OPRITI MOARTEA DE PE SOSELE!!!

IMG-20210725-WA0008.jpg     Mă numesc Sebastian Drimbe și sunt polițist în județul Bihor. De 15 ani de când sunt în slujba statului și a cetățenilor, am văzut multe accidente rutiere cu victime. Multe, multe, parcă tot mai multe în ultimii ani. Printre victime, din nefericire, sunt și copii.

     Deși numărul victimelor de pe șosele a crescut întruna în ultimii ani, nu a apărut nicio măsură eficientă din partea legiuitorilor de a scădea numărul accidentelor rutiere.

     Eu, unul, m-am săturat! M-am săturat să văd cum mor oameni și copii nevinovați pe șoselele țării.

     Amenzile nu sunt suficiente. Consider că singurul mod în care conducătorii auto pot fi determinați să nu mai accelereze iresponsabil, să nu mai depășească pe linie continuă, să nu mai urce băuți la volan și să conducă mai preventiv este înăsprirea măsurilor complementare la anumite abateri.

     Măsurile complementare reprezintă, pe lângă punctele de amendă aferente, suspendarea dreptului de a conduce, acel ”mi-a luat carnetul” pe care l-ați auzit de la cei prinși cu musca pe căciulă.

     Prin această petiție publică, propun mărirea prin lege a măsurilor complementare după cum urmează:

- pentru conducerea unui vehicul cu o alcoolemie de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, suspendarea dreptului de a conduce pentru 365 zile (de la 90 de zile în prezent)

- pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 km/h, suspendarea dreptului de a conduce pentru 180 de zile (de la 90 de zile în prezent)

- pentru depășire neregulamentară (depășirea pe linia continuă), suspendarea dreptului de a conduce pentru 180 de zile (de la 30 de zile în prezent)

- pentru virajul la stânga peste linia continuă, suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile (în prezent nu se suspendă)

- pentru neoprirea la culoarea roșie a semaforului electric, suspendarea dreptului de a conduce pentru 180 de zile (de la 30 de zile în prezent)

- pentru utilizarea telefonului mobil la volan, suspendarea permisului pentru 30 de zile (pe lângă amendă și puncte de penalizare, cum este sancționată în prezent)

     Foarte important, consider esențial ca la niciuna dintre abaterile de mai sus să nu se poată reduce perioada de suspendare a dreptului de a conduce prin susținerea unui examen!

     Vă invit să semnați cât mai mulți această petiție pentru a putea să influențăm factorii de decizie (politicieni, juriști, specialiști în domeniu etc) care au puterea de a duce mai departe propunerea de modificare a Codul Rutier.

   Știu că politicienilor li se va părea o inițiativă nepopulistă, dar vor trebui să facă ceva, pentru că aici nu e vorba de ei, ci de viața noastră și a copiilor noștri!

     Vă doresc tuturor drumuri bune și să ajungeți în siguranță acasă la cei dragi!


Drimbe Sebastian    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Drimbe Sebastian să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.


SAU

Veți primi un e-mail cu un link pentru a vă confirma semnătura. Pentru a vă asigura că primiți mesajele noastre email, vă rugăm să includeți info@petitieonline.com în lista de adrese sau lista expeditorilor agreați.

Vă rugăm să rețineți că nu puteți confirma semnătura dvs. răspunzând la acest mesaj.




Publicitate plătită

Vom aduce această petiție la cunoștința a 3000 persoane.

Aflați mai multe informații...