Petiție pentru reinstituirea ca paroh a părintelui Mihai-Cătălin Sicoe

Demersul de față este despre și pentru salvgardarea rolului de bază al părintelui duhovnicesc în viața creștinilor. Noi, membrii parohiei Brașov-Triaj, comunitate păstorită de-a lungul ultimilor 34 de ani de către părintele Sicoe Cătălin-Mihail, în baza articolului 51 din Constituția României, formulăm, în numele subsemnaților, prezenta petiție adresată Sfântului Sinod și Patriarhiei Române.

Prin aceasta ne exprimăm vehement nemulțumirea și dezacordul cu privire la dispariția intempestivă a părintelui nostru din sânul Bisericii.

Rugăm respectuos înaltele autorității ale Bisericii Ortodoxe Române să reconsidere decizia luată și să îl reinstituie pe părintele Sicoe Cătălin-Mihail ca preot paroh de drept în slujba Bisericii noastre.

Subsemnații considerăm nedreaptă alungarea subită a acestuia după toată truda și dedicarea pe care acesta le-a manifestat de la vârsta de 16 ani în construirea Bisericii noastre, prin implicare sufletească, fizică și administrativă constantă, muncă și sacrificii.

Părintele nostru a dat dovadă de fidelitate și credincioșie fată de fiecare membru al comunității păstorite. Ne-a fost alături în momentele de durere, dar și în acelea de fericire, având mereu un cuvânt bine ales pentru fiecare dintre noi. Prin prezența activă în viața parohiei, ne-a fost pedagog, doctor duhovnicesc, iubit povățuitor și pilon de bază al comunității. Este un preot cu har, pe care îl ascultăm cu drag la fiecare slujbă și ale cărui îndrumări ne sunt mai mult decât necesare.

Preotul Mihail ne-a dat motive să alegem și să iubim credința, rădăcini la care să ne întoarcem și motive să rămânem la această credință.

O parte dintre noi suntem plecați de acasă, însă Biserica în care ne așteaptă părintele Mihail cu brațele deschise, în pragul altarului, ne cheamă mereu și ne asigură că, indiferent unde ne duce viața, Dumnezeu ne așteaptă în același loc în care l-am cunoscut când eram copii.

Într-o lume suficient de agitată și de împovărătoare, Biserica noastră a fost sfâșiată și împărțită precum cămașa lui Hristos. Nu stăm neclintiți în fața nedreptății. Părintele Mihail a fost îndepărtat abuziv de lângă noi, copiii săi duhovnicești. Așa cum ne-a întărit dânsul, a venit rândul nostru să-l întărim pentru a-l înapoia în fața Sfântului Altar al Bisericii noastre.

*Biserica Sfânta Cuvioasa Parascheva și Sfântul Ierarh Andrei Șaguna este a oamenilor ei*, iar aceștia își cer dreptul de a fi păstoriți de către acel părinte cu sufletul mare care i-a iubit, care a plâns alături de ei și care și-a închinat viața în slujba lor.

Ne exprimăm profunda durere cauzată de pierderea unui preot atât de bun, atât de darnic, atât de dedicat în ceea ce face.

Pentru ca această durere a credincioșilor parohiei să fie uitată, noi, oamenii Bisericii, vă solicităm să ne aduceți părintele acolo unde Dumnezeu l-a așezat, printre copiii săi, acasă!


Valerică Lucan    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Valerică Lucan să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...