Scrisoare deschisa Fundatia Ferentari

Stimate domnule Președinte Traian Băsescu,

Vă atragem atenția asupra unei decizii a Parlamentului României - Camerei Deputaților care a adoptat în data de 10 decembrie 2013, în calitate de cameră decizională, o lege care aduce o gravă atingere democrației din România și a implementării politicilor publice asumate de Guvernul României privind îmbunătățirea situației cetățenilor români aparținând minorității rome.

Prin această lege este propusă înfiintarea unei suprastructuri, în formă de fundație de utilitate publică, numită Fundația Ferentari, care ar urma să se ocupe de tot ceea ce este relevant pentru romi, respectiv gestionare de fonduri, crearea/monitorizarea și evaluarea politicilor publice relevante, asigurarea de Asistență Tehnică Guvernului României etc. Astfel, instituțiile publice responsabile, în frunte cu Agenția Națională pentru Romi și ministerele relevante, devin secundare și fară obiect de activitate în domeniul incluziunii/dezvoltării romilor, prioritară în politica față de romi fiind această fundație stabilită/creată la propunerea Guvernului, cu derogare de la OG 26/2000 cu privire la asociații și fundații. Cu alte cuvinte de bunăstarea cetățenilor români se ocupă instituțiile statului, excepție cetătenii români de etnie romă de a căror bunăstare ar trebui să se ocupe o Fundație.

Nu în ultimul rând, această ințiativă va centraliza și controla inclusiv fondurile destinate societății civile, anulând orice idee de competititvitate astfel statul, printr-o entitate care dubleaza propriile institutii, primeste monopolul activitatilor din domeniu ignorând experiența asociațiilor locale ale minorității rome.

In plus, dorim sa atragem atenția asupra faptului că asocierea cartierului Ferentari exclusiv cu populația de etnie romă are două urmări: 1) nedreptățește populația majoritară din cartier, fapt ce poate alimenta tensiuni între cele două populații ce în prezent conviețuiesc pașnic și 2)se reduce atentia la o singura locatie unde se cumuleaza rezultatele excluziunii si se uita de alte sutele de astfel de spatii sociale, se reduce promovarea intereselor etniei rome la problema saraciei extreme

Suspiciunea noastră majoră față de aceasta lege este că rolul acesteia este să transfere responsabilitatea guvernamentală față de romi către o organizație de tip nonguvernamental însă creată de guvern, guvernată de interesele financiare a artizanilor acestei legislații, printre care senatorul și consilierul primului ministru pe problematica romilor, muzicianul Damian Draghici.

Textul legii, aprobat de Parlamentul României poate fi găsit la http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2013/cd238_13.pdf.

În baza prerogativelor dumneavoastră constituționale vă solicităm domnule Președinte să nu promulgați această lege.

Ciprian Necula, coordonator Muzeul Culturii Romilor

Nicoleta Bițu, directoare Asociația Romano Butiq

Gelu  Duminică, director executiv, Agenția de Dezvoltare Comunitară Împreună

prof. univ. dr. Eniko Vincze, presedinta Fundatiei Desire

Andreea Braga, presedinta Centrul FILIA

Miruna Pantel, vicepresedinta Centrul FILIA

FRONT

Irina Sorescu, presedinta CPE - Centrul Parteneriat pentru Egalitate

Institutul pentru Politici Publice

Alina Ungureanu, presedinta Asociatia pentru Dezvoltare si Incluziune Sociala

Maria-Nicoleta Andreescu, director executiv APADOR-CH

Ce-Re – Centrul de Resurse pentru Participare Publica

ECPI- Centrul Euroregional pentru Initiative Publice

ActiveWatch- Agentia de Monitorizare a Presei

Mariana Dinca, Centrul pentru Educatie si Dezvoltare Sociala

Cristian Buceanu, Consilier Local - Consiliul Local Frumusani, Jud. Calarasi

Romani CRISS – Centrul Romilor pentru Interventie Sociala si Studii