate de simpla: Doriti ca Petrom sa revina la statul roman? Dorim ca cei vinovati de vanzarea companiei sa plateasca, dorim sa ne recuperam resursele naturale date in conditii suspecte austriecilor de la OMV. Dorim ca banii obtinuti din profituri sa revina bugetului statului si, mai mult, dorim despagubiri pentru distrugerea industriei
Creat: 2022-12-10 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 57558 | 54237 |
24 ore | 19 | 18 |
Redeschiderea Bisericii din Vale a Manastirii Frasinei
Petiția de mai jos intenționăm să o trimitem Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru redeschiderea pe cale pașnică a Bisericii din Vale a Mănăstirii Frăsinei.Vă rugăm să sprijiniți această cauză semnând petiția. Preafericirea Voastră Părinte Patriarh, Ne adresăm Preafericirii Voastre deopotrivă ca unui Patriarh, părinte şi tată, in legătură cu recentul eveniment din 10 ianuarie 2023 legat de mănăstirea Frăsinei, în urma căruia Inaltpreasfintitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei
Creat: 2023-01-26 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 566 | 497 |
24 ore | 17 | 16 |
Studentii USM la invatamintul cu frecventa redusa pentru sesiunea iarna 2023 in regim online.
In baza motivelor formulate mai jos, noi, studentii ce realizeaza studiile in regim de frecventa redusa, solicitam prelungirea formatului online pentru prelegeri, seminare, laboratoare si examene. Deasemenea luam in consideratie si situatia in care regimul online va ramine doar pentru prelegeri si seminare, iar laboratoarele si examenele se vor desfasura cu prezenta fizica. Desi initial eram toti sceptici in privinta calitatii studiilor in format online, pe parcurs, am reusit
Creat: 2023-01-30 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 90 | 81 |
24 ore | 15 | 13 |
Lipsa medicamentelor esentiale din Romania
Noi, farmacistii independenti din Romania, ne confruntam cu o lipsa acută de medicamente. Nu se gasesc medicamente esentiale pentru copii: antibiotice, antitermice. Nu se gasesc medicamente esentiale pentru tratarea si tinerea sub control a epilepsiei. Nu avem cu ce trata pacientii! Scopul petiției este sa atragă atenția autoritatilor cu privire la aceasta situatie extrem de gravă astfel încât sa se ia măsuri concrete pentru rezolvarea situației. Petitia poate fi semnată de medici, farmacisti,
Creat: 2022-12-06 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 1581 | 1553 |
24 ore | 14 | 14 |
Cuparea câinilor unde standardul o cere, în anumite condiții și reglementari
Cerem aprobarea legalității cuparii urechilor la câinii de rasa, unde standardul și istoricul o cer implicitDacă este legala castrarea după vârsta de 6 luni, dorim sa fie legal și cuparea în aceleași condiții Argumentele ar fi istoricul raselor, evitarea accidentelor care se pot întâmpla, și afecțiunilor urechilor
Creat: 2022-02-04 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 972 | 936 |
24 ore | 14 | 14 |
Vrem clasa a V-a în cadrul Liceului Teoretic Negrești Oaș!
Mai mult ca oricând, școala are nevoie de dumneavoastră, pentru a continua instruirea, la cel mai înalt nivel a copiilor, pe care îi reprezentăm, și care, cu onoare, ne reprezintă! În Planul de Școlarizare, pentru anul școlar 2023/2024, emis de Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, la Liceul Teoretic Negrești Oaș, nu este prevăzută clasa a V-a. Sunteți alături de noi, în acțiunile întreprinse, în vederea menținerii clasei a V-a, în cadrul Liceului Teoretic Negrești Oaș? Indiferent de răspunsu
Creat: 2023-01-25 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 104 | 103 |
24 ore | 10 | 10 |
Serviciile psihologice decontate de către CNAS prin contract direct cu cabinetele psihologice
Psihologul este din ce in ce mai prezent în viața oamenilor ! Este dreptul omului să aibă acces la servicii psihologice gratuite ca și alt serviciu decontat de către CNAS! Depresiile sunt prezente intr-un număr foarte mare în comparație cu anii din urmă iar aceștia refuza sa consulte un psiholog datorita faptului că nu își permit să suporte costul unor ședințe de consiliere! In prezent acest serviciu de decontare este foarte complicat implicând și alte specialități! Din experiența mea profe
Creat: 2023-01-19 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 504 | 496 |
24 ore | 9 | 9 |
Adăugarea profilului IMS de către operatorii din România pentru telefoanele Google Pixel care nu suportă conectivitate VoLTE, VoWiFi și 5G
Google a lansat smartphone-uri foarte interesante în ultimii doi ani. Odată cu debutul seriei Pixel 6, au sosit procesoare dezvoltate în regim propriu Tensor, un design memorabil și camere foto excelente. Trend-ul a continuat în cazul seriei Pixel 7, iar terminalele au devenit atractive și pentru noi, românii, mai ales că de anul trecut le putem comanda prin intermediul Amazon DE. Cu toate acestea, niciun operator din România, fie că vorbim despre Orange, Vodafone, DIGI sau Telekom, nu oferă su
Creat: 2023-01-06 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 1216 | 1206 |
24 ore | 9 | 9 |
MODIFICAREA DATELOR OLIMPIADELOR DE FIZICA SI INFORMATICA
Ministerul Educației și Cercetării a aprobat calendarul olimpiadelor si concursurilor școlare stabilind în același interval olimpiada națională de informatică și olimpiada națională de fizică, limitând astfel dreptul unor elevi de a participa la două olimpiade. Solicităm reprogramarea olimpiadelor astfel încât să nu mai existe suprapuneri.
Creat: 2023-01-20 Statistici
Perioadă | Toate țările | |
---|---|---|
Tot timpul | 1083 | 1058 |
24 ore | 8 | 8 |