Chemare la dialog: Admisibilitatea sesizărilor adresate Curții Constituționale
Curtea Constituțională a Republicii Moldova mun. Chișinău, str. Alexandru Lăpușneanu, 28
MEMORIU
Mult Stimați Judecători ai Curții Constituționale,
Ne adresăm domniilor voastre cu următorul memoriu pentru a sesiza o situație de aplicare a legislației constituționale, care cu regret dăinuie în timp, fără a fi asigurată de un suport normativ elementar. Situație care a devenit o problemă autentică și care riscă să degenereze în precedente extrem de periculoase privind buna funcționare a justiției constituționale per ansamblu.
În particular, venim să sesizăm dilemele relative aplicării mecanismului excepției de neconstituționalitate.
Constituția, Legea cu privire la Curtea Constituțională, nr. 317 din 1994 și Codul jurisdicției constituționale din 1995, similar cu Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016, admite doar 4 condiții prin care Curtea Constituțională este obligată să accepte examinarea excepției de neconstituționalitate:
a. Dispozițiile în litigiu sunt direct legate de cazul în curs de examinare.
b. Dispozițiile nu au făcut obiectul unei hotărâri anterioare a Curții.
c. Excepția de neconstituționalitate este ridicată de unul dintre litiganți.
d. Dispozițiile în litigiu sunt inserate într-o lege, o hotărâre a parlamentului, un decret prezidențial, o ordonanță sau hotărâre guvernamentală sau un tratat internațional.
Când sunt îndeplinite aceste 4 condiții, președintele Curții Constituționale, în baza alin. (4) și (5) din articolul 19 din Codul jurisdicției constituționale, desemnează un judecător responsabil de pregătirea cauzei, care are un termen de 60 de zile să realizeze acțiunile necesare pentru pregătirea audierii cauzei. Art. 32 din Legea cu privire la Curtea Constituțională stabilește o limită de 6 luni pentru examinarea cazului. De fapt, în această perioadă de 6 luni trebuie să aibă loc audierea publică a cazului. Contrar acestor dispoziții imperative, Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională, aprobat prin Decizia nr. AG-3 din 2014, care este un act de uz intern al Curții, prevede o procedură radical diferită de cea reglementată de legislație. Astfel, prin litera d) din articolul 28 al respectivului regulament, Curtea Constituțională, fără nic o dispoziție legală, a admis încă o condiție de admisibilitate a unei sesizări, în sensul că o sesizare trebuie acceptată pentru examinare numai dacă este una întemeiată. Mai mult, articolul 19 din regulamentul menționat afirmă că judecătorul raportor are un termen de 60 de zile nu pentru pregătirea cauzei pentru audierea publică, ci pentru a pregăti o notificare de admisibilitate pe baza căreia Curtea va decide dacă sesizarea urmează să fie examinată sau nu, inclusiv faptul dacă sesizarea este una fondată sau nefondată.
În acest sens, este necesar să accentuăm că art. 44 din Codul de jurisdicție constituțională din 1995, reglementează că judecătorul raportor este într-adevăr obligat să emită un aviz legat de examinarea preliminară a cazului. Or, nici o dispoziție a Codului nu prevede că judecătorul raportor ar trebui să examineze admisibilitatea sesizării, inclusiv și faptul dacă sesizarea este una întemeiată sau vădit nefondată. Dimpotrivă, același art. 44 reglementează faptul că președintele Curții transmite documentele pentru audierea Curții. Este adevărat, în cadrul acestei ședințe, Curtea are dreptul să nu purceadă la examinarea fondului cauzei, ci să sisteze procesul, dar nu pe motivul condițiilor de admisibilitate, ci pe baza unor probleme de încetare. În acest context, art. 60 din Codul de jurisdicție constituțională, prevede că Curtea poate sista procesul din motive de încetare dacă:
a) sesizarea este retrasă,
b) sesizarea nu ţine de competenţa organelor şi persoanelor care au făcut-o,
c) soluţionarea sesizării nu intră în competenţa Curţii Constituţionale,
d) excepţia de neconstituţionalitate a actului normativ contestat este rezolvată,
e) există o hotărîre anterioară a Curţii Constituţionale în problema dată,
f) se înregistrează paritate de voturi la adoptarea hotărîrii, deciziei sau avizului (aplicabilă numai după ce a avut loc audierea).
Datorită faptului că lista este una exhaustivă, este ușor de observat că caracterul nefondat al sesizării nu este o problemă de sistare a procesului și nu împiedică examinarea cauzei în cadrul unei ședințe publice. Astfel, respingerea unei sesizări ca vădit nefondată nu trebuie decisă la examinarea preliminară a cazului, ci după audierea completă a cauzei. Prin urmare, Curtea nu poate examina problema caracterului nefondat, decât printr-o hotărâre, nu printr-o decizie. Articolele 61-63 din Codul jurisdicției constituționale definesc două tipuri de acte emise de Curte în cazurile legate de contestare a dispozițiilor neconstituționale. Printr-o hotărâre, Curtea soluționează problema de neconstituționalitate a actului reflectată în limita unei sesizări, în timp ce deciziile sunt adoptate în chestiuni direct indicate de lege (cum ar fi sistarea). Reiterăm, nici o dispoziție legală nu prevede că admisibilitatea sau caracterul nefondat al unei sesizări sunt soluționate printr-o decizie. Or, în practică, excepția de neconstituționalitate înaintată Curții Constituționale este respinsă pe baza unei decizii și nu a unei hotărâri a Curții, care trebuie emisă doar după o audiere autentică a cauzei.
În ipoteza în care titlul actului emis de Curte poate fi considerat o simplă formalitate, e de remarcat că orice decizie de inadmisibilitate nu trece testul de transparență și publicitate. Astfel, articolul 13 alineatele (3) și (4) din Codul jurisdicției constituționale reglementează faptul că toate actele Curții sunt pronunțate public, fără excepții pentru așa-numitele decizii de admisibilitate. Ora și ordinea audierii sunt anunțate public. În toate cazurile de emitere a deciziilor de inadmisibilitate nu a fost făcut și nici nu se face nici un anunț public despre desfășurarea unei ședințe, unde se va audia autorul sesizării. Iar deciziile sunt pronunțate în ședința închisă a Curții. Și din nou acest proces netransparent are loc într-o ședință închisă din cauza prevederilor aceluiași Regulament citat anterior. Astfel, articolul 24 din regulamentul nominalizat prevede că admisibilitatea sesizării este decisă în ședință închisă, fără participarea părților interesate.
Pe de altă parte, caracterul nefondat al unei sesizări nu poate fi o problemă de admisibilitate, doar pentru simplul motiv că noțiunea de admisibilitate nu are un temei de reglementare în Constituție, Legea cu privire la Curtea Constituțională, nr. 317 din 1994 sau în Codul jurisdicției constituționale din 1995. Probabil dezideratul a fost copiat din art. 35 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului, care, printre altele, folosește inclusiv noțiunea unei plângeri vădit nefondate. Or, reglementările legale pe baza cărora funcționează Curtea Constituțională nu includ astfel de dispoziții specifice. Instituțiile de admisibilitate și sesizării nefondate nu au fost edificate de legiuitorul național, care, de altfel, nu a delegat competențe speciale Curții Constituționale pentru emiterea normelor generale de reglementare. Caracterul futil al noțiunii de admisibilitate este demonstrat și prin STUDIUL DE ACCES INDIVIDUAL LA JUSTIȚIA CONSTITUȚIONALĂ, nr. 538/2009, emis în perioada 17-18 decembrie 2010, de către Comisia de la Veneția. Astfel, Comisia a concluzionat că reglementări specifice privind admisibilitatea unei sesizări există în multe din statele membre și observatoare ale Comisiei de la Veneția. De exemplu, în Moldova,unde instanța constituțională poate respinge o sesizare la etapa preliminară pe motiv de erori de procedură sau de lipsă de competență a curții constituționale. Cu alte cuvinte, o sesizare nefondată nu trebuie considerată ca fiind o problemă de admisibilitate (pagina 35 din studiu).
În concluzie, lipsirea autorului sesizării de dreptul la audiere publică a cazului sesizat, completată de decizie emisă în limitele unei proceduri, care nu are nici un temei legal, duce la încălcarea dreptului la un proces echitabil.
În acest sens, venim să accentuăm că articolul 6 CEDO, interpretat în ansamblu, garantează dreptul persoanei de a participa efectiv la procesul său. Acesta include, nu doar dreptul de a fi prezent, dar şi de a asculta şi a urmări procesul (a se vedea, spre exemplu, Stanford v. the United Kingdom, hotărâre din 23 februarie 1994, Seria A nr. 282-A, § 26; Barbera, Messegueand Jabardo v. Spain, hotărâre din 6 decembrie 1988, Seria A nr. 146, § 78). Acest drept face parte din esenţa conceptului procedurii contradictorii (a se vedea Colozza v. Italy, hotărâre din 12 februarie 1985, Seria A nr. 89, § 27). Cu alte cuvinte, necesitatea respectări procedurilor de audiere publică este una imperativă pentru a decide legalitatea procesului per ansamblu. Încălcarea acestor norme duce la ilegalitatea deciziei emise, indiferent de calitatea motivării ei. Pentru comparație, până la adoptarea Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională, aprobat prin Decizia nr. AG-3 din 2014, cota Deciziilor din totalul actelor emise de Curtea Constituțională nu depășea 38%.Or, din 2016, acestea au atins indicele de 69%, majoritatea absolută fiind așa-numitele decizii de inadmisibilitate (cel puțin peste 55% din totalul actelor emise). Hotărârile pe fond au rămas să fie în minoritate (17% – 22% din totalul actelor emise). Analiza statistică a deciziilor emise în perioada 1996 – 2020 o anexăm.
În final, Vă rugăm să acceptați și să tratați prezentul memoriu nu sub forma unui reproș la adresa Curții, ci sub forma unui demers de a echilibra mecanismul justiției constituționale. Este o solicitare de a iniția un dialog constructiv cu participarea tuturor actorilor implicați în respectivul proces.
Cu respect și înaltă considerațiune,
Semnatarii
Bot Alexandru (Avocat) Contactați autorul petiției