Către: Primăria Sectorului 4 - București

          Conducerea Liceului Tehnologic Mircea Vulcănescu

Domnule Primar al Sectorului 4,

Domnilor Consilieri în Consiliul Local al Sectorului 4,

Doamnă Director a Liceului Tehnologic Mircea Vulcănescu,

Vă adresăm, pe această cale, sentimentele noastre de surprindere și indignare la aflarea, din mass-media, a veștii conform căreia s-au reluat demersurile pentru schimbarea titulaturii Liceului Tehnologic Mircea Vulcănescu, din Sectorul 4 al Capitalei. 

Reamintim că nu este prima intervenție în acest sens, în București. În iunie 2017, Institutul ”Elie Wiesel” a solicitat demolarea unui bust al lui Mircea Vulcănescu, amplasat în Piața Sfântul Ștefan din Sectorul 2 al Capitalei din anul 2009. Acțiunea a fost împiedicată, între altele prin protestele ferme ale lui Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, care a atras atenția asupra faptului că, dincolo de lipsa de fundament a unei asemenea decizii, statuia în sine e o operă de artă și un monument istoric.   

Indignarea noastră este cu atât mai mare, cu cât credeam că lucrurile s-au lămurit în acest caz, după viguroasa reacție a societății civile și mai ales a unei însemnate părți a elitei culturale a României, care au zădărnicit, în vara anului 2017, tentativa Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în România "Elie Wiesel" de a obține, prin presiuni și abuz, o decizie de schimbare a numelui acestei instituții de învățământ. Cu atât mai mult cu cât factori de decizie de la nivelul Prefecturii Capitalei au decis la acel moment că demersul INSHR-EW fusese unul lipsit de temei.

În acest context, considerăm de datoria noastră să vă aducem la cunoștință următoarele detalii istorice și juridice, pentru a înțelege netemeinicia reluării acestui demers. 

Istorici de prestigiu ai României (îl menționăm, de pildă, pe Dinu C. Giurescu) au arătat în lucrările lor faptul că aşa numitele „Tribunale ale Poporului” au fost instituţii nelegitime, create de guvernarea comunistă instaurată de ocupantul sovietic, în scopul exterminării elitelor statului român. Unui ”Tribunal al Poporului” i-a căzut victimă Mircea Vulcănescu. Condamnarea şi exterminarea savantului  Mircea Vulcănescu constituie subiectul unuia din documentarele din ciclul Memorialul Durerii, de la TVR, având ca autor pe prestigioasa realizatoare TV Lucia Hossu Longin, care – pe baza studierii dosarelor de Securitate ale lui Mircea Vulcănescu – a dezvăluit, în toată monstruozitatea sa, farsa juridică înscenată de comunişti în acest proces politic, montat în contradicţie cu normele legale şi constituţionale din acel moment. Opera lui Mircea Vulcănescu constituie, din punct de vedere cultural şi ştiinţific, un adevărat fenomen de referință al culturii românești, depășind cadrele acesteia și dobândind o prestigioasă anvergură internaţională. Scriitor, filosof, sociolog, economist, teolog și profesor de etică, el a fost una dintre capacităţile generaţiei luminoase a anilor 1920. Mircea Vulcănescu a fost, rând pe rând, licenţiat în Drept şi participant la campaniile monografice ale profesorului Dimitrie Gusti, căruia i-a fost şi asistent de catedră, doctorand la Paris şi foarte activ în cercurile culturale pariziene, profesor de economie politică și științe juridice la Școala de Asistență Socială, până în 1935, membru al societăţii culturale Criterion, director general al Vămilor şi director în Ministerul de Finanțe, director al Casei Autonome de Finanțare și Amortizare și președinte al Casei Autonome a Fondului Apărării Naționale. Din  27 ianuarie 1941, ca urmare a notorietății și pregătirii sale, a acceptat postul (tehnic și nu politic) de subsecretar de stat la Finanțe, până la 23 august 1944.

Pe parcursul mandatului său, Mircea Vulcănescu a fost unul dintre cei mai tenace negociatori ai României cu cel de-al Treilea Reich, reuşind, între 1941 și 1944, să obțină pentru Banca Națională a României 8 vagoane de aur (confiscate de URSS imediat după 23 august 1944) și înzestrarea Armatei a 4-a cu echipament militar german nou. A fost decorat cu înalte distincţii ale statului român, atât de Regele Carol al II-lea, cât şi de regele Mihai I, în semn de recunoaștere pentru serviciile aduse Statului Român. Mircea Vulcănescu nu a fost un colaboraționist al naziștilor, ci a reușit să servească interesul național al țării, în condițiile în care Cel de-al Treilea Reich impunea României condiții asemenea celor dintr-un teritoriu ocupat. De asemenea, Mircea Vulcănescu, de pe poziția de economist, de tehnocrat, nu a participat în nici un fel la punerea în practică a unor decizii care au afectat comunitatea evreiască din România. 

Suspendat din serviciu în urma legii de purificare a aparatului de stat, după ocuparea ţării de către armata sovietică şi instaurarea regimului comunist, Mircea Vulcănescu a fost arestat preventiv fără mandat, încă din 30 august 1946. Mircea Vulcănescu a fost condamnat pe 9 octombrie 1946 la opt ani temniţă grea. S-a stins din viaţă la 28 octombrie 1952, în penitenciarul Aiud, ca urmare a metodelor dure de exterminare la care a fost supus.

În ceea ce privește presupusa vinovăție a lui Mircea Vulcănescu drept criminal de război, fostul disident anticomunist Gabriel Andreescu, autor al unui studiu bazat pe o amplă cercetare în arhivele fostei Securități, scria cu ani în urmă, în Observatorul Cultural (https://www.observatorcultural.ro/articol/cita-ideologie-cita-cunoastere-cazul-mircea-vulcanescu/): „...instanţele care s-au succedat nu au reușit să-i găsească nici o responsabilitate personală. (...) După circa o jumătate de an de la începerea anchetei, la 19 septembrie 1946, Procurorul delegat la Curtea de Apel București a stabilit că nu există nimic care să confirme acuzele la adresa învinuitului. Participarea lui Mircea Vulcănescu la ședințele Consiliilor de Miniștri, în calitate de subsecretar de stat, nu constituie o vinovăție, căci „Nici declararea, nici continuarea războiului, nici politica generală a Guvernului și nici deportările nu se dovedesc a fi fost hotărâte de vreun Consiliu de Miniștri din cele la care învinuitul a participat“. Cu atât mai puţin poate fi incriminată intervenţia lui Mircea Vulcănescu „în favoarea populației evreiești, ca aceasta să-și recapete dreptul de a-și desfășura […] activitatea profesională ce le fusese răpită de legile rasiale anterioare“. În ce priveşte acuzaţiile în chestiunile economice, „dimpotrivă, toate faptele sale au fost exact potrivnice celor sancționate de aceste texte, învinuitul apărând cu competență și îndârjire interesele românești ce-i fuseseră încredințate, împotriva oricăror încercări de aservire față de străini“ (Arhiva CNSAS, Alexandru Marcu și alții, DP 000232, vol. 15, ff. 253-255).”

“În ciuda acestei hotărâri de închidere a cazului – continuă Gabriel Andreescu – deşi nu a fost depus vreun recurs în timpul legal, Curtea de Apel București a reluat procesul. Tulburaţi de acuzaţii, mai multe personalităţi, care îl cunoscuseră pe cărturar de aproape, au depus mărturii în favoarea lui. Dimitrie Gusti a vorbit despre Mircea Vulcănescu ca despre „unul dintre cei mai buni asistenți ai mei. Pe când era subsecretar de stat ținea seminarul de etică kantiană la Facultatea de Litere din Bucureşti“. Consilierul de la Curtea de Conturi, Eugen Bălan, a amintit că Vulcănescu „a votat contra Constituției de la 1938. Nu l-a considerat nimeni ca un șovinist“. Profesorul Vasile Băncilă a mărturisit că pe când ocupa funcţia de director al învățământului secundar, Vulcănescu a insistat pe lângă el pentru angajarea lui Mihail Sebastian (scriitor evreu! – n.n.). Chiar şi Eugen Cristescu, fostul șef al serviciului secret din președinția Consiliului de Miniștri, invoca la 18 decembrie 1947 un detaliu în favoarea inculpatului: Mircea Vulcănescu știa că Mihai și Ion Antonescu au dus tratative pentru ieșirea României din război din iarna anului 1942. Chiar şi Henry H. Stahl (evreu! – n.n.), un cunoscut antifascist, a adresat completului o scrisoare de susţinere.”

Într-un alt articol, Gabriel Andreescu nota: “Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti din 6 februarie 1948 e clară. Ca şi Tribunalul Poporului, Curtea nu a putut descoperi nici o „activitate“ care să motiveze condamnarea lui Vulcănescu, din contră, activitatea sa a fost tratată drept circumstanţă atenuantă. Judecătorii au motivat prin „răspunderea ce […] este legată exclusiv de participarea la guvern, al cărei efect se concretizează în fapte de militare pentru hitlerism“ şi „astfel a achiesat  la hotărârea de  continuarea războiului în contra Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice…“ (Arhiva CNSAS, dp 000232, vol. 1, ff. 189-190). Și faptele „de militare pentru hitlerism“ şi „achiesarea la continuarea războiului“ sunt etichete fără substanţă, prin ele însele dovada absenţei unor probe incriminante”, conchidea cunoscutul dizident. (https://flux24.ro/mana-lunga-a-institutului-elie-wiesel-mircea-vulcanescu-si-o-rapida-reglare-de-conturi-in-snspa/)  

Recent, s-a relatat în presă cum, în cazul Liceului Tehnologic Mircea Vulcănescu, persoane din conducerea liceului au fost contactate și convinse, prin mijloace asupra cărora nu e momentul să discutăm, să pornească chiar din partea instituției de învățământ demersurile de schimbare a numelui său. Dar care este rostul acestor demersuri, câtă vreme, în urmă cu doar 5 ani ele s-au dovedit inutile? Reamintim că, în vara anului 2017, Institutul ”Elie Wiesel” a făcut intervenții prin care a cerut autorităților locale și conducerii unor instituții de învățământ să modifice nume de străzi sau licee, ori să înlăture monumente de for public. Ele s-au dovedit, în cele mai multe cazuri, netemeinice, fiind respinse de autorități sau, acolo unde acestea s-au conformat, instanțe de judecată au anulat deciziile respective.  

Pe 30 mai 2017, Președintele României promulga Legea Nr. 127  pentru instituirea Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, act normativ în a cărei expunere de motiv, fără echivoc, Mircea Vulcănescu este prezentat, alături de Radu Gyr, Iuliu Maniu, Nicolae Steinhardt, Tertulian Langa, Richard Wurmbrandt și alte nume mari, drept unul dintre martirii închisorilor politice comuniste. Lor le-a fost închinată, prin nominalizare expresă, această zi. Deci, Mircea Vulcănescu este cinstit, nominal și oficial, printr-o lege, într-o zi națională care îi este dedicată și lui. Este considerat explicit martir și victimă a terorii comuniste de un act normativ al Statului Român. Ne întrebăm, de ce un liceu, în aceste condiții, nu poate purta numele său.   (Sursa: https://www.agerpres.ro/politica/2017/05/30/legea-prin-care-14-mai-devine-zi-nationala-de-cinstire-a-martirilor-romani-din-temnitele -comuniste-promulgata-18-28-58 

Facem menţiunea că expunerea de motive, chiar dacă nu este parte integrantă a unui act normativ, îi argumentează necesitatea. În aceste condiţii, dvs., administrația locală și conducerea unității de învățământ, chiar dacă nu încălcați o lege, vă aflaţi în contradicţie morală cu un act normativ în vigoare, în cazul finalizării acestui demers.  

Domnule Primar,

Domnilor Consilieri locali,

Doamnă Director,

Toate cele expuse mai sus arată fără echivoc cât de aberant este ca, în anul 2022, așadar la 33 de ani de la căderea comunismului, într-o ţară care a devenit membră NATO şi UE, conducerea unui liceu și consiliul local al unui sector al Capitalei să ia o decizie pe baza tezelor susţinute, în urmă cu 77 de ani, de structurile comuniste, la ordinele ocupantului sovietic. Și asta în condițiile în care Statul Român, prin Președinția și Parlamentul său, a condamnat oficial regimul comunist, ca ”regim ilegitim și criminal” și tot Statul Român, prin Președinția și Parlamentul său, i-a dedicat, explicit, inclusiv lui  Mircea Vulcănescu o Zi Națională, ulterior apariției Legii 217/2015, Parlamentul scoțându-l astfel de sub incidența ei și a oricărui act normativ sau sentință judecătorească anterioară.

Sperăm, de asemenea, să înțelegeți că, în cazul în care ați fost ”lămuriți” cu privire la presupusa vinovăție a lui Mircea Vulcănescu legată de măsurile represive față de etnia evreiască, sau ați fost atenționați în legătură cu ”ilegalitatea” ca Liceul dvs să poarte numele său este în primul caz o interpretare viciată a unor documente juridice din epocă, și în al doilea caz o pură minciună.

Iată de ce, prin această petiţie, vă solicităm, în baza principiului transparenței instituționale, așa cum este el reflectat în legislația în vigoare, să ne comunicați, în cel mai scurt timp, care este stadiul demersului în cauză și să revocați toate măsurile luate până acum, în sensul schimbării numelui Liceului Tehnologic Mircea Vulcănescu. Vă cerem să înțelegeți că numele uneia dintre marile personalităţi ale culturii româneşti şi unuia dintre modelele autentice de trăire creştină şi martiraj în temniţele comuniste trebuie să fie cinstit, nu terfelit. Este îndatorirea statului român, prin reprezentanții săi de la toate nivelurile, să cinstească numele celor ce s-au sacrificat pentru libertatea și demnitatea poporului român în lunga noapte totalitară din secolul trecut. Iar dvs, ca demnitari și funcționari ai statului român, trebuie să vegheați ca această cinstire să continue.    

Petiția ”Alături de Mircea Vulcănescu”

Semnături  

1. Lucia Hossu Longin

2. Victor Rebengiuc

3. Mariana Mihuţ

4. Maria Ploae

5. Nicolae Mărgineanu

6. Marilena Rotaru

7. Octav Bjoza (fost președinte AFDPR)

8. Sergiu Rizescu (președinte interimar AFDPR)

9. Marius Oprea

10. Gabriel Andreescu                 

11. Leontin Horaţiu Iuhas (președinte ”Fundația Doina Cornea”)

12. Nicolae Constantinescu (președinte ”Fundația Memoria”)                 

13. Coriolan Baciu, președinte ”Fundația ”Ion Gavrilă Ogoranu”                 

14. Răzvan Gheorghe                 

15. AFDPR                 

16. Fundația Doina Cornea                 

17. Fundația Memoria                 

18. Fundația Ion Gavrilă Ogoranu                 

19. Eugen Iordăchescu                 

20. Sorin Lavric                 

21. Gheorghe Petrov                 

22. Sorin Grecu                 

23. Eugen Mihăescu                 

24. Gică Manole                

25. Florin Dobrescu                

26. George Cușa, fost deținut politic                

27. Liana Goța                

28. Corina Cușa, fiică de fost deținut politic                

29. Moica Niculina, fostă deținută politică                

30. Zoe Rădulescu, născută în închisoare, fiică de luptător în rezistență               

31. Elena Sechila, președinte Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei               

32. Alexandra Mazilu, născută în detenție, fiică de fostă deținută politică               

33. Mirel Stănescu, fost deținut politic                        

34. Cristina Cârciumaru               

35. Bogdan Țigănilă               

36. Lucia Roșu, studentă               

37. Laurențiu Năstase, student                

38. Andreia Paraschev               

40. Mona Șerbănescu, profesoară               

41. Dan Puric  

Marius Oprea / Răzvan Gheorghe    Contactați autorul petiției