Dealuri verzi, nu betoane! STOP coșmarului "American Dream"!

Proiectul “American Dream”, coșmarul brașovenilor, se reia. Spune NU construirii de blocuri pe dealurile din Șcheii Brașovului!
Sunt ani de zile de când luptăm, ÎMPREUNĂ, pentru bunăstarea orașului. Pentru natura cu care am crescut, pentru munții, dealurile, spațiile verzi care au fost dintotdeauna parte din identitatea orașului. Grija față de moștenirea culturală și patrimoniul natural, promovate ca valori ale orașului, e cel mai mare semn de respect față de Brașov și față de brașoveni. Suntem mândri că avem șansa de a locui într-un oraș frumos și curat, la poalele Rezervației Naturale Muntele Tâmpa.
Imaginea celor 1000 de apartamente, pe site-ul dezvoltatorului
În 2017, în urma sesizărilor primite de la locuitori din Șchei, am descoperit că începuseră lucrările la proiectul "American Dream", care prevedea construirea a 1000 de apartamente în blocuri, pe dealul de sub parcările de la Belvedere. Primăria și George Scripcaru au declarat că nu știau nimic și că lucrările sunt ilegale. Alături de societatea civilă, am format atunci grupul de acțiune locală, am sesizat organele de urmărire penală și am organizat o dezbatere publică în care Scripcaru a promis că nu va aproba acest proiect și că nu va prelungi nici PUZ-ul aferent. Tot în 2017, ca urmare a presiunii publice, proiectul nu a primit avizul de mediu.

Dezvoltatorul nu a renunțat niciodată la proiect, dimpotrivă. În timpul mandatului meu de primar, am folosit toate pârghiile legale pentru a-l opri, ajungând la peste 70 de procese în instanță cu dezvoltatorul. După ce Scripcaru și-a preluat mandatul, instanța i-a dat câștig de cauză dezvoltatorului, obligând Primăria la soluționarea cererii de emitere a autorizației de construire, pentru blocuri de P+2E+R. Primăria, în mod ilegal, a emis o autorizație de construire pentru blocuri de P+2E+3R, în 11.08.2025, împotriva căreia am pornit demersurile pentru a o anula în instanță.
Filmul campaniei din 2017
Administrația locală trebuie să înțeleagă că cetățenii nu sunt împotriva dezvoltării urbane, însă își doresc un mod responsabil de acțiune, care să respecte atât legislația în vigoare, cât și moștenirea naturală și culturală a Brașovului și pe locuitorii orașului. E momentul să spunem încă o dată, clar, că brașovenii nu vor distrugerea dealurilor Brașovului pentru și mai multe blocuri în oraș! De-a lungul anilor, comunitatea s-a implicat cu succes în deciziile privind dezvoltarea Brașovului și avem încă o dată nevoie de cât mai multe voci pentru a opri împreună acest proiect toxic pentru oraș. ÎMPREUNĂ, om cu om și semnătură cu semnătură, am reușit să oprim proiecte nocive pentru Brașov: 2017 - American Dream, 2018 - Warthe, 2018 - Petőfi Sándor, 2024 - PUZ Jepilor 14a, 2025 - PUZ Sânzienelor.
Semnează și tu petiția! Cerem oprirea proiectului, cerem planificare urbană care să protejeze dealurile Brașovului și cerem implicarea constantă a cetățenilor în procesul decizional local privind dezvoltarea urbană!
Allen Coliban Contactați autorul petiției