Petitie pentru finalizarea lucrarilor la partia de schi Rarau

 

Către Dl. Dacian CIOLOȘ, Prim-Ministrul României,

 

Referitor la: Deblocarea finanțării proiectului pârtiei de schi "Rarău" din municipiul Câmpulung Moldovenesc

 

Stimate Domnule Prim-Ministru,

               Noi, cetățenii semnatari ai acestei petiții, prin prezenta, vă solicităm continuarea finanțării proiectului pârtiei de schi ”Rarău” din Câmpulung Moldovenesc.           

                În fapt, proiectul a fost demarat la inițiativa Guvernului României în anul 2009, prin intermediul programului „Schi în România”, dar lucrările au fost abandonate datorită opririi finanțării guvernamentale în anul 2012. Pe această cale, vă înștiințăm că autoritățile locale nu au capacitatea financiară de a continua și finaliza cu succes proiectul.

               În momentul de față, apreciem că stadiul lucrărilor se află la circa 80%. Finalizarea lucrărilor este necesară, deoarece pârtia și instalația de transport pe cablu s-ar putea degrada considerabil şi acestea impun costuri ridicate de conservare.            

                 Luând în considerare dispariția treptată a industriei din zona Câmpulung Moldovenesc, vedem în turism una din puținele oportunități de dezvoltare pe care orașul nostru le mai are, potențialul turistic al Bucovinei și al Masivului Rarău fiind bine cunoscute.            

              Credem, stimate domnule Prim-ministru, că Guvernul României trebuie să țină seama de beneficiile multiple pe care aceasta investiție le-ar aduce locuitorilor din municipiul Câmpulung Moldovenesc şi din zonele limitrofe, odată cu dezvoltarea economiei locale.

               Pe cale de consecință, vă solicităm sprijinul pentru finalizarea unui proiect început cu 7 ani în urmă și care a fost abandonat inexplicabil chiar înainte de a fi finalizat. Acest lucru l-am cerut și în piața centrală a Municipiului Câmpulung Moldovenesc în data de 07.02.2016, alături de circa 450 de susținători ai acestui proiect.

                Considerăm că demersul nostru civic este justificat şi necesar în condițiile în care intervențiile oficiale ale administrației locale nu au dat rezultatele scontate până în acest moment.

                Nu în ultimul rând, vă cerem să luați în considerare faptul că proiectul pârtiei de schi  „Rarău” a fost finanțat până în acest moment cu 10 milioane de euro. Practic, o investiție uriaşă din fonduri publice ar putea să producă pierderi şi mai mari în viitor, ținând seama de cheltuielile necesare pentru mentenanță şi de sacrificarea inutilă a câtorva zeci de hectare de pădure.

                      

Cu deosebită considerație,

Semnatarii