,,În urmă cu câteva luni, ministrul Educației Mircea Dumitru declara într-o emisiune televizată că 70% dintre elevii români se simt la școală nefericiți și singuri. Subiectul nefericirii elevilor a devenit peste noapte unul intens dezbătut în presă sau în rețelele sociale din România. Și nu puțini au fost cei care au afirmat că școala nu e responsabilă de fericirea elevilor. În acest context, prof. univ. dr. Adrian Hatos a interpretat datele oferite de ministru, iar rezultatele acestei analize s-au concretizat în studiul Sunt elevii români nefericiți la școală? – explorarea conceptului pe baza anchetei PISA 2012.

Iată și câteva dintre concluzii: elevii români sunt cei mai nefericiți sau mai bine zis cei mai înstrăinați de școală din lume (locul 68 din 68 de țări). Mai mult, sentimentul apartenenței la școală în România este prezis în proporție de 75% de percepția relațiilor cu profesorii, de evaluarea rezultatelor și a conținutului învățării. Surprizător este următorul fapt: sentimentul apartenenței la școală este corelat semnificativ, atât la nivel individual, cât și la cel de țară, cu rezultatele la testele de competențe (matematică, știință, citire).

Stai în banca ta. Nu vorbi neîntrebat. Dacă ai ceva de spus ridică două degete. Degetele vorbesc în locul tău. Îi spun celei de la catedră că ești pregătit. Elevii clasei a VII-a și-au învățat bine lecția. Nu, nu lecția de chimie. Lecția tăcerii. Nimeni nu vrea să spargă gheața. Profesoara încearcă să încălzească aerul de ora 8 dimineața. ”Hai, curaj, nu pun note azi.” Adelina ezită. A învățat, dar nu e niciodată sigură pe ce știe. Are deja două note bune și-ar prefera să stea în banca ei. Dar degetele i-au luat-o înainte. Degetele nu știu ce e frica.

Adelina e acum în fața tablei. Nu se uită nici la colegi și nici la profesoară. Privește tabla cea neagră, pe care se dau toate bătăliile. Profesoara dictează enunțul cu voce domoală. Fetița scrie câteva formule, apoi se oprește. Își căută cuvintele potrivite pentru a ruga profesoara să repete, dar cadrul didactic își găsește vorbele mai repede. 

„Hai, fetițo, nici măcar atâta nu ești în stare să scrii?” Fata se înroșește. Creta se rupe în mână. Ochii lăcrimează. Nu, Adelinei nu îi vine să plângă. E doar alergică la agresivitate, așa cum alții sunt alergici la părul de pisică sau la polen. Somatizează frica prin lăcrimare excesivă și strănut necontrolat. Dar cea de la catedră nu se lasă înduioșată de lacrimi. Dimpotrivă, lacrimile o enervează. „Ce ai, fată, ești dusă, ești pe altă lume? Nu știi să scrii? Pe azi ai 3. Te mai ascult și data viitoare”.

Data viitoare Adelina a hotărât să chiulească. Poate-poate uită profesoara. Când și-a văzut colega căutând-o pe terenul de sport, a știut că n-avea cum să scape. De data asta n-a mai fost vorba de ascultare. Profesoara a început să țipe de cum văzut-o intrând pe ușa clasei, iar reacția alergică a Adelinei s-a declanșat, ca și data trecută, imediat. Copila a cerut un șervețel, un coleg i-a aruncat un pachet de batiste. Fetița s-a întins să îl prindă și din greșeală a răsturnat un penar. Avea să primească iar un 3, dar asta chiar n-a mai mirat-o. Surpriza a fost doar scăderea notei la purtare: profesoara a motivat cererea prin chiul și comportament inadecvat.

Am ales să păstrăm anonimatul fetei, pentru a nu o expune și mai mult. Imaginați-v-o întoarsă cu spatele și cu vocea distorsionată, ascunsă în spatele unui nume de împrumut.

Astăzi ea e Adelina, dar puteam la fel de bine să îi spunem Frica. Frica de consecințe. Frica și panica induc creierului starea de îngheț. Asemeni celei din interiorul congelatorului. Atunci când intră în această stare, creierul nu mai funcționează. Creierul vrea un singur lucru: ca amenințarea să înceteze. Țipete, jigniri, ironii gratuite, făcutul de râs în fața colegilor și, nu în ultimul rând, notarea nedreaptă - toate acestea sunt amenințări care induc starea de îngheț specifică traumei. Comportamentele care induc creierului această stare intră în categoria bullying."

Viki Dumitrache vorbește la rândul ei despre impactul pe termen lung al sistemului de evaluare: notarea strâmbă, nedreaptă afectează clar evoluția profesională. Iată și explicația: odată ce ai asociat școala cu ceva neplăcut și nedrept, vei asocia procesul de învățare cu ceva neplăcut; și atunci, indiferent ce profesie ai alege, rămâi în zona superficialității. ”Dacă în școală ai avut stima de sine scăzută și n-ai avut bucuria învățării la nicio materie, nu prea ai de unde să lași loc nici creativității, nici profunzimii”, afirmă psihologul. În plus, relația elev-profesor este sâmburele relației cu șeful de la muncă, dar și cu instituțiile în general. Relația cu Poliția, Guvernul, cu toate autoritățile statului sunt definite de relațiile cu profesorii și cu școala.

Ion Creangă vorbea despre școala din vremea sa ca despre un ”cumplit meșteșug de tâmpenie”. 200 de ani mai târziu, având la îndemână instrumente elaborate de măsurare sociologică, ajungem la o concluzie asemănătoare.

Sunt adunați acolo, ca de obicei, mai mulți copii de gimnaziu și liceu. Discută despre școala care urma să reînceapă în curând. E și un irlandez care vorbește de școala lui în termeni de cool și fun. Viki Dumitrache întreabă grupul de elevi români cum ar rezuma în câteva cuvinte relația cu dascălii lor. Iată și răspunsul: ”Profesorii ne urăsc și nu ratează nicio ocazie pentru a ne demonstra că suntem proști și răi. Ne amenință cu notele, corijența și repetenția întruna.

"Frica este starea generalizată din sistemul actual de educație”, afirmă Sorin Costreie, secretar de stat în Ministerul Educației"

https://republica.ro/Nota vrajbei noastre. Poziția elevului în școala românească

#217: - Relatiile Colegiului cu psihologii - aceeasi reteta veche 

Cum să oprești bullyingul în școli în țara în care 87% dintre elevi sunt umiliți public de profesori?

Un complex de actiune constanta de agresiune, intimidare, umilire, mergand pana la violenta fizica=anticamera vietii de adult de mai tarziu.