Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

Quoted post

CREANTELE SALARIALE OLTCHIM.

#38325 Remember Shrek şi de ce e mai bun noul ”Cod” al insolvenței! Mircea Deaconu

2015-05-21 21:35

GHEORGHE PIPEREA

Profesor de drept, avocat şi practician în insolvenţă, vice-preşedintele UNPIR
 
FLORIAN MATEIŢĂ

Practician în insolvenţă
(partener RomInsolv)
 
MIRCEA DEACONU

Practician în insolvenţă
(partener RomInsolv)
 
 https://www.facebook.com/Fairsolve

Un român aruncă o hărtie pe jos la Paris, atunci toți românii aruncă hărtii pe jos şi patria este îngropată sub un maldăr de hârtii, pungi şi gunoaie (nu că asta nu ar fi, în parte, adevărat referitor la patria de sub gunoaie).

Un bulgar a fost văzut cu ceafa oleacă mai groasă, astfel că primul lucru asupra căruia stăruim cu privirea este ceafa oricărui bulgar pe care-l întâlnim.

Un belgian venit în vizită în Bucu_reşti este privit cu suspiciune pentru că un conațional al său a făptuit o nelegiuire în România.

Shrek este un căpcăun simpatic, onest şi jovial, dar cine să stea să judece asta când asupra lui era deja aruncată anatema apartenenţei la categoria răului.

A generaliza pornind de la un model individual, singular şi  a acuza o naţie/comunitate, individ cu individ, fară să cunoşti, iată cum se nasc monştrii de gândire. Din pacate, istoria a demonstrat-o în repetate şi triste rânduri.

Boala generalizării a lovit şi discu_rsul pe baza notei de fundamentare pentru schimbarea Legii insolvenței (85/2006). S-a afirmat, fără clipire, că dacă unii colegi practicieni au folosit Legea numai ca să ajute un debitor fraudulos, atunci toți practicienii din România urmăresc şi favorizează abuzul.

 Boala generalizării și blamarea întregii profesii au fost şi sunt încă prezente în constiința publică, iar nota de fundamentare numai a pus pe hârtie acest blam.

Nu, profesia nu este împânzită numai de interese meschine şi de oameni făţarnici ci, în mod covârşitor, de profesionişti, de oameni care trudesc cinstit, de deschizători de drumuri, de ctitori de idei.

Legea privind procedura insolvenţei (85/2006), în forma veche şi înca în aplicare pentru procedurile deschise în baza ei, a dat, într-adevăr, posibilitatea tăierii nepermise de creanţe și consolidării acestei poziţii chiar dacă planul de reorganizare eşua, a permis jocul de-a şoarecele şi pisica în adunarea creditorilor cu privire la confirmarea administratorului judiciar şi a onorariului acestuia, a permis înlăturarea unei creanţe din tabel numai pentru că un creditor nu avea acces la Buletinul Procedurilor de Insolvența (nu scuz în acest text lipsa de diligență a creditorului). Exemplele sunt nenumărate pentru că abuzul nu ţine cont de lege ci numai de voința şi interesul făptuitorului.

Da, noua Lege privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolventa (85/2014) sau ”Codul” insolvenței reglementează într-un mod fericit problema cel mai des criticată –  propunerea unui plan de reorganizare numai pentru a tăia creanţe în dreapta şi în stânga, fără interesul real de a salva o activitate productivă ci numai de a salva cât mai mult din interesul ”patronilor” care nu sunt ceea ce ar trebui să fie un asociat/acţionar/administrator veritabil, ci sunt simpli mardeiaşi economici fără stil şi caracter.

Astfel, art. 140 alin. (1) din Legea 85/2014 stipulează că în cazul în care, după confirmarea unui plan de reorganizare prin care se şterg creanţe, se ajunge la faliment „se va reveni la situaţia (n.r. creanţelor) stabilită prin tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva debitorului”, astfel cum aceasta arăta înainte de planul de reorganizare.

De asemenea, art. 139 stipulează, pe langă alte condiții clare, că un plan de reorganizare poate fi confirmat numai dacă ”cel puţin 30% din totalul valoric al masei credale” acceptă planul. Se înlătură astfel situaţia, nu rară, în care cu un salariat, cu un prieten miruit ”creditor esențial” (pentru cine?!) și cu promisiunea asumată de debitor cu lacrimi în ochi că datoriile față de bugetul statului vor fi plătite în 30 de zile, se creau premisele pentru confirmarea unui plan de reorganizare în care restul creditorilor deveneau păgubiți de prim rang.

Chiar şi numai aceaste noi reglementări cu privire la planul de reorganizare a unui debitor sunt de natură să redea încrederea într-o procedură a insolvenței văzută, până acum, în cele mai multe cazuri, numai ca mijloc de a frauda, cu ajutorul legii, interesele creditorilor.

Credința mea este că odata cu noul ”Cod” vom avea mai puține cereri de intrare în insolvență, iar planurile propuse vor fi duse la bun sfârșit, iar numai un mers greșit al afacerii și nu frauda vor duce la faliment. Vorbim, astfel, în lipsa posibilității de fraudă, de încredere în lege.

Iar încrederea mediului de afaceri în lege şi în bunul mers al lucrurilor, întreţinuta şi consolidată prin efortul practicienilor oneşti, înseamnă dezvoltare durabila.

Cunoscând Legea Insolvenței chiar înca din forma ei iniţială (64/1996), pot spune că fiecare reglementare a făcut-o mai bună, iar lipsurile sau scăpările speculate în mod fraudulos în practică au fost corectate prin voinţa acelora care nu tolerează abuzurile și frauda.

Raspunsuri

CREANTELE SALARIALE OLTCHIM.

#38326 Re: Remember Shrek şi de ce e mai bun noul ”Cod” al insolvenței! Mircea Deaconu

2015-05-21 21:49:57

#38325: CREANTELE SALARIALE OLTCHIM. - Remember Shrek şi de ce e mai bun noul ”Cod” al insolvenței! Mircea Deaconu 

 " Ramane cum am stabilit ... nimic nu s-a modificat: culmea tupeului şi nesimţirii la Oltchim ":

http://www.rominsolv.ro/cine-i-desemnat-sa-infiga

FLORIAN MATEITA

Cine-i desemnat să înfigă ţăruşul în inimă, să o facă!

Vampirul economic nu este o ficţiune. Este prezent sub forma unui cod fiscal şi acţionează în timpul programului de lucru. Ţi se prezintă sub forma unei persoane agreabile, îţi prezintă planurile, proiecţiile şi te face să visezi nemurirea dinastică, alături de el. 

Semnezi contractul şi colţii lui se înfig în conturile tale de lichidităţi. Este bineştiut, înţepătura vampirului poate să îi contamineze pe cei atacaţi. Muşcătura lui provoacă o sete ancestrală şi, la rândul tău, este posibil să sfârşeşti prin a căuta victime cu lichiditate. După cum arată statisticile, nu sunt rare cazurile în care victimele devin, la rândul lor, vampiri.

În scu_rt timp de la contaminare, observi cum situaţiile financiare se deformează sub apăsarea unui bulgăre de datorii pe care vampirul, hipnotizându-te permanent cu o imagine strălucitoare a viitorului, te îndeamnă să-l rostogoleşti.În tot acest timp, va sta alături de tine şi îţi va sug* sângele. Munca ta, energia ta, banii tăi, vor fi devorate. Tu nu mai ai propriul tău sânge şi propria ta energie pe care să i le oferi, deci va trebui să le găseşti sau să mori lichidat. Din clipa în care alegi să nu mori, eşti şi tu un vampir.

Mediul economic ia măsuri împotriva vampirilor şi a vampirismului. Cu apă sfinţită şi usturoi judiciar, creaturile sunt împinse şi ferecate în cavoul deschis de legea insolvenţei pentru vampiri economici.

Apoi, cântece, descântece, ritualuri. Exorcizare şi proceduri de dat sângele înapoi. Cât sânge, cui, când, de ce, cum? Întrebări concrete, răspunsuri evazive. Să vedem cât sânge mai găsim, cât sânge mai producem, de unde, de la cine?…

Un sobor de practicieni, cu ţăruşul falimentului în mână, supravegheză permanent vampirul. A promis că nu mai sug* sânge, a promis că va trăi pe propriile lui picioare şi va produce plusvaloare. Dar este auzit clefăind tot timpul şi a fost prins mânjit de creanţe cu_rente la gură. Constatăm că exorcizarea a fost un eşec, iar explicaţia ar putea fi că de fapt, la data deschiderii procedurii, vampirul nu mai avea propria lui viaţă, propria lui energie. Se pare că exorcizarea funcţionează doar pentru fiinţele atinse de vampirism, dar care încă trăiesc, au sânge cald şi luptă să trăiască. Statistic sunt foarte puţini: sub 1 la 10.000.
 
Aşadar, unde observăm vampiri economici, trebuie să facem ceea ce au făcut toţi vânătorii de vampiri de-a lungul timpului: să le înfigem ţăruşul în inimă. Să îi radiem de pe faţa pământului! Repede!
CREANTELE SALARIALE OLTCHIM.
Musafir

#38729 Re: Remember Shrek şi de ce e mai bun noul ”Cod” al insolvenței! Mircea Deaconu

2015-05-28 07:06:31

#38325: CREANTELE SALARIALE OLTCHIM. - Remember Shrek şi de ce e mai bun noul ”Cod” al insolvenței! Mircea Deaconu 

Va readuc aminte, cand veti vorbii cu administratorii judiciari si  cu conducerea Oltchim sau cu prefectul Cornoiu ori  "savantul" sudoro - sofer Ghioca, alte muze si mimoze cernevuvuvuzele,  sa va auceti aminte ca sunt puscariasi prin deturnarea de salarii compensatorii  disponibilizati si salariile angajatilor deturnate si oprite de la achitari in insolventa [ CAZ PENAL !!!] combinatului chimic OLTCHIM din 2013-2014-2015.

JAF LA OLTCHIM 2013-2015:UNDE SUNT BANII DE LA  OLTCHIM PUSCARIASILOR?????