Dezvoltarea urbana a Clujului trebuie sa respecte patrimoniul sau cultural, artistic si istoric.

Dragi concitadini,

Mă recomand doar prin calitatea care ne leagă pe toți locuitorii Cetății noastre: aceea de clujean. Sunt convins că mulți dintre dumneavoastră ați privit cu mirare, poate unii chiar cu consternare, unele edificii care au răsărit în urbea noastră într-un mod inexplicabil pentru locuitorul de rând al Clujului. Apoi, ca mine, ați mai auzit sau citit prin presă de vreo autorizație contestată care a permis edificările cu pricina, de urme ale culturii și istoriei orașului care au fost îngropate sub ciudatele construcții. Negreșit v-ați întrebat cu privire la câte un astfel de edificiu, așa cum și eu am făcut-o în repetate rânduri: „oare numai mie mi se pare că e îngrozitor de urât și nepotrivit cu orașul? Chiar nu vede nimeni? Cine și-a pus semnătura pe o așa mutilare a Cetății?” Pentru mine, monstruoasă apariție de pe strada Avram Iancu, construcția deja poreclită de clujeni „coșciugul” a fost picătura care a umplut paharul.

Cosciugul_Mariot1.jpg

(imaginea este preluată din presa locală clujeană)

Am auzit adeseori reproșul „nimeni nu face nimic!”, așa că, iată propunerea mea pentru voi, dragi concitadini, beneficiari finali ai dezvoltării Clujului. Vă invit la o inițiativă cetățenească care să aibă ca finalitate sesizarea autorităților locale responsabile de dezvoltarea urbană a orașului nostru asupra direcției greșite în care se construiește.

Concret, dorim explicații din partea administrației și acțiuni în sensul responsabilizării celor îndrituiți cu privire la modul în care patrimoniul cultural-artistic și istoric, estetica urbană, gradul de modernitate și utilitatea sunt luate în calcul atunci când se avizează astfel de construcții. Sunt destule dovezi în orașul nostru care sugerează lipsa totală de considerație față de aceste criterii normale pentru dezvoltarea armonioasă și nedistructivă a unui oraș. Vă invit deasemeni ca odată cu semnarea petiției să faceți o referire succintă la orice situație de dezvoltare urbană care v-a făcut să vă întrebați „ce caută așa ceva în orașul meu?”

Vă invit să semnați această petiție, pornită de la un simplu locuitor al Cetății care, la fel ca oricare dintre dumneavoastră se întreabă de ce dispare patrimoniul cultural, artistic și istoric al orașului sub construcții a căror singură justificare este utilitatea (și aceea de multe ori îndoielnică). 

În spatele acestei petiții nu se ascunde nimeni și nimic. E numai dorința mea de a trăi într-un Cluj echilibrat, al culturii, frumosului și al moștenirii istorice armonios încadrate în modernitate și util. În măsura în care petiția va avea ecou și va fi însoțită de un număr suficient de mare de semnături, ea va fi adusă la cunoștința primarului nostru.

 

Remus Octavian Câmpean (ROC)   

scriitor. matematician

 

Post scriptum. Pun acest apel cetățenesc sub auspiciile vorbelor lui Dostoievski, „Frumusețea va salva lumea”. Așa că îl însoțesc cu o strofă din poemul-apel către Cetate.


„Oricine poate, 

nu oricine știe

ev după ev Cetatea să o locuiască;

de vorbă să o ție știe orișicine,

dar cine știe să o țină vie?”


14.II.21

ROC - „Apel către Cetate”


ROC (Remus Octavian Câmpean), locuitor al Cetății Clujului    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez ROC (Remus Octavian Câmpean), locuitor al Cetății Clujului să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...