Pensii speciale = pedepse speciale

Vă rog să analizați această propunere, formulată de către cetățeanul Chitaru Alecu, împreună cu alți cetățeni ale României, din toate naționalitățile conlocuitoare de pe teritoriul României și din diaspora, care dețin cetățenia română, propunerea fiind obținută din toate păturile sociale, agricultori, meșteșugari, studii medii, studii superioare, un studiu bine documentat pe o perioadă de 21 ani, având ca temă, eliminarea corupției din România, precedent, anii domniei lui VLAD ȚEPEȘ.

 

REINTRODUCEREA PEDEPSEI CAPITALE ÎN CODUL PENAL - NCP

„Art. 1, alin. 1 NCP, infracținea de corupție luarea de mită, se aplică pedeapsa capitală, dacă este săvârșită de către: judecători, procurori, miniștri, senatori, deputați, șefi ai Instituțiilor Statului din România.

Confiscarea totală a averii, cu extindere de până la gradul patru de rudenie.

Art. 2, alin. 1 NCP, infracțiunea de corupție, darea de mită, se aplică pedeapsa cu închisoarea pe viață de 25 ani, cu confiscarea totală a averii.

Art. 3, alin. 1 NCP, nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 97 din NCPP, în aflarea adevărului, de către: judecător, procuror, organ de urmărire penală, pentru toate părțile, se pedepsește cu închisoare = 25 ani.

Art. 4, alin. 1 NCP, condamnarea unui cetățean român nevinovat, prin fabricare de probe mincinoase de către judecător, procuror, organ de cercetare penală, se pedepsește cu închisoare 25 ani și confiscarea averii.”

 

VĂ ROG SĂ DISTRIBUIȚI ACEASTĂ POSTARE, ÎN TOATE REȚELELE DE SOCIALIZARE PENTRU A FI FOLOSITĂ CA UN SONDAJ AL OPINIEI PUBLICE, ULTERIOR LISTA CU SEMNĂTURILE NECESARE, CARE TREBUIE SĂ AJUNGĂ ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI!!

PROIECT ÎN DEZBATERE PUBLICĂ, de modificare a codului penal, cu reintroducerea în NOUL COD PENAL, PEDEAPSA CAPITALĂ.

 

Data: 25.08.2021 - Proiect inițiat din dorința cetățenilor români.

Semnează această petiție

Prin semnarea petiției, accept faptul că Alecu Chitaru va putea să vadă toate informațiile pe care le introduc în formular.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Îmi dau consimțământul pentru prelucrarea informațiilor pe care le furnizez în acest formular în următoarele scopuri:




Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...