Spune NU distrugerii Poienii cu Narcise de la Negrileasa
Prin această petiție, dorim să sensibilizăm Consiliul Județean Alba, pentru a muta etapa zonală a concursului "Cultură pentru cultură" din perimetrul ariei protejate Poiana cu Narcise de la Negrileasa. La așa numita "sărbătoare" a narciselor din anul 2019, au participat aproape 7000 de oameni, cu efecte dezastruase asupra populației cu narcise (care s-a și mutat, în timp, din zona tradițională a poienii, zonă pentru care nu se mai poate face nimic). Conform studiului științific realizat de ATE Trascău Corp în anul 2007, consultanți:dr. lect. Sabin Bădărău, Dan Pavel Turtureanu, dacă s-ar "stopa ruderalizarea solului și bătătorirea excesivă a acestuia, populația de narcise s-ar reface în timp". Este clar că această "sărbătoare" nu e singura cauză a restrângerii populației de narcise (suprapășunatul -cu propunerea de a modifica suprafețele din pășuni în fânețe, exploatările și transportul lemnelor prin rezervație), dar mutarea ei din perimetrul rezervației e un prim pas.
Vă reamintim că "în urma acţiunilor de distrugere a narciselor din poiana de la Negrileasa, repetate an de an, în 1971, Consiliul Popular Alba a fost silit să interzică petrecerile câmpeneşti care se organizau aici".
Vă mulțumim pentru interes!
Achim Ioan Alexandru, ATE Trascău Corp Zlatna Contactați autorul petiției
| Anunț de la administratorul acestui websiteAm închis această petiție și am șters informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general al Uniunii Europene privind protecția datelor (GDPR) solicită un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale, respectiv ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. |