Solidaritatea în vreme de criză trebuie să înceapă de sus, nu să fie cerută doar de la cei care deja duc greul. Când cetățenii văd că liderii, instituțiile și cei aflați la putere cer înțelegere, dar păstrează aceleași privilegii, mesajul devine gol și încrederea se pierde. Într-o criză economică, exemplul dat de vârf contează la fel de mult ca măsurile anunțate.
Ca persoană care reprezintă oamenii cei mai vulnerabili, văd direct ce înseamnă lipsa unui sprijin credibil: familii care își calculează fiecare cheltuială, pensionari care renunță la medicamente, părinți care nu mai reușesc să acopere costurile de bază. Dacă nimic nu se schimbă, criza va apăsa și mai tare pe cei care au cea mai mică rezervă, în timp ce restul societății va simți că poverile sunt împărțite nedrept.
Soluția este simplă și justă: cei de la vârf trebuie să reducă mai întâi cheltuielile neesențiale, beneficiile inutile și orice formă de risipă instituțională, iar economiile obținute să fie direcționate către sprijin concret pentru persoanele vulnerabile. Asta înseamnă ajutoare țintite, protejarea serviciilor esențiale și decizii bugetare care pun nevoia reală înaintea confortului administrativ.
De aceea, cer Guvernului și Parlamentului să adopte imediat măsuri prin care solidaritatea să înceapă de la nivelul cel mai înalt: reducerea cheltuielilor de reprezentare, a privilegiilor care nu sunt strict necesare și a oricăror costuri care pot fi tăiate fără a afecta funcționarea publică, cu redirecționarea acestor sume către sprijin pentru cetățenii loviți de criză. Nu este doar o chestiune de buget, ci una de credibilitate și responsabilitate publică.
O criză se gestionează corect atunci când sacrificiul este împărțit cinstit și când cei mai expuși primesc protecția de care au nevoie. Asta așteaptă cetățenii: nu declarații despre solidaritate, ci decizii care o arată în mod concret.